GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Recentul review despre Rys Hotel Edirne - vezi impresii mă face să duc treaba până la capăt. Dacă tot am călcat pe pământ turcesc, când ne-am cazat două nopți la acest hotel, voi scrie câte ceva și despre oraș.
Așadar, după o lungă perioadă de hibernare, la sfârșitul lunii martie 2013 am mers la Edirne. Anterior, în drum spre Istanbul, am fost de multe ori aproape de acest oraș, menționat și în istorie cu numele Adrianopol, dar nu aveam timp suficient să-l vizităm.
Iată-ne plecați la drum. Vremea nu era încântătoare, atât la noi cât și pe pământ bulgăresc. Era un cer bacovian, dar tot era bine că nu ploua. Traseul includea și Pasul Shipka, parcurs de noi de multe ori, se știa 18 km. de urcuș relativ ușor și alți 13 de coborâre. La urcare, pe la jumătatea drumului, iarna încă nu plecase, pe marginea drumului încă mai era zăpadă. Spre vârf, lucrurile s-au complicat. Era ceață, burniță și pe ramurile pomilor de deasupra drumului era chiciură groasă, care din când în când cădea sub formă de bucăți, unele chiar mari și îmi puneau în pericol parbrizul. Vizibilitatea era redusă sub 50 metri, se mergea încet și disciplinat. Am scăpat de această vicisitudine a vremii la sfârșitul coborârii, însă ploaia măruntă ne-a însoțit până la hotelul din Edirne.
In ziua următoare nu a fost vreme bună. Era ceață și din când îm când ploua mărunt. Încă de acasă ne-am fixat câteva obiective.
În primul rând Moscheea Selimiye Camii, apoi strada principală Talatpașa (cca. 1400 metri) și și frumoasa stradă pietonală Saraclar Caddesi, pe care v-o recomand să nu o ratați.
Bineânțeles că am vizitat moscheea, cea cu 999 ferestre (cred că știți de ce nu 1000 ferestre), care bazându-se pe iluminatul natural, din cauza ceții de afară, înăuntru pătrundea puțină lumină și greu de făcut fotografii. Interesantă era micuța fântână din centrul moscheiei, care cu 2 căni pe margine, te invita să bei. Am vizitat și micuțul bazar de la intrarea în moschee.
După amiază, când ceața s-a mai ridicat, am întâlnit într-o intersecție intens circulată, un grup statuar sau nu știu cum să-i spun, care reprezenta un vas cu fructe, ținut ridicat de o mână întinsă. Mi-a plăcut, l-am fotografiat și acestea sunt singurele fotografii (în direct) pe care le voi posta alături de review. Celelalte mie nu mi-au plăcut. Mai postez 4 imagini luate de pe camera video care arată vitregia vremii la dus. Ziua a trecut repede, fiind și mai scurtă, așa cum este în luna martie.
Orașul este frumos și merită să fie vizitat. Detalii nu scriu pentru că @ Aurici și-a făcut excelent treaba iar @ Ileanaexperta m-a încântat cu fotografiile ei, așa că vă invit să citiți și să priviți.
Ce nu mi-a plăcut în Edirne.
Greu am găsit un punct de schimb valutar. Acesta era în capătul străzii Talatpasa, colț cu str. Londra și puțin către Saraclar Caddesi.
În privința băuturii, respectiv bere. Ei bine, așa cum românul este frate cu berea, turcul este frate cu ceaiul. Am intrat în câteva terase, am cerut bere și ni s-a oferit ceai. Mă întreb, ce-or fi înțelegând ei din apa acea caldă, colorată și îndulcită. Cu greu am găsit la un chioșc de răcoritoare, dar cutiile cu bere nu erau expuse.
Din cauza vremii nefavorabile, excursia a fost mai puțin reușită. Ne-am întors acasă cu speranța că sezonul călătoriilor care abea începuse, ne va aduce și zile mai bune și însorite.
Trimis de Mihai18 in 29.09.15 16:11:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihai18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mihai18 - Nu mi-am dat seama ce mi-a scapat de la Edirne. Daca este vorba despre "fructiera" din poze, am si eu o multime de poze pe care nu le-am incarcat. N-as zice ca au scapat ci ca nu putem sa incarcam chiar toate fotografiile pe care le facem.
Referitor la casele de schimb, asa este, sunt putine dar pe noi nu ne incurca. Trecem dimineata pe la Saraclar Caddesi, schimbam si gata. Perimetrul in care te invarti in Edirne este asa mic, ca la nevoie ajungi imediat oriunde. In plus la ei poti sa platesti si in EUR oriunde.
Si da, n-au voie alcool la terase, dar bere se gaseste mai peste tot. Va spun eu ca avem consumatori cu state vechi printre noi. Si avem si o terasa pe care am descoperit-o de care vorbeam in rw meu si tot timpul tragem acolo. Daca ajungeti v-o recomand, o sa va placa. Este rustica dar cu domnul de acolo te "ungi la rana".
@Mihai18 - Si... am uitat lucrul cel mai important. Va multumesc pentru nominalizarea din articol.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Edirne — o experienta placuta in orice anotimp — scris în 19.06.23 de ilee din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Palatul din Edirne (Edirne Sarayı) — scris în 25.02.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Biserica Ortodoxă Bulgară Sf. Constantin şi Elena din Edirne (Turcia) — scris în 13.02.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Karaağaç Eski Tren Garı - fosta gară din Edirne — scris în 09.02.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Descoperind Turcia prin Edirne - orașul care nu ne-a dezamăgit deloc — scris în 20.09.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Edirne — scris în 12.09.22 de lucy din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 „Toate vechi și nouă toate” - Muzeul Complexului de Sănătate al Sultanului Baiazid al II-lea — scris în 29.09.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ