Kythnos, o insulă cicladică surprinzător de fermecătoare

TIPĂREȘTE

Kythnos a intrat în sfera noastră de interes, ca părticică a Cicladelor, la pachet cu vecina Kea, ambele situate în vestul arhipelagului, după ce ne propusesrăm să vedem cât mai multe dintre insulele ce-l compun. Recunosc că Cicladele ne-au picat cu tronc de câțiva ani încoace și ne-am tot „afundat” în acestea vacanță după vacanță.

     Deci, pentru vacanța de septembrie de anul acesta, cuplul Kythnos-Kea a câștigat fără a avea concurență serioasă!

Micuța Kythnos (cca 100 kmp), situată între insulele Kea și Serifos se află la cale de două ore pe apă față de continent, ceea ce o face destul de accesibilă ca destinație de vacanță, în special pentru atenienii care o apreciază și o țin cât mai secretă. Acest lucru a contribuit la ceea ce numim astăzi ca locație nealterată, neatinsă încă de turismul de masă, de unde chiar și autodefiniția de pe website-ul propriu kythnos.gr de Insula Simplității și Ospitalității.

Insula are o formă alungită, dimensiuni modeste lungime 19 km, lățime maximă 11 km, linie de coastă de 100 km, deține o șosea asfaltată, în stare relativ bună, care o străbate aproximativ de la nord la sud, ca o coloană vertebrală, din care se ramifică stânga-dreapta, mai multe drumuri secundare mai înguste, unele asfaltate, altele nu, către plajele și așezările formate pe lângă acestea cu potențial de a deveni în viitor stațiuni estivale. Este clar că insula Kythnos se află în plin proces de dezvoltare, nu are o infrastructură grozavă, dar se descurcă.

Relieful său deluros, cu coline scunde, ce abia ating 356 metri în muntele Kakovolo, în nord-vestul insulei, este predominant, iar cât cuprinzi cu ochii te lovește vizual ariditatea, lipsa vegetației mi se pare o caracteristică generală a acestei insule. Bine, dacă nu luăm în considerare tufișurile pitice de mărăcini care, acum în septembrie, erau pârjolite de soarele torid de peste vară și împrumutaseră culoarea pământie a mediului înconjurător. Rar am întâlnit câte o livadă de măslini a vreunui localnic ce o îngrijea ca pe ochii din cap. Toată insula este parcelată și delimitată de ziduri joase formate din bucăți de piatră așezate unele peste altele, localnicii împărțindu-și terenurile în pantă între ei după legi proprii de sute de ani.   

Kythnos mai este cunoscută încă din antichitate ca Thermia grație izvoarelor fierbinți, sulfuroase, cu care a fost înzestrată și care au făcut-o vestită, fiind căutată îndeosebi de cei suferinzi veniți să-și vindece afecțiunile precum artrita, guta, reumatism, etc. Inclusiv regele Otto, primul rege al Greciei moderne, și consoarta sa, regina Amalia, au fost doi dintre cei mai faimoși oaspeți pe lângă mulți alții veniți să-și tămăduie suferințele. Cert este că acestea sunt singurele izvoare termale din Ciclade.

De menționat ar fi faptul că insula deține mai mult de 60 de plaje, ceea ce înseamnă că dispune de o bogăție naturală remarcabilă, dintre care se detașează net Kolona, plaja-emblemă, de o frumusețe fără asemănare.

Deși insula nu este prea populată, abia vreo 1.500 de suflete trăind permanent în insulă, dar pe parcursul sezonului estival numărul acestora îngroșându-se semnificativ, se mândrește cu câteva sate de seamă: Messaria sau Chora  (capitala), Merichas (portul), Dryopida  (sat eminamente tradițional), Kanala  (sat dezvoltat în jurul celei mai importante biserici) și Loutra  (stațiunea cu băi termale), ce reprezintă bunurile sale cele mai de preț.

     Satele din Kythnos cu străduțele lor pietruite, uneori în trepte, cu casele zugrăvite în alb, piețele și morile de vânt, sunt simple și neîmpodobite, dar absolut adorabile.

În plus, insula se mai poate mândri cu un alt obiectiv, respectiv o peșteră demnă de atenție, pe nume Katafyki, situată la marginea satului Dryopida, recunoscută ca fiind una dintre cele mai largi peșteri din Grecia.

De asemenea, insule dispune de trasee de drumeție în stare bună și bine marcate pe care se avântă turiștii dornici de aventură și adrenalină. Unde mai pui că în această parte de Ciclade, casele au o particularitate distinctă față de alte insule surori, în sensul că sunt învelite cu acoperișuri din țiglă sau olane roșii, ceea ce conferă un aspect deosebit, foarte frumos.

În ciuda dimensiunilor sale reduse, istoria Kythnos face o călătorie în timp care se întinde pe o perioadă de o sută de secole. Mai exact, pe plaja Maroulas, din nord-estul insulei, primele urme umane dateză de aproximativ 10.000 de ani (sfârșitul erei mezolitice, mileniul VIII Î. C.).

Numele Kythnos a apărut în secolul al XIV-lea Î. C., când insula a fost colonizată de driopii din Evia, un trib condus de Kythnos, un fiu mitic al zeului Apollo.  Faima istorică a acestei mici insule constă în participarea sa la bătălia de la Salamina menționată și în referințele lui Aristotel, care a lăudat excelentul său sistem de guvernare democratică.

Din această perioadă datează Vryokastro, o așezare cu temple, case, ziduri masive, care a fost locuită până în epoca romană și care acum este un sit antic situat cumva deasupra golfului Episkopi.

 În antichitate și Evul Mediu, insula era știută ca Thermia, venețienii sub comanda lui Marco Sanudo, preluând-o în anul 1207 și stăpânind-o până în 1617 pe vremea lui Angelo al II-lea Gozzadini. Pe urmă, otomanii au intrat în peisaj și au cucerit-o deținând-o până la Revoluția din 1821. Numele său pe atunci a fost Hamam Adası, adică „insula cu băi” .

În secolul al XIX-lea, locuitorii din Kythnos își câștigau existența așa cum o făcuseră cu secole înainte ca păstori sau pescuind. Insula avea puține resurse naturale și, neavând un loc de acostare în ape adânci pentru vase mai mari, era relativ inaccesibilă. Pe de altă parte, ceramica și olăritul au înflorit în Kythnos,  devenind o îndeletnicire de bază a locuitorilor, din păcate în zilele noastre nemaifiind decât câțiva meșteri, pe care îi poți număra pe degetele de la o mână.

Din anii `50 ai secolului trecut au început timid inițiativele turistice în insulă, iar după 1974 când un port modern, adânc, a fost construit în care puteau ancora vase mari, turismul și-a creat propriul făgaș, într-un ritm nu foarte accelerat, dar satisfăcător.

Am stat în Kythnos trei zile pline și câte o jumătate de zi în prima la sosire și ultima la plecare spre Kea. Ne propuseserăm să închiriem mașină pentru trei zile, subiect atins cu gazda încă de la sosire, primind în acest sens două nume de agenții să ne încercăm norocul. La prima ne cereau 60€/zi pentru un Fiat Panda, ceea ce ni s-a părut mult, la a doua am ajuns la un compromis de 40€/zi tot pentru un Fiat Panda, dar prima zi începea la orele 12,00 când mașina devenea disponibilă, iar ultima zi, din proprie inițiativă, am scurtat-o noi la orele 19,30, fiindcă ne convenea s-o predăm la finele celei de-a treia zile când ne-am fi terminat plimbările, iar în următoarea zi plecam în Kea.

 Zilele capete urma să le dedicăm portului, să-l cunoaștem bine, nefiind dificil, la cât de mic este, în rest am gândit câte un traseu pentru fiecare zi în așa fel încât să atingem obiectivele cele mai de seamă, fiindcă de la agenție ni s-a atras atenția în mod imperativ, lucru menționat și în contract, că vom circula doar pe drumurile asfaltate, ceea ne încurca puțin planurile, mai cu seamă în privința plajei Kolona, accesibilă de pe un drum de pământ de vreo cinci kilometri sau dinspre mare. Era clar că în atare condiții, trebuia s-o abordăm prin intermediul unei excursii pe mare, zilnic vase mici plecând spre Kolona la mai multe ore, după un program afișat, contra sumei de 15€/persoană dus-întors.

În prima zi, de cum am preluat mașina, am pornit spre nordul insulei vizând capitala Messaria, apoi Loutra, și plajele Apokrousi și Episkopi la întoarcere spre port.

Messaria sau Chora se află la cinci kilometri de port, în interiorul insulei, ferită de atacurile de odinioară ale piraților și este realmente o mică bijuterie cicladică. Alei șerpuitoare înguste, case cubice văruite în alb, acoperite cu olane roșiatice, flori și bougainvilea în orice colțișor, picturi pe pietrele din paviment, picturi vesele pe pereții caselor, cafenele, terase și taverne, magazinașe, cam așa aș descrie pe scurt cea mai importantă localitate din Kythnos. Este de la sine-înțeles că localitatea este exclusiv pietonală, la periferie existând parcare gratuită unde-ți poți lăsa mașina în siguranță.

Am cutreierat pe aleile capitalei ceva timp în care ne-am umplut retinele de frumos, am ținut să vedem Muzeul de Arheologie, Biserica Agia Triada (Sfânta Treime), cea mai mare biserică din Messaria, biserica Agios Savvas, fondată în 1613 de familia Gozzadini, aleea Doamnei Flora,  cea mai pitorească străduță din Chora pictată de o artistă locală pe nume, evident, Flora.

Pe urmă, ne-am continuat deplasarea către Loutra, în nord-estul insulei. Paralia Loutra, fiind plaja principală a stațiunii care, pe vremuri, dispunea de o bază de tratament într-un important hotel care acum este dezafectat. Localitatea este cunoscută drept destinația balneară din Cicladei, având izvoare termale care se varsă direct în mare.

Izvoarele termale țâșnesc foarte aproape de țărm, iar localnicii au folosit bolovani pentru a amenaja un bazin unde apa termală se întâlnește cu apa mării, creând astfel o baie caldă naturală. Pe plajă există șezlonguri și umbrele puse la dispoziție de o cafenea din apropiere, precum și tamarini care oferă umbră.

În partea de nord a localității Loutra se află o plajă mai mică, numită Schinari, de asemenea, Loutra are cel de-al doilea port ca mărime al insulei, folosit și de câteva curse de ferry.

La întoarcere acasă, am ținut să vizităm plajele Aprokousi și Episkopi să ne răcorim la câte o baie bună, iar de pe drum am avut ocazia să zărim în depărtare și plaja Kolona, absolut magnifică.

   Ardeam de nerăbdare să mergem la Kolona, fiindcă se spune că dacă nu ai văzut Kolona înseamnă că nu ai fost în Kythnos, așa că pentru următoarea zi ne propuseserăm să ajungem la plaja Kolona pe apă, apoi să revenim și să facem după-amiază un traseu în sudul insulei. Toate bune și frumoase, doar că în peisaj a intervenit un factor cam neașteptat, și anume întețirea vântului. Meltemi începuse să bată cam tare în timpul nopții, iar vasele mici care efectuau cursele dus-întors la Kolona nu se mișcau din port toată ziua. Așa că ne-am întors acasă și am încropit un alt plan, de deplasare cu mașina vizând zona de mijloc a insulei: peștera Katafyki, satul tradițional Dryopida, biserica și satul Kanala.

Dryopida, satul cu acoperișuri roșii este împărțit în două zone de o vale și un râu și se desfășoară pe două coline nu mai înalte de două sute de metri.

Primul obiectiv îl consituia peștera Katafyki care era accesibilă doar până la orele 13,00 și asta doar în anumite zile ale săptămânii, norocul a fost că eram într-una din acele zile.

Am lăsat mașina într-o parcare generoasă la marginea localității și apoi ne-am lansat apoi pe aleile satului pentru a ajunge la intrarea în peșteră. La prima privire, satul este tare dichisit și are câteva puncte de interes cu care se mândrește: o piațetă fermecătoare denumită chiar Piatsa,  un mic muzeu folcloric, un mic muzeu bizantin, un teatru în aer liber, care pot deveni în orice moment obiective turistice.

Am găsit peștera cu ajutorul indicatoarelor și a bunăvoinței unei localnice care ne-a condus până la intrare pentru a se asigura că nu ne încurcăm, dar acolo am întâlnit pentru prima oară în Grecia un fenomen ciudat, și anume că nu există bilete de intrare propriu-zise, custodele ne arăta o cutie asemănătoare celor din biserici unde lași bani pentru lumânări. Am cotizat și noi cu o sumă echivalentă a două bilete având proaspătă experiența din Andros când am văzut cam cât ar costa, sper să povestesc.

Peștera este, într-adevăr foarte generoasă ca spațiu, aceasta fiind folosită și ca mină de fier într-o vreme de demult, de altfel mineritul fiind o altă ocupație a localnicilor din sat încă din antichitate, astăzi, nu se mai pune problema că s-ar practica. A constituit chiar și loc de întâlnire a oamenior din sat cu diverse ocazii, inclusiv a unor sărbători când muzica și dansurile populare îi antrenau.

Pe urmă am luat la picior aleile din Dryopida până la teatrul micuț în aer liber, nu înainte de a vizita impunătoarea biserică din sat cu două turle semețe, cu care luaserăm primul contact vizual.

Într-un final, ne-am luat picioarele la spinare și ne-am recuperat mașina pentru a merge la Kanala, un alt sat vestit în Kythnos pentru biserica sa, dar și pentru împrejurimile bogate în plaje.

După numai vreo cinci kilometri spre sud, ajungem la Kanala, sat cu multe case de vacanță ce încojoară zona bisericii Panagia Kanala, închinată Fecioarei Maria, sfânta patroană a satului.

 Așezată într-o regiune pitorească, biserica adăpostește cea mai venerată icoană a Fecioarei pictată de unul dintre cei mai mari pictori bisericești ai secolului al XVII-lea. Din preajma bisericii, priveliștile spre insulele vecine, Serifos și Syros sunt minunate, iar foarte aproape, plaja Megali Ammos, de nisip gălbui ispitește orice doritor de o baie zdravănă în mare.

Noi ne-am întors acasă, în port, fiindcă ne îndrăgostiserăm tare de plaja Martinakia,  vecină cu Merichas, atribuindu-i supranumele de „plajă de casă” . Este micuță, cochetă, înzestrată cu șezlonguri, un bar în spate, dar și cu băncuțe, tamarini a căror umbră era foarte căutată. Marea se adâncește trepat, nisipul este baza din care este constituită plaja, dar și fundul apei, chiar dacă nu are o culoare foarte atrăgătoare, plaja s-a dovedit foarte plăcută.

În cea de-a treia zi cu mașină închiriară, cum-necum, trebuia să ajungem la Kolona și cum vântul nu se liniștise, șansele de a pleca bărcile din port nu prea se întrevedeau. Făcuserăm un plan ambițios, pe cont propriu, ca de la plaja Aprokousi unde să lăsăm mașina, să o luăm per pedes pe drumul de pământ până la Kolona, lucru dificil pe căldură, dar nu din cale afară. Însă, norocul ne-a surâs și proprietarul celei mai mari agenții de închirieri auto/bărci spre Kolona ne-a sunat (lăsaserăm numărul deunăzi când întrebaserăm dacă efectuează cursa) și ne-a întrebat dacă suntem de acord să mergem cu un minivan, contra sumei de 20 /pers., la orele 12,00 și să ne întoarcem la orele 16,00 cu aceeași mașină care vine să ne ia. Păi, mănânci calule ovăz?!

Imediat ne-am învoit cu promisiunea că la orele 12,00 suntem la locul indicat. Până la ora întâlnirii, ne-am gândit să nu pierdem timpul degeaba și să ne lansăm un pic pe poteca ce duce la Vryokastro, situl antic al insulei, de curiozitae să vedem cum ar fi.

Vryokastro se află relativ aproape de Merichas, cumva aproape de plaja Episkopi în vârf de colină, am lăsat mașina la capătul potecii, după care ne-am lansat per pedes, cu gândul să înaintăm cât vom putea, să vedem ce ar fi de văzut, apoi să ne întoarcem pentru a fi la timp pentru Kolona.

Am reușit să vedem foarte multe ziduri de apărare, am înaintat destul de mult pe potecă, dar vântul năprasnic nu ne-a lăsat să ajungem în vârf, așa că am făcut cale-întoarsă măcar pentru a fi la timp să plecăm spre Kolona.

Plaja Kolona a fost „cireașa de pe tort” , o frumusețe de plajă, de fapt două, că în asta constă particularitatea plajei, iar apele limpezi, calme, puțin adânci, treptat cum calci, nisip auriu de-o parte și de alta, o fac unică și fără seamăn. Limba de nisip fin, de cca 240 m lungime și vreo 80 m lățime, care desparte Kythnos de peninsula Agios Lukas este absolut magnifică, creează un exotism pe care nu-l poți descrie!

La început mă gândeam că aproape patru ore ar fi cam mult pentru Kolona, dar nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul, atât de agreabil a fost totul, mai cu seamă că am luat și prânzul la restaurantul propriu, unul stilat, dar nu exagerat de scump.

Am petrecut la Kolona timp foarte plăcut, ne-am bălăcit când pe o parte a plajei, când pe cealaltă, am stat un pic la plajă la umbra unuia dintre cei doi tamarini de pe plajă, ne-am bucurat de apă și areal ca niște copii, nu era nici foarte aglomerat, deci foarte agreabil.

Minivanul a sosit foarte punctual, șoferul era chiar patronul agenției, iar pasagerii, în afară de noi, erau trei doamne ateniene trecute de prima tinerețe și o tânără de culoare, americancă, acesta făcând pe ghidul în engleză, prilej cu care am aflat multe lucruri despre insulă, devenite mult mai prețioase atunci când sunt spuse de la un localnic.

După ce ne-am întors în Merichas, fiindcă mai aveam câteva ore până să o predăm, am luat mașina să mergem în sudul insulei, așa cum făcuserăm un plan în timp ce eram la Kolona. Așa am ajuns prima dată la Agios Dimitrios, punctul cel mai sudic al insulei unde se află o plajă largă, câteva unități micuțe de cazare în spatele său și câteva case răspândite pe dealuri, care ar avea pretenția că e o mică stațiune. Pe plajă cresc crini delicați care sunt protejați, iar totul are un aer rustic, aproape sălbatic care îndeamnă la serenitate.

Ne-am desprins de pe plaja Agios Dimitrios cu destinația plaja Flambouria, spre care un drum asfaltat, secundar, de vreo trei kilometri, foarte virajat, se desprinde și coboară din cel principal.

Plaja Flambouria este și ea la fel de generoasă ca dimensiune, având un aspect asemănător cu Agios Dimitrios, deși părerile localnicilor înclină că ar fi ceva mai frumoasă. Și Flambouria deține un șir de tamarini, copăceii care asigură umbra naturală atât de necesară în zilele fierbinți, crini de nisip, protejați și ei, însă are și pietre mari alături de nipul pământiu la culoare.

Ne-am repus la șoseaua spre Merichas, din mers am pozat și plaja Skillou, situată pe partea cealaltă a insulei spre care coboară un drum de pământ pe care aveam interdicția să ne deplasăm. Ajunși în port, am predat mașina la ora convenită.

În ziua ce a urmat, după ce ne-am decazat și am lăsat bagajele în grija gazdelor până după prânz când aveam ferry spre Kea, am alocat timpul plimbărilor pe străduțele lăturalnice ale portului, am cumpărat ceva suvenire, am luat masa. Vacanța în Kythnos luase sfârșit.

Ne-am simțit bine în Kythnos, avem grijă mereu ca în vacanță să ne conservăm starea de bine pe care nu o lăsăm să fie afectată de vreun eveniment oarecum neplăcut, așa cum nu băgăm în seamă nimicurile ce ar putea să ne umbrească starea de bine.

Cum mi s-a părut Kythnos? În câteva cuvinte aș defini Kythnos ca rurală, naturală, simplă, de multe ori aproape sălbatică, dar autentică și dornică de a deveni căutată de cât mai numeroși vizitatori. Se poate spune, fără îndoială, că actualmente nu este afectată de turism excesiv, deși veniturile locuitorilor provin în mare măsură din această activitate.

Pe scurt, Kythnos poate plăcea tuturor celor care caută liniște, locuri puțin aglomerate, aer autentic și acel aspect cicladic de care te îndrăgostești iremediabil. Recomand insula Kythnos celor îndrăgostiți de Grecia, celor nu prea pretențioși, care se pot adapta la o Grecie rudimentară, dar absolut fermecătoare!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 38 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI