Zile extreme pe Inca Jungle Trail - ziua 1: cu bicicletele prin junglă

TIPĂREȘTE

O dimineata innorata si ploioasa ne intampina la Cusco. Azi incepem aventurile extreme pe Inca Jungle Trail. Imi pregatisem din seara precedenta rucasacelul mai mic ce continea cele necesare pentru 3 zile memorabile. Restul bagajelor urma sa ramana la hotelul din Cusco la camera de bagaje. Pelerina de ploaie era absolut necesara. La fel si costumul de baie. Vreo 2 tricouri, un pantalon in afara de cel de pe mine, cele necesare baii, crema anti-tantari, crema de protectie solara, actele si banii. Asta era tot.

In fata hotelului ne asteptau mini-bus-urile care aveau deasupra bicicletele si cele necesare lor. Ne urcam in ele si pornim spre o destinatie necunoascuta, nu departe de Cusco, la vreo 30 de minute de mers prin ploaia care devenise torentiala. Facem o oprire intermediara undeva deasupra orasului si mancam niste omlete la un popas turistic. Gata, acum suntem pregatiti de aventuri.

Continuam urcarea cu mini-bus-urile inca vreo cateva minute si nu departe, intr-un refugiu pentru masini de langa drum, suntem debarcati si invitati sa ne alegem cate o bicicleta si cate o gentuta care contine aparatorile necesare. Incepem echiparea: aparatori de gambe+genunchi, aparatori de antebrat+coate, casti, aparatori de piept si spate, manusi speciale, totul de foarte buna calitate. Ne cam incurcam noi in elastice si chestii dar pana la urma le punem pe noi si aratam ca niste motociclisti de curse. Pe deasupra aruncam pelerinele. Ploaia nu ne iarta deloc. Imi fixez aparatul de filmat pe ghidon, reglez bicicleta, facem un ultim set de poze si ne lansam catre necunoscut.

In grupul nostru au existat si persoane care nu stiau sa mearga foarte bine cu bicicleta, sau persoane care au fost intimidate de ploaia care nu mai contenea si de ceata care cobra din munti, incet peste soseaua umeda. Ei au urcat in mini-bus-uri si ne-au urmat incetisor pe drum. Drumul prin jungla urma sa ne umple de adrenalina pret de 40 de km. Soseaua era uda, ceata care cobora din munti tocmai o acoperise, masinile treceau periculos pe langa noi si ne stropeau…. atmosfera era de vis, ce mai!

Grupul incepuse sa se imprastie. Evident nu puteam sta cocolos-gramada unul langa altul, ar fi fost periculos pentru toata lumea. Daca unul ar fi cazut, cei din spate ar fi venit peste el. Prin urmare ne-am imprastiat in sir indian, fiecare dupa viteza pe care o considera potrivita. Tot acest drum era la vale, prin urmare prinsesem viteze ametitoare cu totii. Serpentinele erau umede si periculoase iar casca de pe cap nu permitea sa te uiti in spate. Puteam doar sa ghicim prezenta unei masini sau a unui alt coleg de aventuri. Strada era plina de biciclisti. In afara de grupul nostru ne-am intalnit si intersectat cu multe alte grupuri colorate si urlatoare.

Dupa vreo ora de aventuri, suspans si distractie maxima, ora in care am constatat ca am ramas singura, vad un refugiu pentru masini de unde “seful de trib”-conducatorul expeditiei, imi semnaliza sa opresc. Intru in refugiu si constat ca am ajuns printre primii. Era primul si singurul nostru popas. Aici aveam sa primim instructiunile urmatoare.

Drumul devenea mai dificil, prima parte fusese doar incalzirea. Urma sa trecem prin niste cascade care curgeau vijelios din munte, se loveau de niste bolovani, incetineau si apoi curgeau in voie peste sosea. Baietii care au construit soseaua nu s-au mai agitat sa le faca un pod pe sub care sa curga, ci le-au lasat sa curga cum or vrea fix peste sosea.

Iata ce ne astepta in continuare. Ni s-a spus sa tinem bine de ghidon, sa ridicam picioarele ca sa nu ne stropim si sa franam inainte nu in timpul trecerii prin ele. Am asteptat sa se adune tot grupul si am pornit in continuare. Bus-urile ne urmau incetisor iar cei ramasi in ele ne incurajau ca la fotbal. Ale naibii cascade erau plasate fix in cele mai periculoase curbe. Veneam cu viteza mare pe soseaua alunecoasa, luam curba si vedeam in fata masini care inaintau greoi sau biciclisti cazuti printre care trebuia sa ma strecor cu oarece viteza pentru ca nu vroiam ca forta apei sa ma opreasca si sa trebuiasca sa cobor de pe bicicleta unde e apa mai mare. Imi fac calculele, apreciez distanta, calculez sa trec pe langa o masina care se chinuie sa inoate si zbarrrrrrr trec stropind in stanga si in dreapta pe toti cei cazuti!

Ma apuca si chiuitul de bucurie ca am reusit sa ajung dincolo nevatamata si fara sa ma ud prea mult. Pelerina lunga de ploaie varata sub seaua bicicletei ca sa nu se prinda in roata, facea minuni. Am reusit performanta de a nu ma uda aproape deloc in timp ce altii isi storceau hainele pe marginea drumului. Drumul cu bicicletele prin jungla dintre nori a continuat pret de vreo 3-4 ore. Am trecut prin 5-6 astfel de cascade, care mai de care mai periculoase.

Undeva dealul o luase la vale si cazuse peste jumatate din drum. Noroc ca nu a prins pe nimeni in acel moment. Mai incolo, din peretele de piatra cadeau bolovani direct in sosea. I-am ocolit cu succes. In jurul meu era doar jungla care fumega slobozind cate un norisor pe cer. Mirosea a pamant reavan si a verde. Plantele umede picurau fericite. Jungla era plina de chiotele maimutelor sau ale pasarilor. Am intalnit vreo 4 case la un moment dat, asta a fost tot. Tot restul drumului eram doar eu, pasarile, animalele si jungla. Nu aveam idee pe unde imi erau colegii, unii mai in fata, altii mai in spate. Cert este ca pret de vreo 2 ore nu am vazut pe nimeni pe drum.

Drumul cobora, altitudine scadea. La un moment dat a iesit soarele si s-a incalzit simtitor. Hainele devenisera o adevarata sauna. Pedalam si ma gandeam cum sa scap de ele pentru ca nu aveam nimic in ce sa le pot baga. In jurul meu nu mai era nimeni, toti erau imprastiati. Bus-urile probabil ii urmau pe ultimii ramasi asa ca exista psibilitatea sa am de asteptat chiar si 30 de minute ca sa prind un bus si sa imi las hainele acolo. Pedalam si transpiram ca la sauna.

Peisajul devenise colorat, cald si luminos. Soarele ardea iar umezeala tipic junglei imi dadea de furca. Eram imbracata cu geaca groasa peste care aveam protectiile de plastic, peste care aveam pelerina de ploaie. Caldura ma sufoca. Altitudinea scazuse simtitor. In cele din urma nu mai rezist si opresc bicicleta pe marginea drumului, desi ni se spusese ca e interzis sa ne oprim si incep sa ma despoi. Trag jos pelerina, trag jos toate sistemele de protectie si le pun in santul de langa drum. Apoi fericita scot geaca cea groasa si incep sa respir. Pe langa mine chiuie in viteaza un coleg infofolit si el in pelerina. Ii fac cu mana. Imi pun protectiile de plastic peste tricoul fleasca de transpiratie, impachetez plerina si o var in buzunarul de la geaca, leg geaca de mijloc si ma urc pe bicicleta fericita de asa isprava.

Cred ca apuc sa pedalez de vreo 3 ori si dupa prima curba vad un sat la marginea caruia era oprit unul dintre bus-uri, iar oamenii din el chiuiau si strigau ca am ajuns la final! Tot chinul meu da a ma dezbraca era in van! Ajunsesem la finele aventurii memorabile. Ma dau jos de pe saua bicicletei unde petrecusem ultimele 5 ore si invat sa merg pe jos din nou… mai cracanata si cu crampe, dar mai fericita! Am mai bifat o nebunie!

In fine, se aduna toata lumea, urcam in bus-uri si suntem dusi undeva in zona pentru a manca de pranz. Restaurantul unde ne-au dus era mititel si decorat cu chestii locale. Era simpatic. Mancarea a fost standard pentru toata lumea, o supica de alpaca cu ceva picant si la felul doi, o bucatica de pui cu orez si cartofi. Aventura noastra de 3 zile avea totul inclus in pret mai putin bauturile.

Ne imbarcam in bus-uri si pornim mai departe pe o sosea periculoasa, pietruita si ingusta de abia avea loc o masina cu toate ca circulau masini pe ambele sensuri. Nu stiu cum se descurcau soferii pentru ca imi era teama sa ma uit la ei. Masinile din sens opus erau rare, dar erau. Culmea e ca soferii nostri prindeau 80-90 la ora pe acele serpentine, dar si cei din sens opus veneau tot asa. Prin urmare se puneau niste frane bruste de ne lua cu ameteala, iar unul dintre soferi, aleatoriu, dadea cu spatele pana nimerea un loc mai larg, suficient ca sa treaca unul pe langa altul.

Dupa cum va povesteam soseaua era foarte ingusta. Pe o parte era un perete de stanca iar pe cealalta o prapastie fara fund si fara balustrada de protectie. Pur si simplu vedeam pe geam adancimea haului care incepea la 10 cm de rotile bus-ului. Am renuntat sa mai privim si am preferat sa povestim intre noi. Mai tresaream si mai urlam din cand in cand, atunci cand vedeam masini venind cu viteza din fata sau sarind din spatele unei curbe fara vizibilitate. Continuam sa urcam iar haul care se casca pe langa noi, devenea din ce in ce mai adanc.

Dupa vreo 3-4 ore am ajuns la un satuc din munti, satuc pe nume:

Santa Teresa

Aici am fost cazati si ni s-a spus sa ne pregatim costumele de baie pentru a merge la apele termale din zona. Satucul era in sarbatoare. Cred ca se sarbatorea chiar sfanta al carui nume il purta. Satenii organizasera o petrecere locala in centrul satului, petrecere la care am fost si noi invitati. Ne-am pus costumele de baie si am fost dusi cu bus-urile undeva in apropiere, tot pe serpentine periculoase, desigur, pana la baile termale locale.

Exact in fata intrarii se organizase un concurs de calarit fara sea, folosind niste caluti tare naravasi. Cred ca era un soi de rodeo cu cai neinvatati. I-am privit putin si apoi am intrat la bai.

Aici era tare frumos. Bazinele erau amenajate la baza unei stanci uriase, strajuite de jungla. Zona era plina de mii de cicade uriase care scoteau niste sunete atat de puternice de aveam impresia ca urla. Zgomotul lor era amplificat si de ecoul vaii, prin urmare era teribil! Aceste bai termale mi-au placut mai mult decat cele de la Chivay pentru ca erau mult mai natural amenajate. Pe fundul bazinelor nu era ciment ci bolovani iar apa venea direct din munte.

Ne-am distrat bine si aici pana mult dupa caderea intunericului. Cu greu au reusit sa ne scoata afara. Dar seara avea sa fie una lunga si minunata. Am fost dusi inapoi la micul hostel din sat, ne-am schimbat si am fugit sa vedem petrecerea locala. Aceasta tocmai se terminase dar ghizii nostri ne-au dus la discoteca din sat. Aceasta era amenajata intr-o curte mica. Muzica iesea din niste difuzoare legate in copaci, un foc de tabara impodobea “discoteca”, iar in jurul lui niste busteni ne imbiau la distractie.

Undeva la un mic bar se vindea bautura pe care am testat-o din belsug. Am aflat ca era ziua de nastere a unui coleg asa ca am petrecut pe cinste in jurul focului de tabara, alaturi de prieteni buni si muzica buna, sub cerul plin de stele spre care mai sarea cate o scanteie din focul in jurul caruia dansam cat pe ce sa ne rupem bocancii sau sa ne dam foc la haine. Noaptea a trecut atat de repede.

Iata cum o zi incredibila s-a incheiat cu o noapte magica si cu o petrecere demna de un grup nebun si incarcat cu adrenalina. Nu stiu cum s-a facut dimineata si a trebuit sa pornim din nou la drum. Aveam o alta zi plina de aventuri in fata.

Rog webmasterul sa ataseze urmatorul clip

https://www.youtube.com/watch? time_continue=90&v=LK5D5HFVvCA

---

VIZUALIZĂRI: 1476 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI