Turcia, patina timpurilor

TIPĂREȘTE

În clipa aceea corpul meu fizic, credeam eu, dar mai ales sufletul meu, simțeam cum se scurge încet prin decupajul sandalelor de le aveam în acea zi: oare ce avea să-mi reproșeze partenera de discuție și călătorie? Desigur că urma o palmă simbolică….

Răsuflu ușurată, pentru moment , simțind că obrajii mei erau invadați de un cabernet autentic și întreb despre ce hotel e vorba. Primesc răspunsul și abia când pauza de drum s-a terminat și autocarul s-a pus în mișcare, caut pe AFA cazări în Konya. Și … evrika! Un loc „sexos” într-un oraș religios (vezi impresii) , autoare cine alta decât … Krisstinna! Mulțumesc Krisstinna. Și mulțumesc pentru telefonul de anul acesta când m-ai întrebat ce fac, dacă am scăpat de sfântul Covid! Ei bine…. Închei acest paragraf spunându-vă că am avut mai multe discuții cu acea doamnă despre articolele bune de pe AFA și m-am bucurat când a rostit câteva nume despre care a avut cuvinte de laudă. Erau dintre numele greilor…. Iar persoana era, este, o pasionată de turismul cultural-istoric în România, inclusiv biserici vechi și conace, cule, tradiții dar și în lume.

După această discuție am cujetat adânc dacă să revin aici cu ceva informații pentru că eu personal n-am găsit aproape nimic pe AFA care să mă ajute pentru această vacanță, cu excepția articolelor despre Ankara ale adrianbogdan și cel al lui ux126760, ultimul doar parțial suprapus pe traseul meu. Să începem!

În toamna trecută am ales pentru anul 2023 câteva locuri unde să mergem pe cont propriu, cele mai dragi excursii dar am ales și una prin agenție. Ca o paranteză, au și acestea farmecul lor dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Cum spuneam a fost a patra excursie prin agenție în 32 de ani de când câinilor din noi le-a fost lungit lațul cu câțiva metri, dându-ne iluzia unei imense libertăți. Alesesem Mesopotamia dar cum știți, iadul a venit în acea zonă în februarie 2023. Așa că, oricâte asigurări am primit că totul e ok, nu mi-am dorit să văd suferința oamenilor care cred în zeii politici cărora le-au dat obolul în iunie dar ei au rămas și azi în corturi, unii chiar printre ruine! Aveam să aflu că nu m-am înșelat și, poate peste un an, ar fi mai ok de vizitat. Deși cerul pare acum a nu-mi da dreptate. Deci am schimbat pe Turcia de Nord după cum zice agenția, mai lungă și mai scumpă puțin. Un traseu obositor în autocar de la Van la Ankara, multe zile de documentare, frustrarea că am avut ghizi care nu s-au înțeles - părerea mea, problema etnică - și alte câteva mărunțișuri care nu își au rostul aici. Dar per total a meritat din plin.

Vă invit, dacă lucrurile vor fi stabile politic în anul ce vine, să luați în calcul și această zonă a Turciei, eu zic doar 3% turistică pentru europeni, o parte din Kurdistanul anatolian. Vă spun din capul locului că este un traseu pentru connaisseurs în ale istoriei, religiilor, etniilor și politicii ultimelor două secole măcar. Șoselele sunt doar prin câmpuri, dealuri și munți aproape pustii la prima vedere, prin cel mai lung tunel turcesc, culorile variază, sunt zone unde ai impresia că jidovii/urieșii s-au bătut între ei cu bolovanii de tuf. Platoul anatolian străbătut de la est la vest își arată unicitatea și sălbăticia.

De asemenea este pentru cei mai puțin speriați de lipsa all, curățeniei strălucitoare, berii și tăriilor savurate alături de delicioasele (unele) mâncăruri ale Asiei Mici, cafelelor bune (aici ness-ul e vedetă  sau un fel de nechezol), că engleza nu e deloc pe toate drumurile, că oamenii zâmbesc rar și de obicei rar te privesc femeile în ochi când le vorbești, că nu am băut nici măcar un strop de suc de rodie iar sucurile oferite la dozatoare erau departe de cele mai proaste ale noastre. Pentru că timpul de căutare, timpul liber, a fost scurt și ne-am mulțumit cu ce am primit. Noroc că găseam să cumpărăm pepsi la doze. Cu cât sunteți mai departe de zona europeană, cu atât cele de mai sus se potrivesc. Asta în cazul că sunteți 10-12 ore pe zi în fuga autocarului.

Călătoria noastră a început la ora 9.35 din Otopeni când am decolat (după ce minunatul nostru aeroport ne-a ținut minute bune în suspans pentru că a căzut sistemul informatic), am zburat București-Istanbul cu Turkish Air, excelent. În aeroportul turcesc ceva emoții pentru că se pierduseră doi călători din grup, unul avea actele și banii la partener, clasică dar proastă metodă de altfel. Cu o întârziere de cred o oră și jumătate anunțată pentru următorul zbor, am luat cursa locală Istanbul-Van, tot Turkish, iar mâncare dar și ayran bun și am aterizat în Van fără probleme.

Cazarea a fost la un hotel mizerabil, nu-l recomand nimănui, Royal Milano Hotel. Aveam să constat că e un hotel de tranzit spre Iran dar asta nu scuză mizeria. Noroc că aveam un fier de călcat de voiaj și l-am folosit pe ciudata lenjerie de pat. Cada de baie era la o înălțime apreciabilă, ceea ce m-a făcut să gândesc serios un plan special  pentru a o folosi cu papuci cu tot. Recunosc că mi-aș fi dorit să mă instruiască Dan&Ema pentru o ascensiune și coborâre în siguranță, eventual să-mi recomande și ceva coarde și pioleți. Nu exagerez cu nimic, este a doua cadă de baie din drumurile mele pe care sunt nevoită să o escaladez. Acum ce să zic, la 1.57 m înălțimea mea, ce pretenție să am? Micul dejun bunicel pentru noi, avea câteva brânzeturi bune și menemen reușit dar în niciun caz celebrul md de Van! Sucurile oribile. Cafea, după ce am văzut la alții în cești am zis pas, îmi fac ness-ul meu adus de acasă!

Pentru că la cazări nu am făcut decât foarte rar poze, nu vă pot oferi mai multe date dar le găsiți pe paginile de rezervări.

Seara am făcut un tur de oraș. Murdar, aglomerat, nu mi-a plăcut. Poate unde este un oraș de tranzit, un loc unde oamenii nu au mari speranțe pentru un viitor liniștit, un oraș reconstruit cândva, în vremuri de sărăcie, nu știu.

A doua zi am vizitat împrejurimile, adică lacul Van și insula Akdamar cu vechea biserică armeană. Merita un timp mai lung, două obiective (Cetatea și muzeul) au rămas nevizitate căci necaz, cineva și-a rupt mâna și am vizitat astfel spitalul local. Colega de călătorie a rămas acolo cu ghidul turc, pentru operație, 3000 € plătiți pe loc, noroc că avea asigurare. Atunci am aflat că unii nu aveau, pe principiul nu mi se întâmplă mie. Cineva venise cu cardul european de sănătate și insista că e perfect! No comment! Dar cuget pentru că erau oameni umblați prin lumea largă, dincolo de Europa….

În drum spre un alt oraș am oprit la Ishak Pașa Saray. Pe lângă arhitectura interesantă a sec. XVIII am admirat și cea mai frumoasă mireasă locală și, culmea, cel care s-a îmbujorat de plăcere când a văzut că ne uităm la ea, a fost mirele!

Pentru orașul Van, dacă vreți să schimbați valută, casele de schimb valutar le găsiți sub numele turc de döviz bürosu, au program oficial 9-18. Ghidul turc a schimbat noaptea bani pentru cei ce nu aveau lire. Și pentru că tot am amintit de bani, este necesar să aveți în aceste zone și ceva cash deoarece multe muzee acceptă doar plata cash și doar în moneda turcă.

Muntele Ararat, turcizat Ağrı Dağı, ne surprinde cu vârfurile lui vulcanice veșnic acoperite de zăpadă. L-am admirat de departe la apus de soare. Muntele sacru pentru o etnie, muntele legendei lui Noe, greu de urcat, doar cu aprobări și taxe pentru pasionați dar și cu neșansa de a prinde o perioadă când acest sport este suspendat aici…

Următorul oraș în care am poposit a fost Kars, la hotelul Katerina Sarayi, un loc elegant, cu oameni faini, cu o primire aparte însoțită cu muzică bună, chiar și o Kalinka! Aș mai sta acolo dacă aș merge pe cont propriu. Păcat că a fost doar o noapte și aceea după ce adusesem cu noi praful imaginar al istoriei dar și pe cel roșiatic original din cea mai veche capitală armeană, Ani și privisem cu jind peste granița ce desparte cele două țări.

În Kars am mâncat de prânz destul de bine, chiar pot spune că am fost mulțumiți, mai ales că berea era la liber în local! Să fi avut și votcă? În mod sigur, doar am luat prânzul în restaurantul Pușkin! Am scormonit eu cât am putut dar n-am dat de Pușkin decât foarte puțin, tangențial cu Kars. Dar legendele vând plus că influența slavă se simte și acum.

Ce să luați din Kars? Brânzeturi!! Poate și miere. Și să beți un ceai de mere!

O altă noapte, alt popas la Erzurum, cazare la Otel Zade. Curat, modern, elegant, plăcut. Ca și în celelalte, ne-am lăfăit câte doi, chiar și un singur om, în camere cu trei paturi, probabil că așa e moda la kurzi. Și amintindu-mi de articolul Krisstinnei, în fiecare cameră de hotel am găsit câte un covoraș de rugăciune și un tasbih. Vizităm orașul seara, superb și nu vă spun de ce dar vedeți în poze. Ei bine aici am simțit puțin frigul noaptea, doar orașul e la o altitudine de cam 1950 m.

Pe drum ne oprim la o fabrică de ceai scump dar unii au luat de bună prezentarea și beau și acum în speranța că le scade burta căpătată de la berea noastră . Apoi oprim la un atelier de săbii cândva, azi cuțite și bricege lucrate cică tradițional, celebrele Sürmene. Ne prezintă un flăcău tehnica, departe de ceea ce aveam să găsesc mai apoi în material dar mai neplăcută a fost greața cu care el ne-a tratat pe noi, grupul de români. Eram un grup de turci ce păreau din zona europeană și noi. Ghida făcea eforturi să traducă foarte rapidele informații prezentate doar în turcă. La un moment dat, flăcăul a arătat zeflemitor spre ea și români și a comentat ceva în turcă. Cum eu găsisem loc între turci, am remarcat că niciunul nu a fost încântat de ce o fi zis individul, ba fețele unora arătau chiar indignare. Drept care, și-a reluat tirul vorbelor și a terminat rapid și îmbufnat. Cuțitele scumpe, unii au găsit în oraș aceeași firmă la prețuri rezonabile. Eu n-am luat cuțite pentru că sunt mare iubitoare de animale (tehnica de fabricare implică ucidere de animale), plus că am destule, am luat doar un ibric decorat cu lalele pentru un cadou. Bine, ei vindeau și celebrele păpuși rusești Matrioșka și ceva chinezisme de Antalya.

Călătorului îi stă bine cu drumul așa că excursia opțională contractată de toți a fost la Uzun göl. . Plăcut loc, frumoase peisajele, noi și încă 4-5 persoane eram singurii europeni. Vizităm și apoi drumul ne duce la malul mării noastre, cândva numită Pontul Euxin.

Trabzon, două nopți la hotelul Anemon Otel. Pe malul mării! Camere curate, liniște cu pauze căci eram la 1 km de clădirea aeroportului și doar câțiva metri de pista lui, după care urma la nici 10 m… marea albastră zisă Neagră! Adică un avion murdar ar fi putut să-și spele aripile în mare înainte de decolare ori aterizare! Noaptea nu am numărat dar alți colegi de drumeție au fost conștiincioși și au ținut socoteala avioanelor care rulau zgomotos pe pistă prin fața geamurilor noastre!

Trabzon este un orășel frumos și are locuri interesante de vizitat. Am pierdut mult timp la un magazin cu aur de unde nimeni nu a cumpărat nimic deși cineva s-a încăpățânat să încerce o negociere. Nu era locul pentru așa ceva! De ce? Prețurile fixe! Era aur croșetat tradițional după tehnici vechi! Superb!

Vizităm Aya Sofya Kilesi, azi Camii, martora secolelor de perindare a cuceritorilor, azi muzeu. Mi-ar fi plăcut să merg la biserica catolică din localitate, foarte frumoasă în interior din cât văzusem înainte de excursie dar am aflat că are un program foarte, foarte scurt. Ghidul turc a avut câteva momente când și-a putut dovedi cunoștințele. Și erau ceva, îmi pare rău că nu i-am cerut numele agenției de care aparținea.

Apoi Moscheea Büyük Fatih, fostă biserică greacă unde se încoronau împărații de Trabzon. Rugăciunea tocmai se încheia, credincioșii plecau dar muftiul a deschis ușa și ne-a invitat să vizităm. La plecare a ridicat o parte din covor și ne-a povestit de ruinele fostei biserici, fundațiile fostei biserici împărătești fiind bine păstrate sub podeaua de sticlă groasă și curată. Au fost și alte locuri interesante vizitate.

Ne-am amintit de mitologia grecilor ce au locuit cândva pe aici, de Chrysomallos, berbecul cu lâna de aur dorită de Ianos și Medeea, așa că am poposit puțin la Capul Iason din fosta Colchida, azi lângă orașul Ordu, patria alunelor de pădure. În afara zbuciumului mării între pietrele ciudate, nimic nu amintea de Iason, niciun fir de aur n-am găsit. Poate panourile tot moderne cu Morgana… Un loc în care nu aș recomanda să mergi decât dacă vrei să admiri Kara Deniz dar lăsând mașina proprie într-o parcare prăfuită, la 500 m distanță.

Dacă mergeți pe cont propriu în Trabzon, din piața orașului sunt câteva autobuze turistice ce vă plimbă spre Sümela ori Uzungöl iar dacă vă înțelegeți cu un taximetrist, puteți vizita mai multe locuri interesante pe care nu ar fi cazul să le parcurgeți singuri, căci drumurile laterale sunt mai ciudate. Cum spuneam, greu cu engleza în aceste locuri așa că ar fi cazul să aveți locațiile unde vreți să mergeți scrise în turcă pentru a salva gimnastica mâinilor, feței și desigur frustrarea că nu reușiți să vă atingeți țintele în timp util. Sau chiar deloc cum îmi povestea cineva care n-a crezut că faimoasa engleză e ignorată chiar și de turcii tineri din anumite zone.

Un alt popas, o noapte într-un oraș care mi-a rămas în suflet, Amasya. Mi-am propus să ne întoarcem pe cont propriu. Dacă…... acel dacă de azi….

Cazare la un hotel central modest, Payidar Otel & Restaurant dar curat în cameră și baie. Distractiv personalul care se chinuia să ne prezinte meniul în engleză, ceva ce ieșise un fel de mingi de porc în loc de chiftele umplute. Și care ne-a transmis prin telefonul fără fir că putem primi discret bere doar în camere, acolo unde să o și bem. În liniște!

Amasya este un orășel fermecător după mine. Plimbarea de seară a fost de-a lungul râului, unde toate măsuțele erau pline cu localnici și familiile venite la cină. Locul frumos luminat, curat, parcă îl îmblânzea cumva și pe încruntatul Strabon. Noi am făcut și o plimbare foarte matinală cu scopul de a folosi un ATM. Plăcută și aceea, ne-a înviorat ziua dar și privirea spre pantele însorite ale munților Pontici, de fapt spre mormintele regale.

După ce am vizitat spitalul vechi, cine a vrut a urcat la cetate și mormintele pontice ori doar a trecut podul spre casele vechi transformate în cazări și magazine, chiar și o vinărie. Apoi am plecat spre ultimul popas, de unde am și luat avionul spre Istanbul- București. Dar pe drum ne-am mai oprit, cel mai important loc fiind Hattusa, vechea capitală a hattienilor și hitiților. Un teren imens, câțiva km, foarte accidentat și care trebuie parcurs cu o mașină, instituția neavând încă un mijloc de transport precum mașinuțele electrice din Büyükada. Pentru a parcurge măcar punctele principale, trebuie minim minimorum 2 ore și asta doar dacă știți ce aveți de văzut și găsiții un plan al locului. Altfel ratați ce e deosebit.

Cultura hitti m-a pasionat cu mulți ani înainte de această vizită. Inculta din mine susține teoria conform căreia prima democrație din lume, de fapt prima cunoscută, ar fi a hitiților, așa că atunci când voi ajunge să povestesc despre această vizită, voi face scurtă la degete și se va bloca tastatura 

Ultimele două nopți în Ankara la Sergah Hotel, din istoricul cartier Ulus. Nu foarte curat pe holuri și spațiile exterioare, nu bine poziționat. Curat însă în camere. Cei care au avut camere pe spatele hotelului, au avut parte și de gunoaiele moderne. Noi pe față, spre bulevard, am admirat viața de noapte a Ankarei în această zonă mult prea zgomotoasă, cu multă poliție și animatoare cărora le-am fi aruncat din hainele noastre nefolosite . Era clar că drumurile noastre se terminaseră în adevărata lume musulmană și ne îndreptăm spre o Turcie occidentalizată. Cu geamul închis însă noi am dormit bine, termopanul era bun... Un hotel pe care nu îl recomand deloc, nu doar pentru poziție dar și din cauza personalului restaurantului care în dimineața plecării a acceptat cu mare greutate și bănuiesc cu intervenții de la agenția turcă, să ofere micul dejun înainte de ora 7.30. Să ne dea pachet de seara, nici vorbă! Că nu ne-au dat apă la cele două cine iar cea adusă în prima seară, îmbuteliată la sticle mici, a fost insuficientă și la preț de local de lux, nu mai pun la socoteală. Cred că a fost gheșeftul personalului pentru că au adus și câteva doze de bere pe un stand. Nu cred că au fost 10 dar am fost pe fază și am luat 2 ape și 2 beri, spre disperarea unui chelner care credea că nu i le plătesc! Bineînțeles că circul a continuat la masă, noi i-am plătit imediat o bere și o apă, comesenii noștri pe care i-am salvat cu aceeași cantitate au avut o discuție mai lungă cu același personaj. Ei ceva engleză, el doar turcă, noi le explicam în română câte lire să îi dea omului ??. În final toată lumea mulțumită - prețul în avantajul lui, lichidul apreciat de băutori - și am văzut un zâmbet, primul și singurul, de la un chelner de hotel în acest traseu…. ba chiar omul a încercat să și glumească cu noi. Și noi cu el!

După această excursie pe care o recomand cu toată convingerea, pot să dau câteva sfaturi. Kurdistanul turc, căci pe aceste pământuri am colindat, cuprinde cea mai mare parte a Asiei Mici între granițele acestei țări. Zona, indiferent că e nord, est ori sud, e diferită de Turcia europeană. Chiar și de cel mai religios oraș turc, Konya despre care ghida a pomenit de câteva ori că s-a dezvoltat deosebit de armonios spre civilizația modernă! Doar că nu a spus motivul acelei modernizări!

Excursia făcută prin agenție are părțile bune că te scutește de oboseala condusului, de teama controalelor armatei în zonele de graniță (mașinile mici erau mai controlate decât autocarul nostru după ce ghizii prezentau actele), că nu riști să găsești cazarea anulată, nu ai problema parcării, grija bagajelor lăsate în mașină.

Drumurile sunt bune spre excelente, nu și dacă te depărtezi de rutele principale spre obiective deosebite ca importanță dar care nu sunt cuprinse în ghiduri de turism. Și știu acest fapt pentru că am căutat informații pentru un eventual viitor...

Oamenii sunt mai sobri, rar vorbitori de engleză, chiar foarte rari spre estul extrem al Turciei. Par a fi mai puțin amabili/sociabili cu străinii. Dar dacă știi să te faci înțeles…. O parte din traseul meu s-a suprapus cu cel al userului ux12676 așa că pot să confirm ce a spus, cu completarea că noi am ajuns chiar la gardul Armeniei și la 5 km de granița cu Iran: Nu este o zonă turistică pentru turismul de masă (european, completez eu) dar sunt lucruri interesante. Nu există centre de informare, pliante. Păcat. Malul Mării Negre e neturistic (pentru europeni însă arabii au dat buzna anul acesta) dar cu mare potenţial. E uimitoare geografia zonei. Completez eu, și mai ales istoria!

Dacă totuși găsiți ceva ghiduri ale zonei, editate acolo și nu cunoașteți istoria, mai ales cea modernă, sunteți în pagubă. Sper să mă credeți că spun adevărul!

Despre reușita excursiei și profesionalismul organizatorilor, nu mă pronunț pe AFA, pot spune doar că din grup, oamenii colindați pe mai multe continente, au fost nemulțumiți. Dar bunul simț al grupului nu a dus la situații tensionate! Pot să spun doar cu toată responsabilitatea că i-am amintit de câteva ori în șoaptă, cu regret, pe ghizii avuți în celelalte excursii prin agenție (doar 3 în viața mea, cu asta 4). Reușita excursiei mele a fost că înainte de plecare făcusem săpături adânci în noianul uriaș de informații, unele false, altele de verificat….

Completez, pentru că un drăcușor îmi șoptește că vreau să mai ajung prin două zone dintre cele vizitate dar nu chiar în est, că totul devine frumos după ce te-ai molipsit și dacă ignori potențialele pericole politice (cum mulți știți, jarul locului armeano-kurd nu se vede dar i se simte căldura și acolo); că trebuie să fii mai puțin sensibil la mizeria din unele orașe, hoteluri, restaurante, indiferent de notele mari de pe site-uri; apoi pustietatea șoselelor, uneori indiferența afișată sau chiar mici afronturi ale personalului, fapte despre care nu sunt sigură că sunt mereu autentice, după ce am citit numeroase pagini scrise de călători singuri pe aceste meleaguri. Ei, turcii autentici ori ba, locuitorii acestor pământuri, au un mod de a te cântări din priviri, pe care încă nu-l înțeleg.

E necesar să cunoști bine istoria modernă a locurilor pentru a ști cum să abordezi oamenii și cum să discuți cu ei dacă și ei vor, să fii calm la eventualele și prea desele controale de pe șosele, să înțelegi că între Ankara, nu Istanbul ori Antalya, și acele zone este o mare diferență. Și cel mai important, indiferent de pregătirea ta, să ții minte că acolo, în estul, nordul și sudul regiunii Anadolu/Anatolia, orice tip cu care discuți este oficial și obligatoriu…. turc și nici o altă etnie, indiferent de genotip!! Deci ce știi ca istorie, păstrează pentru tine. Iar dacă vrei să te dai grande și să saluți cu Roj baş, să fii sigur că te-ai adresat cui trebuie…

Și vă mai recomand să aveți privirea ageră ca pieton când poposiți în orașele estice, să puteți dibui cele 1-3 magazinașe care vând bere  ori vin ori chiar votcă și whisky! Vă vând gratis un pont: de obicei pungile negre netransparente purtate cu grijă de unii bărbați mai bălai la față, dau direcția spre acele locuri ! Iar dacă întrebați pe un localnic despre ele, fiți pregătit de un răspuns corect după ce sunteți cântăriți din priviri, doar toți trăiesc din comerț, ori de ceva neinteligibil dar care nu e de bine…. dacă nu zoriți pașii. Unele expresii în kurdă vă pot deschide drumuri dar noi n-am încercat, însă așa am aflat de la colindători singuratici ai zonei.

Excursia, cel puțin prin agenție, este destul de concentrată așa că nu aveți timp de mall-uri, eventual, chiar sigur, doar de un magazin de bijuterii. Nu sunt pasionată de aur dar local aurul croșetat este superb. Cardurile să fie însă grase pentru o bijuterie firavă! Cei ce vând bijuterii valoroase, nu negociază! Dacă negociază, să nu vă plângeți ajunși acasă….

Pentru persoanele vârstnice, mai ales cu unele probleme locomotorii ori respiratorii, traseul e cam dificil. Ghizii vor să vă convingă să mergeți peste tot unde se plătește dar cum ar fi la Sümela, dacă aveți probleme medicale, e o cheltuială inutilă fiind și cea mai scumpă intrare de pe traseu, 450 lire în septembrie ac! Și cu timp destul de limitat pentru vizitare. Ar fi bine să vedeți un filmuleț de prezentare pentru a vă da seama dacă de la parcare la mănăstire și înapoi puteți face traseul în 60, maxim 90 minute. Și interiorul mănăstirii are multe suișuri și coborâșuri. De asemeni, dacă vreți să vă faceți un buget de vacanță, să știți câte lire vă trebuie cash, dacă ghizii nu colaborează, precum în cazul nostru, nu puteți afla! Și nu uitați, prețurile cele mai mari la intrarea în muzee sunt pentru străini, fără reduceri legate de vârstă, studii, cum sunt pentru localnici.

Cu telefonul, am folosit Digi, desigur abonamentul. N-am avut convorbiri dar internet am folosit chiar și pentru orientare în traseu ori căutare de informații ziua. Chiar să caut acel hotel sexos. Seara am avut wifi bun la toate hotelurile, mai slăbuț la Kars. Nota de plată la mine a fost 15 lei în plus față de abonament. Și a mers, 4G, chiar în cele mai depărtate puncte, chiar la câțiva metri de granița armeană, în pustietate. Am vrut dar m-am gândit prea târziu să folosesc un eSIM. După experiența asta și dacă Digi menține contractul pe zona Turcia, nu mai văd rostul cardului virtual.

Dacă mergeți cu agenție, excursiile opționale se plătesc ghidului cash în euro, în prima zi. Individual plătiți în moneda locală, cash sau la unele cu card. Muzeele de stat nu vă acceptă valută străină. Pentru acolo unde nu am putut plăti cu cardul, am cheltuit însumat cam 2500 de lire socotit la 5.75 - 5.83 ₺/ leu (obligatoriu la unele muzee de stat și toalete, plus mici cumpărături de la stradali gen apă, fructe, înghețată, berea și prânzurile care nu au fost incluse în contract). Căutați să aveți mărunțiș pentru toalete (5-10 ₺) căci de multe ori uită să dea restul chiar dacă îl ceri. Lirele le-am scos de la ATM-uri la un curs foarte bun și fără comisioane de niciun fel, cu card Revolut (atenție la tipul de Revolut. Eu am standard și pot scoate gratis 800 lei în ce monedă vreau sau să am 5 retrageri într-o lună care să însumeze cei 800 ori chiar mai puțin dacă nu sunt atentă la numărul de extrageri). În schimb am plătit comisioane de două ori la plata cu cardul, în două benzinării Shell (apă, ciocolată, crănțănele), 0.13 lei la o plată de 76 ₺  de exemplu. Indicațiile pe display-ul ATM-ului sunt, exceptând turca, în engleză, germană și rusă. Preferam să operăm la ATM dimineața înainte de micul dejun, cam pe la 6.45, căci era liber, orașele 99% pustii. Seara chiar târziu e nebunie pe străzi și la scos bani de către localnici (??!!) și cum ATM-urile stau lipite unul de altul în general, până la 8 specimene, nu ne încânta. La niciunul nu am avut opțiunea de a scoate altă valută în acea zonă. E preferabil să scoateți cash de la bancomat căci paritatea e mult mai bună decât la schimb valutar și bancnotele sunt mult mai bune fizic.

Multe benzinării în orașe, nu și pe traseu, Chiar multe vând și GPL la 16-17₺. Spun asta pentru că era distractiv să vezi cum alimentează turcii, pe undeva pe sub aripa din spate a mașinii, stând chirciți.

Insist că o asigurare medicală de călătorie, oricât de sănătoși și apărați de divinitate vă credeți, ar fi obligatorie. Nu o cere nimeni la intrarea în Turcia, doar prudența voastră ar trebui să fie activă. Pe acest traseu sunt locuri de vizitat unde terenul este accidentat, cu grohotiș alunecos ori piatră lustruită de milenii, alunecoasă, chiar unde e necesar de ținut pasul alert cu grupul. O asigurare la o firmă de top e mai indicată. Sistemul medical de urgență, chiar în Van, este net superior celui românesc. Colega de grup a fost operată imediat ce i-au ieșit rezultatele analizelor, adică la doar câteva ore de la accident, apoi ne-a ajuns din urmă rapid în următorul oraș unde ne-am cazat. Firma de asigurări a cerut la dosar și test pentru alcoolemie, i-a cerut să plătească pe loc 3000 €, urmând ca ea să recupereze în țară. Suma a fost cât de cât acceptabilă deși nu știu cât au mai costat pansamentele cumpărate din farmacie publică din 2 în 2 zile din câte am înțeles și schimbarea lor în spitale. Cunoscând locul unde s-a întâmplat necazul, căzătura putea fi mult mai rea și implicit costurile spitalizării mult mai mari.

Medicii și asistenții nu vorbesc de obicei engleza, așa că o aplicație de traducere pe telefon și pentru turcă-română e necesară. De asemeni, în cazul în care Doamne ferește pățiți un accident și este vizibil la plecarea din Turcia, la aeroport trebuie să vă prezentați la birourile speciale, cu dosarul medical eliberat de spitalul care v-a tratat. Pe doamna respectivă au întors-o de la check-in, refuzând să-i elibereze tichetul de îmbarcare până nu obține ok-ul acelui birou. Și asta după ce trecuse de primul control de securitate unde o văzuseră că are mâna într-un suport medical. Atât știu pentru că a fost înaintea mea la check-in.

Dacă aș face acest traseu cu mașina proprie? Nu! Este obositor în cazul meu, sunt câteva mii de km și cu un singur șofer, e păcat de el (ce nevastă bună sunt). Și ar mai fi și alte motive pe care nu le expun aici. Dar aș merge combinat cu avionul și trenul (studiat, ieftin și curat) între câteva orașe plecând din Istanbul ori chiar cu zborurile locale, domestice cum zic ei. Fiecare oraș în care am poposit are un aeroport. Ori în anumite orașe am închiria mașini pentru anumite trasee. Se pare că nici autobuzele lor nu sunt de evitat.

La tren, în prețul de azi e cam 100 lei/persoană Ankara-Kars, ↝1100 km / 27 ore / apă, ceai, crănțănele la compartiment de dormit de 2 persoane, tren turistic cu ceva surprize aparte, atrăgătoare. Dar cu bilete luate din timp căci e bătaie pe ele, cei mai avizi fiind bloggerii străini… Mâine sau poate ieri, prețul poate fi total diferit.

În concluzie, estul Turciei alături de nord este interesant și merită colindat. Dacă timpul unei vacanțe aici este suficient și traseul bine întocmit, devine chiar o vacanță specială pe care nu o uiți ușor.

Nu știu cine a spus cuvintele de mai jos, eu le-am citit undeva, cândva dar le iubesc:

Lumea este mare și vreau să mă uit bine la ea înainte să se întunece….

---

VIZUALIZĂRI: 1300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI