Tahiti - BoraBora - Hawaii Maui

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor călătorilor pe cont propriu, am hotărât să împărtășesc călătoria mea, pentru cei care doresc să viziteze insulele izolate din Pacificul de sud, sau Hawaii, și poate vor găsi informații citind acest review.

De multă vreme doream să găesc o cale de vizita Bora-Bora, dar, cum știm, costul unei astfel de călătorii este mare, așa încât trebuie rezervat un buget minim de câteva mii de euro.

Șansa a apărut în decembrie 2016, într-o seară când căutam cazări acceptabile ca preț... taman în Bora-Bora. Am găsit ceva ce se putea potrivi bugetului meu, și fără să stau prea mult pe gânduri, am plătit, în urma unei negocieri cu un localnic, 2400 ron pentru 21 de zile de cazare în Vaitape, satul principal din insulă. Nu aveam încă nici o idee cum să ajung acolo, așa că am făcut rezervarea pentru septembrie 2017, ca să am timp 9 luni să caut cea mai potrivită cale de a ajunge acolo.

Am început cercetările, si după două săptămâni în care doar asta am făcut de dimineața până seara, am găsit cea mai ieftină cale de zbura până în Polinezia Franceză. În primul rând, ca să ajungi în Bora-Bora, trebuie să ajungi prima data în Tahiti, unde este aeroportul internațional Faaa.

În mod normal, orice căutare a unui zbor Otopeni-Bora-Bora, o să dea ca rezultat undeva la 9000 lei cel mai ieftin zbor. Am procedat in felul următor: am căutat zboruri fragmentat, și am găsit ca cea mai buna variantă traseul Lodon Heathrow-Papeete (Tahiti). Ăsta e zborul principal, și cel mai scump, și probabil cea mai mare cheltuială a întregii excursii, cost 4800RON.

Mai rămânea de completat zborul din Otopeni până pe Heathrow, și apoi din Tahiti în Bora Bora.

Am luat separat un bilet la Tarom din Otopeni până pe Heathrow (700RON), și am lăsat pe mai târziu ce părea cel mai ieftin: cei 240 km între Papeete și Bora-Bora.

Traseul final rezultat a fost Otopeni-Londra-Singapore-Auckland (NZ) -Papeete (Tahiti) - cost 5500RON, perioada 19.09-18.10, bilete cumpărate pe 05.01, deci cam cu 8 luni înainte, dar trebuie notat că prețul biletului pentru datele respective s-a menținut aproximativ același până prin aprilie, cu 4 luni înaintea plecării.

Prin aprilie mi-am dat seama că Bora Bora era o insulă foarte mică, doar 32 km turul complet, și era cam mult să rămân 3 săptămâni acolo, Mai mult, am remarcat că insulele Hawaii erau „la o aruncătură de băț” peste ecuator, și în final am descoperit că exista un zbor direct din Tahiti în Honolulu (Oahu), cu durata de 5 ore, în fiecare sâmbătă. Zis și făcut, am tăiat o săptămână din cele 3, și în cadrul perioadei inițiale (biletul Londra-Tahiti-Londra era deja luat), am mai luat un bilet Tahiti-Hawaii cu 3200RON. Foarte scump având în vedere că era un zbor direct, dus-întors, 5 ore fiecare. Insula aleasă din Hawaii fost Maui, si cred că a fost cea mai bună alegere.

Cu vreo două luni înainte de plecare, am hotărât să caut și ultimul segment lipsă din toată călătoria: Tahiti-Bora-Bora. Am amânat atâta fiind sigur că voi găsi un vapor sau feribot, deoarece cele 25 de minute de zbor din Tahiti în Bora-Bora costau 1700RON dus-întors. Aș fi putut plăti, dar preferam să caut cea mai ieftină cale.

Important de știut: Air Tahiti e singura companie aeriană ce operează zboruri în Polinezia Franceză. Ceea ce nu am știut la momentul respectiv, dar aș fi vrut să fi știut, este că, dacă un zbor Tahiti-Bora-Bora costă 1700Ron dus-întors, un zbor Tahiti-Mooreea-Huahine-Raiatea-Bora-Bora-Maupiti și retur (adică 10 zboruri), costă... tot 1700 RON. Air Tahiti oferă această facilitate, un fel de hop-on-hop-off aerian, în care vezi 6 insule 2 sau 3 zile în fiecare, la același preț pe care l-ai plăti pentru un zbor direct între insulele extreme. Zborurile sunt scurte, între 15 și 45 min.

Neavând eu pe atunci informația asta, am căutat mult până am găsit cele două companii care operau transporturi navale între Papeete și Bora-Bora: Hawaiki Nui și Taporo. De știut: Nu vei găsi pe net nici o cale de a cumpăra sau rezerva bilet la Hawaiki-Nui (compania care transportă și pasageri). Dacă cumva ai găsit un număr de telefon și suni la ei, în Polinezia Franceză (diferență de fus orar e maximă = 12 ore), nu garantez că vei reuși ceva (nu vorbeau decât franceză), pentru că oricum nu se poate plăti cu cardul, și rezervarea nu se face decât dacă plătești pe loc. Partea bună e că costă doar 180 RON dus-întors (în compoarație cu 1700 la Air Tahiti), partea proastă e că durează 21 ore fiecare deplasare (în comparație cu 20 de minute la Air Tahiti).

SIngura cale e de a vorbi cu cineva de acolo, care să cumpere biletele pentru tine. Oricum, chiar dacă vei încerca să cumperi bilete de la biroul lor, trebuie luate cu minim 3 luni înainte ca să fii sigur că prinzi loc, deoarece numărul de pasageri e limitat, nava fiind una de transport mărfuri. Toate aceste dificultăți sunt opera Air Tahiti, care a făcut tot posibilul să reducă la maxim călătoria turiștilor cu vaporul în Polinezia Franceza. Motivul e ușor de înțeles.

Până aici a fost organizarea. Am ajuns pe 19 septembrie, m-am prezentat pe Otopeni, am zburat cu Tarom la Londra, 3 ore escala pe Heathrow, de acolo, zbor de 13 ore jumătate până în Singapore (a nu se rata dacă îl poți vizita), două ore escala aici, apoi 9 ore de zbor până în Noua Zeelandă - Auckland, unde în cele 5h30 de escală am făcut o escapadă în centrul capiatalei, și am urcat în Sky Tower. Este autobuz direct din aeroport, cam 8 dolari dus întors, durată până în centru - cam 50 min. Urcarea în Sky Tower - 29$ NZ (cam 20 USD). Aproape am pierdut avionul din Auckland spre Tahiti, deoarece cu 60 de minute înaintea zborului, poarta se închide. M-au salvat două Americance al căror zbor întârziase, și au trebuit să mă lase și pe mine să urc în avion. Până aici am zburat cu Air New Zealand, de aici cu Air Tahiti Nui. Deja în acest ultim avion se simțea o altfel de atmosferă, de vacanță, de relaxare totală. După încă 5 ore de zbor, la 23:05 am aterizat în Tahiti. Cântec de chitară cu dans tradițional pe aeroportul Faaa, așa își primesc tahitienii vizitatorii. O localnică mi-a pus la gât una din acele coroane din flori, apoi m-am întâlnit cu localnicul la care aveam să dorm. Aveam 36 de ore de când nu mai văzusem un pat, dar ne-am dus totuși la o bere locală (Hinano Tahiti) în centrul Papeete, până la 2 noaptea. Pentru mine era ok, acasă în Ro era ora 14.

Dimineața primul lucru mi-am cumpărat o cartelă de Polinezia franceză, nu e ca la noi, ci pentru 100 min locale și 1GB de net am plătit 65 USD.

Important: dacă vrei să schimbi bani în XPF (moneda locală), sunt comisioane foare mari, parcă 10%, la cele două bănci locale, și nu poți schimba decât maxim 500USD pe zi. Așa că am găsit la unul din magazine o doamnă patron, care mi-a schimbat 1000USD fără comison, la un curs acceptabil.

De aici începea aventura. Nu luasem bilet la Air Tahiti, și nici nu reușisem să rezolv ceva cu transportul maritim. Din centrul Papeete, am mers pe jos, cam 30 min, până în portul lor naval. Am reușit să găsesc locația de unde pleca nava, surpriză, chiar în ziua aceea, la ora 15,30, cu destinația finală Bora-Bora, escale în 3 insule. Există așadar două transporturi pe săptămână. Ajuns acolo, dau pentru un tahitian gras, cu vestă verde și cască, care se ocupa de încărcarea mărfurilor pe navă. M-a văzut dezorientat, și m-a întrebat ce caut, i-am spus că aș vrea să mă urc la bordul navei. M-a întrebat dacă am bilet, i-am spus că încercasem toatre căile de a-mi cumpăra, și nu reușisem. Mi-a arătat biroul, și m-a trimis să încerc acolo. Cei doi de acolo mi-au spus că de mult timp nu mai au bilete, că nu se poate. Am încercat în fel și chip să-i mituiesc, nimic nu a mers, deși era ditamai vaporul. Am iesit afară resemnat, cu gândul să merg înapoi la aeroport s-mi iau bilet la Air Tahiti. M-a vazut omul gras cu vestă verde și mă întreabă ce am rezolvat, îi spun trist că nimic. Deodată pufnește în râs și îmi spune: „-Asteaptă aici până la 3, și atunci vii la mine și te urci pe navă. Eu sunt comandantul navei”.

Nu mi-a venit să cred, dar asta a fost, doar una din multele întâmplări când am știut ca acolo a fost mâna lui Dumnezeu. Așa că am călătorit cu vaporul din Tahiti până în Bora-Bora, 21 de ore, pe nava nu exista nici un confort, nici măcar în cabinele private, nu era concepută pentru transport pasageri. Dar atmosfera exotică, cele 4 insule pe care le-am văzut în drum spre destinație, nu lăsau loc la nicio neplăcere.

Pe 22 septembrie la 13:50 am debarcat în Bora Bora.

Am mers pe jos vreo 30 min din port până în Vaitape, la gazdă. Deja în seara acelei zile căutam un localnic care să îmi închirieze o piroagă (acolo aproape la fiecare poartă există o piroagă), sunt mari amatori de plimbări în lagună.

Deja îmi făcusem câțiva prieteni până seara, care, „coincidență”, chiar a doua zi voiau să facă o drumeție până pe vârful Pahia, cu vreo 30 m mai mic decât Otemanu, cel mai înalt vârf din insulă, vreo 750m. Otemanu nu e accesibil, deoarece are pereți verticali pe toate părțile. Deși părea simplu, doar 7 sute și ceva de metri, s-a dovedit a fi un traseu foarte dificil, abrupt, și cu multe urcări aproape verticale, pe funie, Nu mai zic de pământul moale, nămolos pe alocuri, dar, in 4 ore de la plecarea din Vaitape, pe jos, eram pe Vârful Pahia, de unde splendoarea lagunei îți tăia respirația. Un moment unic, care merita totul. Secretul este să ajungi acolo cât mai de dimineață, când de obicei e senin, și se vede toată spledoarea apelor azurii ale lagunei pierdută în Pacific. Tot de acolo se mai văd insula în formă de inimă, Tupai, care e privată, nelocuită, cu o lagună superbă în mijloc, și toate resorturile de lux, din Bora-Bora, toate situate în lagună. Se văd și insulele vecine, Tahaa, Raiatea, și daca e senin chiar și Maupiti, la vreo 50 km depărtare.

Maupiti are exact aceeași formație ca Bora-Bora, munte în mijloc, înconjurat de o lagună azurie superbă, dar e încă necunoscută.

A doua zi, tot de la localnici am închiriat o bicicletă - negociat cam 10USD pe zi, cu care am făcut turul insulei, timp de două zile. Nu are decât o singură șosea principală, asfaltată.

IMPORTANT: Mi-a luat 3 zile să îmi dau seama că deși văzusem toată insula și îi făcusem turul, nu văzusem încă nici unul din peisajele pe care le vezi pe net când cauți imagini cu Bora-Bora. Satele din insulă arată foarte sărăcăcioase, casele sunt mai mult colibe. Ca să vezi adevărata splendoare, și imaginile de pe net, trebuie să fii cazat în lagună, NU în insula propriu-zisă. Adică pe limba aceea de pământ care înconjoară muntele din mijlocul lagunei, în care locuiesc toți localnici. Aproape tot țărmul insulei este comun, ca și cum ai fi la marea neagră, nimic ape azurii, și în 32 de km de țărm, are doar o singură plajă unde poți lua contact cu apele azurii care îți taie respirația: plaja Matira. Cea mai ieftină cazare acollo, dacă vrei să stai chiar pe mal cu vedere lka lagună - cam 500RON pe noapte. În rest în insulă totul este comun, toate satele sărăcăcioase, colibe, etc.

Deci plaja Matira nu trebuie ratată, acolo apa e mică, reciful de corali e foarte aproape de țărm, se poate face snorkeling, și vedea corali minunați și mulți pești colorați. Lângă plaja Matira sunt singurele două resorturi localizate pe insulă, Intercontinental Le Moana, și Sofitel, celelalte fiind localizate în lagună.

Următoarele două zile m-am plimbat prin lagună cu piroaga închiriată de la un localnic care m-am împrietenit, și i-am dat 50USD pentru două zile. A fost una din cele două experiențe care au meritat la maxim. Plecam dimineața vâslind, din Vaitape, și ajungeam cam după 30 min de vâslit deasupra recifului de unde se poate admira adevărata splendoare a acelor locuri. E singura varinată de a vedea laguna liber și fără constrângeri: pe cont propriu. Orice altă metodă plătită local, nu îți va oferi splendoarea acelor ape cu nuanțe infinite de la verde până la aproape alb. Turul lagunei cu skijet costă 300USD, durează maxim 3 h, dar ești însoțit de ghid, și nu ai voie să mergi decât pe unde te duce el. Tururile cu bărci sunt și ele scumpe, oferite de resorturi în principal, dar evită apele foarte mici pentru a nu deteriora ambarcațiunile. Cu piroaga însă poți merge cât vrei, unde vrei, dezavantajul e soarele puternic, și energie pe care o consumi la vâslă.

Cum spuneam mai sus, adevărtata splendoare se vede numai din lagună. Așa încât din a patra zi, mi-a venit ideea să încerc să solicit o vizită plătită la Sofitel, ca să aflu că anumite resorturi oferă un așa zis Day-Pass, care îți dă acces în resort de la 10 dimineața, la 5 după masa, cu condiții care diferă de la resort la resort.

Sunam deci cu o zi sau două înainte, și administrația resortului îmi comunica dacă acceptă vizita, prețul, și condițiile.

Primul resort pe care l-am văzut a fost Sofitel Bora Bora Private Island. Am plătit 100USD, în care am avut inclus transportul de la resortul Sofitel din insulă (5 min cu barca rapidă), și o masă. Mi s-a părut foarte convenabil, în condițiile în care ăsta era cel mai ieftin resort din Bora-Bora, unde puteai găsi un bungalow începând de la 2800RON pe noapte. Cel mai scump resort este Four Season, unde bungalowrile pleacă de la 5500RON pe noapte. Dar ajungem și acolo.

Imediat ce am coborât pe insulița privată a lui Sofitel, totul s-a schimbat. Deodată mă vedeam înconjurat de acele peisaje de paradis pe care le vedeam în pozele de pe net. Vedeam apele superbe din lagună, cu muntele pe fundal. Totul în resort este aranjat de așa natură încât să folosească la maxim toate binecuvântările naturii. Totul acolo te lasă fără respirație, îmi venea să nu mai plec de acolo. Cam 3 ore mi-a luat ca să vâd fiecare centimetru din insuliță, apoi am facut snorkeling în grădina de corali aflată la doar 50 m de insulă - a NU se rata daca ajungi acolo.

Atunci mi-am dat seama de discrepanța totală care exista între viața din insulă și viața din lagună. În insula - sărăcie, colibe, localnici, țărmuri cu nimic spectaculoase, iar în lagună - luxul exorbitant al resorturilor de 5 stele, apele azurii, pe care nu te poți sătura să le privești, și, mereu pe fundal, silueta vârfului Otemanu. Ăsta e punctul comun al resorturilor, toate sunt înconjurate de apele verzi-deschis, și au în fundal priveliștea muntelui, doar profilul lui diferă în funcție de resortul în care te aflii.

De reținut că dacă obții un Day-Pass la Sofitel, va trebui să ajungi cumva din Vaitape la baza nautică a lui Sofitel, de unde te ia barca lor rapidă, lucru valabil pentru toate resorturile. Fiecare resort are baza lui nautică pe insulă, de unde te iua ambarcațiunea lor și te duce în lagună la resort. Asta dacă nu cumva ai transferul asigurat direct, de la aeroportul din Bora-Bora, care nu e în insulă, ci în lagună.

Pentru următoarea zi am reușit să obțin acces la Saint-Regis, unul din cele mai scumpe și mai luxoase resorturi. Spre mirarea mea, m-a costat doar 65USD, dar nu am avut masă inclusă. Domeniul lui Saint Regis este destul de mare, include mai multe insulițe (numite motu), legate între ele prin mici poduri de lemn. Fiecare colț din resort îți taie respirația, parcă ești cu totul în altă lume: palmierii, plaja albă, laguna interioară, profilul inconfundabil al muntelui Otemanu pe fundal, tot staff-ul amabil, mereu zâmbind, care îți stă la dispoziție.

Cel mai greu am obținut acces tocmai la Four Season. Inițial, mi-au propus un preț de 500EUR, doar pentru vizită + transport de la baza lor nautică. Dar le-am propus să îmi asigur eu transportul, și am ajuns la 250EUR, cu o masă inclusă. Oricum scump, pentru o zi de vizită. Umblând din poartă în poartă prin insulă, am reușit să găsesc un localnic dispus să mă ducă până acolo cu barca personală, pentru 60EUR dus întors (15 min de la țărm până în resort).

Pot să spun că fiecare secundă petrecută în Four Season a meritat banii. Acolo m-am simțit exact ca în paradis. Resortul avea o suprafață destul de mare, format din mai multe motu, legate intre ele, Printre toate aceste motu, circula un flux de apă azurie care venea din Pacific, care alimenta laguna interioară a resortului. Partea de est a resortului dădea spre ocean, unde puteai vedea valurile Pacificului cum se spărgeau de recif, iar cea de vest spre lagună, unde nu exista nici un val, nici un zgomot, ci numai apele acelea ca de cristal, nisipul alb, peștii colorați, pisicile de mare, și profilul, cel mai frumos unghi din care se poate vedea Vârful Otemanu. Totul acolo e de un lux exorbitant, totul e gândit în cele mai mici detalii. Am avut acces și la spa-ul lor, un domeniu întreg, cu tot ce îți poți imagina, inclusiv un jacuzzi situat parca chiar în mijlocul vegetației luxuriante, din care priveai valurile Pacificului.

Următoarele două zile am mai vizitat tot cu Day-Pass Intercontinental Thalasso Spa, și Le Meridien, fiecare pentru aproximativ 150USD pentru o persoană, cu o masă inclusă.

Nu am reușit să obțin acces la Conrad Bora Bora Nui, probabil resortul era plin, și atunci nu mai acordau Day-Pass-uri

Așadar, la final, există 3 recomandări, pentru cei care vor să viziteze acest loc: vârful Pahia, vâslitul prin lagună, și vizita în resorturi, care îți vor oferi adevărata experiență a paradisului, o experiență pe care nu o poți uita întreaga viață.

În total au fost 12 zile petrecute în Bora Bora, după care m-am întors cu vaporul în Tahiti, am stat acolo două nopți, am închiriat o mașină (Logan!) cu care am făcut turul insulei, iar sâmbăta am zburat spre Hawaii-Maui, pentru 7 zile, sper să descriu și aventura aceea într-o poveste viitoare.

Să fie de folos povestea asta, și de ajutor celor care vor să călătorească spre Pacificul de sud.

---

VIZUALIZĂRI: 13020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI