Gazi Kars, capitala brânzei turcești

TIPĂREȘTE

Un popas de doar o noapte în Kars, a fost prea puțin. Aș fi stat două nopți în hotelul elegant, cu personal mai mult decât amabil, cu locuri frumoase în jur și desigur cu mâncare bună. Fără băuturi alcoolice însă 😉, ceea ce în casta bărbaților e blasfemie! Ioc alcool, și pe turcește și pe românește! Aș fi avut ocazia să aflu mai multe despre istoria orașului, despre tradiții, mâncăruri, multe alte chestii interesante geopolitic. Cum mă documentam când totul era scris în turcă în micuța bibliotecă a hotelului? Bineînțeles ca orice călător modern dotat cu ce îi este necesar… Și aș fi vizitat Muzeul de Istorie unde sunt depozitate o parte din comorile descoperite în orașul Ani. Doar o parte, restul sunt în muzeele și depozitele Rusiei, altele zac în pământul orașului Ani.

Kars, orașul de frontieră, are o istorie veche, foarte bogată. Cum altfel când aici s-au amestecat de-a lungul timpului multe culturi: după cât s-a descoperit a fost inițial un principat armean, cucerit de selgiucizi, apoi de mongoli și în sec. XV, anul  1535, de otomani sub puterea cărora a stat peste trei secole. Apoi sec. XIX cu ceva  intermitențe, a fost sub ocupația rușilor. Dar în antichitate pe aici s-au stabilit și urartieni, ceva hitițți, perși, greci pontici,  bizantini, iranieni și alte triburi cu nume greu de pronunțat. Deci un ADN tare eterogen. Azi predomină ceea ce oficial nu există, minoritatea  kurdă.

Situat la peste 1750 m altitudine, Kars are o climă rece în general, încă având zăpezi multe iarna. Este traversat de pârâul Kars.   Verile nu sunt foarte călduroase.

 Etimologia numelui nu este clară, sunt diverse variante printre care și georgianul kari, adică poartă. Turcii susțin însă că ar veni de la un trib turcic, Karsaks, stabilit aici în Evul Mediu.  

Kars are titlul de „cel mai vechi nume de provincie turcească din Turcia” .

Nu sunt multe obiective de vizitat în Kars. Doar patru la care adaug orașul Ani, acesta aflându-se însă la 45 km de oraș. De altfel turiștii care vin în Kars au ca principal obiectiv ruinele Ani. Ghizi și plecări pentru Ani sunt doar din Kars, un singur dolmus direct  pe zi. Ar mai fi cele câteva taxiuri din oraș. Cele două autogări, din câte am aflat atunci, nu prea au renume bun.

Privirea oricărui turist e atrasă de casele total diferite de restul zonei anatoliene din nord-est. Sunt case construite în timpul perioadei de ocupație rusă și stilul lor gri mohorât e cunoscut ca baltic. Zona Kars a fost mereu în cuiul cătării URSS, chiar și după anii 1950, ca de altfel întreg țărmul Kara Deniz!

Cetatea  este ușor vizitabilă fiind chiar  în centrul istoric al orașului. A fost inițial  un post militar construit în secolul XII și care avea rol de a apăra orașul împotriva mongolilor, georgienilor, perșilor sau forțelor rusești. Pentru a ajunge la Cetatea Kars se urcă cele câteva scări și se intră pe una dintre cele două porți care mai sunt încă în picioare. Priveliștea este frumoasă asupra întregului oraș, dar și asupra împrejurimilor. Construită din bazalt, a avut cândva  22 de turnuri, astăzi doar puține sunt intacte. Intrarea este liberă, este deschisă 24 de ore din 24. Dar din cele 24 de ore v-aș sugera să o vizitați doar pe lumină naturală!  

Moscheea Kümbet,  în limba turcă Kümbet Camısı, adică Moscheea cu Cupolă.  Aceasta a fost inițial  Biserica Armeană a Apostolilor,  care a fost apoi transformată în moschee, fără însă a distruge elementele specifice bisericilor armene (iconostasul altarului). Construită în 930 d. Hr., a fost inițial biserică apoi abandonată după Tratatul de la Kars, folosită drept depozit până în 1993 când a fost luată de suniți și transformată în moschee. Este cunoscută și sub numele de Catedrală deoarece aici a funcționat catolicos-ul armean.

Moscheea Fethiye, ca și Moscheea Kumbet, și aceasta a fost inițial o biserică creștin ortodoxă doar că era  rusească, din sec. al XIX-lea, închinată Sfântului Alexander Nevsky (cneazul erou din timpul cruciadelor nordice). Era cunoscută și drept Biserica Cazacilor. Pentru a o transforma în moschee, clădirea originală construită în stil rusesc a fost adaptată (i s-au dărâmat turlele în formă de ceapă și s-au construit două minarete în locul domurilor originale. La fel și clopotnița, a fost demolată).   Moscheea este situată în zona centrală a orașului.

Privind atâtea moschei provenite din biserici ortodoxe, nu poți să nu cugeți la cuvintele unui scriitor (Dan Bârliba):  Minaretele Moscheilor şi turnurile Catedralelor sărută evlavios unul şi acelaşi Cer...

Muzeul de Arheologie, nu l-am vizitat deci nu pot spune nimic dar din pliante mi-a părut interesant deoarece conține ceva  artefacte de la Ani și din depozite  hittite  interesante.

Podul de piatră cu trei arce, făcut din bazalt șlefuit prin sec. XV, refăcut două secole mai târziu în urma prăpădului produs de o inundație, este funcțional și azi.

 Străzile orașului dar mai ales cele din zona de sus, cea veche, deci cea mai căutată de turiști, sunt pline de magazinașe  care vând mandiră, adică brânzeturi. Și multe feluri de miere de albine și plante uscate. Dar brânza este principalul produs, mai ales Kars Kashar și Kars Gruyère. Da, chiar așa. Brânza Gruyère, metoda de fabricație de fapt, a fost adusă aici de un elvețian acum 150 de ani. Fiind într-un circuit prin țară a descoperit această zonă în care localnicii făceau o brânză bună. Aici exista deja o fabrică modernă de produs brânză, la nivelul sec. XIX, deschisă de ruși. Rușii au fost stăpâni în zonă aproape un secol, până când Stalin, în timpul ascensiunii sale, a cedat-o turcilor. Ei bine rușii, în celebrele lor schimburi de populații, au adus aici comunitățile rusești care nu se supuneau bisericii ortodoxe ruse. Adică erau cei ce consumau doar lapte și produse lactate în timpul posturilor mari, secta molokanilor, molok (rus) / lapte (au fost câțiva și în Dobrogea).  Specialiști în produse lactate, mari crescători de vaci, cu un comportament demn în societate, faima molokanilor a înflorit în mijlocul pajiștilor unde ierburile păscute de vaci duceau la o producție bogată de lapte deosebit. Vizitatorului elvețian de care vorbeam mai sus, i-a plăcut laptele aparte de cel european și mai ales seriozitatea păstorilor și a celor ce fabricau brânza atunci. Așa că i-a învățat pe lăptari și metodele elvețiene iar astăzi ei produc sub licență proprie. Este o întreagă istorie a etniilor care au învățat procedurile fabricării brânzei de Kars, deoarece rușii, când au pierdut zona Kars, și-au luat înapoi molokanii, pe cei mai buni desigur. Molokanii rămași s-au amestecat cu noii veniți, turcii karapapak, pe care i-au învățat tainele, primind în schimb protecție.  

Ca și în Europa însă, tot ce este  natural începe să se piardă. Rasele de vaci anatoliene încă rezistă politicilor dar cele de oi sunt în pierdere, așa că și brânza este acum în proporție de 60/40 % lapte vacă/oaie față de 90/10. Metodele tradiționale de fabricare sunt modificate, mucegaiurile încep să fie blamate. Cum spunea un ghid local,  noile reguli de igienă, creșterea  tehnicilor de producție industrială dar mai ales declinul raselor autohtone de vaci și oi, amenință viitorul acestor brânzeturi.  Aș fi fost curioasă să aflu dacă magazinul unde am fost noi, ales la întâmplare și nu impus de ghidul local, face parte dintre cei 18 producători din Kars ce încă au voie să folosească metode tradiționale, vechi. În total sunt 76 de producători autorizați și toți au clienți pentru că, aveam să aflăm, mulți turci bat drumurile spre Kars doar pentru a se aproviziona cu brânzeturi.  

Toate brânzeturile servite în circuit, în zona aceasta, au fost bune, foarte bune și diferite. Cel puțin eu și soțul meu la md ne alegeam întâi brânzeturile, să nu rămânem doar cu gândul  la ele :)).  

Mierea este foarte parfumată, puțin scumpă. Dar miere neagră ca acolo, n-am întâlnit pe nicăieri! De un negru intens, puțin acrișoară însă despre parfumuri nu pot aminti că salivez! Au de obicei stupine interesante, în șoproane cu mai multe niveluri, unele cât un bloc cu patru etaje. Foarte, foarte rar vezi stupi pe marginea drumurilor. Îi țin departe, pe dealuri și munți. N-au nevoie să plimbe stupii, natura e darnică cu multele plante, 3000 specii zic ei, ce necesită polenizare. Iar albinele ori măcar reginele, sunt și ele speciale, caucaziene! Și sunt inseminate artificial, că de, trăim în sec. XXI iar acomodarea lucrătoarelor cu regina se face prin mită: o bucățică de prăjitură însiropată ce înconjoară noua regină! Într-o zonă atât de amărâtă la prima vedere,   poveștile despre supraviețuire sunt deosebite.  

Cu mașina personală este cel mai bine dacă vrei să vezi ușor împrejurimile. Dar e obositor iar în cazul unei vacanțe cu timp limitat, nu prea merită efortul. Cel mai bine este cu avionul, știut fiind că pentru distanțe precum cea de la Ankara ori Istanbul, timpul este muuult mai scurt și chiar prețurile pot fi mai scăzute față de autobuzul care face 20-30 de ore. Există și varianta unui tren turistic, două zile ca timp, dar biletele se iau cu multe luni înainte, poate chiar și un an, cei ce se bat pe ele fiind bloggerii, după cum afirmă turcii!

Pentru a vizita Ani, cu puțin efort în Kars poți găsi un ghid neautorizat vorbitor de engleză,  necesar dacă vrei să vezi și să afli mai multe. Ghizii oficiali sunt greu de găsit în estul Turciei dacă ești  călător singur,   pentru că numărul de autorizări pe zonă e foarte, foarte mic.  

O altă ocazie de a ajunge în Kars, iarna, ar fi că la aproximativ 60 km de cetatea din Kars ori 50 km de la aeroportul orașului, este stațiunea de ski Sarıkamış. Eu nu schiez, deci ioc informații de la mine. Doar că feciorul meu a făcut o simulare de vacanță acolo cu un mic grup de prieteni,  pentru februarie ac. I-a dat cu mare minus la timpul petrecut pe drum, dus-întors, funcție de concediile  lor, orice mijloc de transport ar fi folosit.

Sunt convinsă că cei care cunoașteți  ceva turcă ori cei ce ați fost atrași de biografiile  lui Kemal Atatürk, nu veți căuta pe hartă orașul Gazi Kars ci doar Kars. Pentru că voi știți deja că veteran în turcă se spune gazi. Ei bine orașul Kars este alintat, spre mândria localnicilor, Gazi Kars.   Kars este primul oraș anatolian care a primit medaliile Veteran și Medalia Victoriei Kars, ambele pentru imensele pierderi umane suferite în timpul războaielor cu rușii, în sec. XIX, mai ales pentru modul barbar în care au fost uciși soldații turci.

Cum m-am simțit singură prin Kars (grupul s-a spart de bună voie, fiecare cu interesele lui)? Singura problemă a fost o puștoaică bine drapată care, sub motivul că îmi vinde niște șosete, se tot băga în mine. Eram în zona pustie a unei moschei pe care aș fi vrut să o vizitez. Când credeam că nu mai scap de ea, un localnic i-a zis ceva de a luat-o la fugă tipa, omul și-a cerut un fel de scuze și, la întrebarea mea dacă am voie în moscheie, mi-a zis că nu. Poate era ceva ceremonie, nu știu.  Însă mi-a făcut semn spre aparatul de fotografiat și exteriorul clădirii.  

În zona istorică nu sunt case de schimb valutar și nici ATM-uri. Chiar am căutat unul dar… ioc! Bănuiesc că în jos spre blocurile noi sunt dar n-am încercat.

La magazinul de brânzeturi oamenii au fost foarte amabili, chiar după ce s-au făcut cumpărăturile și am ieșit din incintă. Ne-au văzut din magazin că mai zăbovim puțin pe băncuțele din față și imediat au venit cu tava cu ceaiuri din partea lor, deși ne serviseră și în magazin până s-au ales și împachetat brânzeturile.

 În afară de brânzeturi și miere, nu prea ai ce cumpăra de dar.   Poate ceva de lână naturală căci sunt renumiți și la prelucrarea acesteia dar în drumul nostru n-am întâlnit nicio ofertă. Au și dulciuri la cutii dar n-am riscat, fiind o zonă ocolită de turiști. Bună a fost  pâinea luată din brutărie, avea un gust deosebit. Probabil grâul mai primitiv, așa am citit.

Se poate plăti (se putea când am fost eu) și cu euro dar nu peste tot. La restaurant n-au acceptat card.   Tinerii vorbesc engleză sau o variantă 😄 dar te înțelegi cu ei. În rest se vorbesc mai multe limbi ori dialecte, după nația localnicilor, deși oficială e turca.

Cu ce impresie am rămas după o noapte la un hotel elegant, superb, Katerina Saray și contactul cu adevărul  pe lumina zilei? Desigur cu ceva din realitatea locului, atât cât situația mea de turistă în grup organizat mi-a permis să văd atunci, comparând cumva și cu amintirile mele din micile orașe românești de dinainte de 1989, combinate cu ideea indusă de scriitorul  turc premiat cu Nobel dar și cu mulțumirea că am descoperit pe viu puțină  istorie, că am văzut un ultim karapaplakar pe care mi-a fost însă teamă să-l fotografiez:

… … Ka, când înainta grăbit pe sub moşmonii şi platanii covârşiţi de zăpadă, a simţit o asemenea amărăciune văzând casele de pe vremea ruşilor, coşcovite şi dărăpănate, cu geamurile străpunse de hornurile sobelor, ninsoarea care se cernea în biserica armenească pustie, durată cu o mie de ani în urmă, care se ridica între depozitele de lemne şi transformatorul electric… … … pe podul de piatră vechi de cinci sute de ani ce traversa pârâul Kars, acum îngheţat, fuioarele subţiri de fum ce se ridicau dinspre magherniţele din mahalaua Subcetate care, sub ninsoare, părea aproape fără suflare, părăsită, încât i s-au umplut ochii de lacrimi… … Orhan Pumak, Zăpada / Kar (în limba turcă)

---

VIZUALIZĂRI: 362 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI