ESSAOUIRA - regina cu ochii albastri a oceanului si stapana caprelor arganiste

TIPĂREȘTE

Dimineata pe racoare “piata mortii” se trezeste la viata. Maturatorii harsaie cu maturile peste tot, motocicletele gonesc, vanzatorii de sucuri deschid tarabele, imamii canta cu foc la rugaciuni iar noi alergam la micul restaurant din apropiere unde se face omleta buna. Trebuie sa ne grabim pentru ca azi plecam iarasi in excursie.

Mergem la Essaouira, un orasel situat pe malul Atlanticului unde vom face cunostinta cu “prietenul” de necontestat al vacantei noastre: uleiul de argan! Acest “prieten” memorabil urma sa ne alinte prieteneste cu teapa numarul 3 a excursiei, stati asa sa vedeti.

Essaouira s-a numit in trecut Mogador, iar numele ei se poate traduce ca “zidul protector”. Zona este locuita inca din preistorie. In 1506 regele Portugaliei a ordonat sa fie construita o fortareata aici iar constructiile din orasul interior au si azi puternice influente portugheze. In zilele noastre Essaouira este pe lista UNESCO World Heritage.

Sarim noi veseli in microbuz si dam drumul la muzica si la veselie. Pe fereastra se perinda peisaje cu campii pustii si cate o casuta pe ici pe colo. Deodata soferul nostru incepe sa ne povesteasca despre uleiul de argan si proprietatile sale miraculoase. Se zvoneste pe la colturi ca intins temeinic pe fata sau pe alte tegumente, sterge ca prin farmec orice urma de batranete si intristare, te duce intr-un loc cu verdeata vesnica, iti da ceasul biologic inapoi, te face verde si vanjos si vindeca miraculos toate bolesnitele mai ceva ca Mama Omida! Prin cap imi umbla numai povesti despre izvorul nemuririi sau ala al tamaduirii, sau ambele dimpreuna cu Sfanta Vineri calare pe matura aferenta.

Colac peste pupaza suntem informati ca acest ulei miraculos nu se poate gasi chiar peste tot. El convietuieste armonios si curge unduios, numai din mainile cocoanelor imbrobodite si unite in asociatii feminine, cocoane care dau cu piatra in nuca, piatra crapa nuca, crapar-ar capra vecinului care falsifica uleiul minune! Sictir, sictir, uleiul nu se poate cumpara de pe ulita, unde este falsificat grosolan, ci numai de la sfintele asociatii feminine unde precis vom fi transportati si debarcati.

Pentru exemplificare si intelegere deplina a faptului ca avem nevoie de ulei de argan pentru a avea parte de tinerete fara batranete si merele ei de aur, ne oprim la marginea soselei intr-un camp plin cu pomi de argan. Nu stiu cum se face dar numai unul era norocos! Ala de la marginea soselei era inflorit! O turma de capre sedea cocotata pe crengile domniei sale si nici ca se dadeau duse, nici la vant, nici la turisti, nici la camera de filmat din varful batului meu, pe care chiar o miroseau curioase si total nemiscate. Evident, caprele nu erau singure acolo la marginea drumului si in vazul turistilor. Ele erau insotite si amarnic pazite de vreo 3 vrednici caprari cu mainile intinse intr-un gest automat de: “baga bai banu’ daca vrei poze!”. Mainile s-au intins pe la fiecare din noi in asa fel incat sa nu scape nici unul ne-buzunarit. Apoi draga domnule, caprele astea meritau toti banii! Asa de destepte erau incat stateau fix in pomul ala de langa drum, toate intr-unul singur (ca sa dea bine pe film), se miscau natural odata cu miscarile crengilor, nu sareau deloc din copac, nechezau duios, zambeau la camere si pareau vesele. Trebuie ca proprietatile miraculoase ale arganului faceau toata treaba capreasca. Cu ochii cat cepele ne avantam la facut poze din toate pozitiile, atent supravegheati de mesterii caprari.

Da! Acum suntem convinsi! Mergem direct la cooperativa feminina ca sa dam iama in argan! Soferul isi freaca mainile bucuros si ne transporta gales spre sfanta cooperativa. Undeva pe marginea prafuita a drumului se ridica un magazin oaches. Intram noi in el si dam ochii roata. Inauntru zarva mare, ca doar a intrat un grup numeros de “portofele cu picioare”. Femei imbrobodite se aliniaza in fata obiectului muncii si incep a face demonstratii de maiestrie in “arganisit”. Procesul tehnologic consta in urmatoarele:

- prima cocoana are un bolovan mare in fata, iar cu o piatra mai mica altoieste voiniceste nucile de argan pentru a le extrage miezul. Precum capra calca piatra si piatra crapa in patru asa crapa si femeia aia nucile de argan cu piatra in patru! (sic, pronunta daca poti!)

- a doua cocoana pune miezul de nuca intr-o moara mica de piatra si invarte amarnic cei doi bolovani din dotarea “morii” pentru a faramita miezul de argan. Pe un tuturoi curge alene uleiul intr-un vas.

- pana am ajuns noi la cocoana nr doi, septelul imbrobodit purcede la a canta un cantec traditional presarat de numeroase liu-liu-liu-liu-ri facute cu o dexteritate magnifica a limbii, mult apreciata de baietii grupului.

- cocoana nr 3 aduna resturile ramase de la stoarcere, le mai strange putin in pumni si le transforma in mici turtite, dupa care le azvarle intr-un cos si ne informeaza ca ele vor deveni hrana pentru animale.

- Gata!

Acum ca v-am facut experti in “arganisit” trebuie sa stiti si ca exista 2 tipuri de uleiuri de argan: cel facut din nuci prajite se foloseste la mancare, iar cel crud se foloseste la cosmetice.

Alaturi de cocoanele cele muncitoare se intinde o masa maaaaare ca o zi de post iar pe ea troneaza diverse chestii de gustat si anume: miere din argan, ulei pe care l-am putut degusta cu ajutorul unei mici painici si ceva mai interesant, un soi de crema maronie din argan amestecat cu miere, asemenatoare cu o crema de ciocolata. Gata, gata cu gustarile gratuite, haideti cu totii in magazin. Ah, era sa uit, daca sunteti cuminti si cumparati de 400 de banuti marocanesti (40 euroi), aveti 10% reducere!

Uraaaaa, pune mana pe cosulete si da-i inainte ca la razboi. Mai baga o crema hidratanta (sictir, 20 euroi bucata!!), mai baga si una anti-rid (20 euroi bucata!) mai ia una si pentru mama, mai ia una si pentru prietena, baga si o sticluta de ulei ca deh…, baga si pentru ala micu un borcanel cu crema dulce, mai baga si aia, mai baga si un sapun mai baga si un sampon si uite asa se face o coada maaaaare la casa. De unde nimeni nu era interesat de argan si de proprietatile lui, ne-am transformat cu totii in consumatori avizi, mandri posesori de cosulete pline. Soferul ne privea fericit la un pas de extaz religios, gata sa isi ia zborul catre sferele inalte ale raiului prescris de Coran. In ochi ii sclipesc dolarii ca la desene animate. Usurati bine de bani (pana si cel mai cumpatat membru al grupului si-a cumparat ceva de acolo!) ne-am aliniat spre plecare. Totusi, curiozitatea nu ne da pace si fugim inapoi ca sa gustam o samanta din aia prajita. Suntem vreo 5-6 curiosi iar in sala nu mai este nimeni. Vedem noi cosurile pline de seminte si apucam sa gustam cate una. Immmm ce bune sunt! Imediat apare o cocoana si se schimonoseste la noi:

- Oh nooo, sunt foarte… amare!

O credem nebuna! Semintele sunt minunate, mai luam inca una cu ocazia asta.

Nu apucam noi sa iesim bine pe usa ca ne apuca amareala suprema! Ca o bomba cu ceas, semintele isi faceau efectul la putin timp dupa ce le-am mancat. Cu limbile scoase in vant si cu grimase fenomenale pe figura dam atacul la sticlele cu apa. Gatul ne arde si ne ustura, limba e amara iar gura ne e facuta punga ca in urma consumului excesiv de gutui. Tulaaai doamne ce blestem cu magazinul asta de argan! Speram totusi ca de acum incolo vom trai vesnic, beneficiari fiind de cura interna si externa cu sfantul argan! Amin!

Tragand vartos din sticlele de apa purcedem in continuare spre ESSAOUIRA, injurand bietele capre care calca piatra in loc sa le dea cu ea in cap vajnicelor cooperativiste.

Ajungem cu bine la destinatia noastra si suntem debarcati in port. Avem la dispozitie vreo 5 ore bune de ratacit bezmetic prin orasel. Trecem pe langa dughenele care vand peste gatit, mirosim bine ca sa stim pe unde sa ne intoarcem la masa de pranz si intram in medina. Medina, ca orice bazar, are de toate de vanzare: haine, esarfe, halci de carne, mirodenii si ulei de argan…. Pardon! Ce?! Ulei de argan! Iarasi curiozitatea bat-o vina, ma impinge sa aflu pretul. Vad afisate pe usa magazinului vreo 4 certificate de autenticitate si mai vad chiar si preturile afisate pe produse. Caprele alea mai bine dadeau dupa mine cu piatra aia pe care o tot calca. Pe o sticluta de ulei pe care platiseram 15 euroi, aici INCEPEAU negocierea de la 6 euroi!!! Exact aceeasi sticluta! Crapar-ar capu’ caprei! Mai bine plec ca sa nu ajung ca in reclama aia cu halatu’ cat e halatu’!

Un stol de musulmani in halate se aliniaza in fata unei moschei si incep rugaciunea. Ascundem camerele de filmat ca sa nu ne ia vreunul la omor pe acolo si purcedem inainte pe stradutele colorate. Cineva are idea de a merge la piata de peste ca sa ne alegem noi pestele pe care sa il mancam la pranz. Piata de peste nu mai exista, s-a mutat langa gara, prea departe pentru noi si din greseala nimerim la piata de pui unde vedem macel si omor in direct si ne bulucim sa iesim cat mai repede din ea. Ne avantam spre dughenele de pe faleza, dughene vazute la sosire. Ajungem in vecinatatea lor si deja o turma de barbari ne ataca si incearca sa ne atraga fiecare la dugheana lui. Suntem ultra-satui de negociat si tras de preturi si totusi nu ne putem lasa prostiti si nici nu putem muri de foame, asa ca ne apucam sa tragem de preturi si alegem o dugheana care s-a invoit sa ne dea ce vrem noi la pretul nostru (cel putin asa am ramas noi cu impresia). Pestele si orataniile de mare sunt comestibile, nimic deosebit, sunt prajite in fata noastra si le mancam ca doar nu avem alte variante. In final terminam cu masa si continuam cu plimbarea prin oras.

Medina este foarte pitoreasca. La fel ca in orice medina trebuie se iesi din zona centrala pentru a vedea adevarata ei frumusete. Ratacind printre stradute ajungem pe langa zidurile fortificatiei si am vrea sa iesim la ocean. Fortificatia inconjoara total medina si nu exista alta cale de iesire decat pe poarta principala pe unde am intrat. Asta a fost un mare noroc pentru noi deoarece blocajul oferit de ziduri ne-a obligat sa luam contact cu zona frumoasa a oraselului. Baruri cochete, magazine curate, ceramica colorata frumos, artisti talentati si chiar o pisica ce tocmai prinsese un soricel si ne prezenta cu mult talent tehnica ei. Atata ne-a tot prezentat tehnica si atatea poze i-am facut incat a pierdut soricelul din gura. Continuam plimbarea catre port si ajungem langa alta fortificatie pe malul marii unde platim echivalentul a 1 euro, bilet de intrare. Numele fortificatiei este

SKALA DU PORT

Este un turn de aparare si un zid gros pe care ne putem plimba in bataia vantului pe sub stolurile de pescarusi care abia fac fata rafalelor puternice venite dinspre ocean. Valuri mari ne stropesc si aerul sarat ne umple plamanii. Este un loc foarte placut unde poti admira nemarginirea albastra a oceanului. Tunuri vechi stau marturie bataliilor trecute, iar de sus vedem portul plin de barci albastre si pitoresti.

Timpul se scurge nemilos si o luam inspre locul de intalnire cu microbuzul, loc aflat in vecinatatea unei plaje largi si frumoase, cu nisip auriu fin. Aici mai avem timp de o zbenguiala in grup, facem filme si poze si speriem vartos un nene care dorea sa ne vanda “space cake”. Incearca sa se apropie de noi dar noi tipam ca ne strica desenele facute pe nisip. O ia la goanna si ne simtim razbunati pentru toate injuraturile din Marakesh. Ei si uite asa se incheie si ziua de azi. Urmeaza drumul inapoi spre Marakesh si intalnirea cu Crai Nou, luna care se ascunsese de noi in desert. Noapte buna, sau ma rog… hai la distractie evident, dupa ce ne ungem cu ulei de argan! Sa ne fie de bine!

SFAT PARINTESC: NU CUMPARATI PRODUSE DE ARGAN DE LA COOPERATIVA, le gasiti de 3-4 ori mai ieftine in Essaouira.

Maine mergem sa tragem maimutele de coada si sa taiem frunze la pesti. Nu spun unde!

Si pentru ca deja sunteti obisnuiti cu filmuletele excursiilor mele, iata, atasez filmuletul aferent

Rog webmasterul sa ataseze urmatorul clip youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI