Mănăstirea Sümela, azi muzeu

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Sümela a fost mereu pe lista mea de dorințe turistice. Mereu se schimba poziția ei pe listă dar iată că fără să mă gândesc prea mult, am ajuns să o văd. Cine m-a dus acolo? Dumnezeu ar zice unii, pentru că a scuturat grav unele locuri de pe planetă  și am ales să schimb traseul unei vacanțe deja programată, doar pentru a nu vedea suferința proaspătă pe viu. În fine, vis împlinit, am fost acolo la Mănăstirea Sümela, de fapt la muzeul fostei mănăstiri!  

Și mulțumesc mie că m-am documentat serios de acasă! Altfel, la fața locului aș fi fost într-o oarecare confuzie…

Am fost plăcut impresionată de locul  în care se află resturile bătrânei  mănăstiri, de oamenii întâlniți și de senzația aceea ciudată că de fapt, indiferent cui ne rugăm, avem același început și același sfârșit pe planetă. Spun asta pentru că am avut confirmarea a ceea ce au scris alți călători. Am văzut o femeie îmbrăcată tradițional  zonei în care am fost și care nu s-a sfiit să-și facă Namaz-ul sau acea rugăciune în gând, Du’ā, către Meryem Ana, cum o numesc turcii pe Fecioara Maria. Discutând cu o colegă umblată prin lumea arabă, ne-am dat seama, după cum se ruga,  că nu era o creștină căsătorită cu un musulman, ci o practicantă a islamului. Este doar o simplă întâmplare să vezi așa ceva într-o mare de oameni care doar își fac selfie-uri fără număr și trec indiferenți mai departe….

În traseul nostru prin Anatolia nord-estică am ajuns în provincia Trabzon, cu ieșire la Marea Neagră. Deja părăseam zona orașelor mai triste prin neimplicarea voită  în modernizarea lor, Van și Kars. Trabzon este puțin altfel, arată mai bine. Voi povesti și despre el. Dar azi mă opresc doar la Mănăstirea Sümela.  

Pe pantele munților Zigana din zona Maçka, s-a înființat la sfârșitul sec. XX Parcul Național Altındere Valley / turcă Altındere Vadisi Milli Parkı, aici fiind o zonă interesantă cu faună și floră foarte bogate. Munții și văile, pădurile dese de cel puțin zece specii de pomi, ceața care este deseori prezentă, dau o senzație ciudată de admirație și teamă. Probabil că de aceea a fost aleasă zona   pentru înființarea unor lăcașuri de rugăciune. Dar și pentru siguranța locului deoarece în vechime puțini oameni se puteau abate în sus pe pantele acestor munți.  

Prin văile mai lejere ale acestor munți treceau și caravanele comerciale și tot aici erau multe locuri  de popas cu hanuri nu prea mari, cum permiteau spațiile. O zonă nu chiar pustie în trecut în care prin văi se strecurau comercianții iar sus de tot, pe pante abrupte,  ca niște cuiburi de vulturi cum scria un călător din sec. XIX, s-au ridicat mănăstirile ortodoxe ale grecilor pontici de sud: Sümela, cea mai importantă, apoi Vazelon, un lăcaș de cult important, o vreme cu rol militar dar ale cărui odoare și documente au ajuns în depozitele URSS și Turcia;  apoi  Kuștul, o mânăstire cu aproape 200 de călugări într-o perioadă, a avut o soartă asemănătoare. Au fost și altele mai mici, lavre, schituri  ori chiar peșteri transformate în mici capele de către pustnici. Vazelon și Kuștul sunt azi doar ruine năpădite de vegetație bogată, nu se vizitează, ba chiar spun localnicii că drumul spre ele este foarte periculos.  Din altele s-a furat tot, chiar și piatra construcțiilor deci nu li se mai știe nici locul. Chiar cele ce mai scăpaseră ascunse în tainele codrilor, au fost vandalizate. Toate lăcașurile creștine din zonă, chiar și cele ce mai scăpaseră ascunse în tainele codrilor și peșterilor, au fost deposedate de averi și alungați clericii în urma tratatului de la Lausanne în  1923 când s-a făcut schimb de populații între Turcia și Grecia.  

Ca un memento a ceea ce a fost cândva aici, sunt resturile mănăstirii Sümela aflată pe versantul muntelui la 300 m deasupra văii prin care curge un pârâu și la 1200 m față de nivelul mării...

Sümela, deși este atât de veche și atât de celebră,   informațiile despre originile ei sunt totuși  neclare. Unii susțin că doi atenieni, clerici ori doar niște laici evlavioși, pe nume Barnaba și Sofronios ce au trăit în timpul împăratului bizantin Teodosie I (375-395), au fost întemeietorii.  Călugării atenieni care nu se cunoșteau, au avut ceva vise așa că au pornit fiecare la drum până s-au întâlnit tocmai prin Trabzon, pe muntele Melas (negru). Acolo au descoperită într-o peșteră pe un bolovan,  o icoană a Fecioarei Maria. Găsitorii au pus cap la cap întâmplările și au zis că e semn divin și aici trebuie ridicată o mănăstire în care să fie adăpostită icoana găsită. Au ridicat primele construcții care au fost jefuite și  distruse în secolul următor. În sec. IV împăratul Iustinian i-a dat ordin unui comandant, Belisarios, să refacă mănăstirea și să o extindă. Unele documente aflate în posesia grecilor pontici din Trabzon susțin aceste perioade deși cercetări cu metode moderne infirmă vechimea atât de mare a zidurilor mai vechi. Unde e adevărul, Dumnezeu știe! Și tace!  

Cercetătorii spun că doar săparea în stâncă ar putea dovedi dacă există un altar, ceva care să ateste legenda atenienilor. Dar acest fapt este imposibil de realizat cu mijloacele tehnice actuale, susțin ei, căci ar risca distrugerea sitului. Deci misterul rămâne. Cert este că zidurile și picturile ce se văd astăzi, aparțin unor perioade mult mai târzii, se pare după sec. XII. Și sunt legate de scrieri și legende ale sec. XII-XIII, de Imperiul Bizantin, de dinastia din care provenea Alexios al III-lea  și mai apoi de cuceritorii turci, sultanii care au dat decrete de protejare dar și daruri importante mănăstirii. Nu pare deloc aiurea informația știind că sultanii înțelepți au asigurat păstrarea religiilor și bisericilor creștine, cu condiția respectării stăpânirii și stăpânitorilor.  Așa că de la Mehmet Cuceritorul, la Suleyman Magnificul și chiar câțiva după el, au asigurat permanent bogățiile Sümelei. În sec. XVIII câțiva domnitori români mai puțin cunoscuți, fanarioți, au trimis daruri bogate și sume importante de bani la Sumela, contribuind și ei la perioada cea mai strălucită a mănăstirii, sec. XIX. Clădirile ce se văd astăzi sunt îmbunătățite și unele chiar ridicate în sec. XIX.

Kader-ul, soarta cum spun turcii, i-a fost însă potrivnică mănăstirii. Sunt voci care susțin că înaintea invaziei rusești dintre 1916 și 1918, călugării din zonă au cam făcut politică, sperând că rușii, creștini ortodocși, vor cuceri definitiv zona Trabzon. N-a fost să fie pentru ei. Primii care au închis lăcașul plecând cu multe  odoare bisericești  și ucigând câțiva călugări au fost tocmai rușii conduși de Lenin. A venit apoi retrocedarea zonei către Turcia și schimbul de populații Turcia Grecia din 1923, așa că mănăstirea a fost desființată, parte din călugări cu ceva bunuri au reușit să se retragă în Grecia în zona Veria, o parte au fost uciși, alții  au trecut de partea noului stat laic turc.  Lovitura finală i-a fost dată în anul 1930 când un incendiu puternic, se pare provocat de căutătorii de comori, a distrus tot ce era lemn și chiar ziduri mai slabe. Dar multe dintre odoarele foarte valoroase sunt azi împărțite în muzee celebre din Grecia, Rusia, Turcia, Irlanda, cât și în diverse colecții particulare. Mănăstirea, ce rămăsese din ea,   a fost adăpost pentru animalele pădurii timp de 87 de ani.

Abia în anul 2010 la 15 august, de sărbătoarea Sf. Marii,  s-a permis o primă slujbă creștină aici. Acum se fac reparații, consolidări și se permite vizitarea. Deși gurile rele spun că ritmul de lucru e anemic.

Mănăstirea, așa cum o vedem azi, are o împărțire oarecum ciudată în interior, după cum s-au adăugat construcțiile de-a lungul timpului și după cum a permis locul. De-o parte și alta a peșterii biserică sunt construcțiile anexe dispuse pe o lungime de 40 m și înălțime de 17 m/5 niveluri. Sunt 72 de camere în care au funcționat birourile, biblioteca, chiliile, arhondaricul și balcoanele despre care se spune că erau puncte de observație asupra zonei. Orice ar fi fost, mi-ar fi plăcut să văd lumea pădurilor și crestele munților de la acea înălțime!

Peștera este de fapt cea mai sfântă zonă, aici a fost biserica încă din anul 386. Are hramul Adormirea Maicii Domnului și încă se mai văd straturile de pictură, cel mai nou din sec. XVII. Sunt scene din Vechiul cât și din noul testament, se mai observă pictura lui Isus Pantocrator. Dacă stai mai mult să cercetezi resturile de fresce, meditezi puțin și la vechimea globalizării, la cât de respectate au fost tradițiile artei bizantine pe pământ deja islamizat. Căci ce era cel mai vizibil pentru a-ți face o idee, a dispărut: tocăria și mobilierul de lemn. Dar există în câteva poze și desene ale călătorilor europeni din sec. XIX.

S-a descoperit și locul unde a fost trapeza lăcașului și fântâna adâncă de 40 m ce se alimenta cu apă adusă pe un apeduct de la 4 km depărtare. Chiar și izvorul miraculos al lăcașului de unde luau panaceul atât creștinii cât și islamicii, în bună înțelegere.

Sümela se află de mulți ani pe lista provizorie a UNESCO.

Icoana care stă la baza întemeierii  Sümelei, cea găsită în peșteră de atenieni,   nu este una obișnuită. Se spune că pictorul icoanei ar fi chiar Sfântul Evanghelist Luca. Legendele zic că Luca ar fi pictat-o pe Fecioară iar după moartea lui icoanele ar fi plecat singure prin lume. Adică purtate de îngeri. De asemenea informațiile sunt variate, unele legende spun că pictura Fecioarei ar fi fost făcută la cererea Ei, altele că Luca ar fi lucrat pe ascuns. Unele texte bisericești susțin că picura a fost cerută de credincioșii care nu puteau ajunge la Fecioară.

Prima icoană pictată a Fecioarei, se spune pe lemnul mesei pe care mânca Isus, Fecioara și Blândul Iosif, este cea ce a fost la mânăstire. În anul 1923 când călugării au fost alungați, au reușit să o ascundă. Abia în vremea premierului grec Eleftherios Venizelos (1864-1936) s-a ajuns la o înțelegere cu Turcia pentru căutarea locului unde a fost ascunsă și aducerea ei în Grecia. O puteți vedea la Mănăstirea Panaghia Soumela / Fecioara de la Muntele Negru din apropierea orașului Veria, Grecia, biserică ridicată special pentru adăpostirea icoanei. De fapt nu prea e nimic de văzut la icoană în afara ferecăturii de aur care datează din sec. XVIII. Tot ce a fost pictat s-a șters iar lemnul maroniu este rupt în două.  Unii dintre voi sunt convinsă că ați mers să o vedeți la noi acasă.

Diverse scrieri amintesc că Luca a pictat 3 sau 4 icoane cu Fecioara. Dar la câte icoane sunt inventariate pe glob - până azi 12 din câte am citit, majoritatea aflate în Rusia -  despre care se spune că  poartă semnătura evanghelistului, bietului om i-ar fi trebuit o viață matusalemică să le realizeze. Și, pentru că tot am intrat în această poveste a pictorului evanghelist Sf. Luca, cel puțin o astfel de icoană se spune că a ajuns și la noi în țară în mod misterios și pe locul unde a fost găsită, s-a ridicat o biserică. Este o icoană făcătoare de minuni, ca și cea de la fosta mânăstire de pe muntele Melas. Mă ajutați cu un răspuns despre locația ei în România?

Din Trabzon, oraș aflat la aprox, 47 km distanță, se ajunge cu transport în comun (solicitați informații la hotel) la parcarea principală a Parcului unde se plătește pentru mașini. Ghidul turc ne-a propus să  ia el  biletele de intrare și  în mănăstire  pentru că sus la lăcaș coada poate fi foarte mare. El oricum cobora să plătească parcarea  autocarului. De la acel punct am mai mers ceva cu autocarul până la parcarea microbuzelor muzeului. Acolo am plătit individual, cu bilet primit și atenționați să nu-l pierdem, transport dus-întors.  Ne-au lăsat la baza scărilor de urcare, lângă locul singurului magazin din zonă,   Sümela Boutique. Frumușel, apele clipocesc în jurul lui. E ultima șansă de a te aproviziona cu apa necesară, mai ales dacă este o zi caldă dar se poate și mânca ceva ușor pe bani mulți :)) Ești la 950 m altitudine unde te-a lăsat microbuzul.  De aici urci, cam  1000 m, te mai oprești chipurile să admiri natura dar în unele locuri abia îți tragi sufletul și ajungi la 1200 m altitudine.

Poteca pietonală este lungă, cu scări de piatră, de lemn ori chiar drumul natural, treptele sunt lungi ca  suprafață. Urcarea pietonală  se poate parcurge totuși fără  probleme mari. Nu însă de cei cu cadru metalic ori cărucior.  Există locuri de odihnă, mai sunt câteva bănci unde te poți odihni și admira zona. Pe o parte a potecii este panta muntelui, pe cealaltă valea adâncă dar sunt parapeți de lemn ce par solizi. De-a lungul drumului mi-a fost dat să văd cărucioare de copii cu lucruri în ele, chiar într-un loc și un bagaj curat cu două geci deasupra, bănuiesc lăsate de cei ce urcau și le era greu cu ele. Unul dintre cărucioare încă era acolo când am coborât.

În final în fața ochilor apare salvarea: scările de piatră spre primul platou și coada la verificat tichete. Merge repede. Dacă nu ai bilet, te așezi la coada lungă care merge, normal, mult mai lent. Treci de control, urci treptele multe și înguste, parcă 92 la număr și gata, ai ajuns în mijlocul unei aglomerații din toate etniile și religiile. Și iar urci, iar cobori căci așa este tot muzeul, nu doar cele câteva încăperi și ce a fost cândva peștera icoanei.

Fața aceea spectaculoasă a mănăstirii pe care o vedeți pe site-uri de orice fel, poate fi parțial văzută aici și fotografiată doar de pe traseul cu mașina proprie/autocar și doar dacă nu este ceață.

Aș recomanda ca vizita să se facă dimineața dacă e vară, să vă luați apă și ceva de ronțăit. De asemeni, o haină de ploaie este binevenită oricând, tot așa și încălțăminte adecvată, bazaltul este alunecos pe ceață și ploaie. Este o zonă renumită pentru schimbările bruște de temperatură.

Taxa de intrare este de 20 € astăzi!   La aceasta se adaugă taxa de parcare la intrarea în parc și tichetul dus-întors la microbuz.   Se pot lua bilete în sistem electronic de la hotel pentru intrarea în mănăstire.

Desigur am rămas cu bucuria că mi-am împlinit visul, cu o mulțime de date noi  despre întreaga zonă și mănăstire, cu multe pagini de istorie deschise, mult mai multe informații decât am lăsat în articol. Ca orice călătorie planificată și bine documentată  și aceasta a fost reușită,  chiar dacă am fost lipsiți de informații la fața locului. Panaghia Soumela / Preasfânta de pe muntele Mela, cum zic grecii zilelor noastre, o vezi, o fotografiezi dar în niciun caz nu o înțelegi dacă nu-i știi cât de puțin trecutul ei, al Trabzonului, al Imperiului Otoman,  vecinătăților acestuia  și mai ales  istoria reală a creștinismului….  

                                                        Vacanțe frumoase să aveți!

---

VIZUALIZĂRI: 342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI