Moschei unice în Isfahan

TIPĂREȘTE

Cum spuneam, vezi impresii, Isfahanul este cunoscut şi pentru arhitectura sa persan-islamică deosebită, arhitectură ce cuprinde printre altele moschei, iwanuri, minarete. În acest review voi vorbi despre astfel de obiective, unice în Isfahan, foarte puţine în Iran şi puţine în întreaga lume.

Monar Jonban, Minaretele Tremurătoare, monument unic, foarte valoros, este unul dintre acestea, un altar, o mică moschee construită pentru a proteja mormântul pustnicului Amu Abdollah Karladani, unul dintre misticii acelei vremi.

Monumentul a fost ridicat în anul 1337, după cum scrie deasupra mormântului aflat în curtea interioară, fiind format din iwan, două minarete și o curte înconjurătoare. Construcţia cu un singur iwan, arcadele decorate cu plăci ceramice albastre turcoaz în formă de stea cu patru colțuri corespund stilului arhitectural mongol, iar forma minaretelor arată că acestea au fost adăugate mai târziu, în timpul dinastiei Safavide.

Ceea ce face însă unică şi diferită această construcţie este flexibilitatea minaretelor aflate în vibraţii. Dacă se mişcă unul din minarete începe să se mişte şi celălalt şi chiar întreg acoperişul. Un mister în arhitectură, un secret nedescoperit încă?

Singura teorie propusă este fenomenul fizic al "rezonanței", explicaţia științifică constând în caracteristicile şi construcţia minaretelor. Dimensiunile minaretelor în ansamblu cu iwanul, construcția lor din materiale uşoare în partea superioară, înălțimea scăzută, distanța dintre minarete, propagatoarele din lemn introduse în părțile superioare și inferioare ale minaretelor sunt factorii ce determină acest fenomen.

Am plecat de la hotel, vezi impresii, în jurul orei 9:30, cu autoturismul personal al unui iranian care era agreat de personalul hotelului și care stătea mai mult acolo, am apelat la el mereu. Am plătit 300.000 de riali dus întors și stat cu noi la obiectiv, erau cam 8 kilometri și am plecat la Manar Joban, cea mai uzuală formă este Monar. Am achitat taxa de intrare, 200.000 riali de persoană, şi am intrat în curte.

Cineva din personalul monumentului ne-a spus, ceea ce ştiam şi eu, că la ora 10:30 se va pune în mişcare ansamblul de minarete. Am văzut iwanul frumos decorat în ceramică albastră turcoaz, am pozat, am admirat supleţea minaretelor placate cu cărămidă colorată, ne-am plimbat prin curte printre flori, erau trandafirii în floare, am pozat, timpul a trecut şi...

Apoi cineva a urcat în minaretul din dreapta şi a început să îl lovească, mi s-a părut şi mi se pare şi acum destul de periculos... În acel moment minaretul stâng a început şi el să se mişte, să oscileze... A durat 7, 8 minute, după care totul s-a liniştit...

Fac aici o paranteză: pe un blog, cineva afirmă că este o şarlatanie. Nu este; punerea în mişcare se face controlat, la anumite ore şi dacă este vreme frumoasă, nu pe ploaie. S-a anunţat şi prin staţie... Se ştie că este periculos şi iau măsuri de siguranţă... Turiştii nu au acces nici măcar în iwan... Îmi pare rău că nu am filmat, postam filmuleţul şi credeau şi necredincioşii... .

Monumentul este deschis zilnic de la ora 9:00 la ora 17:00, minaretele punându-se în mişcare de regulă de cinci ori pe zi, la orele 10:30,12:00,13:30,15:00 și 16:30. În grupul de turiști am zărit doi tineri nonmusulmani…

Cum spuneam nu sunt singurele minarete tremurătoare; se mai găsesc în India, Irak, Arabia Saudită…

Aproape de ora 11 am plecat spre altă destinaţie.

Un alt monument unic, mergând tot cu aceeași mașină şi tot de la hotel, este Moscheea Jameh. Şoferul nu știa engleză, dar prin semne ne-am descurcat, era ajutat și de personalul de la recepție. În documentaţia mea aveam toate obiectivele de vizitat cu poză și scrise în limba persană, așa procedez mai ales în țările unde scrierea este diferită, nu ai cum să nu te descurci. Am întâlnit în alte locuri șoferi care nu vorbeau de loc engleza dar cu poza și cu scrisul este totul în regulă, nu am avut probleme... De la hotel la moschee sunt 4 kilometri, am plătit 150.000 riali, șoferul ne-a dus aproape, după care am urcat niște scări și am mai mers circa 100 de metri, erau și multe magazine...

Moscheea Jameh sau Moscheea Vineri, în persană Masjid-e Jameh, este cea mai mare moschee din Iran, are peste 20.000 metri pătraţi, cea mai veche moschee din Isfahan şi printre cele mai vechi din ţară. Din 2012 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acum când scriu am aflat că a fost cuprins în patrimoniul UNESCO, în anul 2017, un alt obiectiv turistic vizitat de mine, orașul istoric Yazd, vezi impresii.

Construită în deceniul 8 al secolului 8 în timpul Dinastiei Abbasid, distrusă de mai multe cutremure şi incendii, reconstruită de către turcii selgiucizi la mijlocul secolului 11, distrusă, după nici un secol, aproape în totalitate de un incendiu din care au supravieţuit doar cele două Cupole, reconstruită în aceeaşi perioadă, moscheea este nu numai un adevărat muzeu al arhitecturii persane-islamice ci şi o „imagine” a moscheilor persane: fiecare dinastie aflată la putere a adăugat ceva acestei moschei, fără a distruge ceea ce au făcut predecesorii ei, rezultatul fiind o combinaţie de stiluri persane-islamice ce o face unică, surprinzătoare, fiecare colț având propria-i frumuseţe şi detalii uimitoare. Ultima reconstrucţie a avut loc în anii 1990, după terminarea războiului dintre Iran şi Irak, moscheea suferind distrugeri în urma bombardamentului irakian din 1985. Plafoanele prăbuşite au fost renovate în stilul original.

Este o moschee cu patru iwanuri, două domuri şi două minarete, cu două săli de rugăciune şi o curte interioară spațioasă cu două piscine. Mai multe structuri cu două nivele înconjoară curtea şi unesc iwanurile. Deosebită este fântâna de abluțiune, spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui pentru purificare din centrul curţii care imită Kaaba din Mecca.

Am achitat taxa de acces, 200.000 riali de persoană şi am intrat în moschee. Moscheea era deschisă, se vizitează zilnic, dimineaţa între orele 9 şi 11 şi de la 13:15 la 16:30 după amiază. Erau mulţi vizitatori. Poarta este simplă, modestă, decorată cu ceramică pictată cu modele florale, predominant turcoaz, nu bănuiești ce vei descoperi înăuntru...

Ca la casele persane se ajunge în curte printr-un coridor a cărui ieşire oferă o amplă şi frumoasă perspectivă asupra curţii interioare de nord-vest: două din cele patru iwanuri, cele două piscine şi fântâna pe care le-am privit şi pozat de la distanţă. Tot la intrare în partea dreaptă se află amenajată o sală cu mai multe imagini ce prezintă dezvoltarea moscheii în timpul dinastiilor și perioadelor diferite. Mai este prezentată și macheta actualei moschei unde ghizii detaliau fiecare parte adăugată de-a lungul secolelor.

Am pornit pe latura estică a curţii şi m-am oprit mai întâi la „Iwanul Discipolului”, împodobit cu frumoase şi delicate decorațiuni din faianță caracteristice Dinastiei Seljuq (mijlocul secolului 11, mijlocul secolului 12). În vecinătatea lui se află „Madrasa Mozaffar”, ridicată în timpul Dinastiei Mozaffar, dinastie ce a condus Persia aproape întreg secolul 14. Am văzut aici câteva din puţinele mozaicuri de faianţă specifice acestei perioade. Din aceeaşi perioadă se află acolo şi o nişă de rugăciune.

Mi-am continuat plimbarea pe latura nordică a moscheii printre mari coloane de forme diferite pe sub cupole în care cărămizile sunt așezate în diferite moduri ajungând la „Domul Taj al-Molk”, un dom sobru, de mici dimensiuni, înalt de circa 21 metri, o adevărată capodoperă a arhitecturii persane prin fineţe şi proporţionalitate, prin cupola lui despre care se spune că este cea mai frumoasă cupolă de căramidă din Persia. Perfecţiunea proiectării şi a construcţiei i-a permis să supravieţuiască la toate încercările vieţii lui de peste 900 de ani. Impresionantă este mulţimea de coloane şi succesiune de arcade ce se termină cu un cerc cu șaisprezece arcade pe care este așezată cupola. În toată moscheea era răcoare, aceasta datorată și sistemului de ventilare atât de cunoscut în Iran, frumoasele lattice….

„Iwanul Dervişului” a fost următoarea oprire de pe latura nordică. Construit în perioada Seljuq, Iwanul se caracterizează printr-o decorare destul de discretă, dar are o zidărie superbă, cu design în formă de cruce și decorațiuni din ipsos. Demn de remarcat este pridvorul monumental unde se afla un vechi vas ornamental pe care este gravată o inscripţie caligrafiată în persană şi arabă. În faţa lui se află piscina cu doisprezece laturi, arce de cerc, iar în spate o sală de rugăciune cu o pădure de stâlpi din cărămidă pe care am văzut semnăturile meşterilor care i-au ridicat.

Latura vestică este dominată de „Iwanul Maestrului”, la fel de mare ca şi Iwanul Discipolului, diferit decorat, inclusiv cu un turn din care odinioară imamul chema credincioşii la rugăciune şi îşi înălţa rugile.

Am trecut printr-o mică uşă de lemn aflată lângă Iwan şi am pătruns într-o cameră simplu realizată, cu puţine ornamente, „Sala de Rugăciuni a lui Oljaitu”, conducător mongol în primii ani ai secolului 14, renumită prin spendidul Mirhab lucrat în tencuială construit în acei ani. I-am privit şi admirat decoraţiunile fine, un amalgam armonios de design arăbesc geometric şi floral, cu versete din Coran, dar a trebuit să aştept mai mult până am prins un moment să-l pozez fără spectatori. La fel şi pentru cele două minbaruri, unul de aceeaşi generaţie cu el, altul mai tânăr cu vreo 300 de ani, bogat sculptate care îl străjuiesc de o parte şi de alta. O altă uşă, tot joasă, duce în „Sala de Rugăciuni pentru iarnă”. Mi-a plăcut ingeniozitatea arhitecților de a construi în secolul 15 o sală ca un cort, cu tavan dublu stratificat, cu ziduri groase de cărămidă, bine izolate, care conferă, vară sau iarnă, confort celor ce se roagă.

Când Am Fost Acolo nu m-am gândit, dar acum cred că uşile erau scunde pentru ca cei ce intră în sălile de rugăciune să aibă capul plecat, gata pentru rugă.

Era plăcut, era calm şi linişte deşi erau destui vizitatori, mai mulţi nonmusulmani, chiar şi ghizi care vorbeau încet, era pace, aş mai fi stat acolo, dar..., mi-am continuat plimbarea pe latura sudică a Moscheii unde domină „Iwanul lui Saheb”, un ministru în secolul 12 când a fost construit Iwanul, şi cele două minarete ale lui. Nu este foarte mare, minaretele au 35 metri înălţime, dar este frumos placat cu faianţă turcoaz pictată cu motive geometrice şi florale în diferite stiluri. Şi aici de găseşte o sală de rugăciune, veche de aproape 900 de ani, deosebită prin coloanele decorate cu cărămidă. Pe partea de nord sunt coloane rotunde, chiar lipite câte două, trei, mi s-au părut imense... Cupolele mi s-au părut o nebunie, deși simple, realizate din cărămidă, prin formele lor diferite și prin așezare fac un joc de imagini deosebit. Sincer nu îmi aduc aminte să mai fi văzut așa ceva, coloane lipite, cupole…., las pozele să vorbească….

În spatele Iwanului se află „Domul Nezam al-Molk”, mai mare ca rivalul lui, Domul Taj al-Molk, ca vârstă cu câţiva ani, ca dimensiuni cu câţiva metri. De formă pătrată, domul înalt de 34 de metri, din cărămidă are camera principală nu foarte înaltă, dar foarte frumoasă prin jocul de figuri, mi s-a părut interesant, ce face dublarea laturilor prin arcade, mai întâi de la patru laturi la opt arcade şi apoi la șaisprezece pe care se sprijină cupola. Coloanele domului sunt lipite câte patru, par imense.

Ajungând în colţul de sud-est am mers prin curtea moscheii la piscina dreptunghiulară şi fântâna de abluțiune.

Ultimele imagini, ultimele poze, în special cu cele patru Iwanuri şi cu mult regret am părăsit deosebita moschee pentru alte destinaţii…

Cum spuneam şi în celelalte povestiri, Isfahan este oraşul pe care trebuie să-l vadă orice turist ce merge în Iran, iar acolo să vadă neapărat şi Moscheea Jameh. Este Marea Moschee nu numai a Isfahanului ci şi a întregului Iran, deosebită prin simplitatea ei….

---

VIZUALIZĂRI: 1581 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI