GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fontainebleau este o pădure întinsă, situată la 50 de kilometri la sud de Paris. În mijlocul ei, se găsește localitatea cu același nume și, alipit orășelului, castelul Fontainebleau cu domeniile sale. S-ar părea că numele vine de la o fântână “cu apă frumoasă” , “Fontaine Belle Eau” .
În trenul care te duce de la gara pariziană” Gare de Lyon” la Fontainebleau în circa 40 de minute, mulți călători sunt drumeți, încălțați cu bocanci sau amatori de cățărat pe stânci cărând în spinare niște saltele pe care aterizează după ce au ajuns în vârful stâncii, turiști francezi și străini care vor să viziteze ceea ce a fost reședința regilor Franței încă din secolul al XII-lea, și printre toți aceștia, noi trei.
Înainte să ajungă la gara “Fontainebleau Avon” , trenul străbate pădurea, vizibilă de o parte și cealaltă a căii ferate. Este genul de pădure în care, dacă nu ai nici hartă nici telefon mobil, te poți pierde și dacă te prinde noaptea în ea, riști să-l întâlnesti pe Grand Veneur, vânător legendar care bântuie locurile cu ceata lui fantomatică, tovarăși de vânătoare, câini și goarne.
De la gară am pornit curajoși pe jos spre castel, care nu este chiar aproape (peste 2 km). Am fi putut să luăm și autobuzul 3401 (l-am luat la întoarcere). Am întrebat pe niște localnici de drum. Mi-au dat impresia unor oameni foarte politicoși, ca din altă epocă. Să fie viața de provincie sau apropierea palatului?
Am pătruns în domeniul castelului (130 de hectare față de cele 25.000 de hectare ale pădurii) printr-o poartă secundară în zid, pe lângă niște grajduri, un teren cu leagăne pentru copii și un bazin lunguieț, le Grand Canal, cu lungime de 1,2 km și lățime de 37 m. Acest bazin a fost comandat de Henric al IV-lea în 1609 și a trebuit o săptămână pentru a-l umple. Regele era tare mândru de bazin, pe care se plimba cu barca.
Ne-am oprit să admirăm diverse alte bazine etajate, arteziene și statui. Una din fântânile arteziene înfățișează un personaj lasciv culcat pe o parte, simbol al râului Tibru. Grădina franceză, opera lui André Le Nôtre, cu tufișuri conice și mici labirinturi este perfect simetrică. Palatul apare în fața ochilor, o clădire impunătoare cu peste 1500 de camere, 4 curți interioare și 1876 de ferestre.
Castelul se oglindește într-un lac, l’Etang des Carpes (Iazul cu crapi), de toată frumusețea sub cerul cu nori albi-cenușii. Într-adevăr își merită numele, căci este spintecat de crapi maron, albi, aurii și roșcați. Ciudat cum în numele acestui pește, literele C și R sunt inversate între limba franceză și română (din latinescul carpa). Păsări de baltă conviețuiesc cu crapii: rațe, lebede și lișițe. Un cuib de lișițe devenise atracția turiștilor. Părinții cu ciocuri albe completau cuibul cu crenguțe pescuite în lac și se ocupau de puii cu ciocuri roșii, antrenându-i la înot. Vâslașul nostru de 14 ani a insistat să închiriem și noi o barcă. Imposibil să-l refuzăm, dat fiind că își arătase dibăcia și în Cișmigiu. După ce ne-am ușurat cardul cu 13 euro, ne-am trezit navigând pe iaz. Plimbarea oferă o panoramă interesantă asupra castelului, care pare construit pe apă. În trecut se organizau aici petreceri nautice.
Chiar pe malul iazului am observat o fântână care îl reprezintă pe Ulise, operă “recentă” din secoulul XIX. Pe vremea regilor era altă fântână, păzită zi și noapte de doi soldați spre a evita orice tentativă de otrăvire. Am fi dorit să vizităm și grădina englezească, dar paznicii dădeau afară vizitatorii și nu ne-au mai lăsat să intrăm.
În fugă am dat o raită în grădina din fața castelului, pentru ca să admirăm și fațada principală dinspre oraș, remarcabilă datorită unei celebre scări monumentale în formă de potcoavă, construită în 1632 sub domnia lui Ludovic al XIII-lea.
Am completat vizita parcului cu grădina Dianei, amenajată la cererea reginei Caterina de Medici. Ne-a amuzat o fântână, unde zeița vânătorii domnește peste cerbi scuipători de apă și un fel de Manneken-Pis canini.
Aș vrea să spun câte ceva și despre pădurea Fontainebleau, vizitată în altă zi, apreciată de drumeți, desosebită prin întindere, relief, faună, floră și bogății. De sigur lemnul este exploatat, dar și nisipul foarte fin și gresia, care au servit și la construirea castelului. Deși este o regiune de șes, uneori te simți ca la munte, când escaladezi pantele și te plimbi pe una din crestele est-vest, culminând la 144 m. Stâncile formează pe alocuri grote sau trecători spectaculoase. Unele au structuri sau forme deosebite, de exemplu de animale. Când parcurgi potecile la pas, observi zone cu vegetație variată: ferigi, stejari, fagi și pini ca în zonele mediteraneene, care îmbălsămează aerul.
Noi ne-am fixat drept obiectiv un turn construit în 1853, turnul Denecourt botezat astfel după numele arhitectului. Acesta se găsește la aproximativ 2 km distanță de gara Fontainebleau-Avon, seamănă cu o piramidă Inca și oferă un punct de belvedere de jur împrejur asupra culmilor copacilor. În timpul excursiei am avut parte de întâlniri cu broscuțe și niște sopârle mari viu colorate, pe nuanțe de verde, albastru și turcoaz.
Ca amatori de natură, de artă și de istorie, am savurat aceste plimbări prin Fontainebleau, în zone naturale sălbatice sau amenajate până la cele mai mici amănunte.
Vă rog să adăugați la alegere acest cântec francez tradițional:
https://www.youtube.com/watch?v=J5Or0Eh0j5Q&list=RDJ5Or0Eh0j5Q&start_radio=1
sau cântecul din secolul al XVIII-lea, “Aux marches du palais » interpretat de Nana Mouskouri:
https://www.youtube.com/watch?v=4pGgc1RRxMc
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de BristenaBrad in 10.05.26 20:06:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BristenaBrad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.40590000 N, 2.70210000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@BristenaBrad:
”Este genul de pădure în care, dacă nu ai nici hartă nici telefon mobil, te poți pierde
De fapt - te pierzi si daca ai harta sau telefon. Ca in multe locuri nu este semnal, deci telefonul nu ajuta. Iar cu harta nu prea ai ce face, ca nu ai repere, nu te poti raporta la nimic.
Dar exista o gramada de drumuri forestiere, dupa cum se vede si in fotografiile dvs. Iar, de-a lungul lor, s-au montat placute cu indicatii.
Nu se recomanda a te abate de la ele, daca nu esti un obisnuit al locurilor. De altfel, e greu sa te abati, pentru ca aceste drumuri urmeaza crestele si curbele de nivel, de obicei e râpă de o parte sau de alta.
Multumiri pentru articol! Am ajuns de mai multe ori pe acolo, si ma voi intoarce.
Cu o conditie fizica medie, se poate merge prin padure (2-3 km dus, aceeasi distanta la intoarcere) + se poate vizita castelul in aceeasi zi.
@adso: sunt plăcuțe cu numele drumurilor la mai toate răspântiile, însă este recomandat să ai o hartă sau să pozezi harta de lângă gară. Poți umbla mult fără să întâlneşti țipenie de om.
Aveți dreptate. Se pot bifa ambele obiective în aceeaşi zi dacă nu te opreşti la tot pasul ca noi ca să observi animalele, să escaldezi stânci sau să caşti gura la fiecare statuie.
„AmFostAcolo” și eu, prin 2010, dacă-mi aduc bine aminte! Am ajuns cu autocarul excursiei cumpărate de la hotelul din Paris, unde am fost cazate, eu și prietena mea cea mai bună! (parcă a fost o excursie făcută pentru a vizita castelele de pe Valea Loirei
... nu-mi mai amintesc atât de bine
)
Toată vacanța aceea a costat destul de ieftin atunci, era o ofertă pentru „seniori 55+”....parcă vreo 350 euro, cu transport, cazare 7 nopți și trei mese/zi....ce vremuri
...... astfel am putut vedea și eu niște obiective de top din Paris! Am ajuns și la Fontainebleau, un loc pe care nu-l poți uita ușor, datorită atât castelului - cu celebra scară în formă de potcoavă - cât și împrejurărilor și lacului din lateralul castelului!
Mă bucur că mi-ai amintit de acele locuri, cu scrisul și cu pozele atașate! ![]()
![]()
![]()
@doinafil: mă bucur că v-a reamintit momente plăcute.
Oraṣele se schimbă rapid, dar aceste monumente şi grădini rămân parcă oprite în timp. De exemplu crapii din lacul de care amintiți sunt urmaşii celor din secolul XVII. Îmi place să-mi imaginez scene din trecut.
@BristenaBrad:
” În fugă am dat o raită în grădina din fața castelului, pentru ca să admirăm și fațada principală dinspre oraș, remarcabilă datorită unei celebre scări monumentale în formă de potcoavă, construită în 1632 sub domnia lui Ludovic al XIII-lea.
Am facut si poze prin gradina din fata intrarii si pe celebrele scari în forma de potcoava, sunt puse bine pe un stick pe care nu-l mai gasesc...
Am vizitat palatul Fontainebleau în 2013 fiind într-un circuit pe Valea Loirei dar fara partea de gradini, nu era timp de asa ceva... la fel a fost si la Versailles, doar palatul fara gradini pe care le-am vizitat mult mai târziu, prin 2024.
Ma bucur ca m-am delectat cu articolul tau si mai ales cu fotografiile ce pun în evidenta frumusetile locului.
@Yolanda: merci.
Castelul este imens şi doar o mică parte se vizitează. Recunosc că suntem mai atraşi de grădini şi pădure decât de mobilier şi porțelanuri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Fontainebleau și Bléau, un câine de vânătoare — scris în 06.06.25 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 O vizita scurta la Castelul Fontainbleau — scris în 16.05.18 de sebigeanina din PăTâRLAGELE [BZ] - RECOMANDĂ
- May.2014 Fontainebleau, ˝castelul secolelor˝ (Napoleon) — scris în 19.06.14 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Fontainebleau, renasterea la superlativ — scris în 19.07.10 de recul* din BUCURESTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















