Chalkida (Chalkis), capitala Eviei, orașul cu un picior pe continent și celălalt pe insulă

TIPĂREȘTE

Fiindcă despre Chalkida nu s-a scris pe AFA până acum, mi-am permis ca partea introductivă de prezentare geografică şi istorică să nu fie chiar de neglijat, aşa că, dacă vi se pare prea plictisitor şi nu agreaţi ideea, treceţi vă rog, la partea a doua, cea a experienţei noastre prin urbe.

Chalkida este cel mai mare și cel mai de seamă oraș al Eviei, în același timp, principala poartă de intrare în Evia, așa că merită un articol pe măsura importanței sale de prim oraș, locul de unde bate inima insulei. Este situat la mijlocul distanței nord-sud pe coasta vestică a Eviei, acolo unde golful Eubeei se îngustează din ce în ce mai mult, adică Strâmtoarea Euripus, până a avea într-un punct doar 40 m, așa încât orașul se întinde și pe un mal, și pe celălalt. Am spus poarta de intrare deoarece asigură accesul dinspre continent foarte ușor pe două poduri rutiere, unul foarte modern, din 1993, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai mari poduri suspendate din Europa, celălalt ridicat în 1962, în locul unde strâmtoarea Euripus are cea mai mică distanţă între maluri, înlocuind unul din 1896 și pe locul unde în antichitate, în anul 410 Î. C. fusese construit primul pod peste strâmtoare. Se poate ajunge pe partea continentală și cu trenul, o ramificație ce se desprinde din calea ferată ce leagă Salonicul de Atena se termină printr-o stație de cale ferată ce se află lângă podul cel mic. Astăzi este un oraș modern, cu clădiri mai vechi sau mai noi, de tot felul, multe dintre acestea industriale, unul dintre marile orașe ale Greciei (al unsprezecelea), cu o populație de peste 90.000 locuitori.

Pe de altă parte, Chalkida este și cea mai veche așezare din Evia, cu o istorie multimilenară, în antichitate fiind una dintre cele mai puternice orașe-stat ale Eladei din acele vremuri. Se știe că a luat parte chiar la Războiul Troian, mai apoi devenind o o cetate puternică ce, încă din secolele al VIII-VII Î. C., înființase mai multe colonii în Magna Graecia, adică sudul Italiei și Sicilia, până în est, în Sporade şi Samos. Dar, după cum probabil v-ați dat seama, totuşi cea mai sugestivă cucerire a fost peninsula cu trei brațe căreia i-a dat numele său: Chalkidiki. Se pare că numele de Chalkis ar deriva de pe de-o parte de la fenicianul chalki ce ar fi roșul purpuriu al rocii dealurilor dimprejur, denumită porfir, iar pe de altă parte de la cuvântul ce înseamnă cupru (chalkeon) , acest metal constituind una dintre sursele de îmbogăţire pe vremea când orașul era renumit ca un centru foarte activ de comerț est-vest.

Mai târziu, era cunoscut faptul că se afla în continuu conflict cu Eretria, cealaltă cetate-oraș din insulă, disputându-și în permanență controlul asupra Câmpiei Lelantină din Evia, principala sursă de hrană care întreținea insula. Desigur că a avut un cuvânt de spus, datorită forței sale de netăgăduit, în toate războaiele vremurilor, de la unul dintre atacurile respinse împotriva Atenei, rămânându-i construcția primului pod peste strâmtoarea Euripus, din anul 410 Î. C.

În decursul timpului, Chalkis a cunoscut mai multe civilizații, trecând succesiv, de la cea greacă, la cea romană, la cea bizantină. De atunci s-a îmbogațit și cu un alt nume, acela de Negroponte, provenind de la modul cum bizantinii îi spuneau podului. O lungă perioadă a stat sub dominație venețiană, cum mai apoi, timp de aproape patru sute de ani avea să cunoască stăpânirea otomană de care a scăpat abia după Războiul de Independență în 1833. Pe vremea turcilor, oraşul se numea Egriboz. Aşa că în Chalkida se pot recunoaşte influenţele fiecăreia dintre dominaţiile care şi-au lăsat amprenta mai mult sau mai puţin adânc pe: arhitectură, obiceiuri, tradiţii, religie.

Ce am văzut/făcut în Chalkida

Am ajuns în Chalkida în scopul de a o vizita, într-una dintre ultimele zile ale vacanţei din Evia, după orele prânzului, prima parte a acelei zile fiind rezervată Eretriei, o destinaţie cu “bolovani antici”, foarte dragă mie, despre care voi povesti, poate, altădată.

Am intrat cu maşina în oraş cu gândul să găsim o parcare bună, aproape de centru, cu plată, iar noi să ne începem periplul prin oraş, având creionate, încă de acasă, câteva obiective clare. Am găsit o parcare nesperat de bună, lângă Muzeul de Arheologie, cu 3,5 euro/8 ore, am lăsat maşina şi ne-am grăbit spre partea continentală unde vroiam să vizităm fortăreaţa Karababa despre care ştiam că e deschisă până la orele 15.00, iar noi mai aveam doar o oră la dispoziţie.

Dar, la vederea canalului Euripus, a falezei şi, desigur, a bolboroselii create de fenomenul cu acelaşi nume, n-am rezistat să mergem glonţ la cetate, ci am rămas un pic să admirăm ceea ce pentru filozoful antichităţii, Aristotel, a devenit motiv de sinucidere. Nu, nu glumesc, se zice că Aristotel, după ce a trăit aici în Chalkida o bună parte a vieţii sale, a murit în 322 Î. C., aruncându-se în apele canalului supărat că nu reuşise să dezlege misterul curenţilor marini.

Dar, ce înseamnă fenomenul Euripus? Acesta este unic în lume, se poate observa cel mai bine în susul şi în josul podului vechi şi constă în schimbarea bruscă a direcţiei nord-sud a apei la fiecare şase ore şi invers, urmând un interval de opt minute de pauză când apele stagnează, înainte să-şi schimbe direcţia iarăşi. Sunt perioade când apele îşi schimbă direcţia şi de 14 ori în 24 ore, iar curenţii au 12 km/oră. Explicaţia este legată de mareele diferenţiate din cele două golfuri Volos, la nord, Pentalion la sud, şi de atracţia lunii. Din pricina acestor curenţi, Chalkida a mai câştigat un supranume, acela de “oraşul apelor nebune”. Se poate urmări foarte bine atât de pe pod, cât şi de pe faleză. Aşa l-am privit şi noi, fiind de-a dreptul fascinaţi de mişcările rapide ale apei, care oricum mi s-a părut de o culoare închisă, verde-albastră, ce nu semăna cu nimic de până atunci.

Podul cel vechi, destul de mic, este glisant şi a avut parte de-a lungul timpului de mai multe reconstrucţii, la cea de la finele anilor 1800 s-a renunţat la o bună parte dintre ruinele antice ale cetăţii Chalkis, acestea fiind distruse.

Am zbughit-o pe urmă la fortăreaţă urcând pe o potecă pietruită pe care ne-a indicat-o un proprietar de terasă drept scurtătură, căci mai aveam puţin până la ora închiderii. Acesta ne-a mai spus că ne aşteaptă la masă, de parcă ne citise gândurile, fiindcă foamea ne rodea de câteva ore încoace.

Fortăreaţa Karababa este un alt must-see al Chalkidei, fiind situată în vârful colinei Kanithos, pe coasta beotică (continentală) şi ridicată de turci în 1686 pe locul unei cetăţi veneţiene care fusese şi ea construită pe ruinele uneia mai vechi, datând din perioada romană. Este numită aşa după generalul turc Karababa care a fost înmormântat aici și a fost edificată în scopul protejării împotriva atacurilor venețienilor, după planurile unui arhitect veneţian, de aceea cetatea are mai degrabă caracterisiticile unei cetăți europene, nesemănând cu una turcă. Are o formă alungită cu ziduri groase, crenelate cu trei bastioane şi un turn înalt. În incinta sa, din 1894 a fost ridicată biserica Profitis Ilias (cu hramul Sfântului Ilie), probabil pe locul unei moschei otomane.

Intrarea este liberă, ne-am grăbit să vedem pe dinăuntru clădirea şi am fost răsplătiţi cu imaginile frumoase ale unei cetăţi de curând restaurată, recondiţionată şi repusă în circuitul turistic. Se pot admira piese bine aranjate în colecţii, din toate perioadele istorice prin care a trecut Chalkida, de altfel, interiorul bastionului de vest transformat în muzeu este foarte bine structurat circular, cu începere de la dreapta spre stânga, de la cele mai vechi timpuri şi până astăzi.

În curte, de la terasa sa, se deschide o amplă panoramă asupra oraşului, a canalului Euripus şi a golfului Aulis în care s-a adunat flota greacă la plecarea spre Troia. Priveliştea este minunată, ne-am căţărat într-un punct de unde se vede excelent totul în jur, de-acolo se poate zări bine şi podul cel nou, botezat “Georgios Papanikolau”, după numele celui mai cunoscut fiu al Eviei.

La întoarcere, în apropirea podului vechi, ne-am oprit la terasa de pe ţărm cu al cărei proprietar vorbiserăm şi am luat masa bucurându-ne de preparate delicioase într-un cadru natural de invidiat, cu ochii pe faleză, promenadă, strâmtoare.

Cu burţile puse la cale, ne-am reluat plimbarea prin oraş, i-am admirat bustul lui Aristotel de lângă pod, apoi ne-am îndreptat pe nişte străduţe perpendiculare pe faleză spre biserica Agia Paraskevi, trecând pe lângă Autoritatea Portuară din Chalkida. Despre biserica Agia Paraskevi aflasem că a fost construită iniţial de către bizantini prin secolul al VI-lea, fiind transformată în secolul al XIV-lea de cruciaţi în catedrală gotică, de la care nu lipseşte fereastra cu rozetă. Citisem că interiorul combină toate influenţele suferite de insulă de-a lungul istoriei, dar n-am putut constata, căci era închisă, în schimb pe-afară am fotografiat-o din toate unghiurile. Lângă aceasta se găseşte Casa Vailos, o vilă veneţiană a unei familii de vază, construcţie de bun gust ce datează din secolul al XIII-lea. Foarte aproape am dat de Şcoala de Infanterie, fostă închisoare pentru prizonierii turci din războiul de la începutul secolului trecut.

Două străzi mai încolo, cu harta în mână, am identificat clădirea din piatră a Muzeului de Etnografie şi Folclor, care era în afara programului, dar am putut observa că anul acesta aniversează 35 ani de existenţă. Amplasat într-un bastion otoman, este singurul element menținut din fortificațiile medievale ale oraşului.

Apoi, am intrat în cartierul Kastro, o zonă cu străduţe foarte liniştite. Multe dintre casele vechi de aici sunt dovezi ale moştenirii lăsate de turci şi veneţieni. Însă, cea mai de seamă piesă o reprezintă moscheea Emir Zade, nefuncţională, veche, datând din secolul al XV-lea, singura moschee care se mai păstrează în oraş. În faţa moscheii se află fântâna Halil Paşa, una dintre cele nouăsprezece fântâni otomane existente în oraş. Dintre construcţiile otomane trebuie menţionat şi apeductul Kamares prin care era adusă în oraş apa izvoarelor din munţii Dyrfis.

Scopul nostru era să ieşim la faleză şi să luăm promenada la pas, aşa că ne-am grăbit să traversăm Agora (piaţa centrală publică) care nu arată bine deloc, dar are afişat un program ambiţios de reconstrucţie prin care autorităţile locale speră să redevină inima comerţului din capitală. Pe faleză, la loc de cinste se află elegantul edificiu al Primăriei oraşului, de dimensiuni ceva mai mari, cea mai frumoasă clădire în stil neoclasic din oraş, veche de peste o sută de ani. Fireşte că în faţa sa, tronează un alt bust al lui Aristotel, în semn de preţuire faţă de învăţatul antichităţii ce se odihneşte în Chalkida. Promenada, însăşi, reprezintă un obiectiv turistic în sine, este locul în care sunt înşiruite cafenele, restaruante, terase, hoteluri de soi, aş zice zona de fiţe din oraş. Luând-o la pas, am dat în imediata vecinătate a mării de o alee întreagă mărginită numai de leandri roz înfloriţi, o reală încântare pentru priviri. Pe partea cealaltă, în zona continentului, acum foarte populată şi înţesată de străzi, primele case de pe colina fortăreţei Karababa au început să apară abia după sosirea refugiaţilor din Asia Mică provenind din schimbul de populaţie din 1923.

Capătul falezei ne-a adus în faţa a două edificii de marcă: Casa cu Statui şi Casa Roşie situate în piaţa Malliou, una alături de cealaltă. Prima, construită în stil neoclasic în 1891, a fost Liceul de Fete, astăzi muzeu, cea de-a doua este o altă emblemă a Chalkidei, a fost ridicată în 1884 pe un promontoriu, este mai mare şi, în zilele noastre, este proprietatea municipalităţii şi locul ce găzduieşte expoziţii de artă precum şi evenimente culturale.

Vreau să spun că pe ambele părţi, atât pe insulă, cât şi pe continent, în afara zonei fenomenului Euripus, se găsesc, din loc în loc, câteva plaje bune (Aghios Minas, Asteria, Rodies, Liani Ammos, Alikes), iar la câteva am văzut arborat şi Steagul Albastru, semn că beneficiază de multe facilităţi. Dar, noi am văzut că orice om care are chef de o baie, nu mai ajunge la plajă, ci se aruncă în apă, acolo în zona curenţilor. Aşa a procedat un bărbat pe care l-am observat cum a rămas în chiloţi şi s-a băgat în apă, a înotat puţin, pesemne ca să se răcorească, după care a revenit pe faleză îmbrăcându-se cu hainele lăsate acolo, pe jos. Apoi, a plecat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cum seara se grăbea să vină peste Chalkida, şi noi trebuia să ajungem în Kymi până la care aveam de parcurs 86 de km, ne-am hotărât să mergem să ne recuperăm maşina din parcare. Pe drum, ne-a mai ieşit în cale biserica Agios Nikolaos considerată a fi cea mai frumoasă din oraş. A fost ridicată în 1902 pe locul unei moschei ce fusese demolată în 1890, care, la rândul său, fusese ridicată peste un templu antic. Ne-am întrerupt din mers şi am intrat căci era deschisă, sesizând că şi interiorul era la fel de frumos, pe măsura exteriorului. Aproape de parcare am dat şi de Curtea de Justiţie din Chalkida cu sediul într-o casă veche de mai bine de o sută de ani, declarată monument protejat.

După ce ne-am repus la drum cătr Kymi, la ieşirea din Chalkida, am observat din maşină clădirea celuilalt Muzeu de Arheologie, cel denumit „Arethousa”, o clădire măreaţă, din 1879 ce era iniţial o moară cu aburi, însă din 2016 a fost redeschisă publicului, după mai mulţi ani de restaurare. Aproape de muzeu se află antica şi sacra fântână a Arethousei, despre care profeţia oracolului de la Delphi spunea că bărbatul care ar bea apă din aceasta devine unul dintre cele trei cele mai frumoase lucruri de pe lume, celelalte două fiind caii din Tesalia şi femeile din Sparta. Nu am prea înţeles cum stă treaba cu această profeţie, dar, promit să mai studiez.

Concluzie

Chalkida este o capitală veche şi nouă în acelaşi timp, un oraş modern care-şi păstrează cu sfinţenie multele urme ale trecutului, un oraş dinamic, colorat, care vibrează de viaţă, un oraş nu foarte aglomerat şi nu în ultimul rând un oraş cosmopolit, căci am văzut că, încă, pe lângă greci convieţuiesc, câţiva turci, evrei, albanezi.

Are de toate: multe obiective, plaje, posibilităţi de distracţie, o istorie foarte veche, ceea ce o recomandă fie ca destinaţie de vacanţă distinctă, fie ca loc de vizitat, aşa cum a fost pentru noi. Merită ca oraşul să fie luat la picior, nu e greu de parcurs fie cu hartă tipărită, fie cu aplicaţie pe telefon şi are atât de multe de oferit!

Sursă de informare: pliantele şi hărţile de la Centrul de Informaţii Turistice

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=3g3yUb6B-MY

---

VIZUALIZĂRI: 9910 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI