GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEÎn afară de aerul temerar şi de oarecare detaşare, islandezii ce se îmbarcă, alături de mine, spre Reykjavik nu ies din tipicul comportamental al nordicului. Anunţul de îmbarcare începe cu „medam und hirren”, într-o limbă ce sună prietenos, cu sunete mai moi şi mai suave decât cele din daneză sau olandeză. Apoi, urmează una dintre cele mai frumoase decolări de seară, în care Amsterdamul se vede ca un covor întins de jad, care se rupe, cu fiecare secundă, în bucăţi luminoase ce se pierd în întunericul apelor. Undeva, spre nord, oceanul pare încadrat de o dantelărie de lumină roz, de unde, cu siguranţă, începe cerul de la un capăt de lume. Din când în când, pe tot parcursul zborului, lumina apare şi se ascunde după nori, ca o iluzie jucăuşă, transformând Aurora Boreală, sălaşul sufletelor eschimoşilor, într-o speranţă a călătorului dornic de o călăuză.
Chiar dacă suntem în miez de noapte, cu faţa spre Polul Nord, cerul devine instantaneu albastru, iar panglica dantelată de la capătul pământului începe să semene cu un curcubeu, în care roşul şi galbenul îşi dispută supremaţia pe un ecran nesfârşit. Totul se transformă într-o plutire ireală spre locul de unde izvorăşte lumina, trimiţându-şi razele peste ultimele umbre ale întunericului.
Suntem aproape de Islanda. Linia infinitului este străpunsă de primele săgeţi aurii ale soarelui nordic, care pare să se arate lumii ca un giulgiu ieşit din lumea ascunsă a gheţarilor. Apoi, soarele iese, în toată splendoarea lui, pe un cer de limpezimea celui din Vechiul Olimp al Eladei. În depărtare, zăresc din nou panglica de culoare roz. O privelişte care merită văzută, măcar o dată, într-o viaţă de om.
Oare cine mai poate dormi după un asemenea zbor?
Este ora unu noaptea, aici, la Reykjavik, o noapte neaoşă, cu lumina unei zile obişnuite la noi acasă. În câteva ore, voi întâlni urmaşii vikingilor neînfricaţi, pentru care cerul nordic este la fel de tulburător de câteva mii de ani.
Ajung noaptea târziu prin mijlocul Atlanticului, în Reykjavik, cândva un sătuc pescăresc, la câteva zeci de kilometri distanţă de Cercul Arctic, la o oră când te aştepţi ca lucrurile să fie scăpate de sub control în multe ţări din lume, având un sentiment de nesiguranţă şi multe semne de întrebare. Toate temerile mele se spulberă în clipa în care, pe fond de semi-întuneric, şoferii autocarelor îţi recomandă, într-o engleză remarcabilă, cel mai scurt drum spre destinaţie. Vei fi lăsat să cobori în faţa hotelului, cu urările de şedere plăcută în Islanda, şi vei fi dus la aeroport, la data şi la ora convenite cu recepţia.
Primul gând care mă preocupă aici, în Islanda, este că, după declinul economic datorat în parte crizei mondiale, dar şi unor oameni de afaceri corupţi, s-a consumat unul dintre cele mai interesante episoade din lumea afacerilor. Se spune că, potrivit obiceiului deja consacrat, simţind apropierea vremurilor nefavorabile afacerilor, cei mai mulţi posesori de capital străin au uitat de termenele din contractele încheiate şi au fost pe punctul de a începe o retragere „în bloc” a banilor din băncile islandeze - o tentativă zădărnicită de un ordin prezidenţial ce interzice acest demers, urmând ca banii investiţi să rămână frumuşel în băncile islandeze. Singurele ţări care, având garanţii guvernamentale, au putut să-şi retragă banii, dar nu şi dobânzile, au fost Marea Britanie şi Danemarca. Preşedintele Islandei, un politician imprevizibil, dar şi excentric, a cucerit şi inimile celor care nu-l îndrăgeau, prin gestul său patriotic, care menţine echilibrul financiar al unei ţări bazate, aproape exclusiv, pe industria piscicolă şi pe turism. Începuturile aparţin primilor locuitori vikingi, care exportau foci şi fildeşi de morse în schimbul armelor şi al şoimilor de vânătoare.
Deşi Reykjavik nu poate oferi lumii o moştenire monumentală impresionantă, asemănătoare cu cele ale Suediei sau ale Danemarcei, istoria vikingilor, strămoşii lor neînfricaţi, dispăruţi brusc în secolul al 16-lea, este bine ilustrată în Muzeul Saga, unde figurile de ceară reproduc o istorie vie, cu multe răsturnări de situaţie şi căderi de capete. Dintre acestea, cea mai spectaculoasă este cea a unui episcop catolic din 1550, moment ce marchează trecerea ţării la religia luterană.
Noul meu prieten islandez, Hanssen, alături de care îmi beau prima cafea din Reykjavik, pare o părticică dintr-un munte viking, cu braţe de luptător de mare, un pescar ce aruncă la fel de bine ancora sau suliţa asupra corăbiilor vrăşmaşe. El îmi atrage atenţia că în „cubul de gheaţă”, cum îşi dezmiardă ei propria ţară, călătorul se întâmpină cu „Bine ai venit fericit! ”, ca la plecare să i se ureze „Pleacă fericit! ”. Privind în jur, constat că toată lumea poartă ceas, dar nimeni nu se uită la oră. Hanssen îmi explică fenomenul: cum lunile de lumină şi de întuneric sunt drămuite egal, lumea de aici pierde noţiunea timpului nostru corporatist, fără însă a diminua noţiunea lucrului bine făcut. Îmi dau seama că sunt doar în primele etape ale desluşirii misterelor celui mai fericit popor din lume.
Cu mult timp în urmă, după ocupaţia vikingilor din secolul al IX-lea, aici apar primele organizaţii ad-hoc ale fermierilor, care încep să-şi apere interesele şi să-şi desemneze un lider legislativ care, în lipsa documentelor scrise, trebuia să cunoască toate normele menite să le ocrotească proprietatea. Mai mult, aceste forme de organizare le dau dreptul, spun islandezii, de a fi pus bazele primului parlament din Europa. Tot în Islanda, femeia are, din 1905, pentru prima dată în lume, dreptul la vot, într-o epocă în care Europa era dominată de misoginismul marilor lideri politici.
Fiind mai aproape de America, islandezii îşi mai revendică meritul de a fi călcat pe Pământul Făgăduinţei cu mult înaintea lui Columb sau Americo Vespucci şi de a fi creat prima familie mixtă indiano-islandeză.
Încă de pe drum, ţi se spune că, dacă rezişti mirosului unei fripturi mucegăite de rechin - o trufanda a meniurilor de iarnă la islandezi - poţi fi sigur că vei supravieţui printre urmaşii vikingilor. În caz contrar, trebuie să bei licoarea lor naţională care, pur si simplu, îşi raşchetează stomacul - moartea neagră - pentru a-ţi reveni la normal...
Numărul mare de turişti europeni şi americani, modul discret şi politicos de a fi al islandezilor, calitatea meniurilor, relieful unic, în care gheţarul întâlneşte focul vulcanilor, poate fi un model viu pentru ţările care au ce arăta oaspeţilor, dacă aceştia încă duc lipsă de idei şi de oameni dedicaţi unei cauze naţionale. Sau, altfel spus, puneţi-vă oameni iubitori de neam în fruntea ţării.
Nu cred că poţi descoperi o nouă psihologie comportamentală - nici măcar în privinţa dietei - a islandezilor faţă de confraţii lor nordici. Dacă ar fi să ne luăm după origini, provenienţa lor vikingă, daneză sau norvegiană, în funcţie de primii exploratori, islandezii au luat câte puţin de la fiecare. În schimb, atunci când îşi petrec ore în şir la Laguna Albastră - o staţiune balneo-climaterică din apropierea Reykjavikului, cu ape miraculoase, sau atunci când mănâncă rechin putrezit ori testicule de berbec, spiritul de luptă viking exaltă din fiecare islandez.
Ideea de a gusta câte ceva din produsele primilor locuitori ai insulei, împreună cu Gabriel, la un restaurant vestit prin părţile locului pentru friptura de balenă, asortată cu sos de roşii, ceapă şi mirodenii locale, după o supă de dovlecei, sub formă de pastă, este un prilej bun de a trece prin istoria şi tradiţia locuitorilor micii insule din Atlantic.
Supa de dovlecei este puţin condimentată, iar pâinea vikingă, de secară, îşi mai păstrează mirosul proaspăt, de cuptor. Cât priveşte carnea de balenă, la prima degustare, aceasta aduce cu clasica noastră friptură de porc, însă cu o textură mai elastică, aproape spongioasă. Gustul ei este foarte plăcut şi, chiar dacă mestecatul durează mai mult, ai senzaţia unei experienţe culinare unice.
Pe tot parcursul mesei, vestita apă de robinet islandeză, curată ca lacrima şi săţioasă, este o companie fermecătoare pentru toţi mesenii străini. Apoi, vinul alb, importat din Franţa, înnobilează o trataţie de neuitat.
În aşteptarea cafelei, Gabriel îmi descrie traseul lui dintre Rm. Vâlcea şi Islanda, perioada doctoratului din Germania şi statutul său de cercetător de la Universitatea din Reykjavik. Trecem curând la tehnicile de gătire a mesei vikinge, în apropierea gheizerelor, la adâncimea de un metru sub pământ, sau cum şi-a armonizat omul viaţa în preajma jeturilor fierbinţi de apă ce ţâşnesc instantaneu în apropiere de Cercul Arctic. Aşadar, aluatul, friptura sau ciorba se ambalează în cutii de lemn sau în vase metalice şi se îngroapă în pământ, urmând ca produsul finit să se scoată la numai 30 de minute, gata pentru un ospăţ regal.
Numărul mare de vulcani activi, peste 120, din partea de nord a insulei, practic nelocuibilă, cu excepţia unor pete mici de coastă, face viaţa şi mai imprevizibilă pentru grupurile mici de turişti, dintre care şi români, ce străbat trasee imposibile, fie pe biciclete, fie în nişte maşini de teren ce seamănă cu modulele de aselenizare pe o planetă străină.
Nu cu mulţi ani în urmă, atunci când noi priveam îngroziţi la televizor norii de fum de deasupra Islandei, Gabriel, amfitrionul meu vâlcean, s-a apropiat, alături de un prieten, de gura celui mai mare vulcan din zonă, scoţând instantanee de neuitat. Mai întâi, presa scrisă din România, apoi, cele mai cunoscute posturi de ştiri au prezentat aventura unui român aproape de gura infernului. Încheiem micul nostru festin nordic cu capacitatea istorică a românului de a se acomoda mediului şi noilor standarde de viaţă.
Călătorind prin lume şi întâlnind eroi pozitivi plecaţi din ţară, cu un CV strălucit, aşa cum este vâlceanul Gabriel Vasile, parcă te-ai mai întoarce, fie şi la capătul lumii, doar ca să te simţi bine că eşti român.
Trimis de glcitizen in 05.03.16 13:10:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ISLANDA.
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Islanda, #CĂLĂTORII" (deja existentă pe sait)
Rog așteptați...
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată (prin email) a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@glcitizen:
Absolut minunat!
Nu prea mai am ce să spun după ce am citit şi văzut filmuleţul.
Eu, fascinat de locurile nordice, de voi ajunge vreodată acolo, voi reciti şi reciti ceea ce-ai scris.
Doamne, ocroteşte-i pe românii sufletişti.
@danamandache -
Va multumesc si ma bucur ca nu v-am dezamagit.
@glcitizen&@bucsa ioan: Sa descoperi in aceeasi zi pe AFA nu 1, ci 2 revelatii... asta se intampla o data-n viata! Asta mi s-a intamplat mie astazi. De maine, ma pun pe citit tot ce ati scris!
Felicitari, continuati, sunteti minunati!
@crismis -
Multumesc mult si sunt incintat sa va aduc o bucurie mica.
Da, ma asteptam la un asa articol avand in vedere cele citite pana in prezent si parca sunt din ce in ce mai bune, si nu tine doar de locuri ci si de cele povestite. Un articol minunat insotit de un fond sonor adecvat. Felicitari
@mishu -
Multumesc, Mishule si sper sa ma insotesi in continuare pt ca voi intra in citeva ""unghere" greu de atins pe parcursul unei vieti.
@elviramvio: Va multumesc si sper sa ne inspirsm reciproc, in continuare.
V-ati tinut de cuvant, ati crescut, de la un articol la altul, precum Fat-Frumos...
Incursiunea gastronomica nu rupe istorisirea, e condimentul care amplifica aromele!
Basmul islandez musteste de realitate, surprinsa cand barbateste, franc, dintr- bucata, cand mai peste umar, cumva, lasand si cititorului bucuria de a cauta eterna luminita prin labirintul unui taram unde ceturile isi ridica un colt de voal atunci cand vor... elfii!
@Eugenia55: Multumesc. Trairile de moment trebuie sa completeze informatia seaca, o idee pe care ma bucur si eu ca o imbratisati in prezentarile Dv.
@glcitizen - Fascinant, suculent, bine condimentat cu impresii personale - ce altceva ţi-ai mai putea dori de la un review pe AFA? Felicitări, felicitări, felicitări! 
@glcitizen - Unul din foarte puţinele lucruri (spre ruşinea mea) pe care le ştiu despre Islanda este că numele de familie nu se moştenesc, ci sunt patronimice (de cele mai multe ori) sau matronimice, adică derivate din prenumele tatălui, respectiv al mamei.
Pentru băieţi, la prenumele tatălui se adaugă sufixul "son" (fiu) precedat de un "s" (ca la genitivul din limba engleză). Dacă pe tată îl cheamă Jon Stefansson, fiul său nu va prelua numele de familie Stefansson, ci se va numi Jonsson - fiul lui Jon.
Pentru fete, la prenumele tatălui se adaugă sufixul "dottir" şi fiica va avea numele de familie Jonsdottir - fiica lui Jon.
@Carmen Ion - Multumesc pentru ecou. Islanda ramâne o fascinație iar amanuntul cu numele chiar este semnificativ si particular pentru ei. Printre altele, multi prieteni mi-au spus ca este mare lucru ca noua ta relatie sa nu fie o rudenie de gradul 3 sau 4, data fiind izolarea si numarul mic al populatiei.
Pe linga asta, mai au 1000 de motive sa fie interesanti ca oameni si ca geografie.
M-ai purtat cu măiestrie pe tărâmuri pe care nu voi păşi deşi dacă mă uit la P09 zic că e ca şi o invitaţie.
Separat, pe parcursul citirii reviewului am zis că sunteţi nişte tinerei ca Ariciu sau Buterfly, când colo? >60, deci se poate.
Se scrie foarte mult pe AFA şi cel puţin eu, fiind şi nou venit pe sait, nu te-am descoperit decât acum. După titlurile reviewurilor cred că sunt la fel de interesante aşa că îmi rezerv o seară să le citesc.
Lăsând indiscreţia făcută asupra vârstei, felicitări pentru lumea minunată în care ne-ai dus.
@Michi -
Multumesc, Micchi si sper sa ne intilnim curind pe vreun meridian.
Eu despre Islanda nu stiu prea multe, chiar daca zona e fascinanta, decat ca are cam suprafata Transilvaniei, ca are ca si ea o multime de resurse minerale (mai ales termale), folosite mai eficient ca la noi (80% din energie e primita de la mama-natura), ca au un vulcan cam obraznic, care cand erupe (cam des) se cam intrerup multe zboruri de avion ce trec pe deasupra din cauza norului de cenusa ce urca pana la 20.000 metri (avioanele de linie zboara pe la 11-12.000 metri), ca un avion ar fi avut probleme serioase din cauza cenusei ce a deteriorat parbrizul si a oprit motoarele (care apoi au repornit) dezorientand pilotii (sursa ""Air Crash Investigation""), ca intr-adevar vikingii Erik cel Rosu, Ragnar si Einar, pe la anul 1000, cu drakkar-urile lor rapide, au ajuns in America (inca nedescoperita de Columb) (s-au gasit morminte si obiecte vikinge pe coasta americana), dar ca vikingii nu erau doar islandezi ci proveneau si din alte tari scandinave. Ca, Islanda (cu un peisaj frumos dar capricios) are o populatie cam cat a unui cartier bucurestean sau cat Clujul (320.000 de locuitori). Si ca tot al 5-lea islandez se ocupa cu pescuitul. Limba lor e inrudita cu feroeza. La Sovata am avut un pacient din Islanda si o romanca din Tg. Mures ce lucreaza in Ins. Ferroe. Avea degetele anchilozate. Lucra pe un vapor de pescuit. Pleca cate 3 saptamani pe mare. Pe vapor procesau pestele. Statea si cate 24 de ore cu mainile in apa rece caci lucra la banda rulanta. Chira daca avea manusi de protectie, sort si cizme tot ii era frig. La Sovata vroia ceva proceduri calde pentru maini, orice, fierbinti daca se poate ca sa-ri mai dezmorteasca degetele. Castiga 1500 euro si sotul ei cam tot atat, era antrenor de secund de fotbal. Ins. Ferroe si Islanda au cate o echipa nationala de fotbal formata din bucatari, chelneri, scriitori, pescari, etc, care au participat la cateva campionate europene, n-au castigat (cred) nici un meci dar marea lor mandrie e ca au marcat cateva goluri marilor echipe ale lumii. Am auzit ca 70% din suprafata tarii, nordul, e imposibil de locuit. Gheizere, vulcani, crevase, scurgeri de noroi, pustietate, gheata, zapada. O firma suedeza a deschis o fabricuta de alumiu la Reykiavik si una americana, o fabrica de piese auto, unde lucreaza cea mai mare parte din oras.
@glcitizen -
Impresionante cunostințe. Când vă veti hotarî să ajungeti acolo, voi fi încântat să vă dau câteva repere sigure. Multumesc pentru ecou.
@glcitizen - Multumesc... niciodata! Iubesc caldura... Frig si intuneric am rabdat destul inainte si voi mai rabda, dupa ce voi da coltzul. Acum am luat insulele Greciei la rand. Mare, soare, nisip fierbinte. Dar gheturile m-au pasionat mereu. Teoretic. Iata ceva interesant! Despre Poli. Ieri am vazut un documentar numit "Ïce man"... Se stie ca pe la anul 1900, a exista o rivalitate intre englezi si norvegieni pentru cucerirea polilor. Polul nord a fost cucrit de Peary, un american, deci mai ramasese Polul Sud. Greu de atins. Mai e pe acolo si un munte, Erebus, greu de strabatut. Pe la 1910, Amundsen si Scott pornesc sa cucereasca ultima reduta geografica, Everestul (8848 m) fusese cucerit in 1953 de neozeelndezul Edmund Hillary si serpasul Tensing. Piccard si alti iubitori ai adancimilor adusesera batiscafele pana pe fundul groapei Marianelor, la 10.916 m. Adanc rau, ar zice unii, poti scufunda toate varfurile Himalaiei de peste 8 km in Groapa Marianelor si nici un pisc nu va rasari deasupra apei. La 23 ianuarie 1960, dupa o coborare in tenebre de 4 ore și 48 de minute, elevetianul Jacques Piccard și Don Walsh ating adancimea de 10.916 m in Groapa Marianelor, la 200 km sud-vest de insula Guam. Insula Guam? Mai tineti minte unde a disparut Magelan, cel care incepuse pentru prima data ocolul lumii la 1519? Exact pe-aicea, pe langa Guam, la 10 Km deasupra.
Asadar, dupa ce lasara in urma Ushuaia, cei doi exploratori se aruncara cu furie spre calota polara. Norvegianul Amundsen cu 160 de caini (Deviza lui ""Dogs, dogs, only dogs") si englezul Robert Scott, cu ponei, caini, cai si sanii cu motor (ramase curand ingropate in zapada). Norvegienii ajung la 14 decembrie 1911 la Pol, se intorc cu bine la vasul Fram ce-i astepta pa coasta banchizei polare. Mi ramasesera 19 caini. Dupa o luna, ajunge si Scott, cu 5 tovarasi de-ai lui si vede ca cineva i-o luase inainte. Deceptie mare. Vremea se inrautateste. Demoralizat, pe drumul de intoarcere, Scott isi gaseste sfarsitul. Mai reuseste sa scrie, cu mana tremuranda, un jurnal de bord al calatoriei, care astazi este lectura obligatoeie in toate scolile din Anglia. Cortul in care si-a gasit sfarsitul e descoperit dupa 8 luni de o alta expeditie polra. Statia de cercetare a Polului Sud poarta astazi numele celor doi exploratori : Scott-Amundsen.
Dar sa revenim la ""Ice-man"... In documentar era vorba de doua recorduri mondiale, stabilite de un englez numit Lewis Gordon Pugh, primul înotator al lumii la proba de rezistenta in apa rece, care a ajuns cu un vas rusesc pana la Polul Nord, Acolo s-a oprit și a plonjat in apa. Temperatura apei era de minus 1,8 grade Celsius. Pugh purta costum de baie, casca și ochelari de inot. Asa era regula. Ochelarii i s-au aburit și au inghetat. Simtea ca intregul corp ii luase foc si il durea. Cand a intrat in apa, daca n-ar fi inotat, s-ar fi transformat intr-o stalagmita si s-ar fi dus la fund. Temperatura pielii in astfel de cazuri e de 33 gr. Celsius. 99% din oameni mor instant in 1-2 minute, daca cad in astfel de apa rece. Marinarul de pe Belgica, nava condusa de Adrien de Guerlach, pe care erau prezenti si Emil Raconita si Amundsen, a supravietuit 5 minute, in apa de 4-5 grade, pana sa fie scos de ceilalti marinai, a murit.
Dar Lewis, nu e la prima isprava, el a inotat chiar si un kilometru la Polul Sud, unde apa e ceva mai calda, 1-2 grade peste zero... si acolo a batut un record. Ce a dorit el sa demonstreze? Ca ghetata polului nord dispare, 30% din ea s-a topit. Incalzirea globala produsa de gazele emanate de omenire, nu e o gluma. Orasele de pe tarmuri vor dispare in 50 de ani, Venetia, Amsterdam, insulele Greciei, atolii din Pacific, Bora-Bora, poate chiar si New-York. Lewis a avut astfel acces la mai-marii lumii si acestia au promis, au promis... pana una-alta sa ne bucuram de cel mai greu maraton polar, castigat de un roman.
@dorgo -
Multumesc pentru noutatile de ultima ora. Cu expeditiile polare eram la curent cam din liceu, o perioada când visam sa vad lumea. Ca atare, doream sa fiu ambasador dar m-a blocat destul de dureros pentru vârsta mea, originea sociala. (Eram la Liceul" M. Eminescu", din Satu Mare).
Am vazut si eu un documentar interesant despre ghetarul fatal, pornit chiar din Groenlanda, care ar fi cauzat scufundarea Titanicului.
Alerta continua in care eram, nu mi-a permis sa iau mai multe informatii de la fata locului. In schimb, in Alaska, am gasit date interesante despre colonelul Pomuț, fost consul gegeral la Curtea Țaristă, negociatorul principal în vânzarea către americani la un preț derizoriu si scos tap ispăsitor de rusi, odata cu descoperirea resurselor Alaskai.
Probabil ca voi posta in curind acest review.
As alege conducatori care sa iubeasca Tara, dar nu exista! Cei care iubesc Tara nu ajung in pozitia respectiva. Sunteti pentru mine o revelatie!
@buterfly - Multumesc si va apreciez mult review-urile, la randul meu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (6) — scris în 25.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (5) — scris în 20.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (4) — scris în 13.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (3) — scris în 10.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor (2) — scris în 08.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vacanta in tinutul vikingilor — scris în 04.02.23 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Circuit pe cont propriu — scris în 05.08.19 de Suditu din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată