GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cotul Dunarii - Danube Bend Tour
Excursie la cotul Dunării... Nu, n-are nicio legătură cu cotul Donului, evident, nici ca locaţie în timp, nici în spaţiu.
În august, când am planificat să petrecem o săptămână la Budapesta, ne-am gândit ca, într-una din zile, să mergem şi undeva, în jurul capitalei maghiare.
Aşa că am căutat pe internet şi am găsit acest site - unde, la pagina aceasta am găsit Danube Bend Tour, care ni s-a părut interesantă.
Aşa că, am trimis un e-mail pentru informaţii suplimentare, am primit un răspuns afirmativ şi am făcut rezervarea on-line.
Asta a fost foarte bine, deoarece, fiind în jurul datei de 20 august, sărbătoare naţională, locurile erau aproape în totalitate rezervate şi cu siguranţă, dacă am fi ales să facem înscrierea în excursie de la hotel, nu am mai fi găsit locuri. Chiar şi aşa, nu am mai găsit locuri în ziua preferată, ci într-o altă zi, care era pentru noi o a doua opţiune. Oricum, am făcut rezervarea, iar în dimineaţa zilei respectivă, la hotel a venit să ne ia (4 persoane) un taxi, plătit de agenţie.
Preţul excursiei este de 16.000 HUF de persoană adultă (la data respectivă 63 euro), în care a intrat excursia propriu-zisă, cu autocarul, ghid (care vorbea franceză, italiană şi engleză) şi o masă de prânz la un restaurant într-o locaţie superbă (şi aşa cum am spus, transportul de la hotel la sediul firmei).
Plata am făcut-o cu card bancar, la sediul agenţiei, în dimineaţa plecării.
Excursia începe la ora 9 dimineaţa, durează aproximativ 10 ore şi are în traseu trei localităţi.
Prima oprire a fost în Szentendre, la Caprice Hungarian Jewellery Center, unde am vizitat muzeul, ni s-a făcut o prezentare multimedia şi apoi am intrat în fabrică şi showroom-ul acesteia de unde, dacă ai bani (mulţi), poţi cumpăra bijuterii din metale şi pietre preţioase (mai ales diamante) la preţuri de fabrică.
Am continuat apoi pe malul Dunării, până la Esztergom, localitatea cea mai îndepărtată de Budapesta (50 km), dintre cele trei, unde am vizitat Bazilica Szent Adalbert, o constucţie monumentală, cu înălţimea de 118 m, datând de 1000 de ani.
Am admirat şi frumoasa privelişte a Dunării curgând la graniţa dintre Ungaria şi Slovacia, după care ne-am îndreptat spre Visegrad, fosta reşedinţă a regilor unguri din perioada Evului Mediu şi unde se află şi ruinele cetăţii.
Tot aici am mâncat de prânz, într-o superbă locaţie, ascultând muzică de toate genurile, cântată de o orchestră de ţigani. Berea am plătit-o noi, băuturile cu excepţia apei nefiind incluse în preţ.
După prânz, am revenit în Szentendre, unde am petrecut vreo două ore într-un orăşel turistic ce ne-a dat impresia că ne aflam undeva, într-o zonă mediteraneană.
De aici am revenit la Budapesta cu vaporaşul, ceea ce a fost foarte plăcut, pentru că nu am făcut acelaşi traseu ca la venire.
Dacă aveţi ocazia să staţi mai mult timp în Budapesta, nu ezitaţi să faceţi această excursie. Eventual, dacă sunteţi cu maşina, o puteţi face pe cont propriu, dar atunci nu veţi putea reveni cu vaporaşul pe Dunăre.
Trebuie să mai adaug şi faptul că nu este singura excursie de o zi pe care o propune firma organizatoare, noi deja am ales alta, Puszta tour, pentru viitoarea vizită în Ungaria.
Trimis de Costi in 08.12.09 13:12:57
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat impresiile si fotografiile in sectiunea "Excursii Budapesta".
Rog ca pe viitor toate impresiile despre trasee, obiective vizitate etc dintr-un oras sau destinatie particulara sa fie incluse in rubrica dedicata calatoriiilor din acea sectiune (daca e creata deja), astfel incat sa avem o singura rubrica gen "Excusii X" (ori "Descopera X") la fiecare obiectiv (plus mai multe dedicate cazarilor)
Foarte interesant! Am retinut pentru data viitoare... Iti recomand si eu cu caldura: Croaziera mea pe Dunare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Piața Eroilor și Parcul Orașului din Budapesta — scris în 29.02.24 de sunflower din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Zburând prin Budapesta! — scris în 07.08.23 de AdiFly din FOCSANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 De 1 decembrie la Budapesta — scris în 08.12.22 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 City break toamna in Budapesta — scris în 25.10.22 de Roxana I din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Podurile Budapestei si insula Margareta — scris în 29.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Prima zi in Budapesta — scris în 16.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O dupa-amiaza in districtul Palatului regal Buda — scris în 12.10.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ