GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la Strasbourg la Rochefort - partea a doua - Besancon
Am parasit cu greu Colmarul, si am plecat mai de parte pe drumul vinului. Am hotărât ca in Franța să evităm cât mai mult autostrăzile, pentru a putea vedea cât mai mult din locurile pe care le strabăteam. Așa că am setat GPS-ul să evite autostrăzile. Destinația din acea seară era Dijon-ul.
Dar, așa cum era să constatăm mai târziu, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
In graba cu care am plecat in concediu, am uitat GPS-ul acasă, așa că l-am folosit pe cel de pe telefonul mobil. Deși in paralel aveam și o hartă, am hotărât să respectăm intocmai indicațiile GPS-ului, ceea ce avea să ne conducă la schimbarea destinației din acea zi.
După ce am trecut prin cateva mici localitați de pe drumul vinului alsacian, am lăsat in urmă Mulhouse-ul si Thanul si am ajums in Munții Vosges. Am urcat pe serpentine inguste, am ajuns in mici stațiuni montane, și așa am constatat că ne-am cam abătut de la drumul cel mai scurt spre Dijon. Mult mai târziu, aveam să ne dăm seama că opțiunea programului GPS de pe telefonul mobil de a evita autostrăzile, a insemnat evitarea și a drumului național principal din Franța, pe care GPS-ul il vedea ca pe o autostradă, Așa se face că am ajuns să explorăm munții Vosges, destinație la care nu ne gandisem.
Munții Vosges se intind de-a lungul marginii vestice a Campiei Rinului, și poartă numele zeului celtic al munților, pădurilor și vânătorii. Cu o lungime de aprox. 125 Km și o lățime de 70 Km, sunt considerați rudele apropiate ale munților Pădurea Neagră. Au vîrfuri rotunjite, motiv pentru care au fost botezați munții balon, iar multe creste sunt botezate baloane.
La cel mai inalt ‘’balon’’ aveam să ajungem și noi, respectiv la Grande Ballon, cel mai inalt varf, de 1424 m.
Drumul a inceput să coboare intr-o vale intinsă, și noi ne cam rătacisem. Cu harta in mână, aveam să constatăm că nu prea mai aveam cum să ajungem in Dijon inainte de lăsarea intunericului.
Dar, trecând pe lîngă un indicator care ne spunea că orașul Besancon este aproape (cred ca erau aprox. 50 Km) ne-am hotărât să innoptăm acolo.
Ajunși in Besancon, ne-am indreptat spre centrul orașului, in căutarea unui hotel. Orașul era aproape inchis circulației rutiere, intreaga infrastructură fiind in reparații capitale.
După ce ne-am cazat, am plecat să explorăm orașul, cat mai puteam până nu se intuneca.
Besancon-ul, capitala regiunii Franche Comte, este situat intr-o buclă a râului Doubs, și este inconjurat de coline.
Cu unul dintre cele mai frumoase centre istorice din Franța, a fost inclus in patrimoniul Unesco.
In seara in care am ajuns, ne-am plimbat pe străzile largi din centrul vechi, cu cladiri impunătoare construite din piatră, datând din evul mediu și din perioada renascentistă.
A doua zi, dimineața, am ieșit să vedem orașul la lumina zilei, și am inceput cu Citadela, una dintre cele mai frumoase capodopere ale arhitecturii militare. Citadela a fost construită după planurile lui Vauban, și in prezent găzduiește o serie de muzee, un restaurant și magazine, oferind o vedere magnifică a intregului oraș și a imprejurimilor sale.
Orașul mai gazduiește și cateva vestigii romane, printre care cea mai importantă este Porte-Noir, un arc triumfal din secolul 2.
Cu părere de rău am părăsit orașul, pentru că in acea seară ne propusesem să ajungem in Rochefort, la țărmul Atlanticului.
Pentru că ar fi trebuit să facem un mic ocol, vizitarea Dijonului a rămas pentu următoarea vizită in Franța așa că am intrat din nou pe drumul vinului, de această dată din Bourgogne. Regiunea este renumită pentru vinurile sale, atat roșii cât și albe.
Drumul pitoresc, este mărginit de vii intinse și de mici sate, cu case din piatră, cu grădini marginite cu garduri mari, din piatră. Din loc in loc ești indemat să oprești ca să deguști din vinul locului. Regiunea merită dedicarea mai multor zile de concediu, iar noi, din păcate, nu am putut opri. Ne rezervasem cu o seară inainte o cameră la un hotel in Rochefort, așa că trebuia să ajungem in acea seară.
După ce am trecut prin Nevers, Chateauroux, Poitiers și Niort, am ajuns, seara tărziu și la Rochefort.
Am găsit hotelul, am mancat ceva la restaurantul acesuia, și obosiți, ne-am retras in cameră.
A doua zi urma să vedem pentru prima oară, OCEANUL.
Trimis de Mika in 02.08.14 19:57:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul mi-a trezit amintiri... Puteam sa jur ca sunt Muntii Jura, nu Vosgi!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)