Pășind cu grijă și uimire prin satele de munte Anavatos, Avgonima și Volissos!

TIPĂREȘTE

Pentru că insula Chios este recunoscută pentru satele sale unice, sigur că și pe agenda noastră turistică ocupau un loc important. Noi am abordat satele de munte venind din nord, nord-vest, imediat după ce am plecat de la plaja Elinda. Totuși dacă veniți din capitală, Chios Town, satul Anavatos cu care voi începe, este foarte aproape, la doar 20 de km.

Satul medieval Anavatos- Ανάβατος în limba greacă, este unic și în Grecia ca arhitectură și pentru multe alte considerente. În primul rând este absolut pustiu și considerat monument național.

Dar să începem cu câteva cuvinte despre istoria ei.

Nu se știe exact când a fost fondată. Posibil în sec. XI, cu o dezvoltare treptată în secolele următoare, în special în perioada otomană. Există și semne ale influenței genoveze prin rămășițele turnului principal, ulterior biserica Sfântului Taxiarches.

O altă versiune a întemeierii satului o cunosc și o spun chiar localnicii din insulă. S-ar părea că primii coloniști au fost niște tăietori de lemne, aduși de Împăratul Constantin al Constantinopolului să construiască o importantă mânăstire (Nea Moni). În schimbul muncii, oamenii au cerut acest pământ pentru a întemeia satul, iar împăratul nu numai că a fost de acord, ba chiar a contribuit cu bani la efortul lor de a construi acest sat.

Se spune că sătenii au denumit acest loc după cuvântul grecesc anaveno ce înseamnă a urca, poate și datorită faptului că satul a fost construit în trepte, pornind de jos și apoi alipindu-se mereu câte o clădire.

Amplasare:

Așezarea satului este pe o stâncă conică, la cca 450 de m de la nivelul mării și este accesibilă doar pe partea de nord, pe partea de sud-vest având stânci abrupte, de unde poate și numele actual al satului Anavatos-inatacabil.

Oamenii au profitat de stânca impunătoare, perfectă pentru scopul lor, întărind-o cu ziduri circulare, cu case care sunt practic lipite una de alta. Probabil, sau mai mult ca sigur se bănuiește că satul era folosit în scop de apărare și un bun punct de observare a țărmurilor vestice ale insulei. În vremurile acelea cel mai mult le dădeau de furcă atacurile piraților.

Satul este format din trei părți, reprezentând trei etape diferite de construcție:

Acropola din vârf, Mesochorio-satul din mijloc și partea cea mai nouă, Neo Chorio, aflată chiar la intrare în sat.

Există cca 400 de case, majoritatea au două etaje, acoperișul este plat. Spațiul de locuit era la etajul al doilea, unde sunt ferestre mici arcuite. Cele mai multe case însă, cele mai depărtate de aleile pavate sunt doar ruine, ziduri cenușii ca și povestea lor, fără acoperișuri, fără nimic... parcă doar niște alveole... o să vedeți în filmuleț, este fără de cuvinte...

În partea de sus există niște rămășițe ale fortificației și a unei triorofo, o clădire cu trei etaje, care adăpostea o școală și o biserică.

În partea de jos, acolo unde se intră în sat, este și o parcare chiar lângă frumoasa Biserică Theotokos (Fecioara Maria).

Povestea tristă a satului fantomă impresionează pe toți turiștii care îi trec „pragul” . Aproape toți locuitorii au fost uciși în 1822, în timpul revoluției grecești, odată cu Masacrul din Chios. Se spune chiar că mulți greci au sărit de pe stâncă pentru a nu fi uciși sau a nu cădea prizonieri.

Și pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, câțiva ani mai târziu, în martie 1881, un cutremur uriaș a lăsat satul devastat, cu foarte mari pagube, moment în care a și fost părăsit de ultimii locuitori.

Pașii ne-au dus și pe noi acum pe treptele frumos renovate din sat, până în punctul cel mai înalt, în care este permis să urci. Casele stau aliniate în dreapta și în stânga, din piatră maronie-cenușie, ce se găsea oricum din belșug în zonă, cu ferestre mici, uși joase de lemn doar pe alocuri.

Cumva senzația mea era că am trecut printr-un portal și am ajuns în trecut.

Atâta liniște era în jur că aproape ne auzeam respirația, poate doar câte o pasăre în zbor, ne mai trezea la realitate.

Suntem singuri, singurei...

Peisajul zărit printre ruinele caselor este fabulos, dealurile din jur și drumul șerpuitor pe care tocmai venisem, creează un cadru natural care sporește și mai mult frumusețea și atracția locului.

Ciudat, nu? Trist și totuși frumos!

Este un must see al insulei, pur și simplu nu poate fi ratat. Am încercat sentimente ciudate aflându-mă acolo, rând pe rând-senzație de straniu, mister, curiozitate, dar și o imensă părere de rău pentru cele întâmplate. Cumva parcă mă așteptam ca undeva de după un geam să apară un chip să ne spună ceva... orice...

Recomand această vizită, este un sentiment unic!

Avgonima-Αυγώνυμα este un al doilea sat de munte pe care l-am vizitat, situat la doar 6 km de Anavatos și cca 15 de capitală. Drumul este frumos trecând printr-o pădure de pini, probabil cea mai mare din insulă.

Satul medieval este construit ca o cetate fortificată, casele de piatră, foarte apropiate, dând senzația de castel. În anii 60, satul a fost aproape abandonat, dar în cele din urmă a fost salvat de un proiect de reconstrucție urbană. Astăzi așezarea este restaurată în cea mai mare parte a ei, păstrându-se perfect arhitectura tradițională. Casele de piatră reunite sub denumirea de Spitakia- ca stațiune turistică, sunt foarte frumoase, cu obloane de lemn, vopsite în maro sau verde, cu terase și balcoane de lemn, peste care urcă inevitabil iederă sau crenguțe firave de bouganvillea, iar marea lor majoritate sunt puse la dispoziția turiștilor în special prin Booking.

Micile străduțe, înguste, duc invariabil în centru, în piațeta principală, unde domină bineînțeles biserica, Αγιου Γεωργιου, piesa principală, precum și cele câteva taverne din sat.

Mi-a plăcut foarte mult acest sat mic, deși are foarte puțini locuitori și îmi imaginez că un sejur aici poate fi foarte relaxant, privind dealurile înverzite din jur, te poți plimba prin cele mai frumoase păduri de pini de pe insulă, iar apusul văzut de aici spre golful și plaja Elinda poate fi hotărâtor în luarea deciziei.

Cel de-al treilea loc despre care vă voi povesti azi este Volissos.

Volissos-în greacă Βολισσός, este cel mai mare sat din partea de nord-vest a insulei.

Localizare: Satul Volissos este dominat la nord de muntele cel mai înalt Pelineon, iar spre vest are vedere spre superbele plaje înșirate una câte una pe coasta de vest, Limnia-portul satului Volissos, Lefkathia, Gonia, Managros și altele.

Distanța față de capitală, 40 de km.

Satul este construit amfiteatric pe un deal, iar deasupra, ca cireașa de pe tort stă un castel bizantin din epoca medievală.

Știați că?

Marii istorici pretind că marele Homer s-a născut în acest sat. Chiar Herodot spune că Homer a trăit și și-a scris poemele aici.

Totodată, Sfânta Markella din Chios, sfânta ocrotitoare a insulei s-ar fi născut aici. Noi o știm sub numele de Sfânta Muceniță Marcela. Este vorba de o fată tânără ce a murit ucisă de tatăl ei. Fata a primit o educație evlavioasă de la mama ei, care a murit însă prea devreme. Tatăl a încercat s-o înlocuiască până când fata a crescut și a dorit să trăiască în credință și virtute.

Pentru că tatăl a avut pofte necuviincioase față de ea, fata a fugit ascunzându-se în munți. Tatăl a găsit-o cu ajutorul unui păstor și a rănit-o cu o săgeată. Sângele curs pe stânci se spune că face minuni, fata apărând an de an la vremea prăznuirii sfintei, pe 22 iulie.

Marcela s-a rugat Domnului, ca stâncile să se deschidă și s-o ascundă de furia tatălui, lucru care s-a și întâmplat fiind prinsă până la piept și lăsată vulnerabilă în partea de sus a corpului. Atunci tatăl îi taie capul și-l aruncă în mare.

În locul în care a murit, celebrele stânci Agia Markella, este loc de pelerinaj, ca și la mânăstirea din apropiere cu același nume. Se spune chiar că în anumite momente apa din golfuleț începe să fiarbă.

Istorie:

Volissos este fostul oraș antic Voliskos, ce a fost construit pe latura unui deal și încununat cu un castel bizantin întemeiat de generalul Velissarius, un general important de pe vremea împăratului Justinian I, în secolul al VI-lea dHr.

Genovezii au renovat castelul în sec. XV, punându-și amprenta pentru forma finală.

În evul mediu orașul a fost un important centru comercial, iar după căderea Constantinopolului mulți aristocrați s-au mutat aici.

Vizita noastră:

Satul actual este un labirint de străduțe înguste, pavate cu pietricele. Mie satul acesta mi s-a părut tare ciudat, ca o mare contradicție, dar să vă explic. Am ajuns în sat, am oprit în parcare, dorind să ne plimbăm doar pe jos. La castel se poate urca și cu mașina, dar cum altfel poți vedea satul decât la pas, nu?

Imediat am ajuns într-o piațetă, cu o biserică mare și frumoasă pe dreapta, Metamorfosis Sotiros, aici și casele sunt ceva mai noi și frumoase. Câteva cafenele și terase, puțini clienți. Câteva magazine, brutărie, farmacie, un cabinet medical.

În interiorul satului piațeta principală se numește Christou, iar cealaltă, Pythonas, fiecare având o câte o biserică mare acolo.

Pe măsură ce urcăm pe străzile în trepte observ că starea caselor din piatră cenușie ori maronie, devine tot mai deplorabilă. Unele case nu mai acoperiș, nu mai au geamuri, uși, practic sunt ruine. Chiar am crezut că așa va fi până sus.

Dar cum, eu citisem altceva despre Volissos, ba chiar văzusem ceva cazări și pe booking. Păi unde?

Puțin dezamăgită, am făcut o mică pauză la Biserica Aγιοσ Νικολαοσ, aici fiind o zonă mai umbroasă mulțumită unor platani. Pisici colorate își făceau siesta.

Pornim mai departe. Străduțele spre castel sunt tot mai înguste, cu multe, multe trepte, este un pic mai solicitant datorită căldurii. Pe măsură ce ajungem cât mai aproape casele sunt tot mai îngrijite, renovate bine, cu balcoane mici, cu flori și sunt tot mai frumoase. Se spune că mulți străini și-au achiziționat case aici. Am văzut și câteva biserici mici, mai vechi, precum și una foarte frumoasă, mult mai nouă-Agios Georgios.

Castelul din Volissos:

Are o formă trapezoidală cu șase turnuri circulare. În interior existau cisterne, clădiri și biserici. Se spune că exista chiar și un tunel care lega castelul de malul mării.

Castelul din Volissos a fost principalul punct de apărare a părții de nord-vest a insulei numită Amani, formată din mai multe sate, care aveau aproape fiecare cel puțin câte un turn de veghe, numit viglă sau alte fortificații.

Plimbarea este una plăcută în interiorul castelului, zidurile sunt în stare acceptabilă, dar pe alocuri destul de ruinate.

Ce este însă cel mai frumos- este peisajul- satul văzut de sus, marea. Iar pentru asta merită și efortul de a merge pe jos, chiar și pentru a vedea acest mix de stare al clădirilor, arhitectura tradițională din această insulă. E foarte interesant, m-a luat prin surprindere.

În încheiere recomand satele mai sus amintite, sunt ceva aparte, dintr-un alt fel de insulă, dintr-un alt fel de Grecie.

Webmaster, o rugăminte, pentru a ilustra cât mai bine ce am spus despre Anavatos, fără îndoială, impresionant: youtu.be/j9lpGspnpOQ. Mulțumesc frumos!

Surse de informare: Wikipedia, chios.com, chiosonline. gr

---

VIZUALIZĂRI: 785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI