ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 12 MIN

    Excursie pe Coasta Amalfi, din nou un vis împlinit! — 2 — Amalfi

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Azi vom poposi împreună, după cum v-am promis, în frumosul oraş, Amalfi, oraş care a dat şi numele coastei din acel magnific colţ de rai.

    Plecând din Positano, încărcaţi cu atâta energie pozitivă, fermecaţi deja de locurile vizitate, ne gândeam... cum poate fi dincolo... ei, de parcă nu ştiam... văzusem destule imagini, dar acum era altceva, era pe viu... se întâmpla aievea!

    Cei câţiva km, pe mare, i-am parcurs în cca 20 de minute, trecând rând pe rând pe lângă Praiano, Fiordo di Furore, apoi Conca dei Marini, minunându-ne de cum stau casele cocoţate pe dealuri, pe stânci, iar cel mai sus, e peste tot câte o biserică, sau vreo mânăstire, cu turnul înălţat spre cer.

    De departe am recunoscut Amalfi, aşadar ne apropiam... cât de frumos, apa sclipocea în soare, eram puțin după orele prânzului, Capitan Morgan, înainta deja spre port.

    Locul pe care se desfăşoară oraşul este mai întins decât în cazul lui Positano, dar concentraţia mare de case este în centru, acolo unde de departe se zăreşte turla catedralei şi încă o altă biserică frumoasă, cocoţată pe stânci, Chiesa di Maria Santissima Annunziata. Și aici, casele sunt colorate, cocoțate pe dealuri, cu deosebirea că dincolo în Positano, totul este mai abrupt, stâncile sunt aproape verticale, poate și de aceea e ceva mai spectaculos.

    Ne-am apropiat de chei, toată lumea făcea poze, din acest loc având posibilitatea de a filma sau poza toată zona.

    Am coborât după şirul de turişti, pornind și noi în explorare.

    În port imediat la dreapta, sunt staţiile pentru autobuze şi am văzut că sunt în mai toate direcţiile.

    Am trecut de primele chioşcuri cu obiecte artizanale şi ceramice de Amalfi, îndreptându-ne către Piazza del Duomo.

    Piazza care ne întâmpină este Flavio Gioia, cu frumoasa statuie a lui Flavio Gioia, recunoscut ca unul din cei care au adus o contribuție importantă la perfecționarea busolei; aici ca și în Positano este omagiat, locul lui de naștere fiind atribuit undeva pe coasta Amalfi. Statuia lui este realizată de Alfonso Balzico, din 1892.

    Dacă am fi mers înainte, la dreapta pe faleză am fi ajuns cu siguranță la plajă, la Spiaggia Marina Grande. Cum însă noi nu aveam decât două ore la dispoziție, ne-am îndreptat spre centru, trecând pe lângă Hotel Residence, o frumoasă clădire clasică, spre Piazza Duomo.

    La umbra unor terase, turiștii serveau înghețață, pe moment îi invidiam, dar noi am lăsat-o pe mai târziu.

    Foarte curând, după doar câteva clădiri, am intrat în piațetă, unde primul obiectiv, plin cu turiști, era chiar Fântâna Sant 'Andrea, fiecare turist având câte o sticlă de apă, încercând s-o umple. Am procedat și noi la fel, apa era rece și bună. Fără îndoială, însă, cel mai prețios obiectiv este Catedrala.

    Până atunci însă, câteva cuvinte despre Amalfi:

    Amalfi, situată în golful Salerno, capitala coastei amalfitane, este mândria zonei aflată în regiunea italiană Campania. Alături de încă alte 12 localități de pe coastă, este inclusă din 1997 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

    Cândva, prin anii 839-1135, Amalfi era „regina mărilor”, o superputere, cu o flotă proprie, cu un comerț înfloritor. Deasemenea a fost prima din cele patru republici maritime și în tot acest timp, a dominat comerțul cu Orientul. În acele vremuri, Amalfi avea cca 70.000 de locuitori, era un oraș întins, foarte dezvoltat, chiar opulent, spun cronicile.

    Marinarii din Amalfi, făceau comerț cu cereale, sare, arme, lemne, sau chiar și sclavi. Ei au elaborat și primul cod maritim Tavole Amalfitane, reglementând navigația în bazinul mării Mediterane până în 1570.

    Mare parte din casele, palatele din oraș, istorie-prin documente și oameni, au dispărut odată cu cutremurul din 1343, înghițite de apele mării.

    Sigur că astăzi Amalfi nu mai este ce a fost odată, dar aproape la tot pasul, ceva stă mărturie, de la plaje la munții Lattari în spate. Se poate mândri pe bună dreptate însă cu o superbă zonă turistică, anual având un aflux foarte mare de turiști din toată lumea.

    Dar ca orice loc care se respectă, are și câteva legende, iar nouă sau cel țin mie îmi plac la nebunie, așa că o să v-o spun pe cea care mi-a plăcut cel mai mult.

    Se zice că însuși Hercule, era foarte îndrăgostit de nimfa Amalfi. Atunci când zeii au decis că ea trebuie să moară, Hercule, înnebunit de durere, a ales cel mai frumos loc, această coastă, între mare și munte, un peisaj de o frumusețe sălbatică, cu o mare albastră exact ca și ochii nimfei. El a construit un mormânt din smarald, ca mărturie eternă a iubirii lor. :)

    Catedrala Sant'Andrea- Sfântul Apostol Andrei, este una din mărturiile splendide pentru trecutul glorios și foarte bogat al orașului.

    Istoria acestei catedrale pe care noi am vizitat-o și de aceea mă bucur foarte mult, cu atât mai mult că este și numele fiului meu, începe undeva prin anul 596 d. Hr. cu o biserică mică.

    Pe același loc, la începutul sec. XII, se construiește catedrala, pentru a fi loc de odihnă rămășițelor sfântului Andrei. Clădirea veche nu a fost dărâmată ci s-a unit cu cea nouă, formând o singură catedrală cu șase nave.

    Sfântul Andrei este considerat patronul și protectorul orașului. Se știe deja că el a fost unul din primii apostoli, răspândind evanghelia în Grecia până când a fost ucis prin răstignire la Patras. Moaștele lui au fost duse de la Patras la Constantinopol.

    Mai târziu, în timpul celei de-a patra cruciade, Cardinalul Pietro Capuano, a adus relicvele lui, la Amalfi. Acestea au ajuns la 8 mai 1208 și de atunci au fost puse în cripta catedralei, unde sunt și azi.

    Se spune că sfântul a făcut mari miracole pentru cei din Amalfi, iar cea mai importantă a fost cea din 27 iunie 1544, când atacați fiind de Piratul Barbarrossa, el a crescut nivelul apelor mării, scufundând toate navele piratului.

    Această dată este sărbătorită și acum în fiecare an.

    Privind din piață, catedrala este impresionantă, prin măreție, frumusețe, amplasare. Având în spate muntele, catedrala se poate accesa urcând 62 de trepte largi, dar abrupte.

    Am avut de acasă această dorință... știam că timpul e limitat, dar am urcat, încercând să vedem ce putem face.

    Fațada, care impresionează de la prima vedere, este o lucrare de prin anii 1800, un amestec fericit de stiluri, arab-sicilian, normand, cu dungi, arcade și mozaicuri, din marmură striată și piatră. Mai târziu catedrala capătă și influențe romanice, gotice și bizantine.

    Mozaicul de deasupra portretizează Triumful lui Isus, o operă creată de Domenico Morelli.

    Portalul central al catedralei are o ușă superbă de bronz, comandată de un bogătaș din Amalfi, Pantaleo de Maurus Comite, la Constantinopol și semnată de Simeon al Siriei. Putem vedea aici, încrustați în bronz, pe Isus, Fecioara Maria, Sfântul Apostol Andrei și Sf.Petru.

    Perioada barocă a avut influențe majore pentru catedrală, ea s-a împărțit în două biserici, fiecare fiind decorată cu frumoase fresce, donate de regele Filip al III-lea al Spaniei în 1660.

    Decorurile barocului au fost înlăturate din biserica veche, cunoscută azi ca Basilica del Crucifisso, în 1994, lăsând la vedere întreaga structură medievală originală, cu fresce frumoase.

    Doar cripta și catedrala principală își păstrează interiorul baroc.

    Catedrala se poate vizita între anumite ore doar prin intrarea din muzeu, cu o taxă de 3 euro de persoană.

    Între orele 7.30-10.00

    17.00-19.30,

    catedrala este deschisă pentru rugăciune.

    În holul lung și umbros de la intrare, ne-am hotărât pe loc, privindu-ne în ochi, să mergem la muzeu. Acesta este la stânga, veți primi un ghid în mai multe limbi, la alegere, foarte utile vizitei voastre, cu multe explicații, din care vă povestesc și eu acum.

    Aici lângă intrarea la muzeu, este și intrarea spre turn, Turnul cu clopot, cu o cupolă centrală înconjurată de patru turnulețe la colțuri, cu o arhitectură arabă, cu arcade, decorate cu mozaic galben și verde, turn construit în 1180, dar terminat abia 100 de ani mai târziu.

    Ce putem vedea aici:

    -Muzeul Diocezan

    -Grădina Paradisului-Il Chiostro del Paradiso

    -La Basilica del Crocifisso

    -La Cripta

    și în cele din urmă, Catedrala, accesibilă doar de aici.

    Imediat cum trecem de porticul catedralei, la stânga, ajungem la una din cele mai importante avuții ale orașului Amalfi-Il Chiostro del Paradiso.

    Grădina Paradisului este construită între anii 1266-1268, pentru a găzdui mormintele bogătașilor, conților din Amalfi. Are 120 de stâlpi dubli, arcade în stil maur, din marmură albă, foarte pură. În centru, este o grădină în stil mediteranian, iar în jur, sunt obiecte foarte importante, statui, fresce, bucăți de marmură, picturi, fresce superbe, sarcofage, datând din sec. II, Î. Hr.

    Astăzi mirii își celebrează nunta aici în mijlocul arcadelor și a coloanelor suple și fine de marmură.

    Vizita continuă cu Basilica del Crocifisso, care datează din sec. IX. Are o imensă valoare istorică, de artă, sunt scoase la iveală minunate fresce, acum este muzeu, cu o comoară inestimabilă, statui, veșminte de regi, de papi, tiare, potire, cupe, o superbă statuie a Madonnei cu copilul, cărți valoroase și pergamente, cruci și crucifixe.

    Coborâm apoi pe niște scări ce duc la Criptă.

    Nici nu îmi trecea prin gând, atunci când am văzut ce urmează, eu presimțeam ceva sec și rece, că voi avea surpriza unei săli atât de frumoase. Este decorată foarte bogat în stil baroc, undeva în sec. XVIII. În spatele altarului mic este păstrat craniul sfântului, iar moaștele, restul, sunt îngropate sub altar.

    Statuia mare de bronz a Sfântului Andrei a fost sculptată de Michelangelo Naccherino of Florence, un student al lui Michelangelo. Mai sunt aici, de o parte și alta, statuile de marmură a lui St. Lawrence și Sfântul Ștefan, realizate de sculptorul Pietro Bemini.

    Dar acum urma să intrăm în catedrală.

    Interiorul este cu o arhitectură romanică dar este decorat în stil baroc. Arcul din absidă este susținut de două coloane vechi din Phaestum. Altarul mare din nava centrală este format chiar din sarcofagul Arhiepiscopului de Capuano. Deasupra altarului este o pictură, realizată de Andrea d'Asta și Castellano, din sec XVIII, reprezentând Martiriul Sfântului Andrei. De altfel, întregul tavan absolut senzațional, casetat, aurit, este împodobit cu picturi din viața și minunile făcute de sfânt.

    Un crucifix de lemn din sec. XIII este pe peretele din zona liturgică, iar un altul din sidef, adus din Țara Sfântă, este în partea dreaptă a ușii din spate.

    În partea dreaptă a altarului este Capela Reconcilierii, unde sunt depozitate și alte relicve aduse odată cu moaștele Sfântului Andrei.

    Catedrala este splendidă. Coloane, marmură, picturi, candelabre, statui, liniște, pace. M-a impresionat foarte tare. Dacă ajungeți pe acolo, nu o ratați!

    Ieșind de la catedrală, ai o cu totul altă viziune de sus, de la înălțimea treptelor. Orașul pare că se vede diferit, parcă jos e o altă lume, un furnicar de oameni, de toate națiile, care vin și pleacă...

    Am pornit pe străduțele strâmte, înghesuite, pornind pe Via Lorenzo d'Amalfi, cu mulți turiști, forfotă de oameni, am văzut magazine, boutiquri drăguțe, cu tot felul de produse, la loc de cinste fiind faimoasele sticluțe de limoncello, multe soiuri de creme, parfumuri, haine, artizanate, ceramice colorate. Eram și cu ochii pe sus, la balcoane, pline cu haine la uscat. Multe flori frumoase, completează peisajul, fântâni frumoase cu apă limpede și bună de băut. Și la un moment dat, aceeași stradă își schimbă numele în Via Pietro Capuano.

    Pe străduțele strâmte se găsesc totuși locuri pentru mese, scaune, la câte o terasă sau cafenea, o pizzerie sau gelaterie. Adevărul e că nu te poți plictisi. Adevărat este și că așa o aglomerație nu prea e pe gustul meu, dar ce poți face? doar ești la Amalfi.

    Chiar când am ajuns în Piazza Spirito Santo, am dat peste o fântână, La Fontana De Cape e Ciucci, tare șic, cu o mulțime de figurine din ceramică scufundate în apă. Și aici apa este potabilă, ne-am aprovizionat și noi, citind afișul cu istoria fântânii. Numele „cap de măgar” provine tocmai de la faptul că pe vremuri, măgarii veneau din Valle dei Mullini, încărcați cu fructe, legume, lemne, iar aici era pentru ei locul de odihnă și de adăpare cu apă.

    Fântâna a fost construită în sec. XVIII, în piatră, cu două fețe umane, sculptate în marmură. Prin 1974, s-au adăugat diferite forme și aranjamente din calcar, o mulțime de figurine ce stau în apă. Se spune că figurinele reprezintă scene din nașterea populară napolitană și sunt păstori, meșteșugari, brutari, sau turme de oi.

    Trebuie să vă uitați și în partea opusă fântânii, unde este o clădire superbă, Palazzo Castriota, pentru a vedea contrastul dintre: unul din simbolurile lumii bogate, nobile și puternice ale orașului Amalfi-palatul și creația, munca omului sărman, a țăranului, ajutat aici de măgari-fântâna.

    Am căutat o terasă, deoarece ne cam „înghesuia” foamea, așa că am găsit în cele din urmă Il Scugnizzo, un snack bar, își zic ei, cu o masă ceva mai la umbră. Am comandat două porții de pizza și două beri.

    Pizza bună, doar că un pic prea stropite cu ulei de măsline, dar berea rece și bună. Odată ce ne-am rezolvat cu foamea, am purces mai departe, studiind clădiri și forme, flori și statui, oameni și pisici.

    Încet, încet a venit vremea să ne întoarcem, ieșind prin Porta della Marina, unde este imensa ceramică cu harta Amalfi. Chiar lângă este clădirea care găzduiește Museo de Arsenale Amalfi.

    Pașii ne-au purtat din nou spre port, cu regretul că nu am ajuns la plaje, la Muzeul Hârtiei, la Torre dello Ziro și încă multe altele, dar cu sufletul împăcat, pentru că am reușit totuși să vizităm catedrala, care după mine, este o adevărată operă de artă.

    Mulți scriitori și poeți de-a lungul vremii au fost iremediabil îndrăgostiți de Amalfi, mă gândesc acum la Goethe, care a zis:

    Conosci tu la terra dove il lemon florisce? Laggiù, laggiù, voglio con te fuggire. (cunoști tu locul în care lămâii înfloresc, acolo, acolo, vreau să fug cu tine!

    Nu vreau să fug acolo acum, dar mă bucur nespus că am ajuns să văd parte din celebra Coasta Amalfi, dorindu-mi firesc să revin cândva, poate pentru ceva mai mult timp.

     

    Webmaster, o rugăminte, pentru un filmuleț: - youtu.be/sNk4tSt66qA - mulțumesc frumos!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de maryka in 23.07.19 21:50:53
    Validat / Publicat: 23.07.19 23:42:19
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 Amalfi, imediat ce am coborât de pe vas și o privire în zare...
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 50 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    19 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [23.07.19 23:41:52]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Amalfi şi Costiera Amalfitana, SORRENTO / AMALFI" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: Descoperă Positano]

    marykaAUTOR REVIEW
    [23.07.19 23:45:50]
    »

    @webmasterX:

    Mulțumesc și vă rog, nu uitați de filmuleț!

    webmasterX
    [23.07.19 23:48:44]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    marykaAUTOR REVIEW
    [23.07.19 23:53:02]
    »

    @webmasterX:

    Mulțumesc!

    indiralisa_26
    [24.07.19 10:12:40]
    »

    @maryka: Felicitari pentru articol si pentru poze! Contine informatii utile! Abia astept sa ajung si eu aici peste 3 saptamani.

    marykaAUTOR REVIEW
    [24.07.19 10:57:25]
    »

    @indiralisa_26:

    Mulţumesc frumos!

    Nu-mi rămâne decât să vă urez vacanţă frumoasă şi apoi aştept impresii!

    Aurici
    [24.07.19 12:54:06]
    »

    @maryka: Am vrut să-ți scriu de la Positano pentru că mie acolo mi-a rămas inima. Dar ce mai e de zis când este vorba de coasta asta? Să privești pozele și să-ți aduci aminte, dacă ai fost, sau să-ți dorești să ajungi, în caz contrar. Coasta Amalfitană rămâne pe piedestal în topul locurilor văzute de noi iar la Positano și la terasa Rosei voi mai ajunge negreșit în viața asta. A fost cea mai bună cazare a mea, sau starea pe care am avut-o acolo, la Positano, mi-a indus asta... nu știu ce să zic. Eu am fost fermecată de locurile acelea, am citit și am văzut pozele cu mare plăcere.

    marykaAUTOR REVIEW
    [24.07.19 16:05:47]
    »

    @Aurici:

    Mulțumesc frumos!

    Sigur că odată ce ai văzut aceste locuri îți dorești să revii, la fel spun și eu!

    Mă bucur că am răscolit amintiri plăcute!

    Positano este fermecător, romantic și foarte colorat, Amalfi este cumva mai serios, mai altfel... asta e senzația mea, poate și prin prisma vizitei la catedrală... e drept că am fost și la Positano, dar Sant' Andrea m-a „mișcat” profund emoțional.

    Nu pot spune care e mai frumos, dar dacă ar fi să aleg pentru un sejur, aș alege cu siguranță Positano, chiar dacă ar trebui să car trolerele pe scări...

    indiralisa_26
    [24.07.19 16:07:28]
    »

    @maryka: Mulțumesc!

    Rodel
    [24.07.19 16:37:14]
    »

    Tu ai vizitat Costa Amalfitană plecând de pe mare, eu de pe uscat, cu un autocar ce șerpuia printre serpentine, și de sus am admirat superba panoramă. Acum îmi pare rău că nu am ajuns și în Amalfi, m-am oprit în Positano pe care... l-am savurat!...

    O excursie frumoasă, la fel și descrierea , și pozele!

    irinad
    [24.07.19 18:49:55]
    »

    @maryka: În fine, ajung să scriu şi eu un ecou, după o zi istovitoare. Mă bucur că m-am plimbat cu tine prin Amalfi chiar şi virtual, mi-a plăcut tare mult şi poate într-o zi voi ajunge şi eu fizic acolo. Până atunci ţi-am admirat superbele fotografii şi m-am lăsat dusă prin oraş printre clădiri şi monumente vechi, pline de farmenc şi culoare.

    Felicitări pentru articol şi aştept cuminte următoarea postare!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mprofeanu
    [24.07.19 19:04:22]
    »

    @maryka: Frumoase poze! Doamne ce de albastru! Cerul fără niciun norișor și marea întregesc frumoasele peisaje! Nu degeaba îndrăgostitul Hercule a ales acest loc pentru nimfa lui!...

    marykaAUTOR REVIEW
    [24.07.19 19:04:45]
    »

    @Rodel:

    Asta, e! Nu poți să le vezi pe toate, peste tot timpul e inamicul nr. 1. Oricum poate într-o altă vacanță veți alege partea a doua din coasta Amalfi.

    Nici eu n-am ajuns la Sorento, nici la Pompei. Deci, va urma... nu?

    marykaAUTOR REVIEW
    [24.07.19 19:09:23]
    »

    @irinad:

    Nadina, mulțumesc mult!

    Îți doresc din toată inima să ajungi acolo, pentru că este tare frumos, muntele și marea se îmbină perfect.

    Și eu îmi propun să mai revin, cele câteva ore au fost total insuficiente, doar „ne-au deschis apetitul”.

    E superb venind de pe mare, dar mă gândesc că nici cu mașina nu e rău, așa că ...

    O seară liniștită, te pup cu drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    marykaAUTOR REVIEW
    [24.07.19 19:19:37]
    »

    @mprofeanu:

    Cu adevărat, cer albastru și o mare asemenea! Ca ochii nimfei din legendă!

    Știa Hercule ce știa... și a ales bine.

    Mulți scriitori, muzicieni, au fost cuceriți de frumusețea insulei, se spune că Wagner a compus aici opera „Parsifal”, iar Ibsen a scris piesa de teatru „Casa păpușilor”. Scriitorul Renato Fucini ajungând la Amalfi a spus:

    Il giorno del giudizio, per gli amalfitani che andranno in Paradiso, sarà un giorno come tutti gli altri. (În ziua Judecății de Apoi, pentru amalfitanii care vor ajunge în paradis, va fi o zi ca oricare alta).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Rodel
    [24.07.19 19:29:31]
    »

    @maryka: m-ar tenta un sejur numai în Ischia, să mă bucur de întreaga insulă, pentru că mi-a plăcut foarte mult.

    marykaAUTOR REVIEW
    [25.07.19 08:45:21]
    »

    @Rodel:

    Mă bucur, sper să vi se îndeplinească dorinţa!!! ????

    ultrasro
    [05.08.19 17:30:12]
    »

    Zona este cu adevarat superba chiar daca aglomeratia devine sufocanta cateodata! Merita vizitat macar o data in viata. Eu zic ca se impune si o a doua vizita! Sper sa ajung in 2021 pe acolo... la 20 de ani de la prima impresie...

    marykaAUTOR REVIEW
    [05.08.19 18:30:24]
    »

    @ultrasro:

    Cu siguranță îmi doresc și eu o altă ocazie, pentru o a doua vizită, pentru mai mult timp însă. Mai am multe locuri de descoperit acolo.

    Vă doresc să vă îndepliniţi dorinţa, aceea de a ajunge din nou acolo. ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, indiralisa_26, irinad, maryka, mprofeanu, Rodel, ultrasro
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amalfi şi Costiera Amalfitana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.7178361415863 sec
    ecranul dvs: 1 x 1