Elegantul Ermoupoli, cel mai necicladic oraş văzut de mine, altminteri capitala Cicladelor

TIPĂREȘTE

Fără a sta prea mult pe gânduri, am optat ca cele trei zile pe care aveam să le petrecem în Syros să fie cu baza  în Ermoupoli, capitala insulei. Asta pentru că ni s-a părut că „avutul” cel mai de preţ al Syrosului este chiar capitala sa, şi nu numai a sa, ci a întregului arhipelag cicladic, cel mai mare şi cel mai de seamă oraş din Ciclade, centrul său administrativ.

Ermoupoli se află în estul insulei Syros, desfăşurându-se amfiteatric, de la ţărm, din portul său însemnat, urcând pe două coline, în total pe circa 11 kmp, ceea ce înseamnă că este un oraş de dimensiuni considerabile faţă de altele de pe celelalte insule cicladice, total diferit ca aspect.

 Are, în mod obişnuit cam 13.700 locuitori, însă în mare parte din an populaţia sa creşte având în vedere numărul din ce în ce mai mare de turişti care-l preferă. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt greci, deoarece Syros nu este promovată în afara graniţelor elene ca o destinaţie wow, ceea ce face ca insula să rămână deocamdată preponderent „grecească” , practic un secret bine ascuns, la îndemână pentru greci.

 Aşadar, Ermoupoli este format din zona portuară, una dintre cele mai largi din Grecia, cu o radă naturală uriaşă şi o faleză pe măsură care se continuă în spate cu străzi urcânde spre cele două coline gemene: Ano Syros, sau Syrosul de sus, get-beget catolică, şi Vrontádos replica sa ortodoxă. Din oraşul de jos se remarcă de departe Cartierul Vapória, cel mai pitoresc district al oraşului, un loc ce abundă în clădiri impresionante.

Ermoupoli, numit aşa în cinstea lui Hermes, zeul comerţului, în forma sa din zilele noastre, a fost fondat de refugiații și revoluționarii greci care au venit în Syrosul protejat de francezi din diferite părți ale Greciei, cum ar fi Chios, Psara, Kassos, Creta  și Asia Mică, pentru a scăpa de masacrele turcilor din timpul Războiului de Independență (1821). Desigur, vorbim de etnici greci care, în  majoritatea lor, erau cu dare de mână, aşa încât acei oameni și-au unit puterile, credința și capacitățile și au creat magnificul Ermoupoli, care a devenit prosper foarte repede și s-a transformat în cel mai important port comercial şi şantier naval, precum și în centrul cultural al Noii Națiuni Grecești din secolul al XIX-lea.

   Dar, aşezarea de dinainte fusese mult mai modestă din toate punctele de vedere, chiar dacă în perioada elenistică şi cea romană, (324-184 Î. C.), când capitala era situată pe locul Ermoupoli de astăzi, existase o anumită dezvoltare comercială, fără însă a se face remarcată în vreun fel. Perioada bizantină, cea care a urmat, a fost marcată de amenințarea piraţilor din Marea Egee, ceea ce a dus în multe cazuri la abandonarea unora dintre insule, parţial fiind şi cazul  Syros. Cu toate acestea, s-a demonstrat ştiinţific faptul că insula nu era complet pustie.  

  Următorul episod, absolut definitoriu pentru Syros, a fost faptul că, la începutul secolului al XIII-lea, după capturarea Constantinopolului de către cruciați (1204), insula a devenit parte a Ducatului Egeei (sau Ducatul de Naxos), fondat de amiralul venețian Marco Sanoudo. Acesta este momentul în care a fost înființată așezarea catolică din Ano Syros (care includea şi mica biserică ortodoxă Sfântul Nicolae al Săracilor). Catolicismul s-a răspândit cu timpul pe insulă, dar limba principală de comunicare a rămas greaca, ceea ce a însemnat un triumf al identităţii naţionale. Ano Syros a devenit, practic, noua capitală a insulei, o cetate defensivă, cocoţată pe o colină mult mai greu accesibilă inamicilor, pe care veneţienii au clădit-o după modelul tipic din lagună: ziduri de piatră, străzi înguste, case construite înghesuit, balcoane de lemn și multe arcade.  

  Pe parcursul celor aproximativ trei secole și jumătate care au urmat, Syros a experimentat un sistem de tip feudal. În secolul al XV-lea, Ducatul Egeei devenise un protectorat al Veneției, trecând în cele din urmă în mâinile lui Barbarossa și Imperiului Otoman în 1537.

    Istoria otomană a Syrosului s-a caracterizat prin reducerea impozitelor, libertatea religioasă și înființarea atât a ordinului călugărilor capucini, cât și a comunităților iezuite, care și-au pus fiecare amprenta. Syros a suferit de ciumă în 1728, dar a urmat o perioadă de creștere economică pe măsură ce insula s-a îndreptat către autoguvernare. Populația s-a dublat la 4.000 de locuitori și s-au înregistrat evoluții semnificative în ceea ce priveşte comerțul și transportul maritim.  

   Refugiații și transformarea culturală din timpul Revoluției din 1821 când Syros-ul și-a păstrat o poziție neutră și anumite privilegii au determinat ca Ermoupoli să înflorească determinându-l pe marele Eleftherios Venizelos să afirme că „Grecia a renăscut în Ermoupoli” . Totodată, distrugerea Chiosului în 1822 și persecutarea grecilor de pe insulele Samos, Rodos, Psara și Kassos, precum și Smirna (Izmir) sau Kydonia (Ayvalik) în Asia Mică, au avut drept urmare sosirea unui val masiv de refugiați greci în Syros. Acești noi locuitori au contribuit la dezvoltarea rapidă a insulei și ei înşişi au construit biserici ortodoxe, cum ar fi Biserica Schimbarea la Față (cea mai veche biserică din Ermoupoli) în 1824. De altfel, cartierele oraşului poartă nume de la locurile de origine din care au venit: Psariana, Pefkakia.

   În 1823, primul spital din Grecia a fost înființat în Syros, iar în 1833 Ermoupoli a devenit capitala Cicladelor. Economia insulei a continuat să crească, iar migranții bogați au construit multe conace în districte precum Vapória. La fel, Ano Syros și-a început transformarea în bijuteria de care se bucură şi astăzi. Mai târziu, în 1854, la șantierele sale navale, Neorio, este fabricat primul vapor grecesc cu aburi și, în același timp, piețele de mărfuri și asigurări se dezvoltă rapid.    

    Până în 1889, Syros avea peste 20.000 de locuitori, iar Ermoupoli a apărut ca o superputere locală, angajată în producție, agricultură, transport maritim și construcții.  

  Marea prosperitate economică a orașului a atras după sine dezvoltarea socială și culturală, dar și apariția burgheziei grecești.  

   Trecutul glorios al capitalei este încă vizibil în minunata sa arhitectură neoclasică: conace vechi, străzi pavate de marmură, piețe grandioase de marmură, biserici impunătoare, monumente, statui și clădiri neoclasice superbe, bine conservate împodobesc orașul construit amfiteatric. Această arhitectură justifică diferitele supranume atribuite orașului, cum ar fi  Micul Milano sau Ducesa Egeei (Archontisa) , care-i fac cinste şi îi aduc o faimă suplimentară.  

     La începutul secolului al XX-lea, odată cu deschiderea Canalului Corint şi pe măsură ce echilibrul puterii economice și politice din Grecia s-a mutat spre Atena și Pireu, Syros a început să-și piardă statutul câştigat.    

 Dezvoltarea navigației cu abur a dus la declinul comerțului maritim în Syros, iar ocuparea Greciei de către germani în 1941 a adus decăderea economică a regiunii. Anii postbelici s-au resimţit printr-o producție agricolă limitată și, pe măsură ce fabricile s-au închis, populația insulei a scăzut.

     Dar, în deceniile posbelice a fost luată în serios o politică de revigorare a economiei insulei în general, din care şi Ermoupoli a fost parte importantă. Oraşul a renăscut treptat, dar sigur, iar odată cu creșterea turismului, tradiția spirituală și artistică a insulei a prins din nou rădăcini. Arhitectura excepțională a clădirilor publice și private și istoria bogată a insulei Syros au dat așezărilor precum Ermoupoli și Ano Syros aerul unui muzeu în aer liber, primind acum din ce în ce mai mulţi vizitatori în fiecare an.

Sursă de documentare: https://www.syrosisland. gr/en

Am realizat imediat că Ermoupoli nu e deloc mic şi nu poate fi dat gata în câteva ore sau într-o zi, aşa că ne-am reconsiderat planurile încă de cum a ajuns, răzgândindu-ne de la închiriat de maşină (deşi vorbisem la recepţie să ne facă un aranjament cu o agenţie, noroc că aproape ne refuzaseră politicos), în ideea că măcar frumoasa capitală să o aprofundăm, altfel nu reuşeam decât să le „ameţim” pe toate, fără să putem declara că am reuşit să cunoaştem ceva ca lumea.

Bine, dar unde facem oleacă de plajă şi baie, că Ermoupoli nu este fericitul deţinător de o plajă propriu-zisă, ci doar de una numită Asteria care e porţiune betonată cu pontoane de la care eu nu mă pot îmbăia? La întrebarea mea firească, răspunsul a venit degrabă: mergem cu transportul local câteva ore până pe la prânz, alegând pentru prima dată plaja Vari, iar pentru cea de-a doua Galissas, o staţiune cochetă, cu o plajă foarte frumoasă.

Acestea fiind stabilite, am decretat pentru recunoaştere ce mai rămăsese din prima zi, iar pentru prima seară să „gustăm” un pic din spectacolul gratuit de folclor în aer liber care tocmai începuse şi avea să ţină încă două seri, exact atât cât şederea noastră în Ermoupoli.

Ce am văzut? Desigur, degrabă am descins în Plateia Miaouli, inima Ermoupoli, situată la doi paşi de cazarea noastră, o deschidere de dimensiuni considerabile, în formă de patrulater, mărginită de palmieri înalţi şi pardosită, ca mai peste tot, cu marmură albă. La intrarea în piaţă te întâmpină statuia revoluţionarului Andreas Miaouli, realizată, desigur, tot din marmură, ridicată pe un soclu înalt, precedată de două tunuri, simbol al Războiului de Independenţă.

      Piața Miaouli este dominată de clădirea impozantă a Primăriei din Ermoupoli considerată printre cele mai frumoase primării din Grecia, o lucrare a legendarului arhitect german din secolul al XIX-lea Ernst Ziller, care s-a inspirat din trei stiluri arhitecturale diferite: toscan, ionic şi corintic. O scară înaltă de 15,5 m duce la uşile edificiului în care se concentrează mai multe instituţii de seamă: Primăria, Muzeul de Arheologie din Syros (unul dintre cele mai vechi muzee din Grecia) care este găzduit în patru încăperi, Curtea de Justiție, Cartea Funciară, Arhivele Publice și alte câteva servicii publice.

      Lateral dreapta, cum priveşti primăria, se intră în Piața Vardaki unde se află uimitorul Teatru Apollo ce a fost proiectat de arhitectul italian Pietro Sampo, parțial inspirat de La Scala din Milano, aşa încât pare fratele său mai mic. Sampo a proiectat și Centrul Cultural din Ermoupoli în 1863, un alt simbol al patrimoniului cultural al orașului, ce se găseşte lângă primărie, în vecinătatea teatrului, alături de Biblioteca Municipală.

    Cel mai bun mod de a face cunoştinţă cu Ermoupoli este să-l iei la picior pe străzile sale paralele şi perpendiculare cu marea, pavate cu marmură pe care ai de admirat case în stil veneţian, clădiri neoclasice, care de care mai arătoase, întrebându-te la fiecare pas dacă nu cumva eşti în Italia, că în Ciclade n-ai crede!

    A doua zi în Syros, după ce ne-am petrecut o parte din ea la plajă şi la baie, ne-am întors în Ermoupoli, aşa încât după masa de prânz aveam în plan să urcăm în Ano Syros, bijuteria medievală a insulei spre care priveam cu uimire şi admiraţie de jos, din port.

    Aflasem de la colega @Carmen Ion despre existenţa unui microbuz gratuit, care circulă la numite ore, pus gratuit la dispoziţie de municipalitate, ce face curse din zona centrală şi până la Ano Syros, lucru admirabil aş zice. De la recepţia hotelului Hermes, ni s-a spus că microbuzul ne ia şi ne aduce din/în staţia din port, dându-ni-se un flyer cu mersul busului special. Erau opt curse pe zi, prima fiind la 08,30, ultima la 22,30, o călătorie cu busul durând cam un sfert de oră din cauză că are un traseu ocolitor, iar una cu un autoturism circa cinci minute. Fireşte, se poate şi pe jos pentru cine are picioare bune, urcuşul durează cam jumătate de oră, dar necesită ceva efort pe muuulte scări, diferenţa de nivel fiind de 175 m, o bună condiţie fizică şi încălţăminte adecvată.

    Un pic despre Ano Syros

  Frumoasa așezare venețiană din orașul de sus, Ano Syros sau Apano Chora, a fost construită în jurul anului 1200 devenind cartierul catolic al Ermoupoli, situat în stânga orașului, față în faţă cu cel ortodox de pe colina Vrontádo, de pe partea dreaptă a oraşului. Fosta municipalitate a insulei Syros, așezarea medievală Ano Syros are o frumuseţe aparte care te cucereşte imediat. Aceasta a fost clădită amfiteatric în scop defensiv. Combinația dintre arhitectura cicladică şi elementele tipic medievale oferă un rezultat interesant și frumos, care va uimi fiecare vizitator care se plimbă pe străduțele înguste legate prin numeroase trepte albe, văruite, din Ano Syros. Partea cea mai pitorească din Ano Syros o constituie Piatsa, practic centrul său, foarte căutat, cu mici prăvălioare, restaurante cu vedere la port, terase, magazinaşe cu suveniruri, peste care curge invariabil bougainvillea.

Pe de altă parte, Ano Syros este locul de naștere al celebrului compozitor, cântăreț și maestru de bouzouki Markos Vamvakaris care a ridicat rembetiko la rang de artă pură. Rembetiko, muzica populară adusă de refugiații din Asia Mică după 1821, a devenit blues-ul grecesc, muzica urbană grecească. O piață poartă numele compozitorului, iar un mic muzeu din piața principală din Ano Syros, numit, bineînţeles, Muzeul Vamvakaris, expune obiecte personale, fotografii, precum şi înregistrări ale sale.  

     În cel mai înalt punct al orașului de sus se află Catedrala Catolică Sfântul Gheorghe, iar în apropiere Centrul de Studii Istorice. Catedrala a fost construită pentru prima dată la începutul secolului al XIII-lea, atunci când s-au stabilit aici veneţienii, ultima sa reconstruire având loc în 1834, când a luat forma a ceea ce vedem şi astăzi. De la catedrală, vederile panoramice care se deschid te lasă cu gura căscată.

    Catedrala nu este singurul lăcaş de cult, am văzut şi alte biserici mai mici precum: Panagia tou Karmilou, Agios Antonios, Agia Triada, Agios Ioannis, Agios Nikolaos, Agios Mihalis, Agios Sevastianou.

     După ce am rătăcit vreo două ceasuri pe aleile strâmte din Ano Syros urcând şi coborând o sumedenie de trepte, în care am văzut cam tot ce ni s-a părut notabil, ne-am propus să coborâm la pas şi să ne premiem în port sau la o terasă de pe faleză cu ceva de băut, mai ales că aveam ceva de sărbătorit şi vroiam să marcăm momentul.  

     Seara, desigur, ne-a găsit tot la plimbare pe străzile dichisitei capitale descoperind alte edificii frumoase, printre care şi Conacul Velissarópoulos aflat chiar în spatele teatrului, construit în 1871, care astăzi găzduieşte Uniunea Sindicatelor, cu o faţadă de marmură ornată ce iese în evidenţă imediat.

   Spectacolul de folclor din Plateia Miaouli ne-a atras din nou ca un magnet şi în cea de-a doua seară, muzica, dansurile, costumele şi atmosfera creată ne-au vrăjit efectiv.  

  În cea de-a treia zi, după o sesiune prelungită la plaja din Galissas, revenim în Ermoupoli cu gândul să urcăm pe colina estică, Vrontádos, cunoscută şi ca Dili, hotărându-ne s-o facem cu un taxi, ca mai apoi să coborâm la pas, după modelul din ziua precedentă. Zis şi făcut, dintr-un colţ al Pieţei Miaouli, luăm un taxi, contra sumei de şase euro, care ne plantează sus în faţa maiestuoasei biserici bizantine Ánastasis (Învierea Domnului) din vârf, de unde ne sunt oferite privelişti minunate spre Tinos sau Mykonos.

    Biserica, ridicată în 1845, este şi la fel de frumoasă şi la interior pe cât este de măreaţă la exterior.

     Coborârea de pe Vrontádos, făcută pe trepte, pe o alee exclusiv pietonală, ne-a dat ocazia să admirăm cartierul cu acelaşi nume până am dat de Catedrala Mitropolitană, Metamorfosi Sotiros (Schimbarea la Faţă) , cea mai veche biserică din insulă care a început să se construiască în 1824 și s-a terminat în 1831. Aceasta păstrează comori şi icoane valoroase din secolul al XIX-lea. Am intrat, înăuntru se ţinea slujba de seară, am privit cu uimire interiorul impozantului edificiu şi am plecat pentru ultimul obiectiv din acea zi, care era tot un lăcaş de cult.

    Este vorba de biserica Kimisis Theotokou (Adormirii Maicii Domnului) , unde este ținută cu mândrie o pictură timpurie a lui Domenikos Theotokopoulos (El Greco) reprezentând-o pe Maica Domnului.

 Biserica, clădită între 1826-1829, se găseşte relativ uşor, fiind situată pe a doua stradă de la mare. A devenit faimoasă, nu neapărat prin ea însăşi, ci mai ales prin pictura lui El Greco, ce a fost realizată între 1562-1564 pe când celebrul pictor de origine cretană o începuse la 21 ani. Pictura se află în biserică de pe la anul 1850, dar abia în 1983 a fost descoperită de un arheolog vestit, Georgios Mastoropoulos, care i-a confirmat autenticitatea şi curăţată cu grijă de un restaurator profesionist.  

     Şi cea de-a treia seară ne-a găsit la festivalul de folclor, acum era gala, fiind ultima în care mai puteau fi urmăriţi artiştii care ne-au încântat la propriu şi la figurat.

  În cea de-a patra zi aveam de stat în Ermoupoli cam până după prânz când  aveam ferry către Tinos. În acest răstimp, practic jumătate de zi, plănuiserăm vizita aprofundată în Cartierul Vapória şi biserica Agios Nikolaos, obiective de neratat în oraş.

   Magnifica bisercă Agios Nikolaos se află cumva aproape de Teatrul Apollo, ştiam de aceasta, dar acea parte a oraşului doar o frunzăriserăm un pic ştiind că-i vom dedica ceva mai mult timp în ultima zi.

   Biserica, edificată timp de 22 ani, începând cu anul 1848, se remarcă nu numai prin silueta sa impresionantă, ci şi prin aspectul său uluitor. Cupola sa albastră cu auriu, coloritul exterior viu, puternic, precum şi cele două turnuri clopotniţă gemene, din marmură albă încântă ochii oricui îţi îndreaptă privirea spre ea. În fața sa tronează Monumentul Soldatului Necunoscut ridicat în memoria eroilor anonimi ai revoluției grecești din 1821, apoi se intră-ntr-un scuar  nu prea mare. Însă, pentru a intra efectiv în biserică trebuie urcată o scară impunătoare de marmură pe care se sprijină propilee de marmură, coloane ionice, motive arhaice, arcade și o serie de decorațiuni sculptate. Are un  interior generos şi desigur icoana Sfântului Nicolae, placată cu argint la Moscova.

    Iconostasul său de marmură, amvonul la fel, din marmură, sunt neobișnuite în arhitectura ecleziastică greacă. Icoanele bisericii sunt operele unora dintre cei mai buni artişti ai vremii, în timp ce mulți greci din străinătate, inclusiv armatori, au contribuit financiar la construcția templului. Biserica are trei nave şi, nu e de mirare că mai portă numele de „Agios Nikolaos a bogaţilor” pentru a nu fi confundată cu alta omonimă, mult mai modestă, ştiută ca „cea a săracilor” .

     Grupul statuar din faţa bisericii închinat eroilor revoluţiei de la 1821, precum şi iconostasul din marmură au fost realizate de reputatul sculptor Vitalis, originar din insula Tinos.

   În spatele bisericii Sf. Nicolae se află superbul cartier Vapória care este considerat a fi unul dintre cele mai pitorești din oraș întinzându-se până la biserica Agios Dimitrios. În Vapória şi-au construit armatorii din Syros vile neoclasice, cu splendide lucrări de ipsosărie, fresce şi sculpturi în marmură. Conacele se apleacă parcă asupra cheiului şi a danelor. Plaja Asteria, acea platformă betonată se află la mal, în josul vilelor aflate pe ţărmul stâncos creând un tablou atrăgător.

    Am hoinărit prin Vapória un ceas-două, am coborât pe „plajă” , ne-am foit în jurul bisericii, am intrat, era slujbă, am rămas puţin încărcându-ne spiritual, pe urmă ne-am retras spre hotel, să strângem bagajele.

    Cam aceasta a fost experienţa noastră în Ermoupoli, destul de scurtă, dar foarte concentrată. Din păcate nu am vizitat niciun muzeu, însă oraşul are câteva notabile (Muzeul Ecleziastic, Muzeul Industrial și Textil, Galeriile de Artă din port, Institutul Kyveli) pe care ar fi bine să le vizitaţi dacă alegeţi să staţi în Ermoupoli şi vă faceţi timp.

   Ermoupoli, frumoasa şi eleganta capitală a insulei Syros, dar şi a întregului Arhipelag Cicladic, ne-a lăsat o puternică impresie, poate neaşteptată. Este clar că este altceva, nu seamănă cu nimic tradiţional cicladic, cu excepţia cartierului Ano Syros, ci mai degrabă cu oraşe din alte ţări europene. Infleunţele din arhitectură o confirmă din plin. Ermoupoli reprezintă un melanj reuşit între medieval şi modern, catolic şi ortodox, oraş de jos, de la ţărm şi oraş de sus, de pe coline, aşa încât rezultatul este unul fabulos.

   Pentru orice iubitor de Grecia, eu zic că Ermoupoli merită vizitat măcar pentru o zi. Noi i-am dedicat trei în speranţa va fi suficient, dar la final am constatat că nu era rău deloc să mai fi stat încă pe atât, dacă timpul ne-ar fi permis.

   Îl recomand din tot sufletul!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

 https://www.youtube.com/watch?v=00H4MQy6qBA

---

VIZUALIZĂRI: 213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI