Paros (Partea a 2-a): frumoasa insulă din centrul Cicladelor

5. Ziua 2: Naoussa şi plajele din vecinătate

Este dimineaţa zilei de18 septembrie 2014 şi suntem în Parikia, capitala insulei Paros. Urmează a doua zi în insulă, de fapt prima zi “plină”. Pentru astăzi mi-am planificat de … vreo trei ani de zile oraşul Naoussa şi plajele sale.

In Naoussa se poate uşor şi rapid ajunge cu maşina sau autobuzul. Staţia de autobuz a Parikiei se află în centru pe malul mării, la vreo 100 de metri de locul de acostare a feriboturilor. De aici există curse de autobuz ce acoperă armonios şi eficient toate punctele de atracţie turistică principale ale insulei. Parikia este situată în partea de vest a insulei, iar Naoussa în partea de nord, la doar 11 kilometri de Parikia. Aşa că drumul dintre cele două principale localităţi se străbate, cu maşina sau autobuzul, în numai 12-15 minute, dacă nu oprim pe traseu.

Spre Naoussa, la doi kilometri de Parikia, ajungem la Tris Ekklisies, o frumoasă bazilică bizantină din sec. VI.

După patru kilometri, ajungem la Mănăstirea Taxiarches. Lângă aceasta, o deviaţie scurtă la dreapta ne-ar duce la Mănăstirea Longovarda, de care am pomenit în primul review despre Paros. Dar noi ne continuăm drumul spre Naoussa.

După opt kilometri, o ramificaţie la stânga a drumului ne-ar duce la plaja Kolymbithres, dar despre aceasta voi scrie în scurt timp. Noi continuăm spre Naoussa, iar după cum spuneam, după doar 11 kilometri, am ajuns la Naoussa!

Naoussa este un oraş-port încântător, al doilea ca mărime din insulă după Parikia. Imediat cum am ajuns în port, m-a fermecat şi cucerit prin pitorescul, atractivitatea şi imaginile fotogenice. Intr-un golf frumos, în jurul unui port mai mic decât cel al Parikiei, dar foarte pitoresc, se grupează în amfiteatru case albe cicladice, şi biserici. Deşi turismul s-a dezvoltat în mod avântat în Naoussa, acest oraş-port a reuşit să-şi păstreze nealterat farmecul cicladic, autenticitatea, caracterul tradiţional. In port sunt acostate o mulţime de bărci, nave de agrement, yachturi. Alături se află o mulţime de taverne, cafenele, alte localuri. De aici, străduţele albe, pavate cu piatră, înguste, cicladice, urcă ca într-un labirint pe panta opusă mării. In cel mai înalt punct al oraşului se află Biserica Adormirea Maicii Domnului. O altă biserică atractivă: Agios Nikolaos.

La nord de Naoussa se află ruinele Castrului Veneţian, acoperite pe jumătate de apa mării.

Am savurat şi noi un mic dejun de cea mai bună calitate la una din terasele de lângă port cu vedere spre mare, după plimbarea prin oraş, iar apoi urmează explorarea mirificelor plaje ale Naoussei.

Da, dragii mei. Deşi mulţi consideră că Naoussa este “mai la modă” decât Parikia, iar portul său mic şi gingaş poate părea unora mai atractiv, mai pitoresc decât al Parikiei, într-un cuvânt Naoussa o putem considera bijuteria insulei Paros (iar preţurile de cazare mai mari decât în Parikia ar confirma şi prin cifre reci, statistice, acest lucru), ceea ce sporeşte semnificativ farmecul şi atractivitatea Naoussei sunt însă plajele minunate din zonă: nisipoase, pitoreşti. Las la urmă “plaja vedetă”, cea pentru care aş fi venit în insula Paros şi dacă nu ar mai fi fost nimic altceva de vizitat pe această insulă decât această plajă, şi le amintesc pe celelalte mai întâi:

Plaja Ambelas, la 5 kilometri sud-est de Naoussa, cu câteva hoteluri şi taverne.

Plaja Santa Maria la 6 kilometri spre nord-est, accesibilă cu maşina sau ambarcaţiuni de agrement, water-taxi. Este o plajă nisipoasă întinsă, organizată, cu centre de sporturi nautice, cu Divimg Club, centru de windsurfing. Aici vântul în general bate mai tare, este paradisul surferilor. Este una dintre cele mai renumite plaje ale zonei Naoussa. Lângă, se află Plaja Langeri, mai dificil de ajuns la ea cu maşina, izolată, dar ambianţa este liniştită, relaxantă. Există curse de ambarcaţiuni turistice până aici din port (5,50 euro dus-întors pentru o persoană). Venind spre Naoussa, la vreo 2 kilometri, se află plajele mai mici Xifara, precum şi Agioi Anargyri. Cea mai apropiată plajă de Naoussa este Plaja Piperi, la care se poate ajunge printr-o scurtă plimbare din port.

Aceste plaje sunt în direcţia est/nord-est dinspre Naoussa. In direcţia opusă, spre vest/nord-vest, întâlnim:

Plaja Monastiri, o altă renumită plajă a zonei, în extremitatea nordică a golfului Naoussa, la vreo 7-8 kilometri de Naoussa. Până aici există şi curse pe apă cu taxi-boat. Este o zonă stâncoasă, ideală pentru diving şi snorkeling. Lângă Monastiri, se află Plaja Katholiko, de acelaşi profil.

Ei, şi ajungem la plaja-target. La aproximativ jumătatea distanţei dintre Monastiri şi Naoussa, deci la vreo 4-5 kilometri de Naoussa, se află cea mai frumoasă, în opinia mea, plajă a insulei Paros: Plaja Kolymbithres. Plecând din Naoussa cu maşina sau taxiul (8 euro), sau cu taxi-boat (5,50 euro dus-întors pentru o persoană), trecând pe lângă plajele mai mici şi mai puţin cunoscute Fykia şi Limnes, ajungem la minunata plajă Kolymbithres. Nişte formaţiuni stâncoase de 2-4 metri înălţime, cu forme absolut ciudate şi interesante, ca să nu spun uluitoare, sculptate astfel de măiestria vântului şi a mării, încadrează vreo 7-8 golfuleţe de nisip fin de o frumuseţe aparte. Intrarea se face lin, uşor, în apa mării curate, de un albastru pur. In spate, la o distanţă decentă şi discret amplasate în peisaj, deci distanţă nici prea mare ca să fie prea incomod, dar nici prea mică ca să-i streseze pe plajiştii care vor linişte, se află vreo 3 taverne (zic “vreo” căci eu atâtea am numărat, or mai fi şi altele). In spate, munţi cicladici, stâncoşi, golaşi, dar şi cu pâlcuri de vegetaţie. In zare, spre sud-est, se vede minunatul oraş alb şi port Naoussa, strălucitor în bătaia soarelui generos de septembrie. Dintre cele vreo opt golfuri parcă cel mai spectaculos este primul din dreapta, cum te uiţi spre mare. Este mai mare şi organizat, cu şezlonguri. Mai sunt alte două golfuri măricele şi cu şezlonguri, toate acestea cu nisip fin şi curat, iar celelalte golfuleţe sunt mai mici, nisipoase sau pietroase-stâncoase, deci pentru toate gusturile posibile. Ba cine vrea, poate face plajă pe unele pietroaie aplatisate, iar destui preferau această variantă. Cine preferă nisipul, repet, unele golfuri sau golfuleţe sunt nisipoase, şi erau şi destui copii mici care se jucau în nisip. Cine e fan scuba diving sau snorkeling, are din belşug “material” la dispoziţie printre stânci. Preţul unei umbrele cu 2 sezlonguri: între 6 şi 8 euro, nu mai ştiu exact, atâtea plaje am colindat anul acesta în Ciclade că nu mai reţin preţul exact de la Kolymbithres, oricum era pe acolo.

Ca şi concluzie, aşteptările mele referitoare la plaja Kolymbithres nu au fost înşelate. A intrat cu success în galeria plajelor mele favorite, din toate locurile pe unde am umblat eu prin lume, în “top ten” sigur.

La prânz, o masă gustoasă la una din tavernele din spatele plajei, pe care le-am menţionat.

Spre seară, o nouă plimbare, mai scurtă, prin Naoussa, apoi reîntoarcerea acasă, în Parikia, unde plimbarea a continuat. Dar ceea ce am explorat zi de zi, dimineaţa şi seara, în Parikia, am menţionat in ceea ce am grupat sub numele de “prima zi”, în primul review despre Paros. După o cină savuroasă în Parikia – se mănâncă foarte bine în Parikia, vă asigur, iar tavernele, în spatele plajei Livadia, sau lângă port, sau pe străduţele înguste labirintice din interiorul oraşului, sunt excelente. S-a făcut seara, e târziu, hai să ne şi odihnim puţin, că şi mâine e o zi, şi mai avem multe de văzut si explorat!

6. Ziua 3: Lefkes şi plajele de pe coasta estică

S-a făcut dimineaţa, gata, trezirea, asta e o vacanţă activă, suntem în Grecia, unde trebuie un pic să umbli ca să te poţi bucura de frumuseţile turistice ce ţi se oferă, ceva mai multă vioiciune, vă rog!

Azi avem chiar mai mult de mers şi de vizitat decât ieri, dragii mei, aşa că trebuie să ne grăbim. Noroc că insula Paros nu este mare, deplasarea se face uşor, comod, şi în scurt timp, cu maşina sau autobuzul, eşti acolo unde ţi-ai propus să ajungi.

Prima destinaţie este Lefkes, sat situat central în interiorul insulei, la 11 kilometri spre est din Parikia. Pornim deci din Parikia, iar după 5 kilometri ajungem la Marathi. La dreapta din acest sat, sunt renumitele cariere de marmură de la Marathi. Marmura nu se mai exploatează decât la o scară extrem de redusă, dar merită o vizită, măcar pentru a sublinia importanţa exploatării în trecut a marmurei, în insula Paros. In antichitate, marmura de Paros a fost cea mai renumită din Grecia, şi sursă de bogăţie pentru localnici. Celebrele statui Venus din Milo, Hermes de Praxiteles, alte capodopere ale sculpturii antice, multe dintre templele greceşti ale antichităţii, au fost executate din marmură de Paros. Marmura de Paros de aici, de la Marathi, a fost folosită de francezi pentru mormântul lui Napoleon, de la Domul Invalizilor. Se considera că superioară calitativ marmurei de Paros nu îi este decât marmura de Carrara.

Si dacă tot am amintit de celebra marmură de Paros, consider că e momentul să interpun ceva date şi repere din istoria insulei Paros, nu prea multe, deşi tare mă tentează să detaliez.

Numele insulei provine de la Paros, liderul arcadienilor, care au ajuns să stăpânească insula în sec. X i. Hr. Dar înainte de aceştia, celebra formaţiune statală minoică din Creta, care s-a extins şi în Ciclade, mai cu seamă în Santorini, a stăpânit şi insula Paros, având o bază navală aici. Apoi au venit ionienii, dar perioada cea mai glorioasă a insulei Paros a fost sec. VIII î. Hr., când, datorită mai ales exploatării marmurei, Paros a devenit o mare putere maritimă în Marea Egee, stabilindu-şi chiar propriile colonii. Una dintre coloniile Parosului a fost stabilită pe insula Thasos! In acea perioadă, ca o consecinţă a existenţei şi exploatării marmurei, insula a dat şî sculptori remarcabili, faimosul Scopas fiind cel mai edificator exemplu, oarecum pe principiul “lac să fie, că broaştele apar”.

Această prosperitate a fost dramatic întreruptă datorită rivalitătii şî războiului cu vecina insulă Naxos, pe care Paros l-a pierdut. Această rivalitate se menţine până în zilele noastre, bineînţeles fără aspectele războinice, între cele două insule învecinate, printre cele mai importante şi reprezentative din Ciclade. Pănă şi în plan turistic, savurez de mulţi ani de zile lectura unor forumuri şi discuţii turistice, pe tema: “unde să mergem, în Paros sau în Naxos? ” Un răspuns voi îndrăzni şî eu, dar într-un review viitor. In timpul războiului cu perşii, în care Naxos s-a aliat cu Liga Ateniană deci cu grecii, mi se pare absolut logic, deşi la prima vedere ai fi tentat să crezi contrariul, ca Paros să se fi aliat cu perşii. Totusi, se pare ca iniţial parioţii au fost obligaţi fără voia lor să se alieze cu perşii, dar apoi au întors armele şi s-au alăturat grecilor.

In sec. IV, Paros a fost inclus în Imperiul lui Alexandru Macedon, nimic neobişnuit, apoi ocupaţia Imperiului Roman. Urmeaza epoca bizantină. A urmat o lungă perioadă de anonimat, până în anul 1207, când veneţienii au inclus insula Paros în Ducatul lor, fondat în insula Naxos, de Marco Sanudo. Acest ducat a cunoscut o perioadă de glorie de peste trei sute de ani, a stăpânit aproape toate insulele cicladice, iar urmele cele mai semnificative ale ducatului veneţian de Naxos se găsesc, în zilele noastre, evident în…Naxos. Turcii au cucerit insula în 1537 şi au stăpânit-o aproape trei secole, cu excepţia a 7 ani, când ruşii au ocupat-o. In 1821-1822, eroina născută în Mykonos (sau Trieste, după alte surse, dar oricum cu originile familiei în Mykonos), Manto Mavrogenous, şi care a trăit ani buni în Paros, unde a şi murit, a jucat un rol foarte important în războiul de independenţă a Greciei. Finalmente, Paros a fost încorporată în statul grec în anul 1830. Incepea epoca modernă a tânărului stat elen. Deci, o istorie aproape standard a insulei, care şî ea îi sporeşte caracterul de reprezentativitate, inclusiv din punct de vedere istoric.

E momentul să ne continuăm drumul spre Lefkes. După 7 kilometri, trecem prin satul Kostos. Putem poposi să admirăm centrul frumuşel al acestui sat cicladic, cu o biserică care mie mi-a plăcut mult. Despre Kostos, ar fi de menţionat că aici s-a născut Athanasios din Paros, eminent teolog, filosof, educator din sec. XVIII-XIX, numit ca şi unul dintre “dascălii naţiunii”.

Intre timp, am înaintat binişor înspre centrul insulei. Ne putem face o părere şi mai veridică despre relieful acestei insule. Paros este o insulă tipică cicladică, muntoasă, cu creste montane ondulate ce culminează cu altitudinea maximă de 771 metri în vârful Agios Ilias. Trei golfuri adânci taie coasta ei: Parikia în vest, Naoussa în nord, şi golful Marmara în est, vom ajunge şi acolo. Coasta este majoritar abruptă şi stâncoasă, dar din loc în loc se intercalează golfuri nisipoase, rezultând câteva plaje deosebit de atractive.

Insula, deşi are destule zone mai aride, dar nu ca şi în Mykonos sau Santorini, are şi destule zone mai verzi. Solul bine udat de apă, fertil, permite cultivarea viţei-de-vie, a cerealelor, îndeosebi orz, fructe sau legume. Sunt totodată şi plantaţii de măslini.

Si am ajuns astfel, după 11-12 kilometri, în vechea capitală a insulei din perioada Evului Mediu, Lefkes.

Minunat! Splendid! Superb! Orice epitet aş căuta, nu ar fi suficient pentru a descrie efectul vizual produs asupra mea de acest sat mare (mare după standardele din Ciclade, să ne-nţelegem!), tipic cicladic, dispus în amfiteatru, înconjurat de un peisaj aşa precum am încercat să-l descriu mai devreme. Lefkes e inima Parosului. La propriu, dar parcă şi la figurat. Peste tot în Paros m-am simţit cu adevărat în Ciclade, dar parcă niciunde ca-n Lefkes! Mai e nevoie să amintesc de străduţele înguste, în pantă, minunate, alei din marmură, albe, alternanţa de alb şi albastru, bisericuţele şi capelele albe cu domuri albastre, în zare ici-colo, mori de vânt. Deşi erau destui vizitatori (am întâlnit şi grupuri mari, organizate, de francezi, englezi, olandezi, veniţi cu autocare), Lefkes nu a făcut concesii turismului. Si-a păstrat caracterul natural, pitoresc, arhitectura pur cicladicică. In centrul satului, vehiculele motorizate nu au acces. Din loc în loc, în mici piaţete, câteva taverne sau cafenele, la umbra copacilor. Unele cu vedere spre valea fertilă de sub satul amplasat la înălţime. Magazine cu suveniruri. Si invazia aceea de alb strălucitor în bătaia soarelui generos, pigmentată de albastrul domurilor, uşilor, ferestrelor, şi de multele flori şi arbori, totul înconjurat de un peisaj de vis, cu dealuri acoperite de măslini şi pini! Si alte soiuri de copaci. O precizare: “Lefkes” înseamnă “plopi”.

Dar mândria satului Lefkes, este superba catedrală Agia Triada (Sfânta Treime) , înconjurată de livezi de măslini. Este construită din marmură albă, strălucind în lumina soarelui, iar interiorul este complet din marmură.

Iar acum hai să facem un exerciţiu de deducţie, asemănător cu cel din reviewul anterior. Am convenit atunci că pentru Grecia, reprezentativ este arhipelagul insulelor Ciclade. Pentru Ciclade, reprezentativă este insula Paros. Acum, ceva suplimentar: pentru Paros, reprezentativ este satul Lefkes. Deci, concluzia: pentru mine, este următoarea: satul Lefkes înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, în genere, satul tradiţional, autentic grecesc!

Din acest sat încântător, un drum pavat, pietonal, datând din perioada bizantină, duce la satul Prodromos şi se termină în apropierea mării.

Continuându-ne drumul spre est, la 14 kilometri de Parikia, deci vreo 3 km după Lefkes, putem merge la stânga spre Naoussa, vreo 12-13 kilometri. Noi ne continuăm drumul spre sud-est. După Prodromos, trecem prin alte sate mai puţin celebre, dar pitoreşti: Marmara, cum îi spune şi numele, are străzile pavate cu marmură, este un alt sat frumos. Marpissa este un sat pitoresc cu biserici vechi în stil cicladic.

După 17-18 kilometri din Parikia ajungem pe coasta estică, în Piso Livadi. Vechiul sat pescăresc s-a transformat într-una din staţiunile cele mai însemnate de pe coasta de est. Nu am stat mult, am admirat un pic marea şi plaja, era dotată cu taverne, baruri, magazine. Ne-am continuat drumul.

După 18-19 kilometri ajungem în Logaras, un sat litoral mai puţin aglomerat ca şi Piso Livadi. Urmează Pounta Beach, modernă, aglomerată în plin sezon, adică până în august, eventual început de septembrie. Are un elegant bar pe faleză, şî este cu predilecţie loc de distracţie pentru tineri. Aici fac precizarea: a nu se confunda Pounta Beach de pe coasta estică cu satul Pounta (Antiparos) de pe coasta vestică. Pounta de pe coasta vestică este locul din care ambarcaţiunile te pot duce în insula Antiparos, aflată foarte aproape, la vest de insula Paros. Am auzit despre multe persoane care, dorind să ajungă într-una din cele două localităţi cu nume asemănătoare până la identificare, s-au trezit ajunşi în cealaltă! Mai trist este că am găsit confuzii între cele două localităţi chiar şi pe saituri cu pretenţii. Dar despre Antiparos voi reveni spre final.

In sfârşit, ajungem şi la destinaţia noastră de pe coasta de est, unde vom poposi pentru plajă şi baie câteva ore: Chrysi Akti (Golden Beach), la 20 de kilometri de Parikia, pe coasta sud-estică. Asa cum îi spune şi numele, este o plajă cu nisip fin, lungă, de aproximativ 1 kilometru, una dintre cele mai bune ale insulei. Este ideală pentru windsurferi, aceştia erau prezenţi în număr semnificativ. Intr-adevăr, aici vântul bătea cu putere.

In apropiere, erau destule hoteluri, studiouri, pensiuni, restaurante, taverne, baruri. Dacă aş fi continuat drumul, aş fi ajuns la New Golden Beach, la fel o plajă lungă, ideală pentru sporturi nautice de tot felul, în special wind surfing.

După plajă, baie şi masa la o terasă pe malul mării la Golden Beach, s-a făcut seara. A urmat întoarcerea la Parikia, şi ultima plimbare de seară prin capitala insulei. A doua zi urma să plecăm din Paros, şi să ne continuăm periplul cicladic.

7. Ziua 4: ultima jumătate de zi în Parikia, ultimele consideraţii şi plecarea

Aşa cum am menţionat, plecările din fiecare insulă spre cea următoare s-au petrecut pe la miezul zilei. Prilej pentru o trezire mai târzie în ziua plecării, astfel încât eventuala oboseală acumulată până atunci să fie eliminată. Prilej totodata pentru ultimele concluzii.

Am văzut mare parte din obiectivele turistice importante ale insulei. Unde nu am fost? Pe coasta sud-vestică. De aici, din Pounta, se pleacă cu feribotul până pe insula învecinată Antiparos (0,5 mile nautice). Se mai poate ajunge în Antiparos şi din Parikia (3 mile nautice). Iniţial, planificasem patru zile pentru insula Paros, din care o zi să o dedic insulei Antiparos. Cum numărul total de nopţi pe insule, 14, era bătut în cuie, planificasem pentru insula a 3-a doar două nopţi. Dar mersul feriboturilor m-a obligat să aleg: una sau trei nopţi. Aşa că am echilibrat până la urmă la trei numărul nopţilor petrecute şi pe acea insulă, şi ulterior nu mi-a părut rău. Astfel am fost nevoit să renunţ deocamdată la vizita în insula Antiparos, nu puteam răpi din timpul şi aşa preţios alocat insulei Paros; voi avea altă-dată timp şi pentru Antiparos, o insulă mai mică, ce pare foarte atractivă.

Dar, dacă eu tot nu am reuşit anul acesta să ajung în Antiparos, vă prezint câteva informaţii succinte despre această insulă, asa cum mi le-am pregătit şi eu, în varianta iniţială, care includea şi Antiparos pe lista insulelor din program.

Deci: Antiparos este, cum am spus, o insulă semnificativ mai mică decât Paros, de vreo 5-6 ori, şi aflată extrem de aproape de Paros, înspre vest. Are un port atractiv, cu taverne, cofetării şi mici hoteluri pe faleză. In apropiere sunt ruinele unui fort veneţian. Antiparos are plaje foarte lăudate, nu pot confirma sau infirma. Dar atracţia specială a insulei este o peşteră celebră cu stalactite şi stalagmite. Din portul-capitală a insulei se poate ajunge la peşteră în două variante: pe apă cu o ambarcatie gen taxi-boat de-a lungul ţărmului insulei sau cu maşina / autobuzul, în ambele variante necesitându-se şi deplasare pe jos, vreo 20-30 de minute. Deşi nu sunt adeptul petrecerii concediului pe aceeaşi insulă decât o dată în viaţă, simt că în cazul insulei Paros voi face cândva o (nouă - ar fi a doua) excepţie, şi voi mai reveni aici. Din cel puţin trei motive:

a) Paros în sine este o insulă minunată, concluziile asupra ei le-am prezentat în reviewul anterior, nu mai revin asupra subiectului, deci merită să o revăd cândva;

b) Din Paros voi merge pe Antiparos;

c) Fiind centrul maritim şi geografic al Cicladelor, aproape vreau-nu vreau, o nouă viitoare incursiune cu feribotul prin alte insule cicladice are mari şanse să includă Paros măcar ca şi staţie intermediară.

Deci, ultima jumătate de zi petrecută în Paros a trecut repede: micul-dejun, împachetarea bagajelor, ultimele priviri aruncate asupra acestei insule devenite atât de dragă sufletului meu.

Este 20 septembrie 2014, ora 11 şî un pic: suntem prezenţi în port, şi alături de mulţi alţi turişti, aşteptăm feribotul. Feribotul care urmează să ne ducă pe următoarea insulă şi-a făcut apariţia, punctual. O ultimă privire asupra largului golf Parikia, asupra portului, oraşului alb, peisajului.

Un ochi plânge, unul râde, vorba titlului poveştii.

De ce plânge un ochi? Deoarece suntem nevoiţi sâ părăsim frumoasa insulă Paros, bineînţeles!

Dar de ce râde celălalt ochi? Pentru că urmeazâ o nouă insulă superbă, de-a dreptul fascinantă! Poftim? Care este insula? Veţi afla dacă sunteţi curioşi, in curand!

Aşa încât, concluzionez, deocamdată: ”Regele a murit, trăiască Regele! ”

---

VIZUALIZĂRI: 7890 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI