Orasul de arama - Villedieu les Poeles

TIPĂREȘTE

Sunt in vizita la Flers in Basse-Normandie la niste prieteni. Claude si Huguette ma intreaba intr-o seara "Vrei maine sa mergem in orasul de arama?" "Pourquoi pas?" (De ce nu?) le raspund eu, parafrazand totodata si numele corabiei cu doua catarge construita nu departe de Flers, la Saint-Malo, corabie cu care amiralul Charcot a reusit sa cucereasca marile polare.

De la Flers ai trenul regional SNCF, Paris-Granville, care face escala peste tot pe unde poate, e un fel de tren personal de-al nostru, la Villedieu ajungi de la Flers in 50 de minute. Dar cel mai simplu e cu autoturismul, urmand autostrada A 84. Pe aceasta "autoroute", Villedieu se afla la 20 de minute de Avranches, la 30 de minute de Granville, la 35 de minute de Mont-Saint-Michel, la 50 de minute de Caen si la 70 de minute de Saint-Malo. Din Paris, trebuie mai intai sa intri in gara Montparnasse, apoi o iei pe peronul TGV-urilor si te uiti la ele cu jind, ca nici unul nu te va duce la Villedieu, o iei la dreapta pana la ultima linie de TGV si acolo vei observa ca gara inca nu s-a terminat, apare un covor rulant ce te duce pana la o gara secundara, numita Veaugirard. De-acolo, dupa ce ai compostat biletul, altfel platesti amenda, iei trenul regional Paris-Granville si dupa o ora si vreo 40 de minute ai coborat in gara Villedieu. Mai dai 5 euro pe taxi si esti in centrul orasului. Un bilet Paris-Villedieu are pret variabil, daca il rezervi cu cateva saptamani inainte pe internet, te poate costa doar 12 euro, daca il iei insa chiar inainte de a pleca trenul te face 28 de euro.

Villedieu, sau "orasul de arama" te poarta in inima metalului, abanosului si a sticlei, este un oras al artizanilor, meseriasi si artisti in acelasi timp, un fel de Corund de-al nostru dar la scara "macro". Materia prima este insa alta aici - arama, abanosul, cositorul, sticla si mai putin ceramica neagra.

Orasul Villedieu a fost fondat in secolul al XII-lea de catre Ordinul Saint-Jean de Ierusalim si este luat in 1187 sub protectia Comandamentului Cavalerilor de Malta. Ducii de Normandia si regele Marii Britanii acorda acestui oras privilegiul de a dezvolta mestesugurile. Inca din anul 1382 cazanele si tigaile fabricate aici cuceresc intreaga Franta. Apar topitorii de metal iar meseriasii creaza adevarate opere de arta, care le aduc prosperitate atat lor cat si orasului lor. Pana si Rabelais aminteste numele acestui oras in romanul Gargantua si Pantagruel.

In secolul al XIX-les, odata cu construirea liniei ferate Paris-Granville, apar si topitoriile si atelierele de fabricat clopote, dar mai apar si bijutierii, tapisierii, curelarii si... dantelaresele. Bronzul este materia prima a fabricarii clopotelor si el contine 70% cupru si 20 % cositor.

Ce poti vizita in acest oras-muzeu? Multe! O casa a dantelariilor, o alta a vaselor de lut si ceramica, atelierul cuprului si al cositorului, muzeul mobilei de abanos, muzeul tapiseriei Beauclerc si... topitoria si atelierul de clopote. Pe-aceasta din urma l-am vizitat si noi. Intrarea era de 5 euro de adult si 4 euro de copil. Programul? ... acelasi ca si la "Castelul Josephinei" de la Malmaison, adica de luni pana vineri 10-12,30 si 14-17,30. In plin sezon insa, vara, programul se prelungeste pentru ca asa o cere economia de piata-zilnic de la ora 9 la 18.

Ghida ne arata mai intai si-ntai o groapa, apoi ne explica modalitatea ingenioasa prin care bronzul topit era turnat in spatiul dintre alte doua clopote, unul interior din metal si altul exterior de argila amestecata cu... excremente de cal. Groapa servea la facilitarea turnarii bronzului, apoi dupa un timp, stratul de argila exterior era indepartat iar in interiorul "clopotului interior" de metal se introducea apa rece. Acesta se contracta si se "dezlipea"usor de clopotul de bronz, care astfel era ridicat, slefuit, dichisit si pus la vanzaree, nu inainte insa de a fi supus unui analizor de spectru muzical. Sunetul clopotului trebuie sa fie limpede si melodios, altfel totul trece din nou la topit.

In acele vremuri din jurul anului 1800, procesul fabricarii unui clopot ceva mai mare putea dura si cateva luni. La iesirea din atelier, treci printr-un magazin cu vanzare, lucru obisnuit pe aici prin Franta. Se zice ca de aici de la Villedieu au plecat aproape toate clopotele ce se gasesc in marile biserici din Europa, construite dupa anul 1800.

Astazi cererea de clopote a scazut, nu se mai inalta biserici in fiecare zi. Chiar si in tara noastra, unde avem cateva mii de biserici si doar cateva sute de spitale, aceasta meserie nu mai e rentabila. In urma cu cativa ani in Maramures s-a inaltat o biserica de lemn ceva mai mare si se cauta un clopot pe masura, al carui sunet urma sa fie auzit si de romanii de peste Prut. Dar cine sa-l construiasca? In final s-a dat o comanda la un mic atelier siderurgic care a reusit sa-l fabrice in cateva ore.

In istoria agitata a neamului nostru, clopotele au salvat multe vieti! Cand ele rasunau "ca nebunele", mai mai sa iasa afara din clopotnita, cand mai lipeai si cate o ureche de pamant si simteai ca-ti trersalta si timpanul celeilalte urechi, era semn rau! Veneau turcii sau tatarii si trebuia sa fugi si sa te-ascunzi in cea mai apropiata padure. Si stateai acolo cu lunile, pana cand cainii tai nu mai simteau in aer nici o "molecula de invadator".

Centrul orasului Villedieu este intesat cu mici pravalioare pline cu o sumedenie de produse de artizanat, de la danatele, la mobila de abanos, la bijuterii si vase, la oale de lut maiastru pictate, la tigai de bronz si pana la caluti de bronz sau masti de scafandru, tot din bronz pe care poate ca "amiralul moderna al marilor", capitanul Jacques Yves Cousteau nu le-a purtat niciodata dar capitanul Nemo, atunci cand cobora din celebrul lui submarin Nautilus, cu siguranta ca da!

Pana si efigia orasului Villedieu e o statueta de bronz, plasata in varful unei coloane de marmura.

Villedieu are si o parte veche a orasului, cu stradute mici, pavate cu piatra cubica si cu porti joase pe sub care daca vrei sa intri, trebuie sa-ti apleci bine capul. Biserica orasului se inalta undeva intre primarie si orasul vechi iar clopotul ei a fost donat acesteia de catre breasla clopotarilor. Din ora in ora acest clopot scoate cate un sunet limpede si melodios, semn ca am mai imbatranit cu totii cu un ceas, si-atunci imi aduc aminte fara sa vreau de romanul "Oare pentru cine bat clopotele? "

Nu, ele nu bat pentru noi, suntem inca tineri...

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3997 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI