GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost la Bratislava
Nu aş fi simțit intrarea în Slovacia dinspre Austria dacă nu s-ar fi întâmplat ceva anatomic şi nu ne-ar fi trebuit vigneta necesară parcurgerii drumului până la hotel. 10 euro vigneta slovacă. Mi-a mers la suflet întrebarea casieriței, una blondă cu ochi albaştri, cu direcție către where are you from? Plus reacția ei a plăcere parcă, auzind numele România. Ce şi-o fi zis în gând? Frumoşi bărbații români! ????????
Am intrat în Bratislava direct de pe autostrada ca pe obrazul meu de fină, lin lirui lin, cu un ochi la drum şi cu altul primprejur. Ştiți de Slovacia, nu? Schengen, euro moneda, 800 euro salariul mediu, nivel de trai ridicat, fratele mai mic al lui Rumburak şi al Arabelei, calitate ridicată a vieții, fotbal mai bun ca al nostru, ciclist de valoare în persoana lui Peter Sagan. La început, în căutarea hotelului, capitala Slovaciei nu mi s-a parut cine ştie ce. Mai aproape de Bucureşti, parcă! Şi nici după ce ne-am cazat cu desfacere rapidă de bagaje, şi nici după ce am plătit 18 euro/24h pentru parcarea maşinii în subteranul stabilamentului de for stars, şi nici după acel duş recreativ de scos oboseala din turişti, şi nici după ce am ieşit la pas prin centrul vechi al oraşului. Aveam o foame pe noi, de învățasem slovaca din mâini pe de rost! Prima terasă? Ghinion. Am dat peste un ospătar care mai că s-a răstit la mine arătându-mi doar două feluri de mâncare din ditamai meniul de gros, semn că bucătarul n-avea chef să gătească prea mult în ziua respectivă. Am dat tălpăsiță rapid, înjurându-l în gând, ca imediat, mai încolo 100 metri, să ne aşezăm la altă terasă din zecile prezente. Eu bere, soția bere. Cald afară. Budweiser. Eu supă cremă de usturoi, belea de gustoasă, ea supă de pui cu fidea, mai altfel ca la noi. Eu o altă bere, ea o țigară. Preț final aproximativ 20 euro la 3 euro berea.
Nu eram obosiți, ştiindu-se faptul că boala porcului putea să ne ia în evidență după masa de prânz, ba chiar eram noi nouți gata pregătiți să luăm la trap zona turistică a Bratislavei. Aşa am şi făcut cu cap compas Castelul Bratislavei, se urcă şi iar se urcă (parcă ajunge în zonă şi un autobuz), pe care am vizitat-o free după părerea noastră de umili români. Ori am avut noroc când era la wc tipa între două vârste care dădea bilete, ori chiar că obiectivul era liber la vizitare. Nu m-am interesat până acum. Nu vrea să ştiu. Să mă simt vinovat? Mişto cetatea! Nişte grădini, nişte exponate, o istorie. Si o privelişte unică a oraşului.
Am coborât cam după o oră de vizitare direct cu nasul într-o terasă. Să mâncăm ceva uşor? Parcă era prea devreme! Nu ne era foame. Dar ne era sete. Eu bere, Budwaiser, ea o limonadă tare aromată. Ieftinache, am constatat. 6 euro ambele.
Am căutat pe google maps coordonare la pas către Biserica Albastră. Ajunşi odată aici, cam după o juma de oră de mers, cu o pauza mică de înghețată de ştevie (jur) si altă aromă tot aşa ciudată (nu-mi mai amintesc), am făcut poze sub uarile de admirație ale câtorva francezi care, cât pe aci să leşine în fața uşii închise a bisericii. Sunt ahtiați ăştia după ‘monumente’! Veniți la noi! Avem la fiecare colț de stradă! , era să le zic. Pe mine nu m-a dat pe spate.
În forță, aşa cum eram obişnuiți, am luat-o pe jos, si nu călare, către Podul Nou în formă de OZN, unde aveam să urcăm cu liftul până sus la pe terasă. 7,5 euro de persoană. Priveliste de vis, cerul senin la crepuscul, blocuri noi la orizont, viu colorate, blocuri vechi mai încolo, Dunărea tulbure, oamenii mici, mici. Ne luase foamea. Nu mai era de stat. Am coborât trecând iar Dunărea parcă mai cu viteză ca la venire, amândoi cu gândul la mâncarea aia tradițional slovacă pe care aveam s-o savurăm. Două feluri de mâncare cam asemănătoare am luat, eu cu ceva carne de porc într-o mare de grăsime, cartofi, varză, legume, ea, ceva în genul țepuşelor cu de toate pe ele, aceleaşi ingrediente ca la mine. Bucătăria slovacă? Mai grasă ca la noi, am constatat uitându-mă pe furiş în farfuriilor vecinilor de masă. Urât din partea mea! Desert? Găluşte cu prune eu, cu mac deasupra. Ea, ştrudel vienez. Bere si mojito. Preț? Mare. Vreo 60 euro, dacă nu mă înşeală memoria?
Obosiți prune cu mac, era vreo 10 ora, am luat-o agale către hotel. Pat şi somn scria pe noi cu litere mari. Umblasem zi lumină fără pauză. Temerari bătrâni.
Dimineața ne-am trezit cu chef de vizită, asta ca să mai lungim puțin întoarcerea spre țară, aşa că, ne-am propus să vizităm repede Castelul Devin. Pe malul Dunării, după ce am condus juma de oră, ne-am plimbat până la castel. O ruină, gen! Doar ne-am plimbat până acolo, din păcate! Deschidea la 10, iar timpul, nemilosul mâncător de concediu, ne împingea de la spate către casă. Bratislava? Cam ca al nostru, cu bune, cu rele. Dar altă țară.
Trimis de vladix18 in 31.08.17 22:14:36
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vladix18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
In centrul Bratislavei este scump, caci sunt multi turisti. Dar daca te duceai mai spre un cartier muncitoresc mancai mai ieftin, dar ti se parea ca n-ai parasit glia stramoseasca. Bine ca n-ai incercat in OZN Tot mai buna mancare este la "Groapa".
@vladix18: Felicitări pentru articol.
Am trecut anul trecut, în drum spre Praga, prin Bratislava și am rămas câteva ore. Ne-a plăcut mult orașul am vizitat castelul din Bratislava dar și cetatea Devin.
”fotbal mai bun ca al nostru” - nu prea sunt de acord, poate la echipa națională că la echipe de club i-am cam scos în ultimii ani (Trecin, Slovan Bratislava - au fost scoase de Steaua și Astra).
Toate cele bune.
@Radu Tudoran: Scump, doar eram în concediu. Am vrut să mă sparg în figuri, cum în viața de zi cu zi n-o fac.
Este, este!
@zlatna: Într-adevăr, la echipa națională m-am gândit. Castelul Devin era mișto?
Mulțumesc pentru apreciere!
@vladix18: Amuzat review!
Bărbați frumoși români-mare dreptate ai.
Am vizitat Bratislava cu muulti ani in urmă, nu m-a impresionat cu nimic. Ai descris perfect: e cam ca la noi, doar o altă țară.
Cred ca se plătea la castel
Ce erau chestiile alea care pluteau pe ciorbița ta? Mi-ai făcut poftă de bere, ciorbă și înghețată
Ștevia este o plantă cu proprietăti de îndulcitor, zero calorii, o folosesc diabeticii și nu numai ei. A nu se confunda cu ștevia noastră pe care o dăm la purceluși.
Felicitări!
@krisstinna: Nu-mi spune că se plătea! Nuuuuu!
Crutoane erau. Poftă bună la ciorbă!
Sărut mâinile!
Plăcută descrierea pe care ne-i oferit-o în stilul tău, inconfundabil.
Nostima expresia "Boala porcului" care se manifesta după masa de prânz. Nu ești singurul.
Și eu am acest sindrom dar am găsit soluția. Când am de mers cu masina o zi întreagă, spre exemplu la Budapesta, Salonic ori Istanbul, pregatesc de acasa un sandwich pe care-l manac din merasul mașiniîn ca să păcălesc foamea apoi opresc pentru 10 minute și beau o cafea din aceea de care spui tu (sa stea linguriță dreapta în ea) și ma simt ca nou apoi la drum cu cap compas Budapesta ori Istanbul.
Am reținut adresa hotelului.
Mulțumesc și cu bine.
@vladix18: "Castelul Devin era mișto? "- Mişto, mişto.
Este pe un vârf de deal, iar la bază curge Dunărea. Pe o parte a castelului se varsă Moravia în Dunăre. De aici se vede în trei ţări: Austria, Ungaria şi Slovacia. Jos la baza castelului se află un monument dedicat celor care au murit încercând să treacă Dunărea spre libertatea vestului, în Austria, dar nişte băieţi nu i-au lăsat şi i-au gonit cu mitraliera.
Da mai multe vezi în articolul pe care l-am scris despre castel http://amfostacolo.ro/slovacia-pareri, 40/bratislava, 294,2629/descopera-bratislava-si-imprejurimile, 4596/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__75302. htm
Toate cele bune.
@Mihai18: Sandwich-urile de acasă sunt perfecte pentru drum. Cu şnițel merg cel mai bine pentru noi. Şi cafeaua inainte, pe stomacul gol. La prânz o ciorbă caldă.
Salonicul cum este?
Baftă! Mulțumesc!
@zlatna: Mulțumesc! Imi place să citesc despre locurile pe care le-am vizitat. Nu întotdeauna reuşesc să prind informația la fața locului. Baftă!
@vladix18: Io m-aș fi întors la prima terasă. Bun și ieftin! Bine, dar io-s mai chitră!
@Zoazore: La ospătarul ăla ofticos? Niciodată! ????
Ca de obicei, mă amuză și mă bine dispun articolele tale. Felicitări! Dar n-am înțeles, până la urmă ți-a plăcut Bratislava?
Mie mi-a plăcut forte mult. Mai puțin mâncarea lor tradițională, care într-adevăr e mai grasă ca la noi în Ardeal. Ce vrei, popor de tăietori de lemne, trebuiau să aibă forță să doboare copacii...
Bineînțeles mi-a plăcut partea de oraș vechi, că cel nou... e oribil. Am înțeles că fac excursii speciale pentru vestici să vadă cum arată un oraș comunist.
În schimb cârnații sunt excelenți. Și berea asemenea. Foarte ofertante sunt gangurile din centrul vechi, unde găsești terase ascunse, foarte drăguțe, intime, liniștite și nu se freacă tot valul de turiști de tine. Asta e valabil nu doar în Bratislava, ci peste tot unde am fost în Slovacia.
În ce privește castelele, slovacii au o grămadă: unele ruine, altele foarte bine conservate, altele gen conace mari, cam cum e Peleșul la noi. Prețurile sunt mai mult decât rezonabile. Și tot ei au foarte multe peșteri, foarte bine amenajate.
@RoxanaGRS: Sărut mâinile! Aş fi ipocrit să spun că nu mi-a plăcut ziua plină petrecută in oraş. Au, nu duc lipsă de atracții turistice! A fost altceva. A doua oară nu m-aş mai duce. ????
@vladix18: Bratislava am facut-o pe repede 'nainte. Am ajuns la Viena la hotel la ora 10, am lasat bagajele, am mers repede la gara, am luat trenul care face o ora pana acolo, am vizitat ce am putut ajunge la pas in cateva ore plus o pauza pe la jumamatea timpului disponibil in care am mancat si eu o supa crèma (nu mai stiu daca de usturoi sau de ceapa) apoi pe la ora 5 luam trenul inapoi spre Viena iar la 7 eram la hotel si imi luam camera in primire.
Nu pot spune ca nu mi-a placut Bratislava insa la pas lejer in maxim 2 zile nu ai ce sa vezi mai mult, dar a fost frumos si cat am vazut eu.
Felicitari, votat cu mare placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Bratislava — scris în 28.08.23 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Bratislava - atenție la hoții de buzunare — scris în 04.01.23 de mihai007 din CONSTANTA - nu recomandă
- Dec.2019 Piata de Craciun din Bratislava si vizita obiectivelor din capitala slovaca — scris în 14.12.19 de Patrim din BRAşOV - RECOMANDĂ
- May.2018 O vizită prea scurtă — scris în 03.07.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 O capitală aerisită! — scris în 30.11.17 de sdanutza din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Impresii proaspete din Bratislava — scris în 11.04.17 de c_marika22 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Am plecat la Viena si am vizitat Bratislava - 3 capitale, o singura zi — scris în 16.11.16 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ