Cantabria - tărâmul verde dintre munte şi mare

TIPĂREȘTE

Comillas este o altă perlă cantabrică. Lăsăm maşina în parcarea gratuită din apropierea falezei şi pornim în explorare.

Primul obiectiv ivit în cale este Iglesia de San Cristobal, o biserică ridicată de amărăştenii jigniţi de ducele Infantado care dorea un anumit privilegiu în privinţa locului din care să asiste la slujbe.

Nemulţumiţi de atitudinea acestuia, ei au pus mână de la mână şi braţe de muncă în comun pentru a ridica o nouă parohie iar cea veche, confruntată cu migrarea credincioşilor, a ajuns cimitir…

În fosta primărie nu putem intra datorită programului spaniol cu reprize de lucru dimineaţa şi seara intercalat cu o pauză la amiază, astfel că ne continuăm plimbarea prin orăşelul ceva mai colorat decât precedentul - însă păstrând patina vremurilor trecute – către Plaza de los Tres Caños, unde merită evidențiată monumentala Fuente de los Tres Caños, opera importantului arhitect modernist Lluís Domènech i Montaner.

Fântâna, construită în onoarea lui Joaquin del Pielago, cel care a finanţat prima alimentară cu apă a localităţii, are o strucutură octogonală asemănătoare unui candelabru, e împărţită în 3 secţiuni şi înconjurată de 4 bănci de piatră pentru odihnă.

Coloana centrală este decorată cu o fiară înaripată imaginară iar în vârf se află o cruce cu o lampă deasupra ei.

Atracţia principală a locului o reprezintă Villa Quijano, cunoscută mai bine ca El Capricho de Gaudi cu program de vizitare 10:30 – 20, la preţul de 7 euro adulţi şi 5 euro copii.

Ceva mai sus, pe nişte străduţe pietruite, liniştite şi în pantă ajungi şi la Casa Ocejo - cumpărată de Antonio Lopez, primul marchiz de Comillas, pentru mama sa – şi care l-a găzduit chiar şi pe rege în timpul unor vizite pe domeniile supuşilor săi.

Interesant e faptul că în 5 mai 1881 acest conac a devenit capitala Spaniei pentru o zi, aici reunindu-se toţi miniştrii într-o şedinţă fulger prezidată de rege.

Că am făcut ceva referiri la marchiz, el îşi avea reşedinţa de vară în Palatul Sobrelano, o construcţie iluminată de vitralii multicolore şi picturi murale reprezentând scene principale din viaţa proprietarului. Stranele şi locuri de rugăciune din capelă au fost proiectate de Antonio Gaudi.

Palatul e construit de Antonio Lopez în cartierul umil în care el a trăit, zonă ce ulterior a devenit de o importanţă mult sporită. Cu preţurile imobiliare de rigoare!  

Presupun că cel dintâi marchiz al locului a fost o persoană cu suflet bun din moment ce se vorbeşte că a ridicat palatul pentru a oferi cazare prietenului său. Care nu era altul decât regele…

Pe care nu l-a putut primi din postura de gazdă, dându-şi obştescul sfârşit înainte de finalizarea lucrărilor.

Tariful de intrare se ridică la 5 euro iar vizita poate avea loc între 10.30 – 19.30 vara şi 10.30 – 18.30 în celelalte anotimpuri.

Universidad Pontificia de Comillas e impozantă, bestială, intimidantă și toate adjectivele superlative pe care ți le poți imagina şi te întrebi ce caută o clădire cu asemenea caracteristici într-un oraș ca Comillas. Ridicată din ordin papal a devenit una dintre cele mai renumite universităţi din Spania iar în zilele noastre aici se mai află doar sediul Fundației Comillas întrucât universitatea oficială papală se află în Madrid.  

Monumento al Marqués de Comillas, monument ridicat în cinstea aceluiaşi prim marchiz, înfăţişează o navă în doc cu jumătate de chilă suspendată în aer şi este locaţia din care ai cele mai bune priveliști panoramice ale coastei.

   De aici cobori brusc dealul acoperit de verdeaţă fină şi ajungi pe nisipul fin al plajei pe care porneşti o drumeţie urmând Ruta Ballenera y Pesquera.

Apoi revii la maşină şi mai parcurgi 10 km până la San Vicente de la Barquera în care ajungi după ce treci podul Maza construit din ordinul monarhilor catolici în sec. al XVI-lea - imaginea emblematică a orașului - cu o extensie de peste 500 de metri și 28 de arcuri, întins peste estuar spre Playa La Maza şi care oferă un spectacol extraordinar cu creșterea și scăderea mareelor plus ambarcațiunile colorate ce completează decorul.

San Vicente de la Barquera a devenit cunoscut şi s-a dezvoltat datorită desemnării sale drept port al coroanei Castiliei, iar ulterior ca loc de trecere și odihnă pe Camino de Santiago del Norte dar și punctul de plecare al Camino Lebaniego.

Cele două drumuri fac din Cantabria singura regiune administrativă din lumea creştină care deţine două trasee de pelerinaj.  

Ca şi obiective turistice pentru care merită să zăboveşti prin oraş ar fi Turnul Preboste, un turn medieval chiar în fața primăriei, lângă una dintre porțile de intrare în vechiul oraș zidit, aflat în stare perfectă și care, de-a lungul istoriei sale, a îndeplinit funcții diverse precum închisoare, casă de colectare a impozitelor sau cămin cultural (nu am aflat dacă se ţineau şi nunţi acolo!) precum şi Santuario de la Barquera un templu ce comemorează apariția Fecioarei de la Barquera într-o barcă mică fără echipaj, o minune care a dus la construirea sanctuarului în secolul al XV-lea.

Dar cel mai cunoscut este Castillo del Rey, exemplu reprezentativ de arhitectură defensivă din nordul Spaniei, construit în anul 1210, utilizat în prezent de oficialităţile locale ca centru cultural.

Paralel cu coasta urmăm un drum spectaculos ce ne duce spre Llanes, oraş pe care îl găsim destul de pustiu. Cu siguranţă şi din cauza vremii ploioase şi puţin răcoroase care ne determină şi pe noi să trecem destul de rapid pe lângă cazinou spre centru şi să căutăm o cofetărie pentru a o sărbători pe Diana. Astăzi e ziua ei şi e bună de cinste, locaţia aleasă fiind Panaderia Gallofa.

Chiar dacă cerul rămâne la fel de încruntat în mâhnirea lui plumburie, măcar nu mai plouă când ieşim iarăşi pe stradă.

Trecem pe lângă Torreon de Llanes, turnul de apărare al oraşului, transformat mai apoi în temniţă şi birou de informaţii turistice, pe lângă Palacio Duque de Estrada, construcţie ce a fost incendiată în secolul al XVII-lea de locuitorii nemulţumiţi că primarul din acea vreme ar colabora cu francezii şi ajungem la Puerta de la Torre.

Llanes e foarte cunoscut în cinematografie, frumuseţea centrului istoric atrăgând foarte mult regizorii care au filmat aici peste 20 de filme. Există 3 rute de explorare a zonei având această tematică, cu fiecare locaţie bine delimitată şi menţionat filmul ale cărei scene s-au tras acolo.

De asemenea, pe străzile acestuia pot fi citite  versurile din „Poemas de Llanes” de Celso Amieva scrise pe caldarâm în dreptunghiuri de fier forjat introduse printre pietrele din pavaj, foarte probabil singurul centru istoric cu o astfel de lucrare artistică la nivel mondial. Cum păşeşti, apar astfel de cuvinte într-o succesiune a poemului pe care îl poţi citi plimbându-te.

Întregul centru istoric poate fi explorat urmând așa-numitul Traseu maritim al Prințesei. Itinerariul în cauză a fost parcurs de Prinţesa Eleanor a Austriei la 26 septembrie 1517 care și-a însoțit fratele, Carlos de Gante, viitor rege al Spaniei și împărat al Germaniei, în Spania pentru a prelua conducerea regatului său.

De o oarecare notorietate prin prisma ineditului se bucură şi Los Cubos de la Memoria, blocuri mari şi colorate de beton pictate de Agustin Ibarrola care străjuiesc digul portului.

Ajuns în Llanes îţi recomand să nu ratezi o plimbare prin iarbă pe Paseo de San Pedro, cu o lungime de 1 km: pe de o parte, Marea Cantabrică mugind dedesubt când se izbeşte de stânci, iar pe de alta, oraşul ce se întinde spre Sierra del Cuera și cu înalţii Munţi Picos de Europa având înzăpezite vârfurile mai înalte.

Un décor trăznet şi aproape ireal de splendid, fotografiile neputând reda întregul farmec al locului…  

Ultima oprire a zilei aveam să o facem într-un loc ce îşi are înscrisă denumirea în Guinness Book: Playa Gulpiyuri – cea mai mică plajă din lume.

Şi care nu este una de tipul celor arhicunoscute, ci diferită prin faptul că e una interioară ce nu se deschide deloc spre marea de care este separată prin pereţi stâncoşi de 100 m grosime şi scăldată de apa ce pătrunde pe sub ei. E ceva cam greu de descris, nemaivăzut şi extrem de interesant.

Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe nisipul auriu şi nu se vede marea sau valurile ci în faţă ai un imens perete de piatră. Dacă nu reuşiţi, priviţi fotografiile ataşate.

Itinerariul zilei de astăzi ne-a purtat prin locuri pitoreşti, prin sate şi orăşele fermecătoare, pe lângă case şi palate impunătoare, am trecut prin piaţete superbe şi pe străduţe şarmante, pe ţărmuri înalte şi stâncoase dar şi pe plaje neînchipuite, toate situate într-o regiune ce atrage ca un magnet pe cei îndrăgostiţi de frumos şi de natură.

Cantabria, regiunea verde dintre munţi şi mare, tărâmul unei vacanţe frumoase şi interesante.    

---

VIZUALIZĂRI: 212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI