GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
”Galeries Saint-Hubert”, Bruxelles
După vizita la Catedrala din Bruxelles, în scurtul timp aflat la dispoziție, am dat fuguța în direcția Grand Place. Și pentru a scurta drumul, din spațiul larg aflat în fața Cathedrale des Saints-Michal-et-Gudule, am intrat pe rue d'Arenberg de unde, prin Galeries Royales Saint Hubert și prin intermediul altei străduțe, rue de la Colline, am intrat în faimoasa Grand Place, despre care voi vorbi separat.
Galeriile din Bruxelles, mai vechi decât cele din Milano, au fost construite de tânărul arhitect Jean-Pierre Cluysenaar, născut în Țările de Jos în 1811, care a avut ideea de a construi o galerie acoperită de peste 200 de metri lungime.
Nouă ani au durat formalitățile administrative și financiare necesare pentru a continua numeroasele exproprieri în vedere începerii lucrărilor. Aceste exproprieri au provocat multe plângeri și chiar câteva tragedii.
Prima piatră a fost pusă la 6 mai 1846, cu o mistrie de aur de către regele Leopold I, însoțită de cei doi fii ai săi. Inaugurarea a avut loc la 20 iunie 1847.
La ședința consiliului de administrație al Societății de Galerii Saint Hubert (după numele unei străzi intrată în demolare), la data de 4 decembrie 1846, au fost stabilite numele celor trei sectoare, ca un omagiu adus familiei regale: Galerie du Roi (Galeria Regelui) , în continuarea sa Galerie de la Reine (Galeria Reginei) și Galerie du Princes (Galeria Prinților) , o galerie de 54 de metri lungime care leagă Galerie du Roi de rue des Dominicains.
La mijlocul secolului al XIX-lea, galeriile Saint-Hubert erau cele mai lungi, cele mai înalte (8 metri), cele mai bine decorate și cele mai bine luminate galerii din lume, grație unui uriaș acoperiș din sticlă, care are o lungime de 200 de metri. Din ziua inaugurării lor, aceste galerii au fost foarte frecventate de localnici, de elita pariziană, iar acum de noi, turiștii, veniți din toată lumea.
În octombrie 1965, clădirea care inițial era numită "Passage Saint-Hubert", a primit denumirea actuală de Galeries Royales Saint Hubert.
Pășim cu aparatul de fotografiat în mână, pentru a prinde pulsul galeriilor. Nu sunt aglomerate la ora amiezii.
Pe trei etaje vitrinele etalează produse de top, începând de la jucării, marochinărie, cărți, amintiri, flori, parfumuri și terminând cu Ciocolaterii. Și bineînțeles, nelipsitele dantele!
Fiecare magazin, salon, restaurant sau librărie, concepute în stilul Art Nouveau, caută să se integreze curentului artistic, atât prin produse, cum ar fi antichitățile, sau cinematografele ce rulează filme de epocă și până la produse exclusiviste, unicate, creații hand made, suveniruri și câte altele.
Printre magazinele remarcabile din Galerie de la Reine, se află elvețianul Jean Neuhaus, care a deschis aici un magazin de cofetărie în 1857. Neuhaus a fost specializat în fabricarea de bomboane de tuse și dulciuri pentru dureri de stomac. Fiul său Frédéric a făcut delicatețe, cum ar fi bomboane de ciocolată pline cu vanilie. În 1912, urmașii lui Neuhaus au introdus o serie de noutăți, cum ar fi bomboane pline cu fructe, pastă de nuci zdrobite, diverse feluri de creme și chiar lichioruri. El le-a numit "praline", pentru că forma lor arăta ca niște nuci acoperite cu zahăr.
De la începutul secolului trecut, tot în Galerie de la Reine funcționează renumitul magazin Delvaux, specializat în prelucrarea produselor din piele, creatorul și producătorul celor mai elegante poșete și diverse alte obiecte, cum ar fi mănușile.
Prin frumoasele tavane din sticlă, lumina naturală inundă interiorul. La punctul de întâlnire a celor două galerii, a Regelui și a Reginei, lumina pătrunde printr-o imensă cupolă. Galeria Prinților se formează din Galeria Regelui, pe la mijlocul acesteia și se sfârșește în rue des Dominicains.
Prețurile sunt mari, așa că plecăm spre Grand Place numai cu amintirea. Pătrundem în piață prin rue de la Colline.
Wow... Grand Plade!
Trimis de mihaelavoicu in 14.10.18 21:11:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX. A mai fost în/la: Bruges, Gand, Ostende
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Bruxelles şi împrejurimile, BRUXELLES" (deja existentă pe sait)
@mihaelavoicu: Îmi amintesc cu plăcere de galerii, le-am vizitat și noi și, la fel ca tine, le-am privit ca pe un fel de muzeu..., de cumpărături, nici vorbă!
Felicitări pentru review!
@mihaelavoicu: Superbonus acordat cu mare drag, felicitari, chiar este un loc minunat.
@Carmen Ion: Mai ales când ești în trecere, arunci un ochi. Adevărata splendoare e construcția în sine.
Mulțumesc pentru ecou!
@mishu: Să auzim de bine. Mulțumesc pentru ecou și superbonus!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea III) — scris în 21.11.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea II) — scris în 28.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Bruxelles – trei zile la început de aprilie (partea I) — scris în 23.10.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Bruxelles, orasul cladirilor dantelate — scris în 13.05.22 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Nici prea prea, nici foarte foarte — scris în 03.03.22 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Bruxelles - două nopți în decembrie — scris în 17.12.21 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- May.2019 Tur ghidat în Primăria orașului Bruxelles — scris în 06.02.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ