Durrës în jumătate de zi

TIPĂREȘTE

Iată că sosi și ziua în care aveam programată excursia la Durrës. Sincer, pentru mine aceste excursii ușoare, de numai o jumătate de zi, lăsându-ne timp și pentru odihnă, dar și pentru plajă sau baie în mare, au fost o binefacere cu atât mai mult cu cât posibilitățile de promenadă în preajma hotelului erau minime. Îmi propusesem încă de acasă ca în timpul vacanței să fac deplasări pe cont propriu cel puțin în Durrës - orașul situat la aprox. 10 km de Hotel Leonardo unde eram cazați, dar - la fața locului - asta s-a dovedit a fi o provocare. Pentru a ajunge la stația autobuzului local trebuia să străbați - pietonal - cam 1 km pe drumul secundar paralel cu autostrada, fără trotuare, în tumultul traficului rutier. M-am bucurat și pentru că n-a fost acceptată propunerea ghidului de a ne opri în Durrës la întoarcerea din Tirana. Motivația lui era că nefăcând de două ori aceeași porțiune de drum, comasând excursia de la Tirana cu cea de la Durrës, câștigam o zi întreagă de plajă și baie. La sfârșitul lui iunie, în Albania a fost atât de cald încât cu greu am fi suportat vizitarea orașului Durrës după orele amiezii. În plus, nici cu o zi întreagă de plajă nu aveam ce face. Soarele torid ne-ar fi țintuit sub umbreluțe sau în camere, ascunși în răcoarea aerului condiționat.

Așadar, marți, 27.06.2017, îmbarcarea în autocar și plecarea fix la ora 8.45. De astă dată nu am mai avut întârziați și nici absenți neanunțați. Cert este că - prea puțin atrași de vestigiile istorice sau de frumusețile actuale ale orașelor albaneze - unii dintre colegii noștri de grup au renunțat la ele chiar mai înainte de a fi plecat în căutarea lor.

Drumul a fost scurt - vreo 10 km. Nu am a relata despre el decât că fiind atât de scurt, ghidul abia a avut timp să ne spună câte ceva despre Durrës - cel mai mare port al Albaniei și al doilea important oraș al țării, după Tirana. Pentru trecutul îndepărtat, pentru istoria lui atât de bogată în evenimente, ne-a sugerat o documentare personală, pe internet. Am reținut totuși că orașul de pe coasta Adriaticii, întemeiat de coloniștii greci în anul 627 î. Hr., numit pe atunci Epidamnos, după aproape 200 de ani a trecut sub stăpânirea romanilor care l-au denumit Dyrrachium. Bizantinii, bulgarii și otomanii se numără și ei printre stăpânitorii vremelnici ai orașului. După cel de-al doilea război mondial, în perioada comunistă, Durrës a cunoscut mari transformări, orașul devenind și centrul turismului de litoral în Albania. Ghidul nu a uitat să ne amintească faptul că după căderea regimului comunist, în 1990, Durrës a devenit punctul central al emigrărilor în masă din Albania. Ne-a spus că într-o singură lună - în august 1991 - au emigrat în Italia nu mai puțin de 20.000 de albanezi ceea ce i-a făcut pe italieni să ia anumite măsuri restrictive.

Din vorbă în vorbă, am ajuns la Durrës și am oprit pe țărmul mării, lângă vechiul turn venețian și… prea aproape de niște tomberoane mari, pline cu gunoi care se cocea în soare.

Turnul Venețian care stă și acum de strajă la țărmul mării a apărut o dată cu extinderea și întărirea vechii fortărețe bizantine - cândva una dintre cele mai puternice de pe coasta Adriaticii. Progresele militare, tacticile de asalt și de apărare, apariția armelor de foc, au convins pe venețieni - cei care aveau pe atunci în stăpânire orașul - de necesitatea consolidării zidurilor împrejmuitoare și construirea mai multor turnuri de observație și apărare. Turnul de piatră lângă care am poposit noi, nu foarte înalt, este circular, robust (cu o grosime a pereților de peste 3 m) și are creneluri în partea superioară. Nu am intrat în interior, dar am aflat că singura încăpere din turn, cu tavan boltit, în prezent este un restaurant. Am văzut terasa exterioară, intrarea în turn, precum și primul fragment din vechile ziduri fortificate. O construcție înaltă, modernă, se ridică chiar deasupra lui, iar dacă vrei să intri la PORTIKU - Wine Bar & Bistro, vei trece chiar pe lângă el.

Cetatea din zidurile căreia se mai păstrează astăzi doar porțiuni, a fost construită de Anastasiu I, împăratul bizantin născut în Durrës, cel despre care se spune că avea un ochi căprui și unul albastru. Lui i se datorează faptul că orașul a fost la acea vreme (secolele V-VI) unul dintre cele mai întărite orașe de la Marea Adriatică. Trecerea timpului, cutremurele, războaiele, au afectat zidurile care apoi - sub stăpâniri venețiene și otomane - au fost consolidate. Din strada principală, pe o străduță laterală, se poate ajunge lângă Albanian College Durrës - o clădire frumoasă, străjuită de statui - situată chiar în umbra zidurilor vechii cetăți. Cine are timp, poate petrece câteva clipe acolo, pe o bancă, admirând, fotografiind sau încercând să-și imagineze cum arăta orașul în urmă cu mai multe veacuri.

Strada principală, mărginită de clădiri frumușele, de multe mașini parcate, dar și de palmieri (din păcate cam uscați și neîngrijiți) duce în piața centrală, la primărie și la moschee. Un panou bilinv (albaneză și engleză) amplasat alături, informează că Primăria din Durrës a fost construită în 1929. Clădirea a fost proiectată cu subsol și trei niveluri. Pe fațadă, la primul nivel, trei arcade marchează intrarea principală deasupra căreia se află un balcon susținut de coloane. Deasupra clădirii se află un mic turn pătratic cu câte un ceas pe fiecare latură. Fațada este decorată cu două medalioane în relief, cel din stânga simbolizând o corabie, iar cel din dreapta un snop de grâne. Pe ecranul mare fixat la balcon, atunci când am fost noi acolo rula un film de prezentare a orașului. Mi-a plăcut acest lucru. Datorită lui am decretat că plimbarea pe faleză și în port merită făcută chiar și sub bătaia soarelui torid. Așadar, după terminarea turului pietonal în grup, eu și prietena mea am decis să ne îndreptăm pașii într-acolo.

Amfiteatrul Roman din Durrës poate fi văzut chiar din oraș, urcând treptele scării de lângă moschee. Un gard metalic nu prea înalt care delimitează spațiul protejat al obiectivului, permite o bună priveliște. Construit în sec. II, în timpul domniei împăratului Traian, amfiteatrul din centrul orașului Durrës este doar parțial vizibil, mare parte din el fiind acoperit de pământ sau de construcțiile actuale. Se spune că amfiteatrul roman (cu aprox. 20.000 de locuri) este unul dintre cele mai mari edificii de acest gen din zona balcanică. Istoria locului menționează că un cutremur devastator din sec. IV a dus la ruinarea lui și implicit la renunțarea la spectacolele cu gladiatori care avuseseră loc aici.

Ca majoritatea amfitearelor romane și acesta a fost constuit pe un teren în pantă. Ceea ce îl deosebește de multe altele este forma lui ovală. N-am reținut dimensiunile pe care ghidul a ținut să ni le precizeze.

Cei care au timpul, răbdarea și interesul pentru așa ceva, pot intra la Amfiteatrul Roman pentru a vedea capela creștină timpurie amenajată acolo în cea de-a doua jumătate a sec. IV-lea, după abandonarea amfiteatrului, capelă decorată două secole mai târziu cu mozaicuri. Noi nu am intrat. Nu i-am înțeles niciodată pe ghizii care din motive știute doar de ei, îi descurajează pe turiști. E adevărat că treptele de piatră ale amfiteatrului sunt roase de vreme, atât de roase încât cu greu poți accepta ideea că acolo au fost cândva locuri pentru spectatori. Ghidul nostru ne-a spus că putem vedea foarte bine obiectivul de lângă gard, că în interior, deși se poate intra, nu recomandă pentru că nu este lumină și avem toate șansele să dăm de cele mai oribile mizerii. Nu a amintit nimic despre frescele și mozaicurile din sec. VI și sec. XIII care decorau pereții capelelor, vestigii despre care eu am aflat abia la întoarcerea acasă, consultând și alte surse. Tot din aceste surse am aflat că după ocupația otomană, în sec. XVI, atunci când s-au întărit fortificațiile orașului, amfiteatrul roman a fost acoperit cu pământ.

Acest important loc istoric a rămas neștiut până prin anii '60 ai secolului trecut, atunci când un localnic a observat că terenul de lângă un pom din curtea sa se scufunda în pământ. Cercetările au început și au continuat mult timp după aceea aducând la lumină o bună parte a monumentului. Din păcate, pentru că lucrările de restaurare și conservare au început prea târziu, în jur continuând să apară construcții noi, amfiteatrul roman a început să se degradeze și se degradează în continuare. Sinceră să fiu, cu toată forma lui originală, cu toată mărimea și vechimea lui considerabilă, Amfiteatrul Roman din Durrës nu m-a impresionat la fel de mult ca altele.

În schimb, mi-a plăcut plimbarea pe faleză, de la Turnul Venețian, spre port. Sub soarele dogorâtor al sfârșitului de iunie, cu nenumăratele lui hoteluri, cu plaja (pe care încă se execută lucrări de amenajare), cu locurile de joacă pentru copii, cu palmierii cam suferinzi din pricina arșiței, țărmul mării la Durrës a fost pentru mine o surpriză plăcută. Despre Ventus Harbor - un complex arhitectural de factură ultramodernă, ghidul nu a pomenit nimic. Nici eu nu știam nimic despre el, dar filmul de prezentare a orașului care rula pe ecranul de la Primărie m-a făcut să merg până acolo. Mici magazine, terase, restaurante, un ponton și în cele din urmă un restaurant "plutitor", cu terase care înconjoară cele două corpuri de clădiri rotunjite, oferind frumoase priveliști spre oricare punct al zării… cam acesta este "Ventus Harbor", complexul arhitectural care m-a încântat.

Pentru că se apropia ora regrupării în vederea întoarcerii la hotel, căutând locuri cât mai ferite de soare, ne-am înapoiat la tomberoanele cu gunoi încins lângă care parcase autocarul nostru. Nu înainte însă de a prospecta câteva mici magazine. Coniacul albanez, țigările (mai ieftine decât la noi), gemul de smochine și alte mărunțișuri, nu puteau fi trecute cu vederea dat fiind că banii albanezi pe care îi aveam trebuiau cheltuiți. Nu?

---

VIZUALIZĂRI: 6524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI