Oulu - orăşelul de la Golful Botnic

TIPĂREȘTE

Părăsind Jyväskylä şi Hotel Cumulus, itinerariul ne poartă spre nord, la Rovaniemi.

Şoseaua bună, macată, trece prin păduri, pe lângă lacuri şi este pe alocuri mărginită de plase metalice, protectoare pentru animale. De altfel, remarcăm că încep să se înteţească indicatoarele de avertizare "Atenţie, reni!". Alături de drum, lângă pădure, căsuţele poştale acoperite şi ele cu iarbă, par ale nimănui. Doar o mică alee trădează faptul că pe aproape, afundată în pădure, există o locuinţă de vacanţă.

Ne îndreptam spre Golful Botnic, iar prima oprire pe care am făcut-o a fost chiar la ţărmul lui, la Oulu. Dacă n-aş fi ajuns în Finlanda, nu cred că aş fi auzit vreodată despre acest orăşel. De fapt, pentru finlandezi, Oulu este un oraş în toată puterea cuvântului, cel mai populat din nordul Finlandei şi al cincilea din ţară. Cu cei nici 200000 de locuitori, Oulu este considerat, totuşi, unul dintre cele mai mari oraşe nordice din lume.

Autocarul ne-a lăsat aproape de port, în Kauppatori - Piaţa centrală. Nu cred că o altă alegere ar fi fost mai inspirată. Piaţa, amplasată pe malul golfului, este inima oraşului şi cel mai îndrăgit loc de întâlnire pentru localnici. Ei vin aici nu doar pentru a cumpăra legume proaspete, fructe de pădure sau alte produse alimentare, ci şi pentru haine şi bijuterii sau pur şi simplu pentru socializare.

Vechile depozite din port, datând din sec. XVIII-XIX, recondiţionate, sunt astăzi mici magazine sau restaurante şi cafenele cu terase. Aceste clădiri tipice arhitecturii nordice dau o notă aparte pieţei, iar eu, recunosc, am pierdut ceva timp plimbându-mă pe lângă ele, admirându-le şi fotografiindu-le. Trebuie să adaug faptul că bicicletele parcate lângă terase fac parte din decorul cotidian. În piaţă se poate intra cu bicicleta, dar maşinile şi motocicletele rămân în stradă.

Am omis să spun că la intrarea în piaţă eşti întâmpinat de Toripolliisi, o simpatică statuie în bronz realizată de sculptorul Kaarlo Mikkonen în 1987. Chipul acestui poliţist caraghios, mic de statură, dar supradimensionat ca talie, este singura lucrare a artistului expusă public şi totodată un simbol al oraşului. Toripolliisi nu este întruchiparea unei anumite persoane aşa cum s-ar crede la prima vedere. El este un simbol, simbolul legalităţii şi al corectitudinii.

Motivul popasului nostru la Oulu a fost pauza de prânz şi nu vizitarea oraşului, de aceea timpul a fost foarte limitat. După o supă de somon servită în grabă la o terasă, după un tur printre tarabe unde am observat că alături de produse locale, tradiţionale (blănuri, tricotaje în motive scandinave, suveniruri specifice) s-au infiltrat şi chinezismele, am intrat în Kauppahalli.

Hala, o clădire frumoasă, cu două uşi mari, aflată în stânga intrării în piaţă, este veche de 111 ani. Acest amănunt, ca şi altele de altfel, l-am aflat din "Oulu Guide" (doar în engleză şi finlandeză), o broşură pe care am primit-o împreună cu harta oraşului, la punctul de informare turistică pe care l-am descoperit în Kauppahalli.

Hala este mare, foarte curată şi oferă tot felul de alimente (pâine, carne, brânză, cârnaţi, măsline, miere, dulciuri), gustări sau semipreparate, preponderent fiind peştele, în special somonul.

Ancorat în port, vasul de croazieră "Alexandra" - văzut în mai toate pozele din ghidurile care prezintă oraşul Oulu - aştepta amatorii de plimbări pe mare. Din păcate, nu sunt în măsură să dau mai multe detalii în legătură cu acestea.

În golf, alături de port, pe o insulă artificială la care se ajunge pe un pod pietonal, s-a construit o clădire care adăposteşte Teatrul şi Biblioteca orăşenească.

În timpul pe care îl mai aveam la dispoziţie am avut de ales între o plimbare la Pikisaari, o insulă care păstrează încă vechi clădiri tipice, şi... tot o plimbare, dar într-o zonă mai populată, în centru. Pentru că mi se părea mai la îndemână, am optat pentru Rotuaari, o stradă pietonală, cu multe magazine, mici buticuri, restaurante şi cafenele cu terase. Aici clădirile istorice, de lemn, sunt puţine. Multe au fost mistuite de flăcări în incendiul din 1822 care a distrus o mare parte din oraş sau au fost demolate ulterior. Nu prea înalte, de cărămidă, majoritatea construcţiilor din centru sunt proiectate de Carl Ludvig Engel, acelaşi arhitect care a realizat planurile clădirilor din Piaţa Senatului din Helsinki. Şi Catedrala pe care o vedem astăzi, construită pe locul celei vechi, de lemn, distrusă de incendiu, a fost proiectată tot de Carl Ludvig Engel.

Pentru cel care face un tur pietonal prin centru rămâne de neuitat o suită de sculpturi, poate la fel de mult fotografiată de turişti ca şi Toripolliisi, poliţistul din piaţă. Ajan Kulku - "De-a lungul timpului", este o lucrare cuprinzând 32 de statui în bronz care ilustrează întreaga istorie a orașului. În spatele regelui Carol IX al Suediei, cel care în 1605, la gura de vărsare a râului Oulujoki în Golful Botnic a fondat oraşul Oulu şi l-a făcut un important centru comercial al vremii, vom vedea un pastor, oameni care lucrau în port, agricultori, vânători, pescari, pompieri, ofiţeri, un poştaş, un tâmplar, comercianţi, femei casnice, în general toate categoriile sociale şi profesiile care au existat de-a lungul timpului în oraş. Suita este încheiată, semnificativ, de un copil şezând şi privind în depărtare, sugerând încrederea în viitor.

În zona centrală, pe lângă clădirile de secol XIX sunt şi locuri de recreere, cu parcuri frumoase cărora, din cauza timpului limitat, nu le-am acordat atenţie. De asemenea, dacă aş fi avut timp m-aş fi hazardat până la Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime şi la Biserica Catolică, dar cum ele se află în direcţii opuse, la o distanţă destul de mare una faţă de cealaltă, am renunţat la ambele. Trebuie să mai amintesc faptul că în zona mai nouă a oraşului există şi clădiri moderne, înalte, unele având mai mult de 10 etaje.

Cu acelaşi regret încercat şi-n alte părţi, acela că timpul nu se poate dilata, ne-am despărţit de Oulu, supranumit şi "Oraşul Alb" şi am pornit mai departe, de-a lungul golfului, spre Kemi.

În orăşelul Kemi, portul de plecare al faimosului Sampo - spărgătorul de gheaţă, nu am mai oprit. Acest al doilea orăşel important de la Golful Botnic a devenit faimos şi pentru faptul că aici s-a construit şi se reconstruieşte în fiecare an într-o formă diferită, cel mai mare castel de gheaţă din lume. Fiind luna iulie, firesc, nu nădăjduiam să vedem nici măcar "ruinele" lui, aşa încât ne-am continuat drumul.

După aprox. 2 ore ajungeam la Rovaniemi, capitala Laponiei finlandeze, la Cercul Arctic şi la Santa Claus - satul lui Moş Crăciun despre care am povestit deja.

---

VIZUALIZĂRI: 5231 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI