Cáceres: la începutul lui august, atâta căldură și lumină, încât până și aparatul foto a sucombat

TIPĂREȘTE

Cum era sambata, aveam zile programate pentru excursii: sambata la Toledo, duminica la Escorial. Nu am auzit ceasul la 6 si jumatate, m-am trezit pe la 7 si ceva. Plecarea era la 7. Dupa aceea, am aflat ca au asteptat pana la 7.30, insa nu tineam eu foarte mult sa ma duc la Toledo, fiindca mai fusesem de doua ori, si nu pe asemenea caldura. Asa ca mi-am organizat singura ziua. M-am dus spre autogara, neavand o tinta sigura. Am zis ca vad eu incotro pleaca autobuzele. Am vazut: Ávila, Badajoz, Zamora, Cáceres, Valladolid… Cam astea ma interesau. Valladolid si Zamora erau prea aproape, si deh, am zis ca pot sa ma duc in alta zi, dupa cursuri. La Ávila urma sa merg a 2-a zi, cu colegii; Badajoz mi se parea departe, nu stiu de ce. Zic: Cáceres sa fie! Ca parca era mai aproape! Stiam ca e oras Patrimoniu UNESCO. Si ramasesem datoare cu o vizita pe-acolo, mai ales ca am refuzat, in numele lui Mylène Farmer, invitatia lui Javier de-a sta toata vara acolo (alta vara…).

De la Estación de Autobúses de Salamanca, am luat autobuzul companiei ALSA: plecare 12.30, sosire in Cáceres la 15.30. Pe cel de 10.20 il ratasem, fiindca nu mai aveau locuri, cand m-am hotarat eu in privinta destinatiei. Am ajuns, tarziu, pe la 15.30.

Chiar nu stiu ce-a fost in capul meu, sa ma duc la asemenea drum: 3 ore dus, 3 ore intors! Deci, 6 ore pierdute pe drum. Insa, dupa ce am intrat in Extremadura, peisajul a meritat tot drumul.

Prima oprire a fost la Guijuello, cunoscut pentru Jamon de Guijuello, jamón ibérico, nu serrano. Acest sat, face parte tot din Provincia Salamanca. Apoi, peisajul a inceput sa se schimbe, treptat, si am ajuns in Bejar, orasel al carui centru vechi a fost declarat „Bun de interes cultural. Patrimoniu istoric al Spaniei”. Cand am ajuns in Baños de Montemayor, peisajul se schimbase complet. Eram deja in Provincia Cáceres. Se vedeau lacuri, ambarcatiuni, hoteluri. Autobuzul isi facea loc printre munti, panorama era superba. Mi-am promis ca eu acolo ma intorc, ca sa-mi petrec macar o vacanta de o saptamana.

Ne-am continuat drumul spre Plasencia (a nu se confunda cu Palencia, un oras din Castilla y León), unde autobuzul a facut o pauza mai maricica si am coborat sa fumez si sa beau o cafea. Dupa ce am dedicat „viciilor” vreo 10 minute, m-am urcat in autobuz, si chiar m-am mirat ca au ramas atatea locuri goale, inclusiv cel de langa mine. Dau sa reglez aerul conditionat, si ceva nu mi s-a parut in regula, butonul de la aerul conditionat era diferit… Ma uit mai bine, tapiteria era de alta culoare! Offff! Cobor din autobuz, se inchide usa si pleaca. Apuc sa vad placuta cu destinatia autobuzului: Madrid! Autobuzul nostru era alaturi. Ii spun soferului tarasenia… si el zice: „Ese va pah Mahdrih”. Isi schimbase accentul! Eram in Extremadura. Parea si mai bine dispus, se conversase si cu lumea de prin Baños…, ceea ce m-a facut sa cred ca era „extremeño”, omul nostru. Daca ajungeam in Madrid, nicio problema. Aveam chiar si niste bagaje lasate acolo, aveam unde sa trag. Le faceam si o surpriza. Ar fi zis: „ia uite draguta de ea! A venit in weeck-end sa ne vada! ”  Dar, parca as fi preferat Cáceres.  Ne-am continuat drumul, si o vreme ne-a insotit raul Tajo, pe care l-am mai vazut in Toledo si in Aranjuez. Ce mica-i lumea!

Am ajuns in Cáceres, la timp. Autogara era langa Gara. Am luat-o spre centru, cu un autobuz, centrul fiind destul de departe, eu avand timp foarte putin la dispozitie. Autobuzul de intoarcere era la 21.50. La 00.45 urma sa fiu in Salamanca. Daca il ratam, nu mai aveam altul, si as fi dormit…. pe iarba verde! Ca bani de hotel nu luasem cu mine. Biletul de autobuz dus-intors a costat vreo 30 de euros.

Am luat un autobuz, intreband, cum pot ajunge in Casco Antiguo. Practic, toate autobuzele treceau pe-acolo unde trebuia sa cobor eu: dupa un sens giratoriu mare, pe Paseo de Cánovas, (Edificio Multiple), de unde liniile se desparteau care incotro. Casco Antiguo era indicat la dreapta.

Am ajuns in Plaza Mayor, loc in care, in vremuri mai bune, se poate sta la o terasa, degusta bucataria extremena, bea un pahar de vin de Jerez, si admira frumoasa perspectiva care ti se deschide spre orasul vechi. Zic „vremuri mai bune”, findca atunci cand am fost eu, prin toata zona din Plaza Mayor se sapa, era un santier. Al doilea ghinion, zic eu…. Primul, a fost atunci cand am ratat autobuzul care pleca cu doua ore mai devreme din Salamanca. Aceasta piata este dominata de Torre de Bujaco, construit in secolul XII, de catre arabi, in scop de aparare. A fost un simbol al cuceririi orasului de catre arabi, orasul rezistand asediului arabilor, timp de 6 luni. In Cáceres se conserva in jur de 20 de turnuri de aparare, printre cele mai importante fiind Torre de Cigûeñas (al berzelor), si Torre de los Púlpitos (pulpo, inseamna caracatita), construit dupa La Conquista, in secolul XV.

Pasarele improvizate din scanduri, peste gropile sapate in Plaza Mayor, te duceau drept la „o bolta” de piatra. Bolta respectiva, in stil baroc, se numeste Arco de la Estrella, si o data ajunsa acolo, am trecut in orasul vechi, propriu-zis, in Plaza de Santa Maria.

Prima cladire, pe stanga: Palatul Episcopal. Acest palat, construit in secolul XIII, in stil renascentist. Palatul nu se poate vizita, fiind resedinta Episcopului de Coria. Aici, a poposit Felipe al II-lea, pentru ultima data in Spania, in drumul spre Portugalia, tara a carui rege tocmai fusese investit.

In timp ce fotografiam incantata cladirile aflate in Plaza de Santa Maria, dintr-odata, aparatul meu s-a supraincalzit si „fotografiile” au inceput sa iasa albe. Lumina reflectata in caldaram si in cladiri, sporea senzatia de caldura, si te orbea. Aparatul meu nu a mai rezistat, eu da…. Culmea este ca, de filmat, se putea filma cu aparatul. Nu mai voia sa faca fotografii, si pace!!! Al treilea ghinion! M-au ajuns blestemele lui Javier, mi-am zis. Am venit in orasul lui, si hop, m-a atins blestemul! Bineninteles ca nu cred in asa ceva. In Extremadura, rromii nostri sunt foarte bine primiti si tratati de catre „fratii lor spanioli”. Probabil si pe-acolo exista creduli care apleaca urechea la vrajitorii, si alte chestii oculte.

Tot in aceasta piata, se afla la Concatedral de Santa Maria, el Palacio de la Diputación Provincial si la Casa Fortaleza de los Golfines de Abajo unde au fost gazduiti Regii Catolici (los Reyes Católicos). Statuia lui San Pedro de Alcántara isi asteapta potentialii „insuratei”. Cine doreste sa se casatoreasca, trebuie sa-i atinga degetele de la picioare.

Concatedrala Santa Maria este principalul sanctuar catolic al orasului. Cosntructia sa a inceput in secolul XV pe locul unui edificiu mudejar, din secolul XIII. Actualul edificiu imbina mai multe stiluri: initial s-a vrut in stil romanic, apoi i s-au adaugat elemente gotice, recum portadele. Turnul clopotnitei este in stil renascentist, iar altarul in stil plateresc, caracteristic renasterii spaniole. Turnul este format din trei corpuri, pe cel central fiind sculpatata o vaza cu flori, simbolul Fecioarei Maria. In aceasta catedrala se afla El Cristo Negro de Cáceres, care este scos cu mare fast cand au loc procesiunile religioase din Saptamana Sfanta. Din interiorul Catedralei se accede la Muzeul Catedralei, care adaposteste coletii de arta sacra, dar si mormantul lui Francisco de Godoy, explorator originar din Cáceres. Intrarea in Catedrala costa 1 €, iar pentru a urca in Turn, se plateste separat, o alta taxa.

Urcand pe stradutele Amargura si Tiendas, se ajunge la Palacio de Carvajal, unde se afla Oficiul de Informare Turistica. Eu cumparasem deja harta in Plaza Mayor, de la unul din putinele chioscuri deschise.

Mi-am continuat periplul, trecand pe langa Palacio de los Golfines de Abajo, si indreptandu-ma spre Plaza de San Jorge, unde se afla Iglesia de San Francisco Javier. Acolo erau deschise niste magazinase de unde am putut cumpara niste suveniruri, si apoi am urcat Cuesta de la Compañia, pana la Plaza de San Mateo, partea cea mai inalta a orasului. In aceasta paiata se afla Iglesia de San Mateo, construita pe ramasitele unei moschei. Un pic mai incolo se afla Convento de San Pablo, o manastire in stil gotic, si Palacio de las Cigûeñas. In Plaza de las Veletas se afla Palacio del Aljibe o de las Veletas, care este prevazut cu a doua cisterna ca marime din Europa, prima fiind cea din Istanbul. Aceasta cladire, adaposteste Museo de Cáceres, unde pot fi admirate colectii incepand din Preistorie, pana la Epoca Vizigotilor.

Am coborat pe Cuesta de Aldana, trecand pe langa o Casa Mudejar, din secolul XIV, care a supravietuit epocii respective, cand orice casa care nu apartinea nobilimii, era daramata si in locul ei era construit un palat. Am ajuns si la Casa del Sol sau Casa de los Solis, si coborand pe Calle Monja (a calugaritei) am ajuns la Casa del Mono (a maimutei), o constructie gotica, din secolul XV. Numele i se datoreaza unei sculpturi de pe scara din curtea interioara, sculptura care reprezinta o maimuta.

Traseul turistic marcat pe harta, continua la dreapta, spre Plaza Santa Maria, si de acolo se continua cu Foro de los Balbos, etc. Eu insa, voiam sa vad la Juderia, si nu am reusit decat sa ma ratacesc. Am iesit din zona inconjurata de zidurile de aparare pe alta poarta, si m-am trezit pe niste strazi unde nu era tipenie. Lumea statea in case, la adapost de caldura. Nu aveam pe cine sa intreb pe unde s-o iau ca ajung la Autogara. Cei care erau cu masinile, erau turisti ca si mine, veniti cu masina lor, deci nu aveau niciun interes sa stie unde este Autogara. Cand am ajuns intr-o zona cu terenuri de tenis, unde scria Polideportivo, va marturisesc ca am intrat in panica si deja ma vedeam dormind noaptea pe gazon, daca pierdeam ultimul autobuz spre Salamanca. Lasasem in Salamanca cardul, restul banilor. Nu stiu ce-a fost in capul meu. Dar a dat Domnul sa gasesc un localnic, si mi-a spus pe unde s-o iau. M-am mai ratacit eu un pic, dar am ajuns la autogara fix cu 5 minute inainte de-a pleca autobuzul. Bineinteles ca voiam apa!!! Barul pe care-l vazusem deschis la pranz, acum era inchis. Toate chioscurile, inchise! Era un automat, care nu admitea decat monede. Eu aveam o bancnota de 20 de eruos pe care nu aveam unde s-o schimb in monezi! Bineninteles ca am vociferat, ca ce oras e ala unde mori de sete cu ban in buzunar??? Ma si vedeam murind de sete, 3 ore, pana in Salamanca. Ce sa fac? M-am dus la autobuz… Cand am urcat, doamna care verifica biletele mi-a dat o sticla de apa, de la gheata. Ma auzise vociferand, si a zambit cand mi-a dat apa! Am primit si un jeton ca sa-mi iau de la aparatul din autobuz ce vreau: un suc, o cafea…. Alta viata! Cert este ca am tras o caldura in Cáceres, si-o sete, in timp ce rataceam pe la Polideportivo, ca n-am sa uit in viata mea. O caldura de aia, care iti creaza senzatia ca aerul frige.

Primele fotografii pe care le voi atasa, sunt ale mele. Pana in Plaza Santa Maria, unde mi s-a stricat aparatul Canon, care nu a mai putut fi reparat. Il am si-acum. Doar filmeaza, si atat. Amintire din Cáceres. Aparatul stricat, un magnet de frigider, cateva carti postale ilustrate, o harta, si acest reiview.

---

VIZUALIZĂRI: 1257 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI