Gozo, o insulă pentru toți

TIPĂREȘTE

Gozo este o insulă mică, unde dacă plec pe jos dimineața din sud, de la terminalul de ferry-boat din Mgarr, la prânz pot să fiu în nordul ei scrutând marea, căutând să văd Sicilia. Dar când vrei s-o vizitezi constați că numărul obiectivelor pe care doreşti să le vezi este mare, iar concediul este limitat. Ulise şi-a permis să stea mai mult, dar el nu a platit cu cardul şi oricum pe el nu spectaculozitatea țărmului l-a ținut într-o amărâtă de grotă vreo câțiva ani.

Am plecat spre Gozo într-un autobuz plin, căci vremea se arăta prietenoasă şi mulți alți turişti doreau să profite de ea. Pe traseul spre Cirkewwa, de unde se ia ferry-boat-ul, am vegetat vreo oră şi jumătate, prilej de a admira măcar de pe geam, partea de nord a Maltei. Peisajul s-a dovedit a fi la fel de variat ca şi în sudul insulei, cu dealuri acoperite cu pietre, golfuri pline de iahturi, biserici ridicate semeț pe vreo culme stâncoasă, mici localități cu casele înşirate de-a lungul şoselei.

La Cirkewwa am mers doar câțiva metri până la terminal, ne-am cumpărat biletele valabile şi pentru întors şi îmbarcarea. M-am bucurat mult să simt iaraşi sub picioare puntea unei nave, după aproape o săptămână :). Traversarea spre la Mgarr a durat foarte puțin, deoarece am fost ocupat să fotografiez nava şi insula Comino. De la Mgarr la Victoria se ajunge uşor, aceeaşi rețea a transportului în comun bine organizată asigurându-ne deplasarea. A fost valabilă cartela pe care am folosit-o şi în Malta.

Victoria sau Rabat, cum i spunea odinioară, are aspectul clasic al unui oraş mediteranean. Străzile sunt strâmte, mărginite de clădiri înalte precum în Italia şi în micile piețe cafenelele şi-au scos mesele afară ca în Grecia. Vegetația se bucură de existență mai ales în ghivece mari şi soarele pare a domni atotstăpânitor. Ca peste tot în Malta casele au nume, dovedind personalitatea proprietarului. Predomină denumirile de inspirație religioasă, căci maltezii formează un popor care are credință. Culoarea dominantă este obişnuitul galben mieros, solul dăruindu-le din plin ce a avut mai bun, adică roca pentru construcții.

Ne îndreptăm spre citadelă, parcurgând străzi încâlcite, flancate de magazine cu mărfuri ieftine, adesea prezentate direct pe trotuar. Urcăm căutând umbra la adăpostul prăvăliilor care ne însoțesc. Pătrundem pe porțile fortăreței şi piața catedralei ne ia prin surprindere. Este asemeni unei depresiuni, iar jumătate din ea este compusă din scări, de unde ne veghează încremeniți în bronz papii Pius IX şi Ioan Paul II. Scările permit catedralei să fie undeva sus, să fie grandioasă fără a avea dimensiuni impresionante. Ridicată pe locul unui fost templu al Junonei, la răspântia dintre secolele XVII si XVIII, lucrarea arhitectului Lorenzo Gafà atrage atenția prin eleganța sa barocă. Probabil presimțind că n-o va vedea terminată, Gafà a realizat şi un model la scară redusă astfel construcția continuând şi după moartea sa.

Intrând suntem din nou surprinşi, pentru că interiorul pare mai mare decât exteriorul. Tavanul este compus din picturi inspirate din viața Fecioarei Maria, alăturate unor imagini cu apostoli, profeți şi îngeri. Însă principalul punct de atracție este ingenioasa iluzie creată de sicilianul Antonio Manuele, care ne înfățişează un dom acolo unde se află doar un simplu tavan plat. Mă gândesc că mult mai cunoscuta şi celebra "Perspectivă" a lui Borromini, de la Palazzo Spada din Roma, pare un joc de copii pe lângă aceasta din Gozo. Capelele laterale sunt bogat ornate cu picturi şi statui, simboluri religioase, monumente amintind de foşti episcopi ai insulei sau de vizite memorabile (regina Elisabeth a II-a, papa Ioan Paul II).

Pornim mai departe pe lângă peretele catedralei, pe îngustele alei ale citadelei. Suntem înconjurați din toate părțile de piatră, doar deasupra se vede cerul albastru. Intrăm la un muzeu amenajat într-o fostă casă de negustor, vedem cum se gospodăreau pe vremuri locuitorii citadelei, inventarul casnic fiind consistent şi arătând cu adevărat vechi. Hoinărind prin labirintul acestei locuințe descoperim o fereastra dublă cioplită cu măiestrie în stilul romanic, unde ne imortalizam pentru albumul familiei. Părăsind micul muzeu ajungem la zidurile de nord de unde se deschide o largă perspectivă asupra zonelor înconjurătoare aflate jos în vale. Insula este aridă, putând fi considerată verde doar prin comparație cu insula principală. Ne întoarcem pe lângă clopotniță, la fel de barocă precum catedrala, dotată cu clopote noi, care dau şi o probă de lucru fiind prânzul. La vechea temniță este ordine, doar vreo doi turişti dorind să calce pe urmele cavalerului Jean Parisot de Valette închis aici datorită firii prea agitate. Se întâmpla cu mulți ani înainte ca acesta să devină mare maestru şi să se acopere de glorie în luptele împotriva otomanilor. Noi însă suntem cuminți şi ne limităm la o cafea şi-un fresh de lămâie pe o terasă situată sus pe metereze. Coborâm spre stația de autobuz aruncând o privire fugară spre monumentul apeductului, apoi mai departe prin fața Teatrului Astra.

Autobuzele circulă cu punctualitate, semn de civilizație, care nu depinde de zona geografică. După aproape un sfert de oră ajungem la Dwejra şi în lung şir ne îndreptăm spre debarcader. În afară de cei veniți să ne plimbăm cu barca sunt şi mulți iubitori ai scufundatului, costume şi echipament fiind răspândite peste tot la uscat. Noi, ramura mai puțin atrasă de adrenalină, ne îmbarcăm în ordine pentru a vedea celebra "Fereastră albastră". Desigur o ştiam din "Game of Thrones" şi "Contele de Monte Cristo" şi poate tocmai de aceea eram atât de doritor să o văd de aproape. Pornim dintr-un golf cu ape de smarald şi ne apropiem periculos de mult de peretele de stâncă amenințător. Dar ceea ce pare o simplă cavitate în rocă este de fapt un tunel care se îngustează extrem de mult pe măsura ce înaintăm. Luminița de la capatul lui ne dă însă speranțe şi senzația de claustrofobie dispare destul de repede. Ajunşi de cealaltă parte a promontoriului începem explorarea peretelui plin cu grote mai mari sau mai mici. Ne intersectăm cu alte ambarcațiuni încărcate cu fotografi entuziaşti care-şi flutură camerele căutând imagini cât mai inedite. Ieşind mai în larg vedem şi faimosul arc de piatră, pe care circulă numeroşi temerari insensibili la afişele de avertizare care cuprind cuvântul "Danger". "Fereastra" s-a mărit în ultima vreme, o parte din stâncă prăbuşindu-se în mare. Sfârşitul pare a fi aproape şi în curând vom admira doar o stâncă solitară în apele albastre. Revenind la debarcader alerg şi sar peste crevasele din roca dură pentru a fotografia "fereastra" şi din partea opusă, acolo unde se adună înotătorii. Şefa se ocupă cu achiziționarea de magneți şi alte suveniruri, dar mai ales a unei vaze din sticlă de Gozo. Autobuzul a venit deja şi ne grăbim să-l prindem.

Profitând de amabilitatea şoferului, ceva comun în Malta, după ce trecem de satul San Lawrenz coborâm şi luăm drumul spre Għarb. Şoseaua este nouă şi aflăm astfel că unii ştiu să utilizeze cu folos fondurile europene. Noi continuăm marşul prin decorul absolut maltez, adică sterp şi pigmentat cu case încântătoare şi cu biserici impozante. După zece minute de mers voios găsim biserica Ta' Pinu, cea aureolată de mister. Numele s-ar traduce prin "a lui Filip", cu referire la Pinu Gauci, cel care a donat bani pentru restaurarea bisericii inițiale. Clădită în cumintele stil neo-romanic cu mai puțin de un secol în urmă noua biserică a devenit cunoscută datorită minunilor de care şi-a legat numele. Poate şi ca o recunoaştere a acestora papii Ioan Paul II şi Benedict XVI i-au trecut pragul oficiind aici slujbe. Interiorul este luminos, în culori calde şi prezintă ornamentații delicat sculptate în piatră. Când am intrat noi erau doar câțiva credincioşi, care se rugau în linişte. Am păşit cu grijă căutând să ne facem cât mai puțin simțită prezența. În altar, este o icoană veche dedicată Fecioarei Maria şi pictată de Amadeo Perugino în 1619, care a aparținut vechii biserici. Vizitând şi încăperile din spatele altarului am fost uimiți de câte dovezi ale recunoştinței fuseseră aduse. Erau echipamente medicale pentru copii cu dizabilități fizice, erau poze cu părinți care reuşiseră să aibe un copil, erau pagini din ziare vechi ilustrând accidente de automobil sau avion, erau multe, foarte multe bilete de mulțumire. Am mai văzut şi în alte biserici plăcuțe din marmură cu mulțumiri pentru vindecări, pentru reuşite la examene (inclusiv auto :) ), dar în număr atât de mare niciodată. Era mai mult decât impresionant să vezi recunoştiința arătată de atâta lume, ştiind că ne aducem aminte de divinitate mai ales în fața unei cumpene şi mai puțin după ce am trecut-o. Am vizitat multe biserici şi catedrale renumite, împovărate de istorie şi artă, pe unde regi şi artişti de renume trecuseră sau creaseră, dar mi s-au părut reci şi goale, mai mult muzee decât locuri de rugăciune. Aici însă am simțit căldura spirituală.

Trei autobuze şi un ferry-boat au făcut să ne întoarcem cu bine în Valletta, obosiți dar plăcut impresionați. Gozo este o insulă interesantă şi fermecătoare, pe care din nefericire n-am reuşit s-o vedem decât în parte. Sub nici un pretex să n-o ocoliți căci oferă câte ceva pentru toți, adica istorie, artă, natură, spiritualitate. Am scris destul aşa că plec să ciocnesc un pahar de vin cu Şefa, partenera mea de viață şi călătorii, care-şi aniversează un număr de ani.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 4285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI