ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.06.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Buzău
    ÎNSCRIS: 08.07.15
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    APR-2017
    DURATA: 5 zile
    familie cu copii
    3 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.67%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 9 MIN

    O excursie de primăvară pe Coasta Dalmației - partea I

    TIPĂREȘTE

    O excursie la sfârșit de aprilie a. c., în Croația, plănuită cu multe luni înainte, ne-a dat posibilitatea să parcurgem aproape 1000 km pe una dintre cele mai frumoase coaste maritime din Europa.

    După ce ne-am "răcorit " din plin în Ungaria, cu zăpada apărută pe nepusă masă, iată-ne ajunși la Rijeka, cel mai mare port comercial croat, situat în Golful Kvarner. După plimbarea de dimineață am pornit către Split, unde urma să stăm două zile, de unde am mers mai departe, la Dubrovnik. În drum spre aceste minunate orașe am făcut câteva popasuri, la Senj, respectiv Makarska, la dus, și la Zadar, la întoarcere.

    SENJ

    Am urmat drumul de coastă și, în scurt timp, am ajuns la Senj, unde am poposit pentru frumusețea lui, dar și pentru prânz. Cu o populație de 7000 de locuitori, acesta este un oraș mic, dar fermecător, în primul rînd prin așezare. Se află la poalele Muntelui Nehai și aspectul arhaic. Am mai fost o dată aici, tot în trecere, și mi- a lăsat aceeași impresie. Ca să nu mai spun că, la Senj, albastrul mării este unic, o culoare de cerneală luminoasă. Orașul vechi are clădiri de piatră cu un etaj, străzi înguste, o biserică veche și o cetate ridicată de, uskoci'' în anul 1558. Uskoci este numele unor haiduci și refugiați greco- catolici din Croația și Bosnia - Herțegovina, retrași aici datorită ocupației otomane.

    O plimbare prin Senj începe din port, unde opresc mai toți turiștii, fiindcă acolose găsesc căteva terase, unde se manâncă bine, dar se simte și un pic de viața socială. Străzile înguste te conduc către Catedrala Adormirea Maicii Domnului, construită în 1169 ca o bazilică romană a unei singure națiuni, pe temelia unui templu păgân din sec. al IV lea, ale cărui rămășițe sunt în că vizibile în spatele sanctuarului. Fațada și partea de sud a edificiului au fost decorate cu arcade romane și nișe de cărămidă în sec. al XVIII lea. Tot în aceeași perioadă biserica a fost extinsă. Prezența catedralei, vechimea ei, accentuează atmosfera patriarhală a localității. Tot în apropierea portului se află și cetatea Nehai, despre care vorbeam mai înainte, astăzi fiind muzeu. De aici se deschide o perspectivă minunată asupra localității, care, în afară de partea veche, are și o parte nouă, cu vile frumoase, care oferă cazare pentru toate gusturile.

    Nu știu de ce mi-a plăcut atât de mult această localitate… Poate liniștea, poate marea, cu limpezimea ei, din care își ridică spinarea cenușie Insula Krk, poate localnicii primitori… Cu siguranță îmbinarea dintre piatra muntelui cu vegetație săracă, peste care suflă adesea bora (vânt specific Coastei Dalmate), și marea, cu veșnicia ei albastră, dintre piatra gri, roasă de vreme și albul vilelor noi, contribuie hotărâtor la ceastă plăcută impresie.

    Și un sfat legat de modul în care comandați mâncarea: niciodată pe platou, fiindcă este imens. Aici puteți mânca un pește bun sau caracatiță, sau alte bunătăți ale mării. Split

    Masivul Velebit se întinde de a lungul țărmului Mării Adriatice, pe o distanță de 145 km. Șoseaua pe două benzi, impecabilă, urmează țărmul, uneori chiar pe buza acestuia, alteori strecurată printre stâncile de culoare gălbuie, acoperite doar cu arbuști. Nu este nici pe departe o șosea dreaptă – firesc, doar e construită pe un țărm stâncos – ci alambicată și, prin aceasta, deosebit de spectaculoasă. Le spuneam soțului meu, care era la volan, și lui Cătălin că, dacă aș fi văzut numai peisajul oferit de acest drum, ar fi fost de ajuns să-mi umplu sufletul de frumos. Am în minte și acum marea strălucind în cele mai frumoase nuanțe de albastru, sub privirile unui soare generos de aprilie, stâncile alb – gălbui, punctate ici acolo cu verdele tufelor și volutele șoselei, care uneori păreau să ne înfunde în inima muntelui, pentru ca, apoi, să ne aducă la marginea apei. Din când în când, întâlneam localități mici, toate având case zugrăvite în alb și acoperișuri din ceramică roșie și, aproape întotdeauna, ziduri din piatra muntelui, cioplită în mici cuburi perfecte. De altfel, în ciuda țărmului strâmt, care restricționează construcțiile, în Croația se ridică case noi, semn al vitalității acestei țări.

    Dar să nu uităm unde urmează să ajungem. La Split, cel de-al doilea oraș, ca mărime, al Croației și cel mai mare port turistic.

    SPLIT

    Am ajuns aici după amiaza și ne-am parcat, prin eforturile gazdei noastre, în apropierea străzii unde urma să locuim, în orașul vechi. Am optat pentru această cazare, fiindcă mi-am dorit foarte mult să fim aproape de cele mai importante puncte de atracție, tocmai pentru a putea să le savurăm pe deplin. Am închiriat un apartament privat, ceea ce ne-a permis să ne desfășurăm cum am vrut cu bagajele și catering-ul. Proprietarul a fost deosebit de amabil și apartamentul, foarte comfortabil.

    A doua zi de dimineață – cu nerăbdare - am ajuns la principalul obiectiv al Split-ului, Palatul lui Dioclețian.

    Am intrat pe principala poartă de intrare în palat, Poarta de Aur (mai fiind încă două, Poarta de Argint și cea de Fier) unde, ca la orice mare obiectiv turistic, erau deja foarte mulți turiști, veniți din toate colțurile lumii. Lângă ea tronează un monument din vremurile noastre (începutul sec. XX), uriașa statuie a lui Grgur Ninski (Gregorie din Nin) fața bisericească ce a luptat pentru folosirea limbii croate la slujbele religioase, cam pe la anul 1000 d. H. Sculptura, devenită emblematică pentru Split, este opera unui mare artist croat, Ivan Mestrovic, depsre care voi mai vorbi în continuare. Așadar, intrăm pe Poarta de Aur, încă grandioasă, și ne trezim într-un labirint de străzi înguste, croite printre construcții cu unul sau două etaje, etalându-și piatra sură a zidurilor și ferestrele înguste, prevăzute cu obloane de lemn, multe vopsite în verde. Urmând labirintul străduțelor ajungem într-un spațiu dreptunghiular, asemănător unei piețe. Este una dintre piesele rămase, peste vremuri, din Palatul lui Dioclețian, Peristilul, denumit astfel datorită celor două colonade care îl delimitează. Denumită multă timp Curtea catedralei, în realitate Peristilul este format din fațadele a trei monumente care înconjoară o curte alungită, pavată, bordată cu arcade și măsurând 27 metri lungime și 13,5 metri lățime: vestibulul monumental al apartamentelor private ale împăratului din sud, veranda Mausoleului, în partea de est, și fațada temenosului templului lui Jupiter, către vest. Chiar și acum această zonă este frumoasă, chiar dacă au trecut aproape două milenii de la ridicarea palatului, cunoscut fiind faptul că, în 305 d. H. acesta era deja construit.

    Dioclețian a fost unul dintre cei mai mari împărați romani (284-305 d. H.), care, originar fiind din Dalmația, și-a construit acest palat ca locuință pentru pensie. Datorită dimensiunilor și arhitecturii sale există dispute între specialiști în legătură cu statutul construcției: palat, cetate, vilă sau fortăreță. De formă dreptunghiulară (180 ×215 metri) și o suprafață de 30.000 metri pătrați, acesta înglobează între zidurile lui construcții din alte epoci, ceea ce dă un farmec unic, cu totul deosebit, locului. Se știe că, după dispariția ctitorului său, în 311 d. H., palatul a fost reședință oficială a adimistrației provinciale, sau, temporar, ca manufactură de textile. După invazia slavilor, în sec. al VI lea, între zidurile sale s-a dezvoltat un mic oraș, care avea să-i succeadă Salonei, carea trecut apoi sub control venețian, până în 1797.

    Un aspect deosebit al construcției palatului îl constituie și folosirea multor materiale de origine egipteană, poate pentru că Domoțian participase la o campanie în Egipt: 12 statui ale sfinxului (una dintre ele, din marmură neagră, datând din vremea lui ramses al II lea sau a lui Tutmes al III lea, tronează la intratrea în mausoleu) sutele de coloane de granit roșu, roz și gri sau de porfir, precum și unele tipuri de marmură.

    Templul lui Jupiter este o altă piesă a palatului, bine conservată (mai puțin fațada) constând dintr-o încăpere îngustă, dar înaltă, cu un excepțional tavan boltit sculptat, cu figuri umane și flori, cuprinse în mici casete. Statuia originală a lui Jupiter a fost, se pare dusă la Veneția, în locul ei stă astăzi o altă operă a lui Ivan Mestrovic, ce a Sfântului Ioan Botezătorul. Supraviețuirea templului este datorată faptului că, a fost transformat în baptisteriu al catedralei.

    Și Mausoleul lui Dioclețian a fost transformat, în timpul creștinismului, în catedrală., căreia i s-a adăugat o campanillă (turn al clopotniței) în stil roman tardiv al sec, al XIII – lea. Am vizitat catedrala șiu am fost impresionată de modul în care au fost încorporate coloanele și bolta tavanului, dar și de mobilierul somptuos, precum și de ușa grea de stejar, compartimentată în 28 de scene biblice, sculptate de localnicul Andrija Buvina, în 1214, operă considerată una dintre bijuteriile sculpturii medievale.

    Cătălin a urcat și în campanillă de unde ai o perspectivă superbă asupra palatului și golfului.

    Am remarcat, de asemenea, frumusețea unor piețe prezente în acest spațiu, cum ar fi Piața de fructe, în mijlocul căreia tronează statuia poetului croat din sec. al XV lea, Marco Marulic și unde se găsește și un turn circular venețian, construit tot în acea perioadă, în scop de apărare contra otomanilor. În acestă zonă există foarte multe patiserii și restaurante, care servesc pește și fructe de mare, dar și pizza sau plăcintă cu spanac sau cu carne, un motiv în plus ca buna dispoziție să crească.

    De la Peristil se deschide un coridor subteran care duce la mare, prin Poarta de bronz. Deasupra acestui coridor se aflau apartamentele imperiale, din care astăzi au rămas doar zidurile. În acest coridor este astăzi un adevărat rai al bijuteriilor, la care n-ai cum să nu zăbovești.

    Odată ieșit din palat ești copleșit de frumusețea portului turisticși a promenadei cu palmieri. E o atmosferă superbă în această zonă, turiștii și localnicii zăbovind la terasele cafenelelor și ale restaurantelor, privind marea sau plimbându-se. La câțiva pași de palat se deschide către promenadă Piața Republicii, o replică a pieței San Marco din Veneția. Ca și aceasta din urmă, aici întâlnim clădiri neo-renascentiste, dispuse în formă de U, numite Prokurative. Am luat un autobuz din această zonă și am mers două stații la Muzeul Ivan Mestrovic, situat pe faleză. Acesta a fost construit chiar de către artist dar cu destinația de casă de vacanță. Cu înfățișarea de templu grecesc, aceasta găzduiește în prezent numeroase opere ale sculptorului care a fost apreciat în toată lumea pentru creațiile sale. M-a impresionat imensa putere de muncă a acestui om, ale cărui sculpturi sunt, în general, de mari dimensiuni.

    De pe faleză am văzut și câteva plaje ale Split-ului și am simțit aerul îmbibat cu miros de rășină, coborât de pe dealul Marijan, emblematic, de asemenea, pentru acest oraș. Tot Cătălin, cu resursele date de tinerețea lui, a urcat pe acest deal (sunt ceva trepte), care oferă o imagine minunată a stațiunii, dar și posibilitatea petrecerii timpului liber într-un mod cît se poate de plăcut.

    Acest oraș are tot ceea ce-i trebuie pentru a cuceri inima oricărui om care iubește frumosul, natura și istoria.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de GIN2015* in 22.06.17 09:07:49
    Validat / Publicat: 22.06.17 17:42:28
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA. A mai fost în/la: Plitvice, Zagreb

    VIZUALIZĂRI: 1062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GIN2015*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P03 Senj
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    elviramvio
    [22.06.17 19:45:09]
    »

    @GIN2015:

    Foarte frumos traseul vostru. O parte l-am facut si eu cu sotul in luna mai si inca tanjesc sa ma intorc pe acele meleaguri pentru a vedea si alte locuri noi dar si o parte din cele prin care am poposit deja. Chiar azi completam ceva la un articol despre orasul care m-a cucerit iremediabil, Zadar.

    Ma voi opri la fotografiile tale - mereu ai poze reusite - sa admir, printre altele, o AFA-ista grozava intre doi soldati romani. Cu imparatul v-ati vazut?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [22.06.17 20:16:31]
    »

    @elviramvio:

    Intr-adevăr, traseul a fost grozav. Urmează să scriu despre Makarska, Delta Neretvei, Dubrovnik și Zadar. Așa cum spuneam, Zadar-ul l-am văzut la întoarcere de la Dubrovnik. Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă, în ziua aceea bătea un vânt teribil.

    Cât despre soldații romani, n-am vrut să-i ratez, pentru puțină culoare locală. Împreună cu ai mei ne-am amuzat grozav.

    Mulțumesc din suflet pentru ecou. Aștept cu nerăbdare impresiile tale.

    elviramvio
    [22.06.17 20:31:40]
    »

    @GIN2015:

    Si eu le astept cu nerabdare pe ale tale cu atat mai mult cu cat ne dorim o reintoarcere acolo, n-am reusit sa vedem Dubrovnik si nici insule. Voi posta intai despre Zadar apoi despre Split (aici am stat 4 zile si tot mi-a scapat cate ceva) dar cu imparatul m-am vazut!!! Despre bora, chiar am avut o teama dupa descrierile de pe niste bloguri, pe noi insa ne-a iertat. Si da, ai mare dreptate, drumurile pe coasta sunt grozave.

    Vacante frumoase sa ai!

    zlatna
    [23.06.17 07:52:28]
    »

    @GIN2015: Felicitări pentru articol.

    Şi noi o să mergem în luna august în Croaţia şi traseul pe care l-am ales e tot prin Ungaria.

    La Dubrovnik am fost în 2015 când am fost în concediu în Muntenegru. La Split ne-am propus să ajungem în acest concediu. Cetatea arată foarte bine ca de altfel intreg oraşul.

    Toate cele bune şi multe concedii plăcute.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [23.06.17 08:08:00]
    »

    @zlatna:

    Drumul prin Ungaria e o variantă bună. Noi ne-am oprit la Heviz o noapte și, în ciuda vremii imposibile, am vizitat și Castelul Keszthely, din apropiere.

    Split-ul este un oraș cu totul deosebit, unde ai multe de făcut și descoperit.

    Vă doresc să vă bucurați din plin de excursia planificată și, desigur, voi citi cu plăcere impresiile dumneavoastră.

    Mulțumesc pentru ecou.

    zlatna
    [23.06.17 09:12:43]
    »

    @GIN2015: Noi am făcut rezervare chiar în Keszthely. Nu ştiam că e un castel acolo. Mai precis nu am căutat încă date despre localitate, mă focusez mai mult pe Croaţia. E bine de ştiut că e un castel în Keszthely, noi doream să vedem Balatonul şi pe urmă o plimbare prin oraş dacă mai avem timp. Acum că am aflat de castel sigur o să ne facem timp să-l vizităm.

    Aştept şi un articol depre castel, dacă aveţi timp.

    Toate cele bune.

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [23.06.17 14:30:09]
    »

    @zlatna:

    Castelul e un punct de atractie al zonei, are si o expozitie de calești absolut minunată, un parc. Voi scrie și despre Keszthely, cu siguranță. Dar să termin întâi cu Coasta Dalmației, că nu-mi dă pace.

    O zi frumoasă!

    tata123 🔱
    [27.06.17 13:12:46]
    »

    @GIN2015: Felicitări! O vacanță frumoasă, înțesată de locuri și obiective interesante. Aștept continuarea...

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [30.06.17 21:26:34]
    »

    @tata123:

    Mulțumesc mult. Voi posta mâine.

    Călătorii frumoase să aveți!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, GIN2015*, tata123 🔱, zlatna
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă frumoasa Dalmație:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065024137496948 sec
    ecranul dvs: 1 x 1