ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.01.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: APOLLO
LUNA
APR-2025

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Zaanse Schans - Satul olandez al morilor de vânt

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

În sejurul din primăvara trecută petrecut în Amsterdam și împrejurimi am văzut principalele lor artracții turistice, vezi impresii, printre care și Zaanse Schans, cunoscut pentru morile de vânt, unele chiar funcționale, prin casele tradiționale din lemn vopsite verde și, nu numai.

Zaanse Schans, ce pare un sat vechi de sute de ani, este creat în anii 1960 și 1970, nu în mod natural ci prin amplasarea unor construcții aduse din Regiunea Zaan unde urmau să fie demolate. Zaanse Schans este un cătun al orașului Zaandam, așezat pe malul stâng (estic) al Râului Zaan - Vârtejul, un proiect de conservare a unor monumente, un muzeu în aer liber, care, deosebit de alte muzee, este locuit. Zaanse Schans a fost un punct strategic în timpul Războiului de Optzeci de Ani, 1568 - 1648, prin Fortificație de pământ - Schans în suedeză, când provinciile nordice ale Țărilor de Jos s‑au eliberat de dominația spaniolă, obținând independența. De aici numele Zaanse Schans, în traducere Fortificația de pe Râul Zaan, satul fiind așezat pe malul râului.

Satul, cum este uzual numit Zaanse Schans are circa 100 de locuitori, majoritatea ocupându-se, împreună cu meșterii veniți din alte părți cu meșteșugurile tradiționale locale, fabricarea brânzei, sculptarea saboților de lemn sau cu operarea și mentenanța morilor. Unele atracții turistice pot fi văzute, chiar degustate gratuit, la altele se cumpără bilete, dar există „Zaanse Schans Card” care asigură intrarea la toate obiectivele, pentru adulți costă 29,50 euro, cardul fiind avantajos pentru cei ce vizitează mai mult de două mori și Muzeul Zaans. Alte prețuri și multe alte informații se găsesc pe site-ul satului, zaanseschans.com.

Intrarea în sat este încă liberă, pentru că începând din primăvara 2026 se introduce o „taxă de acces” de 17,50 euro care pe lângă Accesul în sat va permite Intrarea la Muzeul Zaans și Accesul în interiorul morilor de vânt, care acum se plătesc separat, astfel că pentru cine vizitează o moară și muzeul devine chiar mai avantajos. Practic, plată suplimentară este pentru cei ce vin doar pentru poze. Odată cu taxa, se introduce și „obligativitatea de a rezerva biletul online, pentru a putea controla fluxul de oameni pe intervale orare” .

Cea mai bună perioadă de vizită sunt lunile aprilie, mai, deoarece se pot vedea și câmpurile de lalele din apropiere, cititorilor le recomand și o vizită la Grădinile Keukenhof, Parcul expozițional cu lalele, vezi impresii.

Într-o zi de miercuri, 2 aprilie 2025, dimineața, pe la ora 8, am plecat pe jos de la Hotel2Stay, cazarea noastră din Amsterdam, vezi impresii, spre gara Amsterdam Sloterdijk aflată la circa 200 de metri. De aici am plecat cu Trenul Sprinter 4044, cost bilet 3,10 euro pentru cei ce nu au card și după vreo 12 minute eram în gara Zaandijk Zaanse Schans, de unde am mers pe jos circa 1 kilometru până în sat. Noi aveam cumpărat de acasă Bilet Amsterdam și Regiunea, cost 31,5 euro de persoană, pentru 2 zile consecutive, bilet de călătorie valabil pentru trenuri, tramvaie, autobuze și metrou. Am ajuns devreme, nu era încă ora 9 și am început să vizităm lejer zona nealterată de turiști. Mergând în zona morilor am văzut în depărtate marea parcare cu autocarele ce aduceau cohortele de turiști.

Dar să povestesc despre plimbare. Apropiindu-ne de Râul Zaan am văzut prima moară de vânt, singura moară care se află pe malul drept (malul vestic) al Râului, în Satul Zaandijk, nu în Zaanse Schans. Este Moara de făină „Moarte Palidă” - Meelmolen „De Bleeke Dood” cea mai veche moară de vânt din lemn din Țările de Jos, datând din 1656 la care brutarii locali erau obligați prin lege să-și macine grâul.

Am trecut Podul Iuliana - Julianabrug, un pod pietonal și rutier ce trece peste Râul Zaan considerat un pod frumos. Este poarta de intrare în Zaanse Schans pentru vizitatorii ce vin de la gara de tren, oferindu-le una dintre cele mai bune perspective asupra ansamblului de mori și o vizualizare neîntreruptă a acestora. Câteva poze și pășeam în impresionantul cătun-sat, ajungând pe Kalverringdijk - Strada de pe dig din zona crescătoriei de viței, principala stradă din sat.

Erau primele Case tradiționale - Traditionella hus pe care le vedeam, case autentice aduse în sat care au reconstituit un peisaj din secolele 18 – 19, perioadă de glorie industrială a regiunii. Casele sunt vopsite verde închis, vopsea tradițională în regiune, rezistentă la umezeală, mucegai și insecte obținută local din compuși de cupru devenită în timp o identitate vizuală regională, adoptată pe scară largă și numită „Verde de Zaan - Zaan-grön” , un verde închis cu o tentă ușor albăstrie, rece, ce dă impresie de solid, calm, discret, elegant.

Arhitectura tradițională Zaan se caracterizează prin simplitate, materiale naturale și o tradiție bine definite și constă în frontoane în trepte, lemn suprapus, ferestre mici. Frontoanele în trepte creează o siluetă verticală cu un profil clar, parcă desenat, au trepte simetrice, vârf central și un dublu rol, estetic, protejează structura de lemn și practic marcheză statutul gospodăriei. Lemnul suprapus constă în scânduri suprapuse orizontal ce asigură o bună scurgere a apei într-un climat umed, reduce deformarea materialului și creează un subtil joc de umbre, accentuat de „Verdele de Zaan” care le acoperă. Ferestrele mici, de regulă dispuse simetric, au rame albe, contrast puternic cu verdele fațadei, unele cu obloane decorative în culori complementare (alb, roșu închis, negru), conservă căldura într-un climat rece și umed. Arhitectură Zaan face Casele Zaan să pară „tăiate dintr-o singură bucată” .

Sunt case rezidențiale, ateliere, magazine, muzee, ne-am plimbat printre ele, le-am văzut, le-am admirat, le-am pozat și ne-am oprit în „Aleea Fabricantului de vele” – „Zeilenmakerspad” unde la numărul 5 se află Ferma de brânzeturi „Catharina Hoeve” - Kaasboerderij „Catharina Hoeve” administrată de Henri Willig, un nume bine cunoscut în producția de brânzeturi olandeze. Este deschisă zilnic între orele 8 și 18 din martie până în septembrie, de la 8:30 la 17 în celelelte luni, intrarea fiind liberă, alte informații pe zaanseschans.com/en/chees ... catharina-hoeve.

Este o reconstrucție fidelă a unei ferme tradiționale nord‑olandeze, unde au loc Demonstrații profesionale de fabricare a brânzei, susținute de personal îmbrăcat în costume tradiționale olandeze, Explicații despre procesul de producție, de la lapte la brânza maturată, Degustări gratuite de brânzeturi Gouda și Edam, zeci de tipuri de brânză din lapte de vacă, capră și oaie, inclusiv sortimente cu ierburi, trufe sau diverse condimente. În magazinul foarte bine aprovizionat, vizitatorii pot gusta aproape toate tipurile de brânză prezente înainte de a cumpăra, enumăr doar câteva, de lavandă, pesto roșu, trufe, mentă, cocos, busuioc. Am pus poză și cu prețuri destul de piperate, am preferat să cumpăr din aeroport la plecare neavând bagaj la cală. A fost o experiență unică, deosebită, pentru mine foarte plăcută fiind mare amatoare de brânză. Aș mai fi stat mult pe acolo.

Clădirea „Catharina Hoeve” combină arhitectura tradițională olandeză cu funcția modernă de fermă demonstrativă fiind o reconstrucție istorică de mare calitate, cu grinzi vechi, autentice, cu locuință separată și o anexă mică, depozit pentru materiale de construcții și unelte, uneori un mic atelier. Ușile sunt orientate spre canale, pentru că transportul se făcea tradițional pe apă.

Am continuat plimbarea până în Strada Cuib de ciori - Kraaienest, 4 la Atelierul de Saboți - Träskor Verkstad un atelier-muzeu dedicat Saboților olandezi - Holländska träskor. Poate fi vizitat gratuit zilnic între orele 8 și 18 din martie până în octombrie, în celelalte luni de la 8 la 17, alte informații pe site-ul zaanseschans.com/en/woode ... e-zaanse-schans.

Aici am văzut cum meseriașii transformă un butuc de lemn într-un sabot mai mult sau mai puțin elegant folosind mașini vechi de peste 100 de ani. Am mers apoi în Muzeu unde sunt expuse mai multe tipuri de Saboți, Saboți de lucru sau Saboți cu role, Saboți pentru gheață sau pentru mlaștină, și chiar Saboți pentru cai. Am admirat eleganții Saboți pentru mirese și miri, Saboți pentru biserică vechi din a doua jumătate a secolului 17, cel mai valoros, financiar, fiind Saboțul cu cristale Swarovski creația unui artist bijutier. Am prins multe grupuri de turiști și am ascultat și explicațiile. Există și un Atelier de pictat unde vizitatorii ghidați de instructor pot picta propriul desen, o activitate de aproximativ 1,5 ore. Andei i-ar fi plăcut să-și picteze ceva, pe mine nu mă tenta, așa că și-a cumpărat o pereche pictată de altcineva. A fost o vizită plăcută, interesantă și chiar instructivă.

Am trecut pe la Crinul Saense, magazin de suveniruri și cadouri, am cumpărat ceva suveniruri, erau și bijuterii cu diamante.

Am continuat plimbarea prin sat spre morile de vânt până pe Strada Kalverringdijk 29 unde se află una dintre cele mai vizitate mori de vânt. Este una dintre cele 10 Mori de vânt – Väderkvarnarna expuse, demontate la locul lor de baștină și asamblate în sat sau aduse chiar întregi pe trailere. Sunt Mori obișnuite folosite pentru obținerea de făină prin măcinarea cerealelor, tăierea lemnelor sau presarea uleiului din semințe și Mori specializate pentru măcinarea condimentelor sau a ingredientelor pentru vopseluri. Palete uriașe captează vântul și pun în mișcare un mecanism intern complex de roți dințate, frânghii și scripeți ce rotesc masivele pietre de moară zdrobind tot ce prind, morarul poziționând-l în așa fel încât să obțină maxim de captare, oprirea o face cu ajutorul unei frâne. Am aflat și cu ce se ocupă morarii în zilele fără vânt; fac curățenie și întrețin mecanismele. Morile au denumiri haioase, „Oaia Tânără”, „Boul”, „Găina pestriță”, „Barza”, multe provenind de la poreclele proprietarilor.

Cea pe care am vizitat-o noi este Moara de vopsea „PISICA” - Verfmolen „DE KAT” , reconstruită în 1782 în locul morii din 1646 distrusă într-un incendiu, vizitabilă zilnic între orele 9 și 16:30 contra unei taxe de 7,5 euro de persoană. Pe site-ul morii verfmolendekat.com/en se găsesc mai multe informații despre Moară.

Este singura moară de vânt de vopsea din lume ce produce, prin zdrobirea cretei sau altor minerale, pigmenți care amestecați cu ulei de in devin vopselurile de acum 400 de ani fiind foarte căutată de artiști și restauratori, de marile muzee ale lumii. 

Mi s-au părut interesante mecanismele, angrenajele, toate elementele ce alcătuiesc lanțul cinematic al morii, dar impresionante, pentru mine, au fost scările înguste și aproape verticale ce m-au urcat la etaj și m-au coborât apoi. Sunt expuse tipuri de vopsele, Sienna arsă, crudă, ocru brun, în recipiente de dimensiuni variate, se văd bine pietrele imense de moară, cazanul de amestecare al culorilor și am putut poza împrejurimile de pe terasa de la etaj a morii. Bătea vântul, paletele se învârteau, scândurile erau solide dar se vedea totul printre ele, mi se părea că acum voi cădea de acolo, nu am stat prea mult afară pe terasă.

Am părăsit moara continuând plimbarea pe lângă alte mori, erau interesante dar cereau timp, iar timpul, pentru mine, este o permanentă lipsă, voi mai vorbi despre unele mori, ca și despre unele clădiri în pozele postate.

Acum voi merge la Muzeul Timpului Zaan - Zaanse Tijd Museum din Kalverringdijk 3, cunoscut și ca Muzeul Ceasului - Uuwerk Museum, trecusem pe lângă el dimineața, în urmă cu aproape 3 ore, nu era în programul meu, dar mai având ceva timp disponibil am intrat să-l vedem.

Este închis lunea, în celelalte zile este deschis între orele 10 și 17 de la 1 martie la 1 octombrie și de la ora 11 la 16. Am ajuns în interior și doamna de acolo ne-a invitat să îl vedem și să nu plătim nimic. Mai multe pe site-ul muzeului, zaansetijd.nl/en.

Muzeul, amenajat într-o frumoasă casă de țesător din secolul 18, clădire tradițională Zaan, a fost deschis în februarie 1976 colecția fiind adunată de un pasionat colecționar de ceasuri olandeze, Ber van der Molen, și oferă o prezentare atemporală a ceasului olandez, ghidată simbolic de savantul Christiaan Huygens, inventatorul pendulului în anul 1656. Este expusă o interesantă Colecție de ceasuri olandeze, cele mai multe fabricate în Regiunea Zaan, unele vechi de 500 de ani, Pendule bogat decorate, Ceasuri cu pendul din secolul 17 și Ceasuri cu carcasă lungă din Amsterdam printre care o piesă inedită, Primul „Ceas Mondial”, realizat în 1755, de ceasornicarul Gerrit Knip. Are un disc cu cerul înstelat al emisferei nordice și semne zodiacale, iar în jurul acestui cer înstelat se poate citi ora locală din 17 locuri diferite din întreaga lume, din Jakarta până la Surinam. Sunt expuse și alte mecanisme de ceas, pendule, clopote și carilloane. Am filmat carillonul de la intrare și am ascultat bătăile de la ora 12.

Merită vizitate și alte atracții turistice, Moara de făină, Moară de ulei, Muzeul Zaan și altele dar pentru aceasta era nevoie de mai mult timp. Noi aveam rezervare la ora 13:30 la Van Gogh Museum din Amsterdam și trebuia să ne drămuim timpul.

Am stat acolo circa trei ore, m-am simțit excelent, am avut o stare de deconectare, o rupere de ritm, am văzut un sat minunat, am degustat brânzeturile olandeze, am văzut mulțime de saboți, am admirat frumoasele mori și am vizitat pe cea mai reprezentativă și unică, m-am plimbat printre case, pe podețe, printre canale. Mergeți acolo și nu veți regreta!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 11.01.26 21:51:59
Validat / Publicat: 11.01.26 22:40:15
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Emiratele Arabe Unite, Qatar, China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Iordania, Israel, Iran, Turcia, Armenia, Georgia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Portugalia, Sardinia, Sicilia, Cehia, Ungaria, Tenerife, Azore, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Elveția, Ungaria, Cehia, Rusia, Brazilia, Argentina, Uruguay, Tunisia, Republica Moldova, Ucraina, Transnistria, Suedia, Norvegia

VIZUALIZĂRI: 31 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Satul Zaandijk, Moara de făină„Moarte Palidă” - Meelmolen „De Bleeke Dood” cea mai veche moară de vânt din lemn din Țările de Jos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7200 PMA (din 8 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[12.01.26 07:41:45]
»

iata propunerea pentru fondul sonor

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amsterdam şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.073230981826782 sec
    ecranul dvs: 1 x 1