Aqaba la ceas de seară

TIPĂREȘTE

O mare provocare și, totodată, o reală bătaie de cap în proiectarea traseului pentru cele 7 zile de vacanță în Iordania a reprezentat-o continuarea acestuia din Wadi Rum, deșert ce a reprezentat una din locațiile filmului vizionat aseară. Ca să vezi cum se potrivesc lucrurile uneori!

Dilema consta între a parcurge cei 71 de kilometri până în stațiunea perlă iordaniană Aqaba sau pentru a ajunge în Rezervația Dana Biosphere.

Nu vă ascund că m-am hotărât doar cu vreo câteva zile înainte de plecare, după ce am consultat prognozele meteorologice și mi-am dat seama că mi se oferă oportunitatea de a face o baie și a înota taman în mijlocul lunii ianuarie, ofertă pe care nu știu când o voi mai avea.

Așa că, din deșert dă-i drumul spre mare!

Diferență extrem de mare de temperatură la capătul distanței amintite mai sus! Plecăm înainte de apus, înfofoliți din deșert și ajungem seara, după ora 18, în Aqaba, acolo unde plimbarea în tricou și pantaloni scurți e obișnuință pentru turiști.

Vai, dar ce plăcut e după o zi - splendidă de-a dreptul - dar în care vântul te-a năucit, să ajungi la malul mării, pe o faleză care îți dă senzația unui sfârșit de iunie de-al nostru...

Nu pot sta în cameră, e prea incitantă această atmosferă și această lume orientală. Nu am venit până aici pentru a-mi plânge de oboseală. Și ard de dorința contopirii cu realul local. Plin de - da, chiar foarte mulți - turiști care mișună care încotro, unii încă având urme ale ieșirii din mare, deși s-a înnoptat de ceva vreme și ne aflăm, totuși, în primele zile ale anului, în iarnă.

O iau singur la plimbare, Adriana e prea obosită pentru a mă însoți, și îmi propun un tur nocturn care să cuprindă cât mai mult din ceea ce arată foarte iluminata stațiune și, totodată, cel mai elegant oraș iordanian.

Ies din hotel și fac dreapta pe King Hussein Street, artera principală, cu două benzi pe fiecare din sensurile de parcurgere, despărțite de un spațiu verde presărat de palmieri.

În partea stângă e faleza și marea. Cobor să calc și nisipul plajei Al-Ghandour după ce astăzi m-am delectat prin cel al deșertului și nu îmi ascund mirarea când observ încă prezența oamenilor la malul mării. Și a foarte multor copii.

Nu mulți, nu gălăgioși, astfel că cele câteva minute petrecute în zonă au menirea de a mă destinde plăcut.

Las pe partea dreaptă Moscheea Sharif Hussein bin Ali ce se ridică elegantă în noapte, sublim luminată de spoturi interesant poziționate iar la sensul giratoriu din imediata apropiere fac stânga și cobor puțin pentru a ajunge la Marina - The Royal Yacht Club of Jordan.

Un stabiliment ridicat pentru a servi ca loc de masă localnicilor și turiștilor în cele câteva restaurante elegante, având diferite specificuri culinare și cu mesele poziționate pe terasa ce oferă un cadru panoramic excelent asupra Mării Roșii și a orașului israelian Eliat, aflat pe celălalt mal.

De nu dorești să îmbuci ceva aici, opțiunea alternativă se află la mică distanță. Chiar de nu am învățat încă araba, după logo-ul atât de cunoscut îmi dau seama că firma americană de preparat hamburgeri are gurmanzii ei și prin Orient.

Din dreptul acestuia fac - iarăși! - dreapta, urc puțin după care tot dreapta și mă pomenesc în zona comercială, agitată oarecum și cu o multitudine de oferte. Un mall sare în ochi prin luminile puternice ale fiecărei ferestre. Nu cred că am văzut în altă parte mai multe seturi de pături și perne la vânzare ca aici. De parcă locuitorii și le-ar schimba lunar...

Zăbovesc în fața unei dughene în care un tinerel face deliciul turiștilor prin jongleriile la care supune aluatul lipiilor înainte de a-l băga la copt, adulmec acel miros degajat din prăvăliile cu marfă de slabă calitate, mă strâmb când văd mizeria dintr-o măcelărie și îmi piere orice poftă de a mai gusta ceva.

În colțul unui bloc aud ceva zarvă. Montate pe pereții acestuia se află două televizoare, dosite cumva în niste cutii de lemn ce se închid cu lacăt la sfârșitul vizionării, iar microbiștii urmăresc meciul Newcastle - Chelsea, din Premier League. Nu sunt tradiționalii suporteri englezi ce dau pe gât halbe de bere în puburi, ci cei localnici ce stau sub cerul liber la mese și scaune din plastic, doar cu vreun pahar de unică folosință în față, conținutul acestuia fiind ușor de ghicit, apă sau ceai.

De cum am intrat în oraș dinspre Wadi Rum, am observat, bine iluminată, o moschee ce mi-a luat ochii prin dimensiunile ei. Așa că, dacă tot nu am somn, îmi propun să ajung până la edificiul ce se vede cocoțat undeva pe un deal deasupra localității.

Să o iau pe drumul parcurs cu mașina mi se pare cam lung, așa că îmi zic să o iau pe scurtături, considerând că având mereu în față silueta acesteia, mă voi ghida ușor.

Asta la început. Trec de zona turistică și mă pomenesc în cartierele tradiționale în care oamenii stau la taclale pe trotuare, în jurul focurilor făcute în cazane sau vane de table și mă privesc cu subînțeles, cu o compătimire parcă pentru unul care își caută degeaba pe aici drumul spre lumină.

Apoi intru în maghernițe puturoase în care văd patru copii ce joacă o minge pe o stradă în pantă la lumina chioară a unui bec de mică putere. Le-am oprit balonul ce o luase neascultător la vale, toți patru au alergat după el, m-au înconjurat și unul mi-a mulțumit în engleză în timp ce ceilalți mă întrebau cine știe ce în limba lor.

I-am îndrăgit pe loc pentru acel ”thank you” și mi-a părut rău că nu m-am putut angrena în discuții cu ei.

Trecerea prin aceste locuri a reprezentat o experiență interesantă. Nu pot nega faptul că nu mă încolțise o oarecare stare de teamă, dar nu aveam acte sau bani la mine, iar asta însemna că nu prea aș fi avut nimic de pierdut.

Dar nimeni în toată această plimbare prin zonele acelea sordide nu m-a privit provocator, nu a scos vreun sunet care să inspire mânie sau dezaprobare că un turist le-a încălcat zona.

Țin minte că eram privit cu ochi blânzi și inexpresivi de câteva persoane în vârstă care aproape moțăiau în jurul focurilor din stradă. Poate pentru că pașii mei le-au întrerupt picoteala...

Am spus-o și în alt articol dedicat Iordaniei, o repet și aici, această țară este foarte sigură. Am constatat-o inclusiv prin această nebunie a mea de a mă avânta departe de centrul orașului, mult în afara zonei turistice.

Iar această nechibzuință, totuși, a făcut posibilă creionarea articolului de față, cel cu numărul 100 de la debutul meu pe AFA...

---

VIZUALIZĂRI: 4991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI