La Gomera - Parque Nacional Garajonay 

TIPĂREȘTE

Incursiunea în Insula La Gomera - o altă insulă din Arhipelagul Canare, a fost încă una dintre opțiunile noastre. La ora stabilită, autocarul ne-a preluat din fața hotelului în care eram cazați - Blue Sea Puerto Resort - Tenerife din Puerto de la Cruz, deci din nordul insulei, și ne-a dus în sud, în portul Los Cristianos. Aici ne-am îmbarcat pe un ferry-boat turistic, elegant și mare. Turiști de toate națiile, poate și localnici... să tot fi fost câteva sute de pasageri. Traversarea a durat cam jumătate de oră, timp în care stai confortabil în fotoliu delectându-te cu o cafea sau cu o gustare de la bar, privind insula Tenerife care rămâne în urmă, apoi La Gomera, vecina ei din vest, o insulă mică, vulcanică și ea, de formă circulară. Suprafața ei este de 370 km² ceea ce o clasează pe penultima poziție ca mărime între cele şapte insule ale Arhipelagului Canare.  

Debarcăm în Puerto San Sebastián de la Gomera, un port turistic, care operează curse de ferry-boat în special către insulele Tenerife, La Palma și El Hierro. Orașul San Sebastián este capitala insulei. Mic, având în jur de 9000 de locuitori, orașul are străzi frumoase și obiective de interes turistic, precum și linii de autobuz care deservesc întreaga insulă. Istoria orașului păstrează cu mândrie amintirea faptului că Golful San Sebastián de La Gomera a fost o escală pentru primele expediții în "Lumea Nouă".

Cristofor Columb  - Cristóbal Colón, cum îi spun spaniolii - marele navigator genovez a înfruntat Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre India, descoperind un nou continent, America. După ce și-a împrospătat proviziile și a făcut ultimele verificări tehnice, la 6 septembrie 1492, Cristofor Columb a ridicat ancora pornind din San Sebastián de La Gomera în prima sa expediție spre America. O statuie pe care orice vizitator al orașului o poate vedea în zona pietonală din San Sebastian de la Gomera amintește despre amiralul oceanului Cristofor Columb și despre temerarele sale expediții.  

Dar, nu era timp nici pentru a aprofunda călătoriile lui Cristofor Columb și nici pentru o raită prin oraș. Știam că finalul zilei ne va găsi în San Sebastián, făcând un tur pietonal în încercarea de a descoperi câteva dintre monumentele istorice și clădirile care vorbesc despre trecutul îndepărtat al insulei. Deocamdată, iute, îmbarcarea în autocarul care ne aștepta deja! Până la Valle Hermigua, situată în partea de nord a insulei și poarta de acces în Parcul Național Garajonay aveam de străbătut un drum scurt, de numai 20 de minute pe care noi l-am lungit foarte mult din cauza deselor opriri la punctele de belvedere contemplând și fotografiind peisajele.  

În satul Agulo, am făcut un popas mai lung pentru a servi masa de prânz la un local tipic insulei - Restaurante Laguna Grande. Nu are rost să povestesc cum arăta localul, cum am fost primiți, ce ni s-a servit... Interesant și neuitat pentru noi a fost Silbo Gomero, limba fluierată, una dintre cele mai fascinante moșteniri culturale ale insulei.

Limba fluierată a insulei La Gomera - Silbo Gomero - reproduce cu fluiere limba vorbită de insulari. Este o tradiţie care datează din vremea guanșilor, primii locuitori, care foloseau Silbo Gomero pentru a comunica prin ravenele și văile adânci ale insulei. Fluierăturile se puteau auzi și la 5 km distanță și erau folosite pentru a transmite tot felul de mesaje. Ni s-a spus că acestea puteau fi anunțuri publice, invitații la diverse evenimente sau chiar faptul că un animal s-a rătăcit de turmă. Limba fluierată are şase sunete, două dintre ele fiind vocale şi patru consoane, fluierăturile diferențiindu-se prin înălțimea lor și prin întreruperea sau continuitatea lor. O doamnă de la restaurant ne-a făcut o demonstrație live a acestei unice limbi fluierate din lume, pe deplin dezvoltată și practicată de o comunitate mare. Predată în școli din 1999, limba Silbo Gomero este înțeleasă de aproape toți locuitorii insulei și este practicată de marea majoritate a acestora. În 2009 UNESCO a înscris Silbo Gomero în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii.  

Parque Nacional Garajonay

Parcul Național Garajonay este o arie naturală protejată întinsă pe mai mult de 10% din suprafața insulei La Gomera. Declarat parc național în 1981, cinci ani mai târziu a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.  

La Gomera este cea mai puțin cunoscută insulă din Arhipelagul Canare. Ca și El Hierro, primește foarte puțini vizitatori. Situația pare să se schimbe în ultimii ani când tot mai mulți iubitori de natură sunt atrași de Parcul Național Garajonay, o lume aparte care - dincolo de cețurile umede - ascunde un paradis unic pe planetă. Suprafața parcului este de 3984 ha,  ocupând centrul și o parte din zona de nord a insulei. Parcul poartă numele celui mai înalt punct de pe insulă, vârful Garajonay, care are 1487 m altitudine, altitudinea minimă fiind de 650 m deasupra nivelului mării, în cătunul El Cedro - o mică așezare cu numai 18 locuitori (în 1991). Unul dintre cele mai dorite obiective pentru turiștii care ajung în La Gomera, bineînțeles cei care au o bună condiție fizică, este să urce la Alto de Garajonay, cel mai înalt punct de pe insulă, de unde se deschid privirii panorame uluitoare. Se spune că în zilele senine se pot vedea insulele Tenerife, La Palma și El Hierro.  

După alte opriri pentru poze - Mirador de Abrante, Mirador de Vallehermoso... (opririle se îndesiseră atât de mult și erau tot mai scurte astfel încât unii nici nu mai coborau din autocar), am poposit la Centrul pentru vizitatori, în loc cunoscut sub numele de Centro de visitantes de Juego de Bolas, în La Palmita, la 3 km de parc. Aici găsești hărți și pliante, poți viziona mici filme documentare, poți vizita cele trei săli de expoziție etnografică sau te poți delecta în grădina exterioară privind multe plante din flora specifică Insulelor Canare. Centrul pentru vizitatori este deschis de luni până duminică în intervalul orar 9.30-16.30.

Poate cea mai facinantă pentru noi a fost drumeția prin Pădurea de laur, o pădure luxuriantă de dafin care a supravieţuit din era terţiară. Această zonă umedă care adăpostește și alte specii de plante veșnic verzi se caracterizează printr-o variație de temperatură foarte mică și printr-o umiditate ridicată, permanentă. În această zonă în care aproape că nu există precipitații, specialiștii spun că doar acțiunea vânturilor care atrag o acumulare de nori joși care, atunci când vin în contact cu insula, rămân la nivelul vârfurilor. Condensul din vegetație este mare, asigurând astfel umiditatea crescută. Pe aleile amenajate prin pădure, de o parte și de alta, am remarcat abundența de mușchi și de licheni care acoperă în întregime trunchiurile copacilor, precum și ferigile bine dezvoltate, favorizate de umiditatea excesivă a aerului.  

Nu poți să nu comentezi situația paradoxală de aici. Pe de o parte, după cum spuneam, norii hrănesc pădurile cu umiditatea lor generând un peisaj extraordinar de frumos, în infinite nuanțe de verde și, pe de altă parte, aceiași nori, în același timp, pe noi ne împiedică de cele mai multe ori să contemplăm aceste peisaje. Punctele de belvedere - miradores, cum le spun spaniolii - sunt multe și oferă minunate vederi panoramice. Pot spune că am avut noroc să prindem un moment în care ceața nu ne-a împiedicat să vedem din mijlocul insulei La Gomera, din Mirador del Morro de Agando, profilându-se în zare maiestuosul vârf al Muntelui Teide de pe insula Tenerife.

Parcul Național Garajonay este considerat arie de protecție specială și pentru faună - aprox. 1000 de specii de nevertebrate și 30 de specii de vertebrate viețuind aici. Dar, dacă fauna este mai greu de descoperit și de observat de niște profani așa cum suntem noi, rocile sunt unanim apreciate. Rocile sunt mase uriașe de piatră de origine vulcanică formate în urma solidificării lavei, iar formele lor atât de variate și de bizare sunt rezultatul a mii și mii de ani de eroziune. Cine urcă pe piscul Garajonay poate vedea trei dintre cele mai impunătoare - Roque de Agando, Roque de la Zarcita și Roque de Ojila. Roque de Agando, monumentală, un fel de capac al unui coș vulcanic, este un simbol al insulei.

De menționat că în parc nu există zone locuite și că sunt 18 trasee turistice cu grade diferite de dificultate care-i îndeamnă la drumeție pe cei cu o condiție fizică bună. Ceilalți pot rămâne în zona de agrement, numită Laguna Grande. Am traversat și noi zona de agrement cu terenul său plat, deschis, înconjurat de pădure verde. Locul este înfrumusețat de figurine de mari dimensiuni, sculptate naiv, în lemn, amintind de legendele și de tradițiile locale.  

Și dacă tot am ajuns aici, nu pot să nu încerc a reda în cât mai puține cuvinte Legenda lui Gara și Jonay una dintre cele mai populare povești din folclorul canarez.  

Există atâtea variante ale poveștii celor doi tineri aborigeni care ajung să se sinucidă împreună în Alto de Garajonay! Unele dintre ele sunt pigmentate cu elemente din tradiția orală a insulei, altele cu elemente de natură literară introduse mai târziu astfel încât autenticitatea acestei legende aborigine pare să se fi pierdut. În esență lucrurile stau cam așa: Gara, o prințesă din La Gomera și Jonay (sau Ajonay), un prinț din Tenerife, se îndrăgostesc. Iubirea lor este imposibilă, tatăl fetei interzicând celor doi să se mai vadă și în cele din urmă silindu-l pe tânăr să se întoarcă în insula sa. Pasionat, în căutarea iubitei, Jonay revine în La Gomera pe o plută făcută din piei de capră. Tânărul este capturat, dar curând este eliberat de Gara. Fug în munți, dar - cu ajutorul localnicilor - cei doi sunt descoperiți. Văzând că dragostea lor nu are viitor, mai înainte de a fi capturați, Gara și Jonay decid să se sinucidă. Acolo, pe cel mai înalt pisc al insulei, cei doi îngrăgostiți își pun capăt zilelor străpungându-și inimile cu săgeți din lemn de cedru.  

De atunci, în amintirea celor doi îndrăgostiți, cel mai înalt munte din La Gomera (1487 m) poartă numele de Garajonay.  

Nu vreau să închei prezentarea Parcului Național Garajonay fără a aminti de incendiul izbucnit în insula La Gomera la 4 august 2012. După cinci zile, flăcările au pătruns în parc mistuind timp de două săptămâni o bună parte din suprafața acestuia.  

Dar, pentru că m-am întins prea mult la povești, finalul va fi scurt. Ultima parte a zilei ne-a găsit în San Sebastián, capitala insulei, unde am făcut un tur pietonal descoperind multe monumente istorice și clădiri care vorbesc despre trecutul ei îndepărtat: Torre del Conde, rămășițele unui fort militar din sec. XV, Iglesia de la Virgen de la Asunción, a cărei arhitectură combinată (islamică, gotică și barocă) indică moștenirea culturală mixtă a insulei, precum și Casa de Colón, care amintește de unul dintre cei mai mari exploratori ai lumii - Cristofor Columb.

---

VIZUALIZĂRI: 322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI