Yerevan, vechi dar nou oraș – partea a doua și ultimul review despre Armenia

TIPĂREȘTE

Pentru a pune cât mai multe poze am împărțit reviewul despre Yerevan în două părți, obiectivele așa cum am mai precizat au fost văzute într-o zi întreagă și apoi în alte trei după amiezi când le-am combinat cu două excursii opționale făcute în afara orașului și cu ultima zi de ședere acolo. A fost bine că am avut mașină închiriată pentru că ne-am mișcat rapid și comod. Prețurile sunt accesibile la taxi și se putea merge dintr-un loc în altul ușor, doar să știi ce vrei să vezi. Dar să continui…

De la Yerevan Tavern unde am mâncat în prima zi petrecută în Yerevan, vezi impresii, am mers pe jos vreo 20 de minute până la Stația de metrou Zoravar Andranik, unde se află vizavi într-un mare parc Catedrala Sf. Grigorie Luminătorul, ultimul meu obiectiv propus pentru acea zi, biserică ce are o destinație unică, deosebită, comemorarea a 1.700 de ani de la de la proclamarea creștinismului ca religie de stat din Armenia, prima națiune creștină din lume. Este o clădire imensă, opera a lui Vazken I, Patriarh suprem și Catholicos al tuturor armenilor vreme de 39 de ani, armean născut în anul 1908 la București, unul din cei mai longevivi șefi ai bisericii armene care a pus și piatra de pomenire pe locul construcției Bisericii, dar nu a văzut-o ridicată. A fost finalizată în anul 2001 și este cea mai mare Catedrală Apostolică Armeană din lume. Este și adăpostul Moaștelor și Rămășițelor Sfântului Grigorie Luminătorul. Așezată pe o înălțime este vizibilă din cea mai mare parte a orașului.

Catedrala este formată din trei biserici, Catedrala (Biserica Principală) ce poate găzdui 3.000 de credincioși, Capela Sf. Trdat în partea de nord-vest, în care, când Am Fost Acolo, avea loc un botez, și Capela Sf. Ashkhen în sud, din Gavit și Clopotniță aflate în partea de vest și din Complexul Memorial Sfântul Grigorie Luminătorul, aflat sub Biserica Principală, în subsolul mare cât ea, unde se află Biblioteca, Săli de Conferințe și Prelegeri, Birourile Administrației.

Am intrat în Catedrală, în imensa Cameră de Rugăciune, am văzut Altarul, Balconul Corului și Orga, toate la aceleași măsuri, impresionante prin grandoare și simplitate. Câteva poze, mai multe priviri și am părăsit sfântul lăcaș. Am coborât de la catedrală până la Statuia lui Zoravar Andranik, mi-a plăcut ideea acestei sculpturi… Andranik este un erou național armean care a luptat pentru eliberarea Armeniei de sub conducerea otomană. El călărește doi cai, simbolizând Armenia de Vest și de Est, alte poze, apoi am revenit pe jos în Piața Republicii de unde am luat un taxi, cost 2.000 AMD fără negociere. Am trecut în drumul nostru pe lângă frumoasele parcuri aflate în continuarea Pieții Republicii, Parcul Shahumyan cu fântâni arteziene pe mijloc, Parcul Copiilor și Parcul Englezesc, tânărul șofer ne-a spus că au costat foarte mult, se întâmplă și la alții nu numai la noi, arătau însă foarte bine….

După excursia în zona Echmiadzin vezi impresii, am mers să vizităm Memorialul Genocidului Armean ridicat pe Tsitsernakaberd, unul din cele trei dealuri din Yerevan, de unde domină împrejurimile și amintește permanent, oare mai trebuie?? , genocidul care acum o sută de ani mai continua încă, ….

Este un permanent subiect de discuții în lume, a fost sau nu genocid, este recunoscut de multe state, primul Uruguay în 1965, dar nu și de România, chiar dacă Parlamentul European l-a recunoscut înainte de 1990. Ne-am încadrat în timp astfel încât să ajungem în jurul orei 16 să-l vizităm, era deschis până la ora 17, nu se plătește intrarea.

Complexul Memorial al Genocidului Armean, Tsitsernakaberd este dedicat memoriei celor un milion și jumătate de armeni care au pierit în genocidul comis de guvernul turc în perioada 1914 – 1923, chiar dacă, convențional a început pe 24 aprilie 1915 și s-a încheiat în 1917, mai înainte avuseseră loc masacre ale populației armene de către Imperiul Otoman, termenul genocid nu exista atunci, a fost inventat de un avocat, evreu de origine, în anul 1944. A fost finalizat în anul în 1967 și este un permanent loc de pelerinaj al armenilor și nu numai.

Din parcare am intrat în Complexul Memorial fiind întâmpinați cu o muzică tristă, în surdină….

Ne-am început vizita pe Aleea Brazilor din Pădurea Memorială unde orice șef de stat care vizitează Armenia plantează un brad, vizita la Memorial și plantarea bradului fac parte din protocolul armean de stat. Am văzut brazi plantați de diverși președinți printre care și Ion Iliescu, nu zîmbiți, a fost o pură întâmplare…

De pe alee se văd destul de bine, Sanctuarul Eternității și Coloana Memorială „Renașterea Armeniei”, cele mai importante elemente ale complexului.

Sanctuarul Eternității, o clădire cu două nivele, este situat sub pământ și spune povestea oribilă a evenimentelor dinainte, din timpul și de după genocidul armean prin imagini, filme și documente, site-ul este genocide-museum.am/eng. Această așezare sub pământ mi-a adus aminte de Hiroshima și de Memorialul Național al Păcii dedicat Victimelor Bombei Atomice, tot așa era... se mergea în spirală și se cobora tot mai mult.

Vizita începe pașnic, liniștit, deși atmosfera este cenușie, prevestitoare de vreme rea…

Sunt expuse poze cu armeni dinainte de genocid, comunitatea armeană prosperă, influentă și liniștită era în acea vreme una dintre cele mai bogate și mai evoluate comunități din Imperiul Otoman. M-au impresionat pozele cu familii armene, cu eleve de școală, poze cu sportivi armeni (delegația Imperiului Otoman la Jocurile Olimpice de la Stockholm din 1912 a fost formată din armeni), cu negustori, muzicieni, profesori.

Dar începe vremea rea, pogromurile sfârșitului de secol 19 de la Erzurum și Adana, torturi orientale, ucideri în masă, distrugeri de lăcașuri sfinte armene, …, Primul Război Mondial reprezentând momentul culminant al masacrării armenilor.

Pe 24 aprilie 1915 începe represiunea; vârfurile comunității armene din Constantinopol și din marile orașe ale Imperiului sunt ridicate de acasă și ucise, armenii din armată sunt înlăturați și mai apoi uciși, iar populația considerată inamică primește ordin să-și părăsească casele și să plece în Siria, milioane de oameni plecând pe jos spre deșerturile siriene….

Imaginile devin din ce în ce mai dure, mii de corpuri aruncate, copii torturați, femei mutilate, luate ca sclave cu semne distincte, bărbați uciși….

În continuare sunt prezente diferitele reacții ale omenirii la aceste fapte, unii le condamnă, alții nu, armenii au ripostat sau s-au resemnat, dar n-au uitat…

Apoi atmosfera se înseninează, camerele se luminează, armenii își oblojesc rănile, își plâng morții, încep reconstrucția, dar nu uită!!

Am ieșit afară venită parcă din altă lume, de undeva de sub pământ, și acum când am triat pozele nu am putut uita atrocitățile comise, nu poți să uiți!! … Am fost printre ultimii vizitatori, am părăsit sanctuarul cu ochii ațintiți la Coloana și Flacăra Eternă ce se văd din depărtare….

Coloana Memorială „Renașterea Armeniei”, o stelă de granit înaltă de 44 de metri, în formă de săgeată ce se îndreată spre cer. Parțial despicată vertical în două, simbolizează risipirea tragică și violentă a poporului armean dar, în același timp, exprimă și supraviețuirea și renașterea lui spirituală, unitatea lui.

Flacăra Eternă nu are acoperiș, iar pereții sunt formați din 12 plăci de bazalt negru ca niște khatchkar, câte una pentru fiecare provincie armeană ocupată de Turcia, așezate circular, înclinate spre interior, sugerând doliu. Podeaua monumentului, aflată mai jos decât pasarela, are în centrul ei Sala Memorială cu Flacăra Eternă, “Amintirea Veșnică Victimelelor Genocidului”, iar treptele ce coboară la ea sunt abrupte, astfel încât vizitatorii trebuie să-și plece capul, cu respect, în timp ce coboară. Mi-a plăcut mult ideea!!

Am trecut pe lângă Zidul Memorial, un zid comemorativ de bazalt lung de 100 de metri, gravat pe una din fețe cu numele comunităților unde au avut loc masacre și deportări, pe cealaltă față sunt puse plăci în onoarea celor ce au ameliorat suferința supraviețuitorilor în timpul și după genocid.

Am vrut să văd acest memorial, aflasem câte ceva despre genocidul armean în excursia din Iran când am vizitat, în Cartierul Armenesc din Isfahan, Catedrala Vank cu Memorialul genocidului armean și Expoziţia “Victimele Genocidului din 1915 Asupra Armenilor din Turcia”, vezi impresii, care mă impresionase mult, de cel de acum nu mai spun…, ar mai fi multe de spus, nu găsesc cuvintele care să spună ce este acolo…, poate vor reuși mai bine pozele, dar mult mai bine reușește o vizită la Memorial, vizită ce, zic eu, trebuie făcută de orice turist ce ajunge în Armenia, fie el și turc!!!

În a treia zi petrecută în Yerevan, după plimbarea povestită în vezi impresii, am mers în Parcul Victoria la Muzeul Militar Mama Armenia, deschis zilnic între orele 10 și 17, fără taxă de vizitare, clădire cu un interior luminos și plăcut. Are două nivele, dar numai primul se vizitează. Are două expoziții Participarea Națiunii Armene la al Doilea Război Mondial unde am văzut imagini cu armeni ce au luptat în acest război și portrete cu Eroii Uniunii Sovietice și Războiul de Eliberare a Artsakh unde sunt prezentați Eroii Naționali din Armenia și Artsakh, numele armenesc pentru Nagorno-Karabakh, de la începutul anului 1990. Sunt prezentate acțiunile eroilor, tipuri de forțe ale armatei armene, operațiunile militare și Diorama eliberării orașului Shusha, capitala Artsakh din acea perioadă. Muzeul nu este mare, nu sunt prea multe date scrise, majoritatea în armeană, eu am mers mai mult pentru a vedea Yerevanul de sus.

Am ieșit din clădirea muzeului, acum era soclu de 30 de metri pentru Statuia Mama Armenia, o femeie din bronz înaltă de 22 de metri, soclu pe care stătuse o statuie a lui Stalin, tot așa mare, demolată de Hrușciov. Ține în mâini o sabie imensă, gata să fie trasă din teacă. Statuia simbolizează pacea prin forță și reamintește tuturor că nu numai bărbații, dar și femeile armene au luptat, chiar cu arma în mână, pentru libertatea țării lor. O văzusem în fiecare zi, dar de la distanță fiind amplasată pe un deal cu vedere la Yerevan, unde pare un paznic al capitalei armene cu privirea îndreptată către Muntele Ararat arătând cine trebuie să se teamă cel mai mult de sabia ei. Acum am văzut-o mai de aproape și mai de departe, am pozat-o și mi-am continuat plimbarea în aer liber pe la Mormântul Ostașului necunoscut aflat aproape și prin Expoziția de Tehnică Militară Grea ce cuprinde tancuri și tunuri, mașini militare și chiar o rachetă antiaeriană.

Mi s-a părut interesant fundalul acestei expoziții, parcul de distracții aflat alături dominat de roata strălucitor colorată, contrast puternic cu tehnica militară închisă la culoare, viața merge mai departe….

În ultima după amiază petrecută în Yerevan, la revenirea noastră de la Dilijan, după ce ne-am cazat la Yerevan Boutique Hotel, vezi impresii, am ieșit la plimbare prin vecinătăți, o zonă foarte verde, cu parcuri deosebite.

În jurul orei 16:30 am plecat de la hotel prin Parcul Circular cunoscut și ca Parcul Tineretului, parc ce înconjoară partea de est a centrului Yerevanului ca un semicerc lung de vreo 2.500 de metri și este gazdă a statuilor mai multor personalități armene și, pe Pasarela Sponsorilor, a celor ce au contribuit la construirea lui, dintre care nu lipsește Calouste Gulbenkian. Sunt multe restaurante, terase, fântâni, chiar și un iaz artificial, mi-a plăcut mult zona... Prima destinație din acea zi a fost Yerevan Vernissage, aproape un kilometru de plimbare. Este o “Piață mare de expoziții și vânzare în aer liber” ce prezintă artă tradițională armenească, lemn sculptat, covoare tradiționale, colecții vechi de monede și medalioane, cărți, bijuterii, instrumente muzicale, electronice și chiar animale de companie, tradiționale sau nu. Am făcut mici cumpărături la prețuri decente…

Vizavi de Vernissage am intrat în Parcul Memorial unde se află Statuia lui Garegin Nzhdeh, lider politic și militar și o expoziție în aer liber “Genocid cultural – simbolul khachkars”, cruci vechi distruse și reconstruite, apoi am ajuns la Statuia lui Aram Manoukian, fondatorul Primei Republici Armenia. Am trecut pe la Centrul de informare şi sprijin turistic, am luat câteva hărți ca amintire, a doua zi plecam din Yerevan.

Următoarea oprire a fost în Piața Charles Aznavour, aș spune aici că relația dintre Franța și Armenia este veche, unică, deosebită, piață dominată de o grandioasă Fântână cu cele 12 Zodii și de Cinematograful Moscova cu imensul Păianjen de Metal din fața lui, de care nu se speriau nici copiii…. Am revenit în Parcul Circular, la Monumentul lui Vardan Mamikonyan luptător în anii 450 împotriva perșilor pentru creștinizarea Armeniei, am continuat plimbarea, oprindu-ne pentru o pauză mai mare la Taverna Caucasus, masa din acea zi.

Am revenit la hotel, a doua zi părăseam Yerevanul, părăseam Armenia, plecam din Caucaz... Voi mai ajunge oare pe acolo???

Este o țară frumoasă, deosebită atât ca civilizație cât și ca natură, are ce arăta și știe să arate, este sigură, are o infrastructură bună, dar nu foarte mediatizată.

Oamenii sunt amabili, răspund solicitărilor și chiar se oferă să ajute, sunt buni comercianți, negociatori, cer foarte mult, dar acceptă prețul corect pe care, dacă îl știi, îl oferi, sau chiar scad ei prețul.

Cam asta-i tot ce am văzut și am făcut în Yerevan, este ultimul review despre Armenia și capitala ei, au fost zile pline de nou și frumos, știam prea puține despre această țară și locuitorii ei, merită văzută, încă are costuri mici, sunt mulți turiști asiatici, europeni, români mai puțini, dar nu este foarte aglomerată. Mergeți în Armenia și nu veți regreta!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2100 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI