Albania după 3 ani

TIPĂREȘTE

Neștiind de Covid in toamna trecută, am decis să revedem locurile unde ne-am simțit foarte bine acum 3 ani. Așa ca am rezervat pe booking o cazare în Qeparo, pe malul mării. Deorece puteam anula rezervarea până în iulie, am stat liniștiți și cu Covidul, în speranța că până atunci se rezolvă. Dar, pe la jumatea lunii iulie, Albania era încă pe lista țărilor de unde trebuia să intri în carantină la întoarcere. Așa că am anulat rezervarea fără penalități și ne gândeam pe unde să mergem prin țară. Dar, după o săptămână, a ieșit noua listă, fără Albania. Bucurie mare, am început să caut o nouă cazare, tot pe plajă. Am găsit o variantă mai bună, dar și mai scumpă în Himare. Vă povestesc separat despre cazare.

Astfel că, pe 8 august pornim cu toate forțele, spre Albania, într-o singură zi. Asta pentru ca anulasem și rezervările intermediare de pe traseu, dar și pentru că zilele de concediu erau deja numărate.

După vreo 15 ore de mers, prin Serbia, Macedonia de Nord și Albania, ajungem la hotel, pe la ora locala 18. Evident, după cazarea foarte rapidă, ne-am aruncat direct în mare, iar oboseala acumulată a dispărut instantaneu.

Au urmat 8 zile pline de plajă și baie în diverse locuri, majoritatea deja cunoscute. Cel mai mult am stat pe plaja din Qeparo, care între timp s-a extins cu alte câteva terase. Prima zi în Qeparo am stat la capătul plajei, un loc puțin agromerat, cu o singură terasă: Taverna George. Aici plaja este cu pietricele și intrarea în mare la fel. A fost fain, am mâncat bine la George, dintr-un meniu totuși foarte puțin diversificat.

Următoarea zi am mers la Lukove, o altă plajă de suflet. Aici dezvoltarea este mult mai mare, au apărut taverne și pe stâncile de la intrare și pe cele din capăt. Plus altele pe plajă. Dar plaja la fel de frumoasă, marea tot așa, cu pietricele, dar nu deranjant cu papuci de apă. Am mâncat foarte bine la Cueva restaurant, ultimul pe plajă, inainte de cel de pe stânci. Am constat că era și cel mai plin la orele amiezii, dar chelnerii se mișcau foarte bine si vorbeau bine engleza.

Următoarea zi am decis să încercăm una dintre plajele la care nu am ajuns acum 3 ani: Dhermi. Dhermi are 2 plaje oarecum separate, drumul de coborâre începe în același loc și după vreo 200 m se bifurcă: înainte este Dhermi și spre dreapta este Drymades. Noi am ales Drymades si am ajuns destul de OK. Doar că aici sunt parcări private și se plătește 500 leka (4 euro) pe zi.

Am lăsat mașina și am coborât pe cea mai faină dintre terasele de pe plajă, cu o plajă de fițe. Doar că toate șezlongurile erau rezervate de cei dintr-un hotel apropiat. Așa că ne-am mutat un pic mai la dreapta, pe șezlongurile altei taverne. Plaja este destul de pietroasă iar intrarea în mare este pe pietre. În schimb, marea este de un albastru turcoaz incredibil și limpede de vezi la 10 m in jurul tău pietrele de pe fund. Este într-adevar, una dintre cele mai frumoase de pe tot litoralul. Doar la Palase, următoarea plajă puțin mai sus spre munte, era marea la fel, acum 3 ani. Dar și acolo, intrarea în apă se face peste pietre. Aici am mâncat la un restaurant mai select (poate cel mai select dintre cele de aici): Sofra i Pashait. Este restaurantul hotelului cu același nume, cu piscină, foarte elegant și hotelul. A lor este plaja de fițe, cu un beach bar foarte fain (dar nu scump).

Cam asta a fost experiența cu Dhermi, unde nu am mai revenit. În schimb, ceea ce ne-a uimit în drumul spre Dhermi sunt satele Vuno și Dhermi, foarte frumos așezate pe coasta muntelui. Acum 3 ani am văzut foarte multe case vechi, de piatră, în paragină, nelocuite, fără acoperiș, fără uși și ferestre. Chiar ne întrebam de ce arată așa. Acum, surpriză, aceleași case zugrăvite în alb, cu acoperișuri noi identice, cu uși, ferestre și obloane de lemn noi, toate identice. Arată absolut spectaculos. Dar nici acum nu sunt toate locuite, de ceea ce am văzut. Probabil o fi fost un program guvernamental de renovare.

În zilele urmatoare am revenit la plajele noastre de suflet: Qeparo și Lukove. La Qeparo ne-am mutat spre centrul plajei, unde singurele taverne care au curatat plaja de pietre sunt taverna Jon si vecina sa Super Paradise. Acum 3 ani (vezi impresii), taverna Jon se numea altfel, arăta altfel și nu avea șezlonguri pe plajă. Acolo mâncam micul dejun excelent format din niște gogoși la care primeai brânză telemea, miere și gem de smochine. Acum nu am văzut pe nimeni mâncând micul dejun, în schimb au amenajat un beach bar în jurul pomului uriaș de pe plajă.

Am mâncat de vreo 2 ori micul dejun la restaurantul Riviera, aproape de terasa Jon, un loc foarte frumos, spațios și cu mic dejun bun. În afara gogoșilor, pe care acum le găsești pe aproape toate terasele, aici am găsit și pâine cu ou (french toast). Pe plaja Qeparo am mai mâncat de pranz la Super Paradise (foarte bun risotto) si la Jon (mediu). Locul de parcare public din centru este foarte aglomerat așa că am parcat în spatele tavernei Jon, urmând indicatoarele agățate de măslini.

În ultima zi, la prânz ne-am hotărât să vizităm satul vechi: Old Qeparo, pe care îl vedeam în fiecare zi de pe plajă. Drumul pleacă chiar din satul Qeparo și urcă încă de la început foarte abrupt. Este un drum de beton, fără gropi, dar de lățimea unei mașini. Am avut noroc că nu am întâlnit pe nimeni din sens opus, nici la urcare și nici la coborâre. Sus, la capăt, este un loc de parcare destul de mare și un restaurant cu o terasă uriașă, acoperită în totalitate de un platan imens.

Am avut sentimentul că ne-am întors în timp (oricum Albania e o întoarcere în timp), era o atmosferă calmă, o masă cu un client care bea raki, răcoare (față de 500 m mai jos). Șeful localului ne-a întrebat ce dorim (într-o albanezo-italiană aproximativă), noi am cerut un meniu dar nu avea, așa că i-am spus că dorim să mâncăm. Ne-am înțeles în final la 2 supe de pui, cartofi prăjiți, friptură de porc și salată grecească pentru 3 persoane, fiecare fel pe un platou. Am avut de așteptat ceva, că totul se făcea pe loc, mai puțin supa. Nota de plată a venit pe o foaie de caiet cu pătrățele, scrisă cu pixul, iar suma ne-a lăsat mască: 1 treime din ceea ce am fi mâncat oriunde pe plajă.

Un alt loc unde am ajuns la un prânz este restaurantul Panorama, din vârful muntelui, pe drumul spre Vlore, în pasul Llogara. Aici am revenit cu plăcere, deși drumul nu e ușor deloc, în primul rând pentru că pe malul mării nu am găsit niciunde carne de oaie sau capră. Aici, ficatul și rinichii de oaie la tigaie cu ceapă au fost la fel de buni ca acum 3 ani. În plus, am descoperit o altă mâncare specifică albaneză: arapash. Este o foarte bună mămăligă cu unt și brânză (bulz) și cu intestine de oaie sau capră prăjite și tăiate bucățele în mămăligă (pentru cunoscători).

Și acum despre diferențe și asemănări față de acum 3 ani. În primul rând, autostrada de la Vlore și până după Fier. Prețurile ceva mai mari ca acum 3 ani (umbrela cu 2 șezlonguri 500 leka, față de 400), cafeaua expresso la fel de bună și ieftină (100 leka), același porumb prăjit la grătar pe unele faleze.

Pe plaje, umblau doar vânzători de fructe (smochine în principal), de ierburi aromatice (oregano, rozmarin, mentă, etc) de miroasea toată plaja când treceau, dar în plus și suprinzător, vânzători de CĂRȚI. Da, umblau cu câte un teanc de vreo 10 cărți în brațe, printre șezlonguri. Pe aproape fiecare plajă erau 2-3 vânzători de cărți. Chelnerii vorbesc mai bine engleza, 1 euro este tot 120 leka, uleiul de măsline este peste tot și mult mai bun decât în Grecia. În Qeparo am cumpărat si de la fabrica de ulei din sat, pe drumul principal. Smochinele erau mai multe și mai coapte decât în iulie, am găsit și cele uscate, înșirate pe sfoară. Meniul restaurantelor este în continuare destul de limitat, abia am găsit pești mici (dar la cuptor, nu prăjiți) într-un singur loc.

Albanezii conduc la fel de prost ca acum 3 ani, prioritatea, mai ales în sensurile giratorii, este ceva foarte relativ. Parchează în continuare pe mijlocul drumului, chiar și în curbe cu linie continuă, se opresc fără să semnalizeze, lasă mașinile pe oriunde. Dar, dacă ești atent, este OK.

---

VIZUALIZĂRI: 9942 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI