GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Descoperind insula Paros - plajele din nord și Naoussa
... Și iată că în sfârșit veni vremea de plimbare! Vă aduc aminte că taman ce sosirăm ieri în Paros, una dintre cele mai mari și mai frumoase insule egeene, un must pentru oricine dorește să se inițieze în romantica și parfumata aventură cicladică! Ne-am cazat acasă la Stella, am degustat primele bunătățuri grecești, am lâncezit pe plajă până târziu, urmărind traiectoria soarelui, chitit să se strecoare printre catargele bărcilor din golf, în drumul său către capătul peninsulei, unde pesemne că-și are regalul dormitor... Azi dimineață ne-am trezit odihniți și dornici de aventură, așa că am așteptat cu nerăbdare să se facă ora H, să vină nenea cu mașinuța antamată... Deci iată-ne acum gata de drum, cu hărțile pregătite, cu nările fremătânde, cu ochii larg deschiși!
Încotro? Prea multă documentare recunosc că nu prea am făcut eu de data asta, dar mi-a rămas inima la Naoussa, de pe vremea când studiam pe booking posibilitățile de cazare. Și parcă zic că și plaja aia faină, cea mai tare din parcare, cam tot p-acolo să fie... Așa că... hai spre nord deocamdată!
Pe hartă, drumul ce leagă Parikia de Naoussa e figurat cu roșu (șosea principală) și arată destul de puțin sinuos, totalizând vreo 7-8 km. Dar merge oarecum departe de țărm și ce farmec ar avea să-l străbatem?! Noi vrem să descoperim frumoasele plaje ale insulei, despre care auziserăm că sunt printre cele mai bune din Egee! Așa că urmărim ușor linia golfului Livadia, ce adăpostește capitala Parikia, pe care o părăsim în curând, continuându-ne drumul spre capătul peninsulei Ag. Fokas, nume împrumutat de la biserica situată chiar în capătul ei. Hai și-om vedea!
Drumul urcă puțin la început și după numai câteva minute facem prima haltă, să admirăm panorama orașului pe care tocmai l-am părăsit și a întregului golf dealtfel. Sunt antrenată pentru asta, știu că urmează zeci de astfel de opriri, așa facem mereu, cum vedem ceva interesant, cum staționăm în scop de aprofundare! Drumul ne poartă mai departe printre case disparate, nu pot să zic că alcătuiesc o localitate și toate arată cam la fel (așa-numitele locuințe cicladice, de care aveam să ne îndrăgostim în zilele următoare): unul sau mai multe cuburi albe, scări exterioare văruite tot în alb, obloane colorate la uși și la ferestre (majoritatea albastre, dar și verzi, maro, gri sau roșii) și nelipsitele decorațiuni vegetale: tufe de bougainvillea cățărătoare sau de leandri sau pur și simplu ghivece cu plante verzi.
Un indicator și un drum lateral destul de scurt coboară la prima plajă, Krios sau Marcello pe numele ei și hotărâm să ne începem periplul cum se cuvine, cu o pauză adică! Lăsăm mașina într-o mică parcare improvizată, ne înșfăcăm prosoapele (sticla de apă nu ne trebuie, apreciem că nu vom sta mult), jos textilele de prisos și țuști - fix în apa limpede, liniștită și numai bine de caldă! Doamne, cât am așteptat momentul ăsta! Tati întârzie să mi se alăture, căci și-a luat o jucărie nouă, o cameră de-aia ce face panorame de 360 grade (nici măcar nu știu dacă așa se cheamă) și o testează intens. Îl las să-și facă damblaua, iar eu îmi văd de bălăceala mea. Minunată plaja asta: nu prea mare, dar nici mică, are în stânga vreo 2-3 rânduri de șezlonguri și umbrele, spre dreapta fiind o zonă liberă destul de întinsă. Nisipul e auriu și fin, apa curată, cu același fel de nisip pe fund, se adâncește lent. Tati nu rezistă prea mult și mi se alătură și el.
Nu fără un pic de regret ieșim la aer, ne uscăm câteva minute pe prosoape și pornim din nou, căci ne așteaptă încă multe de descoperit! Continuăm pe drumul spre capătul peninsulei, paralel cu plaja ce se prelungește pe multe sute de metri, la umbra pinilor. Drumul, până acum bunicel, devine mai îngust și mai denivelat, dar încă ușor practicabil. Spre ultima sa porțiune iar urcă un pic și oferă priveliști frumoase și asupra țărmului nordic, anfractuos și plin de mici grote marine. Ajungem la capăt, chiar în față se ridică biserica Ag. Fokas, pe un mic promontoriu, albă și strălucitoare; e decorată cu ghirlande colorate și în curte se vede ceva agitație de persoane frumos gătite, pare să fie un eveniment privat. Decidem să nu deranjăm oamenii și ne mulțumim să dăm ocol bisericii, fotografiind-o din mai multe unghiuri, la fel și golful (Parikia abia se mai distinge în aburul depărtării), și împrejurimile. Descoperim și farul, descoperim și o plajă mică și un pic pietroasă într-o parte a promontoriului.
Iar la drum, direcția Naoussa, pe cât posibil tot „prin boscheți”! Asta înseamnă că ne întoarcem pe unde am venit și cu prima ocazie facem stânga, la recomandarea unui indicator. Constat pe hartă că în apropiere sunt ruinele unui templu dedicat lui Apollo, dar citesc că n-au mai rămas decât câteva pietre și decidem că nu merită efortul de a le căuta. În fond, noi pornirăm la vânătoare de plaje! Drumul e bunicel, cu mici porțiuni mai înguste, în special când străbate satul Kalami, dar șerpuiește pe un versant ars de soare, având în dreapta o vale frumoasă și ne minunăm de fiecare petec de pământ pe care-l vedem cultivat: măslini, viță-de-vie, legume. Dincolo de vale - un munticel și dincolo de el, probabil, „drumul expres”, în care dăm și noi până la urmă, cu vreo 2 km înainte de Naoussa. Apare și o moară de vânt, unul din simbolurile insulei Paros, de fapt doar niște relicve cocoțate pe câte un vârf mai înalt; le pozez cu frenezie, deși sunt destul de departe, iar zoom-ul meu destul de anemic.
Din nou o intersecție: Naoussa în dreapta, plaja Kolimbithres în stânga. În stânga, normal! Ca să vă faceți o idee, că poate n-aveți chef să deschideți harta taman acum, nordul insulei arată cam așa: imaginați-vă un golf uriaș, chiar uriaș, lung de vreo 5 km și lat de vreo 3, delimitat de două peninsule. La mijloc este Naoussa. Pe promontoriul din stânga se înșiră cele mai frumoase plaje ale Parosului: Kolimbrithes și Monastiri (și încă alte câteva mai mici). Și pe cel din dreapta sunt locuri faine, dintre care toate ghidurile (inclusiv amabila noastră gazdă de la hotel) recomandă mai ales plaja Santa Maria; în mare parte, această a doua peninsulă este declarată parc natural.
O luăm deci în stânga, nu înainte de a mai face o scurtă haltă, să admirăm spectaculosul degrade albastru-verde al apei. Rulăm încetișor și ne mirăm de felul cum peisajul se schimbă dintr-o dată: un munte format dintr-o aglomerare de blocuri granitice (aflăm că-i vorba despre vechea Acropolă Miceniană, pe culmea ei întrezărim chiar ceva ce aduce a rămășițele unei cetăți, dar am fi nebuni să ne cocoțăm până acolo pe bolovanii ăștia și pe căldura ce a început să muște!). La fel, din loc în loc, pe marginea drumului, același gen de piatră granitică, albicioasă, a luat forme nemaiîntâlnite sub acțiunea vântului meltemi și a apei sărate. Ne dăm seama că ne apropiem când întâlnim un golfuleț puțin adânc, pe care se zbenguie niște câini și ne amintim de plaja specială pentru căței din Imperia.
Iată vreo două taverne și un indicator care ne anunță că am cam ajuns. Parcarea umbrită din stânga drumului e plină, bineînțeles, dar e full de mașini și în dreapta, printre cei câțiva copaci și cele multe pietroaie „sculptate”, de înălțimea unui om sau chiar mai mari de atât. Cu greu reușim să găsim un locșor și pentru mașina noastră, Tati cât pe ce să se dea bătut, neștiind ce frumuseți îl așteaptă. Noroc cu căpoasa de mine! ;)
Kolimbrithes (am găsit și denumirea Kolimpetres) înseamnă în grecește „cristelniță”, de la micile bazine formate în scobiturile pietrelor albe granitice. E vorba de fapt de 3 sau 4 plaje micuțe, cu nisip fin, albicios, adăpostite în căușuri uriașe alcătuite de aglomerări de bolovani. Nu pot să vă descriu cât de spectaculoase sunt priveliștile per ansamblu, ce culori are marea și ce frumos contrastează cu pietroaiele de pe țărm! O să vedeți în poze, deși nu sunt foarte mulțumită de cum au ieșit, Kolimbithres e genul de loc pe care-i greu să-l cuprinzi cu imaginația și orice reprezentare vizuală e săracă! Trebuie să fii acolo ca să înțelegi pe deplin frumusețea stranie a acestui crâmpei de natură!
Evident că am găsit toate plajele extrem de aglomerate, nici nu mă așteptam la altceva. Cele două taverne le administrează și au instalat șezlonguri și umbrele pe unde au putut, pe nisip și pe la umbra pinilor, așa că loc de întins prosopul - ioc! Totuși, nu statul la soare e obiectivul nostru principal, așa că ne lăsăm catrafusele pe o stâncă și ne lansăm către apa de cristal: eu pentru o porție zdravănă de bălăceală (e nevoie să merg un pic spre larg să pot înota, marea se adâncește destul de lent), iar Tati colindă cu încântare împrejurimile împreună cu noua lui jucărie. După ce mă satur de bălăceală, găsesc și locul perfect pentru băi de soare: un „baldachin” improvizat de un grup de stânci în apă, aproape de mal! Unde mai pui că-i și gratis!;)
Paranteză: Ne-a plăcut atât de mult acest loc, că am hotărât să ne sacrificăm o oră de somn în a patra dimineață și să revenim aici. La 10 trebuia să predăm mașina, așa că era musai să ne mișcăm cu mare talent. Ne-am trezit înainte de 7, am amânat micul dejun și am sărit direct în mașină. Am urmat calea spre Kolimbrithes, de data asta pe drumul cel mai scurt. Am avut ocazia să admirăm răsăritul soarelui desupra golfului Naoussei și muntele micenian aurit de primele raze ale dimineții. Am parcat (singura mașină) în parcarea amenajată și am luat la rând toate plajele, toți bolovanii, fără să ne deranjeze nimeni! Am pozat în sus și în jos, ne-am bucurat de liniște și de aerul sărat, puternic. La final, pentru vreo juma' de oră, am lâncezit pe câte un șezlong în prima linie, cu ochii în culorile mării. Drept răsplată, am cules de prin nisip și din apă vreo 2-3 din foile plastifiate smulse de vânt (foi ce conțin meniul terasei aferente și care erau agățate de umbrele); sper că le-au recuperat, că erau în stare bună după ce s-au uscat. Iar la finalul finalului am făcut și o baie bună, prima din ziua respectivă! A fost minunat, una dintre cele mai frumoase amintiri ale vacanței noastre! Închis paranteza.
Ne desprindem cu mare greutate din acest mic paradis și ne continuăm drumul până în capătul peninsulei. Lăsăm pe dreapta un Aquaparc, nu e pe lista noastră de priorități, apoi un port plin cu bărci de închiriat (chiar trebuie să așteptăm un pic, șoseaua e blocată de un vehicul ce tractează o remorcă pe care se află o barcă, iar în barcă, la timonă, o domnișoară își tot face selfie-uri). Portul e plin de bărci albe, harta zice că-l cheamă Ag. Ioannis, la fel ca pe biserica albă de pe micul promontoriu de deasupra lui.
Încă puțin și ajungem într-o altă parcare, de data asta în dreptul plajei Monastiri. De aici încep o sumedenie de trasee de trekking, nu-i vreme acum de așa ceva, poate ajungem cândva într-un anotimp mai puțin arzător. În apropiere se află un amfiteatru, ba și un cinematograf în aer liber, ne-ar încânta ideea de a savura un film bun la lumina stelelor, dar nu într-atât încât să cumpărăm și bilete. Ca să ajungem la plajă, trebuie să coborâm prin terasa multietajată a unei taverne. Plaja e adăpostită într-un golf adânc cu ape limpezi și calme, cuprinde mai multe rânduri de șezlonguri și are și o mică zonă liberă. Nu-i foarte mare, așa că nu-i de mirare că n-ai loc să arunci un ac! Decidem să ne plimbăm un pic pe stâncăraia din preajmă, pe aleea îngustă ce duce spre extremitatea peninsulei; harta spune că până acolo s-ar mai înșira 3 plaje mici: Perikopetra, Katholiko și Tourkou Ammos. Dar soarele intens nu ne lasă să ajungem nici măcar la prima, obligându-ne în curând să facem calea întoarsă.
În câteva minute intrăm în Naoussa, care ne întâmpină cu ale sale clădiri de un alb strălucitor, majoritatea cu un nivel sau două, multe gătite cu flori multicolore, dispuse de-o parte și de alta a șoselei. Te-ai aștepta, după aerul dichisit, festiv de-a dreptul, ca în fiecare să se ascundă câte o casă de vacanță și te pătrunde uimirea când descoperi destinații cât se poate de prozaice: magazine, farmacii, sedii de bănci. Găsim cu mare greutate o parcare publică (în apropierea stației de autobuze) și cu și mai mare greutate un loc liber. Pe urmă o luăm la pas către port, sperând să ne iasă în cale o tavernă drăguță, să ne ostoim încă un pic din dorul de bunătățurile elene :P.
Ajungem curând în centrul Naoussei, ne dăm seama de asta pentru că aici se află un scuar mărișor, ce are pe una din laturi o biserică albă, iar pe alta - muzeul etnografic. Prin ăsta din urmă mi-ar fi plăcut să arunc un ochi, dacă nu l-am fi găsit de-a dreptul închis! Așa că ne consolăm plimbându-ne pe aleea pietonală, mărginită de-o parte și de alta de magazine de suveniruri și terase care mai de care mai cochete. Găsim găzduire și bucate delicioase la una din ele și, cu pasul îngreunat un pic, dar cu inima tot mai ușoară, continuăm descoperirea acestui fermecător orășel cicladic!
Iată-ne ajunși și în port, adevărata inimă a oricărei localități pescărești (așa cum era până nu de mult și fițoasa Naoussa) ! Dăm o raită pe pontonul lung, betonat, la care sunt legate bărcile mai mari, apoi ocolim pe lângă șirul de taverne aflate încă în siestă; lângă apă sunt agățate la zvântat câteva caracatițe și, deși abia am mâncat, îmi plouă în gură când îmi imaginez un tentacul de-ăla suculent fript pe grătar și stropit cu ulei de măsline și cu mult suc de lămâie!:P Obiectivul este cetatea venețiană de la capătul estic al portului, dar până la ea ne „împiedicăm” de o bijuterie de bisericuță, albă și delicată, închinată Sf. Nicolae; interiorul e simplu și răcoros, ferestrele mici sunt împodobite cu perdele din borangic fin, dantelate, în cel mai pur stil cicladic!
Ca să ajungem la ruinele cetății, trebuie să mai ocolim un portuleț, cel în care stau ancorate bărcile mai mici și în care se reflectă frumos clădirile albe. Apoi traversăm un dig pietruit, pe care mergem până la capăt și, înainte de a pătrunde pe sub intrarea boltită, citim cele câteva rânduri de pe panoul explicativ de la intrare. Aflăm astfel că acest castel a fost ridicat la sf. sec. 13 - înc. sec. 14 și reconstruit în sec. 15 de influenta familie venețiană Somaripa, fiind o fortificație cu structură mai puțin obișnuită, cu o singură poartă și un singur turn circular (ce se păstrează azi parțial), de la care pleacă zidul de incintă, în care sunt decupate 7 arcade pentru cele 7 tunuri ce aveau datoria de a apăra Naoussa de repetatele atacuri barbare.
Vizităm și noi această incintă, goală în prezent, nu prea avem ce vizita, mai ales că există afișată o atenționare pentru curioșii ce ar dori să escaladeze zidurile, să se abțină, acest demers fiind potențial periculos! Noi ne mulțumim să fotografiem marea și orașul prin ferestrele arcuite; identificăm și locul de pe care a fost realizată poza de pe harta-ghid cu care am venit dotați de acasă (cumpărată cândva de Tati, cred că de prin Volos, o hartă foarte bună, plastifiată, cu explicații pe spate despre principalele puncte de interes): de la fereastra cea mai nordică pleacă un șir de bolovani, un fel de punte improvizată peste apele mării, destul de periculos să te aventurezi până la capăt, de unde ai putea prinde o parte din castel și clădirile albe pe fundal, vegheate de turlele bisericii! Nope, mai bine uscați și cu picioarele întregi, nu suntem chiar așa de disperați după o fotografie de efect!
... Ei, și în sfârșit a venit vremea de luat la pas aleile labirintice ale orașului vechi, fără nicio hartă, fără niciun țel, doar în funcție de inspirația de moment! Iubesc asta!
Ne dor ochii de albul zidurilor și inimile de frumusețea ce o întâlnim la fiecare pas! Nici nu știi încotro să privești mai întâi, nimic nu-i lăsat la voia întâmplării, fiecare colțișor e decorat, sunt trepte albe, și cotloane, și pasaje boltite dincolo de care te întâmpină alte alei pietruite, alte flori colorate, alte ferestre cu obloane albastre și cu perdele dantelate, alte bisericuțe de jucărie, cu frumoase campanile venețiene!
Când obosim un pic, facem o haltă preț de câteva minute pe tearasa unei cafenele și împărțim o bere, cu ochii pe valurile ce se sparg într-o mică plajă pietroasă. Pe urmă mai rătăcim puțin, și încă puțin, până când - cumva - ajungem iar în scuarul cu biserica și muzeul etnografic, semn că plimbarea noastră prin Naoussa s-a cam terminat!:( Într-adevăr, ar cam fi vremea de o baie!:)
Ne urcăm în mașină și setăm „adresa” plajei Ag. Anargiri, situată imediat la ieșirea din oraș, spre vest; am așa, un feeling că plaja asta merită vizitată! Și am dreptate, locul e exact ce ne trebuie: nisip fin, apă caldă și limpede, nu prea adâncă. Remarcăm și dotările ei excelente: zona cu șezlonguri, cabinele de schimb și dușurile. Și liniștea!... O bălăceală prelungită, surplusul de apă tamponat cu un prosop și... din nou pe cai!
Nu mergem mult, că oprim iar, de data asta lăsăm mașina pe șosea, aliniată cu celelalte ajunse înaintea noastră. Nisida Oikonomou o fi fost cândva o insuliță (nisida = insulă mică pe grecește), nu știu sigur, dar noi o găsim legată de insula Paros printr-o zonă scurtă și lată, acoperită în întregime cu nisip! Adică o plajă imensă, exact! Cu ieșire la mare pe ambele părți! Lageri o cheamă, pentru conformitate. Nu ratez nici aici ocazia unei scalde, profitând de faptul că Tati rămâne mult în urmă, moșmondind nu-știu-ce pe la mașină; până ajunge la mine, eu sunt răcorită bine! Pe urmă colindăm prin zonă, facem poze, ne minunăm de sălbăticia și pacea locului. Insulița se ascunde în spatele unui gard de sârmă - verde-închis, misterioasă; când ne apropiem, descoperim și o poartă ușor întredeschisă, locul poate fi explorat deci. Lumina soarelui se face tot mai arămie, nici nisip în clepsidra zilei n-a rămas prea mult, așa că decidem să nu facem un atari lucru, cel puțin nu de data asta.
Mai departe, drumul ne poartă lin încă vreo câteva minute și, întâlnind o parcare uriașă, ne prindem că am ajuns la Santa Maria, celebra plajă pe care gazda noastră de la hotel ne-o încercuise pe hartă. Lăsăm mașina să se odihnească încă un pic și purcedem întru explorare. Plaja se întinde în dreapta cât vezi cu ochii, e încă destul de aglomerată pentru ora zilei și de undeva, nu de foarte departe, se aude ceva muzică; din motiv de decibeli perturbatori, decidem că Santa Maria nu-i pentru noi și facem stânga împrejur!
Mai aruncăm o ultimă privire pe hartă și constatăm că... ne-au mai rămas două plaje de vizitat! Ambele pe partea cealaltă a peninsulei. În curând o să apună soarele, ce facem, mai mergem?! Păi dacă tot suntem aici?!... Nu-i greu să descoperim drumul ce duce către ele, de data asta drum de pământ (vă reamintesc că peninsula asta, începând de la Nisida Oikonomou, e parc natural, deci protejat, deci cred că nu au voie să asfalteze). Nu mergem mai mult de 1 km și drumul se termină într-o plajă superbă, lungă, nisipoasă, cu ape liniștite! Îmi place atât de mult, că nu rezist, mă lansez iar pentru o ultimă repriză de înot pe ziua asta! Platia Ammos o cheamă pe ea, asta ca să nu orbecăiți în neant!:)
La întoarcere, mă intrigă faptul că n-am dibuit calea către micuța plajă Xifara, dar Tati propune să lăsăm mașina lângă alte 2-3 („n-or fi oprit ăștia degeaba aici!”) și s-o pornim peste dunele de nisip, în direcția mării. Și se dovedește că are dreptate, nu după multă vreme ni se deschide în față un tablou mirific, cu un mic ponton la care e ancorată o barcă. Plaja e adăpostită într-un golfuleț romantic și pașnic, are și câteva șezlonguri, și o pensiune sau două în imediata apropiere (ce minunat capăt de lume, în care să te retragi pentru câteva zile!). Tot aici descoperim pentru prima dată în aventura noastră egeeană delicații crini de nisip! Și tot aici - cum aș putea uita?! - avem parte de unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare!
... Ziua e pe sfârșite, e cazul să-i mulțumim pentru ce ne-a prilejuit și să ne culegem și noi de pe drumuri! Setăm în GPS adresa de „acasă”; peste 40 de minute sunt deja sub duș, în timp ce Tati pregătește paharele de vin...
Trimis de crismis in 19.09.18 18:45:54
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog web a atașa următoarea linie sonoră: https://www.youtube.com/watch?v=XyMCGP_F-IY
Mulțam!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
--
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
--
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Paros e o insulă puțin cunoscută așa ca review-ul tău a picat cum nu se poate mai bine! E o destinatie de facut acum, penyru ca după ce va fi mai cunoscută si preturile vor fi altele! Felicitari, votat cu plăcete!
@iulian68: E o insulă mai puțin cunoscută printre români, în 5 zile cât am stat în Paros n-am auzit deloc vorbindu-se românește! În general, în vacanța asta ne-am întâlnit cu puțini români. Majoritatea turiștilor erau italieni și francezi, mai puțin englezi, germani, nordici și aproape deloc asiatici (cu excepția insulei Santorini, „colonizată” aproape, după cum se știe, de „poporul chinez”). (Așa le zicem eu și Tati asiaticilor, pe care nu-i putem deosebi neam - „poporul chinez”.)
@crismis: Inedit baldachin
Frumoși crinii de nisip, n-am văzut până acum.
Frumoasă vacanță, minunate scrieri, superbe pozele, felicitări!
@krisstinna: Da, am fost foarte mândră de baldachinul meu, chiar m-am minunat că l-am găsit neocupat!
Și eu am văzut pentru întâiași dată crini de nisip în Paros - pe viu, zic. Mai văzusem, dar numai în pozele @marykăi.
Mulțam frumos pentru vizită și aprecieri!
@crismis: Superb... ireal de frumos! De la răsărit până la apus ne-ai prezentat "uluitor de frumos"
Și iar ai surprins în poze tot ce este mai frumos!
Felicitări pentru această plimbare, imbinata cu plajă și balaceala, cu descoperit locuri noi, inedite.
Toate cele bune.
@ANILU: Mulțumesc! Aproape că nici mie nu-mi vine să cred că AmFostAcolo, că această vacanță s-a transformat din vis în realitate și apoi din nou în vis!
Din păcate, acum am remarcat că s-a strecurat o greșeală chiar în titlu (o literă "mâncată"; ce-i drept, mi-era tare foame aseară, când am încărcat articolul!): numele corect al orașului e Naoussa, nu Noussa. Rog web a corecta, dacă se poate! Scuze, voi fi mai atentă pe viitor!
@crismis: Doi romantici porniti pe cararri de vis, presarate cu dune, ape limpezi si ireale, crini de nisip si baldachine, cristelnite, cafenele, de la rasarit la apus!
Fantastic, ireal de real!
M-ai fermecat cu plajele, cu nuanta marii, cu imaginea rasaritului pe acea plaja cu nume lung. Noussa, mi se pare superba. Dar inca nu sint pregatita pentru Ciclade, stiu insa ca o sa vina si ziua aceea. Le consider cireasa dupa tort. Deocamdata ma bucur datorita tie. Felicitari!
@teona: Știi, în ultima vreme, nu știu de ce (poate de vină-i vârsta!), am început să apreciez că cireașa trebuie mâncată prima!
Când am început să lucrez, acum niște mulți ani, circula printre colegi o "istorie" la care mă gândesc de atunci periodic. Era despre vremea când oamenii nu prea-și luau concediu să plece în călătorii, ci pur și simplu să se odihnească, așa că cele 12 luni ale anului se împărțeau în mod egal între "muncitori". Era un doctor care, în fiecare an, prefera să-și ia tot concediul pe anul în curs în luna ianuarie, motivând astfel: "Dacă mor în mai și nu mai apuc concediul din iulie?! "
Vacanțe frumoase, orice ai alege!
Doamne, ce frumos! O adevărată încântare pentru ochi şi suflet! e drept că de mult visez şi eu la Paros, văzând imaginile de pe paginile de socializare, acum le regăsesc aici, bine zis, uluitoarea Naoussa. Ca şi insula, dealtfel, sper doar să pot vedea şi eu cât mai multe locuri, astfel de locuri, la care să visez şi iarna în mijlocul nămeţilor şi al gerului din Braşov.
Mi-am început dimineaţa frumos, visând, m-am plimbat pe aleile albe, printre florile colorate şi plajele superbe!
Iacă, recitii pe-ndelete, înainte de culcare ca să pot visa frumos.
Ce să spun, o ieșire tare frumoasă, în locuri superbe, descrise cu talent!
Reviewuri din astea trebuiesc citite iarna, când viscolește și zăpada-i pân”la brâu, să te-ncălzească amintirea unor astfel de locuri! Și să simți , aievea, nisipul fierbinte , apa mării și căldura soarelui...
Sărut mâna, noapte bună!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Superbele plaje din Paros — scris în 07.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Povestea a două orașe: Parikia și Noussa — scris în 05.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Paros și satele sale albe — scris în 02.04.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 La plimbare prin Parikia — scris în 27.10.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Descoperind insula Paros - carierele de marmură, Lefkes, plajele din sud și un muzeu... mai altfel! — scris în 26.09.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Paros, Iulie 2016, prima intalnire cu insulele Ciclade — scris în 29.07.16 de livdan din DROBETA TURNU SEVERIN - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Plajele din Paros (II) — scris în 07.02.17 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ