GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Chisinau, mai 2011. Este pentru a treia oara cănd revin în capitala Republicii Moldova, şi ca de obicei şi din păcăte, pentru un sejur scurt de 8 zile. Mă bucur că am reuşit să revenim în mai şi chiar am surprins un debut de primăvără superb, cu o temperatura blăndă, caldută, fara ploi şi cu un verde viu, mirific şi proaspăt. Pentru mine, orasul este şi va rămâne ceva aparte şi fermecător.
Anul acesta, am încercat să vizitez, să gust şi să trăiesc cât mai multe experienţe decât în vizitele anterioare. Şi să începem cu începutul, adică cu oraşul pe care l-am vizitat, oraş în care am fost gazduiţi pe perioada sejurului. În ochii mei, Chişinaul este un oraş care pe alocuri sau privit din anumite unghiuri seamană cu oraşele din anumite zone din Romania, dar aici se resimte mult mai puternic influenţa sovietică contopită cu tendinţa de conservare a specificului basarabean şi totodată cu încercarea de modernizarea a oraşului, exprimate prin strazi, cladiri cu arhitectură specific sovietică combinate cu clădiri vechi, frumoase şi cu valoare istorică, cu stilul de viaţa al locuitorilor, cu o bucătarie derivată şi combinată.
Cel mai frumos şi atragător este centrul capitalei, bulevardul Ştefan Cel Mare şi Sfânt, unde se află instituţiile importante din stat şi de interes naţional, precum şi nenumarate reprezentanţe a unor branduri renumite. În generel, strazile şi bulevardele sunt largi, cu multe benzi de circulaţie cu trotuare la fel de largi şi parcă cu mai multe locuri de parcare. Sunt deosebite şi interesante şi pasajele subterane, adevarate centre comerciale, care te ajută sa traversezi străzile largi. E interesant şi mijlocul de transport în comun, ce se desfaşoară cu troilebuze vechi, chiar foarte vechi, în care se plimba o taxatoare ce vinde bilete, sau microbuze cu denumirea locală de ˝rutieră˝ ce opresc unde vrei tu dacă le faci cu mâna, să poţi urca şi coborî tot la fel unde vrei tu, adică nu are staţii fixe. O călatorie cu troilebuzul costă 2 lei moldoveneşti, adica vreo 50 de bani româneşti şi una cu rutiera, costă 3 lei (aproximativ 75 de bani româneşti).
Clădirile din Chişinau, alternează între cele cu arhitectură comunistă, cum ar fi Parlamentul, Guvernul, Circul De Stat, Teatrul de Opera şi Balet şi chiar câteva hoteluri, cum ar fi şi clădirea fostului Hotel Naţional, dar şi clădiri vechi cu o arhitecură specifică regiunii, cum ar fi Primaria Municipiului sau Gara din Chişinau, Teatrul Naţional Mihai Eminescu şi Sala cu Orga, dar totodată şi tendinţa de modernizare işi spune cuvântul prin apariţia de Mall-uri (MallDova), clădirii ce desrvesc diferite sedii de băncii, sau de firme.
Am văzut şi parcuri imense pline de verdeaţă si iazuri, toate ok, dar au nevoie de puţină atenţie. Am avut şi posibilitatea să trăiesc şi experienta de viaţa întrun cartier din Chişinau, şi să o compar cu locul de unde vin, sau alte locuri unde am mai fost. Am vizitat şi pieţele, chiar mi-au părut foarte mari, o forfotă de nedescris, multă marfa rusească şi ucraineană, ca de altfel marfă ce se întălneşte întrun procent mare şi în supermarketuri. E interesantă şi locaţia unde poţi găsi suveniruri, un adevărat târg stradal şi chiar poţi negocia, e situată chiar în centrul Chişinăului, lângă Teatrul Mihai Eminescu.
M- a impresionat şi chiar mi-au plăcut Porţile Oraşului, chioşcurile de pe trotuar ce aveau diferite sortimente de peşte expus pentru vanzare, şi cărucioare ambulante din care se vindea cvas, foarte interesant. Schimburile valutare sunt foarte răspândite, dar şi bijuteriile ce comercelizeaza aur şi argint. Îmi place foarte mult faptul că există aşa zise branduri locale cunoscute şi pe plan internaţional, şi aici îmi permit să reamintesc magazinul Bucuria, cu produse din gama dulciurilor şi delicateselor deosebit de bune, magazinul de prezentare al Cramei Cricova unde poţi vedea vinuri alese, rare şi gustoase, cu un registru larg de preţuri. Dar şi lanţul de restaurante La Plăcinte, Fabrica de panificatie Franzeluta, Gustoşel, si mai sunt şi altele pe care merită sa le cunoaşteţi cand aveţi oportunitatea.
Am avut prilejul să merg şi la saună, în premieră pentru mine, şi am fost impresionat în cel mai adevărat sens al cuvântului, am avut parte de relaxare profundă, senzaţii în premiera şi unice, am transpirat enorm de mult şi am fost supus unor temperaturi ridicate ce corpul meu nu le-a mai simţit până în acel moment. Bineinţeles, sauna a dispus şi de duş rece şi binemeritatele beri ruseşti reci. O experienţă unică, pe ca am petrecut alături de persoane apropiate şi pe care aş repetau în fiecare săptămâna.
De bucataria din Basarabia, aş avea multe de spus, mai ales prin prisma faptului ca viitoarea mea soţie e din Republica Moldova. Nici nu ştiu cu ce să încep, adică cum ar arata un top personal al meu, dar hai să vedem ce recunoşteţi voi de aici şi ce vă place, pentru ca mie îmi plac multe: îmi plac foarte mult plăcintele moldoveneşti, în special cu varza, cu cartofi, îmi plac salatele şi aici amintesc salata de crabi, şuba, îmi place enorm cum e gătit acolo peştele cu mămăligă şi usturoi, m-am împrietenit foare bine cu soleanka (o ciorbă tradiţională rusească cu carnaţi, lamăie, măsline, castravete murat), peştele afumat în toate variantele, la rece, la cald, picant, fileu, întreg, dar şi peştele uscat special pentru bere pe care-l gaseşti şi în supermarketuri în apropierea rafturilor cu bere, şi pelmeni cu smăntâna şi piper, şi ar mai fi şi saşlâc.
Merita vizitat şi caruselul, adica un parc de distracti mai vechi, mai retro, care e interesant şi păstrează ceva unic şi demult apus, chiar pastreaza o parte consistentă din fostul URSS. Dacă ajungeţi în Chişinau trebuie să treceţi şi pe la un restaurant cu specific tradiţional să gustaţi ceva specific si să savuraţi un vin bun, dar trebuie sa mergeţi neapărat şi la teatru.
Îmi place, că pot găsi bere din Rusia, Ucraina, Belarus, dar şi din alte colţuri ale a lumii, chiar sunt foarte bune anumite berii ruseşti şi ucraieneşti, cum ar fi Baltika, sau Starîi Melnik, în opinia mea chiar peste nivelul unor mărci din Romania, merg cu peşte uscat, sau afumat. Mentionez şi vodca Nemiroff cu ardei iute, piper şi miere, o nebunie, mai ales însoţită de un apertiv tradiţional copios. O nebunie pentru amatori. Sau poate după un meci al echipei Zimbru Chisinau, al cărui fan sunt.
Ce pot să zic, sunt multe lucruri şi aspecte care mi-au plăcut şi îmi plac în Chişinau, care eu zic că e un oraş deosebit, cu un farmec aparte ce merită vizitat şi gustat. Regret că încă n-am vizitat şi alte obiective turistice din Republica Moldova, cum ar fi Cricova, Mileştii Micii, Soroca, şi altele dar le-am trecut pe listă şi sunt convins că o voi face.
De obicei cumpărăturile le facem din supermarketuri unde gasim cam tot ce vrem să luam cu noi şi preţurile sunt chiar ok, şi foarte apropiate de cele din România. Iar suveniruri am luat din centrul oraşului.
Pentru mine este un loc extraordinar şi întotdeauna încerc să privesc tot ceea ce e mai frumos, specific şi unic în fiecare loc în care am posibilitatea să ajung şi să-l vizitez, aşa că recomand din totata
Trimis de vladtania in 26.06.11 12:37:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vladtania); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ca sa iti faci o parere despre Chisinau trebuie sa mergi citeva zile... acolo... la fata locului, Chisinaul nu e o destinatie turistica dar trebuie vazut.
Am fost si la prima vedere esti surprins de multe in primul rind de limba vorbita acolo de localnici adica foarte multi vorbesc si rusa si romana, uni incep o conversatie in lb romana si o termina in rusa.
Chisinaul e al doilea oras ca marime unde se vorbeste limba romana.
Foarte multe aici aduc aminte de vechiul URSS
unii si nu sunt multi... acolo... parca l-ar vrea inapoi.
Salut! As dori sa se ataseze aceasta melodie: Anastasia Lazariuc, Seara albastra, dar nu stiu exact cum se procedeaza si va rog sa ma ajutati! Multujmesc!
Atasat melodia solicitata. In cazul in care se doreste o anumita ilustratie muzicala, trebuie doar sa ne indicati linkul respectiv de pe youtube.com sau triluliu.ro si mai departe de ocupam noi. Auditie placuta!
Baltika, daca nu m-anseala prea tare memoria, e bere letona. O beam cu placere la Riga... acum vreo 20 de ani...
Frumoasa descriere a orasului, sincer tot aman o eventuala excursie la Chisinau si as fi interesat sa-mi spui cum sunt drumurile in afara orasului si care crezi ca, ar fi punctul de frontiera cel mai bun pentru iesirea din Romania, acest aspect este legat tot de starea drumului.
Salut
De fiecare data am trecut prin vama Albita, in apropiere de Husi, de la vama pina in Chisinau sunt aproximativ 80/90 km, iar calitatea drumului este satisfacatoare, pe anumite portiuni e mai rau, sunt mai rare indicatoarele rutiere si marcajele mai sterse.
In general drumurile nu sunt prea calitative, dar va descurcati.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Surprinzător de fain — scris în 19.08.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Despre Chișinău — scris în 22.05.19 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Risti si castigi sau comorile ascunse ale Chisinaului — scris în 07.09.18 de paul.boalca din DONCASTER - nu recomandă
- Feb.2018 Chisinau - o intoarcere in timp — scris în 21.02.18 de Gilo5 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2017 De Rusalii in Republica Moldova - Chisnau — scris în 13.02.18 de profesor73 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Prima data in Republica Moldova - Sarbatori Pascale 2017 — scris în 17.02.18 de VAS din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Dec.2016 Chișinău – o întoarcere în timp — scris în 22.02.17 de angela_tudose din TULCEA - RECOMANDĂ