Monstrul Nessie există. Trebuie doar să ai ochi pentru el...

TIPĂREȘTE

Inverness este capitala ținuturilor înalte ale Scoției, Highlands și l-am ales pentru că trebuia să facem un popas după ce terminam călătoria extraordinară pe Ruta NC500. Am ales 2 nopți pentru că el se află în vecinătatea lacului Ness, dar și pentru că pe o rază de 100 de km aveam niște castele, văi spectaculoase iar insula Skye nu era așa departe și ne propusesem să atingem câte ceva din toate astea. Orașul nu este atât de mare, are în jur de 50 de mii de locuitori iar din cauza calității vieții, studiile făcute îl arată ca unul dintre cele mai bune locuri în care poți să trăiești.

După ce am vorbit cu cei de la recepția hotelului care era și punct info pentru Inverness, am aflat că strict în oraș nu ai prea multe de făcut. Ne-a cam uimit că tinerii de la bar puneau problema așa, dar asta credeau ei despre orășelul lor. Pentru că era păcat de mașina pe care o aveam la dispoziție am hotărât să descoperim un pic împrejurimile Inverness-ului și să-i rezervăm orașului doar cele 2 seri, după ce ne adunam după drumuri.

Două străzi importante străbat orașul vechi în centrul căruia stăteam și noi și amândouă erau în raza noastră vizuală. Cred că nu-ți trebuie mai mult de 15-20 de minute să străbați partea veche a orașului. Pe Church Street, acolo unde eram cazați, se află și cea mai veche biserică a orașului, Old High Church dar și cele mai vechi clădiri ale orașului datând din sec 16. Perpendiculară pe ea, Strada Mare (High Street) te poartă spre Inverness Museum and Art Gallery, o galerie unde poți să descoperi tradițiile dar și cum trăiau/trăiesc locuitorii din Highland, care, din păcate la data vizitei noastre se renova. Din Strada Mare ajungi la castel dar și la unul din podurile peste râul Ness care se numește chiar așa, Ness Bridge, iar peste pod se află cea mai importantă biserică din Inverness, Catedrala St Andrew’s.

Castelul Inverness, care a fost mândria orașului, este acum doar o ruină. Din el au rămas doar câteva ziduri și o fântână. Ca multe alte castele din Scoția, a fost distrus de iacobiți pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor. Am auzit asta la multe castele. Când erau nevoiți să se predea, iacobiții nu părăseau castelele până nu le distrugeau. Pentru că am ajuns la el doar seara târziu, l-am văzut doar din exterior, dar este foarte aproape de centrul orașului istoric, câteva minute.

Vă spuneam că din Edinburg am fost la niște jocuri muntenești la North Berwick, jocuri care au loc vara prin toată Scoția. Și la Inverness se desfășoară Highland Games unde au loc tot felul de întreceri de la probe de atletism, la concursuri de cimpoaie și dansuri scoțiene.

Am intrat și am ieșit din Inverness de 3 ori ca să ne plimbăm în împrejurimi, ceea ce ne-a permis să admirăm frumoasele poduri peste râul Ness care străbate orașul și-l împarte în două.

Serile le-am petrecut pe cele 2 străzi importante, intrând din pub în pub, pentru că altceva nu prea era de făcut. În prima seară, într-un pub vis-a-vis de noi, cânta o formație dar n-aveai loc să arunci un ac, n-a fost chip să ne găsim un loc nici măcar în picioare. Bodyguard-ul ne-a spus că locurile erau rezervate de multe zile din cauza formației care cânta acolo. A doua seară am găsit un alt pub unde 3 băieți cântau o muzică antrenantă și cu toate că era la fel de aglomerat am găsit și noi niște locuri în picioare și am rămas acolo cât am băut o bere și am dansat pe loc, la fel ca toți ceilalți.

Am fi vrut să ajungem și în partea de nord a orașului, spre golful Moray Firth (firth înseamnă chiar golf, strâmtoare, vă aduceți aminte și de Strâmtoarea Pentland Firth care desparte Marea Nordului de Oceanul Atlantic de care am vorbit în articolul despre Insulele Orkney), dar am văzut atâtea golfuri și golfulețe în toată călătoria noastră prin Scoția încât am zis să alegem altceva prin împrejurimi.

Așa că ziua plină pe care am avut-o la Inverness am dedicat-o lacului Loch Ness care se afla la câteva mile de noi, despre care citisem atâtea povești, dar și câtorva castele. Norocul nostru în materie de vreme însă s-a terminat în ziua aceea. A fost singura zi din cele 15 în care a plouat aproape toată ziua, cu mici pauze. De la Inverness la Loch Ness a plouat într-una. Când am ajuns pe marginea lacului și am început să avem peisaje superbe nici nu ne-am putut opri să facem poze. Dar n-am plecat din zonă fără să ne bucurăm și de peisajele acelea pentru că seara când ne-am întors era soare, frumos, iar a doua zi când am plecat spre Glasgow am trecut pe același drum și a fost o vreme extraordinară.

Loch Ness este un lac de apă dulce care conține mai multă apă dulce decât toate lacurile din Anglia și Tara Galilor la un loc și este al doilea cel mai mare lac din Scoția după Loch Lomond, dar din cauza adâncimii este cel mai mare ca volum din insulele britanice și este cunoscut pentru pretinsele vizionări ale monstrului Nessie care a fost zărit pentru prima oară în 1933.

Lacul are o insulă (Insula Cireșei) aflată la capătul dinspre Fort Augustus care este una artificială. A mai fost și Insula Câinelui care a fost scufundată când nivelul apei s-a ridicat în timpul construcției canalului Caledonian. Pe malul lacului se află Castelul Urquahart, superb amplasat, iar faruri sunt la Lochend și la Fort Augustus, localitățile de la cele două capete ale lacului.

Prețurile pentru croazierele pe Loch Ness variază între 14 și 35 de lire și depind de durată și dacă se vizitează și castelul sau doar se vizionează de pe barcă. Sunt și tururi de o oră cu plecare la fiecare oră între 10 - 16, iar prețul era de 14,50 lire/persoană. Acestea sunt scurte, cam o jumătate de lac și nu ajung la castel. Mai sunt tururi cu bărci rapide care durează între 30 de minute și 3 ore, la prețuri între 15-50 de lire/persoană iar toaletă (foarte important) este numai pe barca ce face turul lung de 3 ore.

În jurul Inverness-ului, pe o rază de 40-50 de mile sunt multe castele, până la care se pot face excursii și am ales și noi două dintre cele mai renumite. Castelul Urquahart a fost unul dintre ele, care se afla și în Exploreer Pass-ul nostru, așa că l-am vizitat gratuit. Altfel ar fi costat 9 lire de persoană. Intrarea în castel se face organizat pentru că înainte de a-l vizita se intră într-o sală unde se rulează un filmuleț cu istoria castelului, care a durat 8 minute.

Aici am aflat că în anii 500 Sf Columbus, de origine irlandeză, l-a creștinat pe un rege pict și a avut o viziune că pe acele domenii va răsări o fortăreață. Pe la 1200 a apărut castelul dar nu se știe cine l-a făcut. Se presupune că cel mai probabil un nobil al locului de la acea dată. În anii 1300 castelul a devenit o fortăreață în timpul Războiului de Independență, a cunoscut multe distrugeri din cauza disputelor dintre lorzii locali iar în anii 1500 a fost abandonat nu înainte de a-l distruge.

La finalul filmului s-a tras o perdea și sub ea erau numai geamuri. Castelul în toată splendoarea lui, lacul, pajiștile verzi ne-au oferit o priveliște de vis. Și dacă nu mai vedeam altceva tot am fi rămas cu imaginea aceasta de tablou în minte. Castelul nu mai este întreg, sunt doar ruine, dar este bine conservat și aranjat pentru vizitare. La el se poate ajunge și cu vapoarele care fac plimbări pe Loch Ness, după cum am spus.

Și eu chiar l-am văzut pe monstrul Nessie. Plimbându-mă prin castel, undeva prin partea dreaptă, în punctul cel mai înalt, am observat uitându-mă spre lac, un cap negru care intra și ieșea din apă. Este ceva distanță de acolo de sus și inițial am zis că este o focă, dar apoi ne-am dat seama că este un trunchi de copac negru care în bătaia valurilor și a vântului se ridica și cobora ca și cum un monstru ar ieși de sub ape și sunt convinsă că este pus intenționat acolo pentru a întreține legenda despre monstrul Nessie. M-am bucurat ca un copil că am văzut asta, nu cred că toată lumea vede acel copac și face vreo legătură. El este pus discret acolo dar totuși la vedere...

La ieșirea din castel (la intrare de fapt) pe lângă o piatră originală expusă acolo o nevăstuică s-a tot plimbat prin iarbă și ne-a oferit un spectacol încântător.

După Loch Ness și Castelul Urquahart aveam de făcut ceva la sugestia lui Garry, gazda noastră de la Dufftown. Când i-am spus că ajungem la Inverness și avem puțin timp, ne-a sugerat ca după ce vedem lacul și castelul să mergem neapărat pe Valea Shiel (Glen Shiel). Pe lângă lac, până la Invergarry și de acolo la dreapta urma să ajungem pe această vale care este un drum extraordinar de frumos, cu cascade multe și versanți pe care se scurge apa, mult verde, iar aici am avut senzația că sunt în Norvegia așa mi s-a părut de asemănător.

Acest drum ne-a dus și la următorul castel ales, Eilean Donan Castle (intrarea 7,5 lire de persoană). Și el oferă o imagine foarte frumoasă din șosea și parcare.

Eilean Donan (Insula lui Donnan) este o insulă de reflux, legată de continent printr-un pod cu arcade și este atât de mică încât pe ea are loc doar castelul cu același nume. Cea mai apropiată localitate este satul Dornie care se află la 1 km. Insula este numită așa după Donnan de Eigg, un sfânt celt martirizat prin anii 600 care se spune că ar fi ridicat o biserică pe insulă deși nu există nici o urmă a acesteia. Aici se întâlnesc apele a 3 lacuri și am ales să vizităm castelul acesta pentru că l-am văzut în toate fotografiile și documentarele. Chiar a fost descris ca unul dintre cele mai fotografiate monumente ale Scoției și este un fel de emblemă care apare pe amabalaje și reclame pentru diverse produse. Binențeles că și Eilean Donan, ca multe alte castele pe care le-am văzut a apărut în mai multe filme.

Ca mai toate castelel din Scoția a fost fondat și a devenit o fortăreață a unui clan și la fel ca și în alte cazuri a fost distrus în rebeliunile iacobite după care a fost reconstruit, restaurat și adus la forma actuală. O dată cu restaurarea a fost construit și podul care leagă insula de continent. În 2001 insula pe care se află castelul înregistra o populație de o persoană iar la recensământul din 2011 nu s-a mai găsit nici una acolo. Spre deosebire de Urquahart, Castelul Eilean Donan este întreg, are camere mobilate, dar este rece, este numai din piatră. Nu am avut voie să facem fotografii, iar aici mi-a plăcut mult bucătăria care reda fidel atmosfera din acele timpuri, cu feluri de mâncăruri, cămara, vase, conserve... Și n-am plecat nici de la castelul ăsta fără nelipsita vizită la magazinul de suveniruri.

Dacă n-ar fi plouat așa mocănește ne-am fi oprit pe valea asta, Glen Shiel, din loc în loc așa cum facem de obicei când avem peisaj, dar cum ploua și trebuia să mergem mai mult cu mașina și pentru că eram foarte aproape de insula Skye care este legată de continent tot printr-un pod frumos, am traversat podul și după ce am consultat harta, pentru că nu aveam timp să facem prea multe pe insulă, am ales să mergem aprox 40 de mile până la Castelul, grădinile și muzeul Armadale, în împărăția Clanului Donald, situate pe o suprafață de 20000 acri. Intrarea a fost 8,50 lire de persoană.

Castelul se află pe malul unui lac și nu se vizitează, sunt doar niște ruine, dar grădinile sunt imense și am avut noroc de o pauză de ploaie, astfel încât am putut să ne plimbă liniștiți. Norocul nu ne-a surâs până la final. Undeva pe aleile grădinii am văzut un indicator care te ducea pe o potecă sus, la un punct de view. Îmi plac mult punctele de belvedere și nu le ratăm niciodată, dar de data asta ne îndreptam spre muzeu și am zis să terminăm cu el și apoi să stăm prin grădini liniștiți și să mergem și sus la punctul de view.

Muzeul aflat într-o clădire modernă prezintă istoria castelului și a fost destul de interesant așa că am pierdut ceva timp acolo. Când am ieșit afară am avut timp să trecem prin grădini și tocmai ne îndreptam spre punctul de view când a început să plouă foarte tare și într-un sfert de oră ne-a udat până la piele, după care a ieșit soarele. Am avut niște pelerine la noi care au fost nelipsite din rucsăcel, dar pe care nu prea le-am folosit în timpul sejurului. Eiii, așa cum se întâmplă întotdeauna, exact când ar fi fost nevoie de ele noi le-am lăsat la mașină.

După Armadale, ne-am întors spre Inverness și ne-am oprit în mijlocul localității unde este Centrul Expozițional din Loch Ness înființat în 1980, cu o expoziție dezvoltată pe 7 domenii tematice, în care afli despre localitate și misterul ce o înconjoară pornind de la legendele cu Nessie. Tot acolo este și un punct info, magazine de suveniruri unde 90% sunt chestii cu și despre Nessie și câteva terase.

Seara am petrecut-o în Inverness, la un pub cu muzică, puțin pe strada mare, puțin prin orașul vechi și la miezul nopții când ne-am retras spre casă am băut o bere și am mâncat niște bruschete bune la barul nostru, mereu foarte aglomerat.

A 3-a zi, dis-de-dimineață, am părăsit hotelul studențesc din Inverness pentru că vacanța noastră se cam apropia de final și din nou aveam în față o zi lungă. Pentru Glasgow a trebuit să mergem iarăși pe același drum pe care fusesem și cu o zi în urmă, pe lângă Loch Ness, până la Invergarry unde cu o zi în urmă o luasem spre Glen Shiel și insula Skye. Acum trebuia să mergem înainte prin cheile Glencoe, ca să ajungem până seara la Glasgow și chiar devreme pentru că aveam de predat mașina la ora 18. Orice minut întârziere ne costa o zi de chirie în plus și nu era de colea.

Ziua a fost foarte frumoasă, cu soare și ne-am oprit în toate locurile în care nu putusem să ne oprim cu o zi în urmă. De mai multe ori pe malurile lacului Ness, la Castelul Urquhart, ca să-l mai vedem o dată cum arată în plin soare și apoi la centrul de vizitare și punctul infoturistic pentru că în urmă cu o zi am văzut un indicator de cascadă, care era în apropiere.

Lacul nu era atât de animat cum mi-am imaginat nici într-o zi cu soare. Câteva vaporașe mici care făceau croaziere și cam atât. Am întrebat și ni s-a spus că în zilele frumoase mai ies persoane cu ambarcațiuni private, dar nu este cu mult mai animat decât îl vedeam.

Pentru că am găsit indicatorul către Cascada Divach pe care îl văzusem de cu seară ne-am abătut pe a doua stradă la dreapta după punctul info și după 3 mile am ajuns într-o parcare mică, iar de acolo pe o potecă lungă de 300 de m, prin pădure, am ajuns până la cascadă. Una foarte frumoasă, dar la care nu ajungi până aproape din cauza reliefului. Se poate vedea de la un balcon amenajat cu balustrade din lemn.

De la Loch Ness până la Fort Augustus unde găsești un loc de luat masa și ceva suveniruri am trecut doar prin peisaj. Ne-am oprit și noi la Fort Augustus, am lăsat mașina într-o parcare (0,60 lire pentru 4 ore) și am căscat gura preț de o oră prin magazine, am mâncat un cârnat care sfârâia și mirosea pe un grătar și am pornit mai departe. De la Fort Augustus la Fort Wiliam, unde este un trenuleț iacobit care merge pe o rută de 84 de mile dar și o gondolă cu restaurant și dansuri scoțiene, am întâlnit iarăși doar peisaj.

După ce am trecut de Fort Wiliam urma să intrăm pe niște chei spectaculoase despre care aflasem mai multe la punctul info din Edinburgh. Când am intrat pe Cheile Glencoe, ne-am dat seama că nu avem nici o șansă să ajungem să predăm mașina la ora 18 la Glasgow, așa că am sunat să vedem dacă putem să mai prelungim închirierea cu o zi. S-a putut pentru 63 de lire, în aceleași condiții inițiale așa că nu ne-am mai grăbit.

Glencoe sunt niște chei superbe, urmate de Valea Verde (Glen Green) și aici ne-am oprit iarăși de l-am înnebunit pe șofer. Cascade, șuvoaie de apă și peisaje care ne-au omorât.

Dacă tot aveam timp și nu mai eram condiționați de predarea mașinii am făcut o buclă și până la Castelul Inveraray pe care îl aveam pe listă dar pe care am crezut că îl ratăm. El se află pe malul lacului Fyne, cel mai lung lac de apă sărată din Scoția, iar ca să aibă o poziție mai retrasă satul Inveraray a fost mutat.

Intrarea a fost 11 lire de persoană. Castelul este locuit de actualul duce de Cambpel care face parte dintr-o familie numeroasă, care și-a pus amprenta asupra zonei. In 1975 a avut loc un incendiu si al 12-lea duce de Campbell împreună cu familia au locuit la subsolul castelului cât timp a fost restaurat cu fonduri strânse la nivel internațional.

Doar câteva camere sunt deschise publicului pentru că al 13-lea duce impreună cu familia lui locuiesc în apartamente care ocupă 2 etaje. Ne-am delectat cu colecții de sulițe, muschete, săbii și alte arme aranjate foarte frumos, cu saloane frumos mobilate dar și cu o impresionantă galerie de costume.

Grădinile deosebite, întinse pe o suprafață foarte mare erau îngrijite și așa cum am mai remarcat altfel sunt grădinile în cazul castelelor locuite. Și Castelul Inveraray a apărut în mai multe filme, sub un alt nume însă.

Port, terase, magazine, un monument, închisoarea... aproape toate erau închise la ora 17 la Inveraray. Ne-am plimbat puțin printre ele și am mâncat la Tudor, un restaurant imens cu mai multe camere și mese de lemn, prin care te rătăceai, așa avea o structură de întortocheată. Am mâncat un fel care s-a numit ciudat, dar era o bucată de carne gen ciolan cu un ou ochi deasupra, un sos și cartofi prăjiți cu brocoli. Mâncare bună care ne-a costat 25 de lire, fără băutură sau desert.

De la Tudor ne-am mușcat limba de câte ori ne venea să-i spunem șoferului “oprește, oprește, view, view... ” și ne-am continuat drumul până la Glasgow, unde oricum am ajuns destul de târziu. Glasgow a fost ultima parte a vacanței noastre în Scoția și sper să ajung să vă spun câte ceva și despre el.

---

VIZUALIZĂRI: 2624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI