Bruxelles, în februarie (II)

TIPĂREȘTE

Am iesit din Grande Place, pe langa Casa Lebedei, si mergand pe o straduta ingusta, Rue d’Etuve, ne-am oprit langa o fresca murala: „Les aventures de Tintin” par Hergé, mai exact: „Tintin, Milou et le capitain Haddock, dans l’affaire tournesol”. Fresca face parte din „Promenada BD”, adica un proiect prin care se promoveaza arta murala. Ghida ne-a explicat ca aceasta forma de arta are foarte mare succes aici, asta datorandu-se, poate si atmosferei gri, prin culorile date zidurilor, voindu-se a se inveseli atmosfera. Eu, cam suparata pe „arta murala” din Bucuresti, mai ales dupa ce apare pe un perete proaspat curatat cate-o „chestie” cu litere si niste mesaje pe care eu nu le inteleg, nu ma prea pricep la astfel de arta.

Mi-am facut la Roma un prieten, la cazarea aceea AIRBN unde am stat. Tipul, belgian, terminase facultatea de arte plastice si se specializase chiar in graffiti. Cand mi-a spus, m-am uitat un pic asa la el…. Ca nu-mi venea sa cred ca te duci la facultate pentru asta. Tipul, educat, respectuos, era cu prietena si am ramas prieteni eu si cu ei. Nu si doamna doctor. (lumea buna stie de ce). Si in aceste zile cat am stat eu, au venit luni, sa ma salute si sa bem o bere, doua. Tot ei imi indicasera ca fiind buna zona in care m-am cazat, fiindca initial, imi propusesem alt cartier.

Am inteles ca sunt „Promenade BD” si in Anvers. Pentru cine este interesat de acest tip de arta: art-mural.eu/BlogAM2/?e=5; Sau: art-mural.eu/html/bd_bruxelles.html Eu una, nu prea ma pricep.

Am continuat drumul, cu grupul, si, stateam eu asa si ma gandeam la arta murala, cand deodata se opreste iar ghida. „Iata-l! Zice. Cel mai celebru pisacios! ”. Ma uit eu derutata, unde-i? Ca nu-l vedeam. Va jur ca daca nu mergeam cu ghida, eu treceam de el. Am prins si un moment cand nu era nimeni. Deci, nu era imbulzeala! Mda, l-am vazut. Imi spusese sotul ca e mic, dar nici chiar asa de mic, la cat e de celebru, nu ma asteptam. O copie mica, realizata in bronz. Originalul de piatra, se afla la Muzeul Orasului Bruxelles (Casa Regelui). Se spune ca originalul a fost furat de-atatea ori, ca s-au saturat si au hotarat sa faca copii. Cica doi studenti foarte beti de-atata bere, s-au hotarat sa fure statuia micutului. Dimineata, cand s-au trezit, mahmuri, cu statuia in pat s-au ingrozit de atare fapta si au dat fuga sa puna statuia la loc. Cand acolo, deja era una pe locul celei pe care o furasera.

Despre Manneken Pis exista numeroase legende. Numele vine din flamanda: mann, insemnand barbat, si ken, insemnand mic. Se zice ca ar fi stins fitilul unei torte, urinand peste ea, si salvand orasul.

Mie cea mai plauzibila, mi-a parut cea data de ghida: In secolul XVII breasla tabacarilor platea un banut copiilor care se urinau pe pieile care urmau a fi tabacite. Va dati seama cum mirosea in cartier?

Julien, are o garderoba, are si o logodnica. Logodnica lui: Jeanneke Pis se afla in Impasse de la Fidélité, aproape de Galeriile Reginei. Va marturisesc ca nu am vazut-o. Ghida s-a oprit si ne-a aratat-o, dar eu nu am vazut-o. Cica mai exista si un „caine pisacios”, dar nu stiu pe unde.

Am ajuns in Galeriile Reginei. Evident, magazine foarte scumpe. Insa mi-a atras atentia un cofetar de la Atelier de Neuhaus, care pregatea in direct, in vitrina, praline, fursecuri si alte bunataturi. M-a lasat chiar si sa-l fotografiez. 100 de grame de produse de ciocolata costa aproape 4 euros.

Am iesit prin Galeriile St. Hubert si aici ghida a facut o pauza pentru cei care vor la toaleta. Se pare ca e gratis in Bruxelles, daca te duci in bar, la toaleta. Chiar daca nu consumi. Eu nu aveam nevoie… si cand am vazut scarile!!! O nu! Ne daduse intalnire la fara un sfert. Ma batea gandul sa intru sa beau o cafea, ceva, la barul de vizavi: „La mort subite”. Cand am intrebat-o pe ghida, mi-a zis ca mai bine ca n-am intrat. Are niste preturi foarte mari. Poate data viitoare, intru.

Ne-am continuat drumul catre Catedrala Saints-Michel-et-Gudule, o catedrala care se aseamana cu Notre Dame de Paris. Apoi ne-am dus la Galéries Ravenstein. Un centru comercial, care nu m-a interesat. Eu acolo mi-am luat „La revedere”, am multumit si am plecat sper Atomium.

Cand am ajuns acolo, am fost dezamagita. Era un stadion, niste cladiri urate, se vedea vestitul Atomium. Mini Europa era inchisa. Batea un vant, cat sa fugi cat mai repede de pe acele coclauri. Tramvaiul acela m-a purtat pe la suprafata. Am mers si iar am mers, pana am vazut niste case frumoase, si am coborat ca sa iau autobuzul care facea legatura cu tramvaiul care ma ducea acasa (subteran). Insa am mai vazut niste locuri interesante, si am coborat. Am nimerit la ”Coloana Congresului”, inspirata dupa Coloana lui Traian.

Am facut la stanga, si printre edificii de sticla, am ajuns iar la Catedrala. Intre timp, mi se terminasera si bateriile de la aparatul foto. Am coborat spre Théâtre Royale de la Monnaie si pe Rue Neuve, m-am dus spre Rogier.

De pe Rue Neuve nu am cumparat nimic. Dar este o strada foarte lunga plina de magazine cu oferte care mai de care. Nu am venit in Belgia cu intentia de a face shopping. Cunosteam deja zona, si am luat autobuzul spre casa. A doua zi urma sa plec de dimineata, la aeroport.

---

VIZUALIZĂRI: 2711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI