GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa linistitul Chefchaouen (vezi impresii), am vizitat cea mai mare aglomerare urbana a Marocului, orasul comerciantilor si al mestesugarilor, Fes. Acesta nu a fost insa de la inceput centrul comertului, orasul avand un rol important in viata educationala si culturala a Marocului, aspect asupra caruia ma voi opri in continuare.
O sa vorbesc la inceput despre organizarea sa teritoriala, pentru a urmari mai usor traseul ales de ghizii nostri. Cel care a intemeiat Medinat Fas, pe malul drept al raului Fès, a fost Idriss I. Fiul sau, Idriss II, a construit un alt oras pe malul stang al raului, cunoscut sub numele de El-Alya (Orasul Inalt) . Cele doua orase s-au dezvoltat fiecare individual, intre ele existand chiar si conflicte, pana in anul 818, cand au primit sute de familii musulmane care fusesera expulzate din Córdoba. La scurt timp, aproximativ 300 de familii de refugiati din Tunisia, orasul Kairouan, si-au gasit azil in El-Alya, care apoi a devenit cunoscut sub numele de Karaouiyine, dupa numele orasului de unde proveneau. Datorita acestor comunitati, cele doua orase au devenit centrul arabizarii si islamizarii Marocului.
La mijlocul secolului al XI-lea, cele doua orase s-au unit, construind un zid in jurul lor. Fes a devenit apoi cea mai importanta metropola culturala si economica a tarii, datorita infiintarii universitatilor coranice, ajungand capitala imperiala. La vest de orasul vechi s-a infiintat un nou oras regal, Fès el-Jedid (Noul Fès) . Declinul orasului a inceput odata cu alegerea Meknèsului ca si capitala de catre Moulay Ismaïl si a durat pana la inceputul secolului XX. Odata cu Protectoratul francez, a fost construit Ville Nouvelle (Orasul Nou) , in care, dupa independenta, s-au mutat cetatenii prosperi ai vechii medine, oamenii saraci ingramadindu-se in orasul vechi, Fès el-Bali.
Incursiunea noastra a inceput la portile Palatului regal Dar Al-Makhzen, din Place des Alaouites, aflat in Fès el-Jedid. Palatul nu se viziteaza, ba, mai mult, nici de poarta din bronz deosebit de impunatoare, realizata si daruita de mestesugarii din Fes, nu te poti apropia.
Chiar la sud de Palatul Regal se afla Mellah, sau cartierul evreiesc, multi dintre aurarii, argintarii si bijutierii evrei care au locuit candva acolo au emigrat insa in Israel.
In fata palatului se afla una dintre portile istorice ale Fesului, Bab al-Amer, care a fost intrarea de sud-vest in Fes el-Jdid.
Am urcat in autocar si am pornit catre Turnul de Sud (Borj Sud), situat pe dealurile cu vedere spre orasul vechi (Fes el-Bali) dinspre sud, peste vale de turnul frate, Borj Nord, pe dealurile din nordul orasului. Astazi este un punct de observatie asupra orasului vechi, locatie in care am facut si noi cateva fotografii panoramice.
Fès el-Bali este cea mai mare aglomerare in care nu au acces vehicule motorizate, e un labirint de alei inguste, in care uneori nu incape decat o singura persoana si in care poti cu usurinta sa te pierzi, pentru ca deasupra capului nu vezi decat o mare de acoperisuri, neputand sa ai niciun reper. Acesta este motivul pentru care, pe langa Azizi si Sorin„, am mai primit” doi ghizi, al caror rol era de a tine grupul cat mai compact.
In interiorul orasului se gasesc si principalele obiective turistice: Scoala coranica Attarine Medersa, Moscheea Al- Qarawiyyin – cea mai veche universitate islamica, Piata si fantana Nejjarine, Mausoleul lui Moulay Idriss II si Poarta Albastra.
Madrasele (medersele) au jucat un rol foarte important in cultura islamica, deoarece acestea ofereau cazare studentilor saraci care veneau din exteriorul orasului Fes si care doreau sa invete Coranul, sa il intrepreteze, sa primeasca educatie pentru a castiga o pozitie de lider la intoarcerea in orasul natal.
Deoarece majoritatea madraselor sunt legate de moschei, al-Attarine, impreuna cu alte madrase din apropiere, cum ar fi Saffarin si Mesbahiyya, au fost construite in imediata apropiere a Moscheei/Universitatii al-Qarawiyyin, principalul centru de invatare din Fes si din punct de vedere istoric, cel mai important centru intelectual al Marocului.
Sultanii dinastiei marinide, care au condus Marocul din secolul al XIII-lea pana in secolul al XV-lea, sunt cei care au comandat construirea madraselor.
Madrasa al-Attarine a fost construita de sultanul Abu Sa' id Uthman II, un conducator evlavios, care a condus in pace si intelegere. Numele acesteia s-ar traduce „madrasa parfumerilor” , deoarece este situata la intrarea in piata de mirodenii si parfumuri din Fes. Spre deosebire de souk-ul aglomerat al carei nume il poarta, in madrasa domina linistea si calmul.
Ca majoritatea cladirilor marocane, desi exteriorul este simplu, interiorul este exceptional prin arhitectura armonioasa si bogatia elementelor decorative.
Usa de la intrare este din lemn de cedru, placata cu piese din bronz sculptate cu diferite motive. In interior, se afla curtea dreptunghiulara frumos ornamentata. Peretii au ornamente din stuc sculptat, placi de mozaic zellige ce formeaza motive geometrice colorate in alb si maro, la fel si pardoseala, iar in mijloc se afla o fantana din marmura.
In galeriile aflate la parter se afla si sala de rugaciune, locul in care se tineau si cursurile. Are stuc bogat decorat, iar peretii superiori ai incaperii au ferestre din sticla colorata ce formeaza motive geometrice sau florale complicate. Tavanul cupolei piramidale din lemn al salii de rugăciune este sculptat cu modele geometrice in forma de stea, iar candelabrul original din bronz include o inscriptie care il lauda pe fondatorul madrasei.
Deasupra acestor galerii se afla cele 30 de camere ce serveau drept dormitoare celor 60 de studenti, accesul la acestea fiind printr-o scara de pe partea de sud a intrarii. Camerele sunt foarte mici, simple, in contrast cu incaperile de la parter, avand mici ferestre cu vedere spre curte. In aceste zone, suprafetele sunt predominant din lemn de cedru sculptat.
Madrasa al-Attarin este considerata una dintre minunile din Fes prin eleganta, structuri arhitecturale armonioase si bogatia elementelor sale decorative.
Nu ne-am indepartat prea mult si am ajuns la Moscheea Quarouiyen (Universitatea Al-Qarawiyyin) , pe care nu am vizitat-o in interior, insa fiind o poarta deschisa, am„tras cu ochiul” si am facut cateva fotografii.
Azizi ne-a povestit despre aceasta emblema a orasului, realizata in stil arabo-andaluz, cea mai veche universitate inca activa din lume. Initial a fost o moschee, fondata in secolul al IX-lea de Fatima Al Fihria, o femeie evlavioasa, dar bogata, venita din Tunisia, care a decis extinderea acesteia si construirea unei scoli. Ca metoda de invatare, cunoscuta in lumea islamica se practicau lectiile publice tinute de un invatat in fata elevilor asezati in semicerc, pe tot parcursul zilei, fara intrerupere.
Dupa ce aceasta a devenit universitate, un viitor student trebuia sa fie obligatoriu musulman, sa fi memorat Coranul in intregime si sa cunoasca bine araba clasica.
De-a lungul timpului, prestigiul acesteia a crescut, studiindu-se pe langa Coran si jurisprudenta islamica, gramatica, retorica, logica, medicina, matematica si astronomia, iar mai tarziu istoria si geografia. Perioadele de glorie au alternat cu unele de decadere, insa dupa independenta Marocului, in anul 1956, prestigioasa institutie s-a reafirmat. Sultanii au sustinut universitatea nu doar cu bani, ci si cu donatii de carti si manuscrise, astfel ca biblioteca Universitatii al-Qarawiyyin are in prezent peste 4.000 de manuscrise valoroase, inclusiv copii istorice ale Coranului.
Mausoleul lui Moulay Idris II (zawiya) este unul dintre cele mai sfinte altare din Maroc, adapostind mormantul lui Idris al II-lea (Moulay Idris II), considerat principalul fondator al orasului Fes. Din pacate, era inchis din cauza pandemiei, asa ca nu am stat prea mult in fata portii vestice, intrarea directa in mausoleu, datorita aglomeratiei.
Urmatoarea oprire, tot in zona, a fost in Piața Nejjarine (Al-Najjarin), unde se afla Funduq al-Najjarin, un fel de han si depozit comercial, ce a gazduit negustorii si vizitatorii orasului.
In perioada protectoratului francez, acesta a fost post de politie, iar mai tarziu a fost restaurat si transformat in muzeu pentru artele si mestesugurile din lemn, cunoscut sub numele de Le Musée Nejjarine des Arts et Métiers du Bois.
Accesul in interior se face printr-o poarta monumentala, cu inaltimea de 5 metri si latimea de 3 metri, care duce in curtea centrala. Poarta e incadrata de fatada cu decoratiuni florale si geometrice, stuc si gresie inscriptionate. In interior, cladirea e structurata ca un riad, curtea dreptunghiulara fiind inconjurata de galeria pe 3 etaje, unde sunt camerele in care erau gazduiti oaspetii.
Langa acesta exista si o fantana publica, care a fost atasata mai tarziu de funduq, bogat decorata cu zellij si stuc, apa fiind folosita pentru baut, in special de catre oaspetii hanului.
Ne-am mutat apoi in alta zona, la fel de aglomerata si de animata, insa nu atat de ingramadita, traversand Bab Mahrouk, principala poarta vestica a orasului Fes el Bali, pentru a ajunge la Bab Boujloud (Poarta albastra), construita de administratia coloniala franceza in 1913 pentru a servi drept intrare in orasul vechi.
Initial, vechea poarta Bab Boujloud a fost o poarta simpla, modesta, vizibila în stanga actualei porti monumentale, dar inchisa.
Fatadele sunt acoperite cu placi de ceramica in motive geometrice, fata exterioara fiind colorata predominant in culoarea orasului Fes, albastru cobalt, iar cea din interior, verde, culoarea islamului.
Prin arcada centrala a portii, care e si cea ma mare, se zaresc siluetele celor doua minarete apartinand Madrasei Bou Inania si Moscheii Sidi Lazzaz. Am intrat pe poarta, am ajuns din nou in zona„pietonala” , inlocuind zgomotul din trafic cu cel al comerciantilor care isi vand marfa pe stradutele intortocheate. Azizi„ne-a dat timp liber” pentru a colinda prin zona, insa noi am incercat, fara succes, sa ajungem in apropierea minaretelor. Desi par aproape, ar fi trebuit sa ne abatem de la aleea principala pe alte stradute intunecate, inguste si labirintice, de unde minaretele nu sunt vizibile. Mi-a fost teama sa nu ne ratacim, cu atat mai mult cu cat Sorin ne-a avertizat ca in Fes, aproape de fiecare data s-a intamplat ca cineva din grup sa se piarda.
Grupul nostru a fost„cuminte” respectand sugestiile ghizilor astfel incat in final, la ora stabilita ne-am adunat cu totii si ne-am indreptat spre autocar pentru a ne intoarce la Meknes, orasul in care eram cazati.
Latura comerciala a orasului Fes o voi dezvalui in urmatoarea postare:„Fes, centrul comertului si mestesugurilor populare” .
Trimis de geani anto in 13.06.22 18:53:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAROC.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mioritik????????: Toate sunt fotografii realizate de mine, unele panorame.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
-
Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 Fes, centrul comertului si mestesugurilor populare — scris în 14.06.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Fes, fosta capitala secole de-a randul — scris în 26.02.20 de Dorina9 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Zelliges și gastronomie în Fes — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Riaduri in Fes — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Medresele din Fes — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Fes începând din bazar — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2013 Fes - orasul in care ai nevoie de mai mult decat o harta — scris în 19.06.14 de gilbert din CHIAJNA - RECOMANDĂ