Coasta Amalfi: Ziua 2-Pompei si Coasta Amalfitana

TIPĂREȘTE

Dimineata m-am trezit plina de muscaturi de insecta pe maini, piciore si gat. Se pare ca tocmai avusesem o intalnire cu cel mai aprig paianjen din oras si ce credeti?!? Tocmai castigase lupta pentru suprematie. La urma urmei hotelul era al lui iar eu eram musafirul nepoftit. In fine, am coborat la micul dejun care a fost neasteptat de variat pentru Italia iar dupa o bine meritata cafea ne-am indreptat catre gara (Stazione Centrale) unde am achizitionat un card Napoli Campania U5 week-end (6.5 Eur) valabil pentru 24 de ore cu care puteam merge pana la Pompei iar de acolo pana la Sorrento. Sunt mai multe variante de carduri de care te poti ajuta pentru intreaga regiune. Un alt card interesant este Artecard Campania 3 zile (27 Eur) in care ai inclus transportul pentru toata regiunea cat si 2 intrari la muzee sau sit-uri arheologice. Va trebui sa va interesati despre zona de valabilitate a acestor carduri pentru ca la ei informatiile sunt relative. Cand vei cumpara cardul ti se va spune ca este valabil pana acolo unde ai tu nevoie sau cel putin asa ni s-a intamplat noua... deci atentie!

Ne-am urcat in trenul Circumvesuviana si in cca 50min eram la Pompei Scavi iar de la gara nu iti mai trebuie decat 5 minute pentru a ajunge la casa de bilete pentru Pompei (intrare 11 Eur).

Îngropat în anul 79 sub un strat gros de 5-7 metri de cenuşă vulcanică în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, oraşul Pompei s-a păstrat ca niciun alt loc antic, oferindu-ne astăzi posibilitatea unei incursiuni fără egal în viaţa de zi cu zi a Antichitatii romane. Este motivul pentru care, alături de Herculaneum, Pompei a fost inclus în Patrimoniul UNESCO.

Oraşul era structurat într-un centru de conducere (for, basilică) într-o parte, un centru de agrement (amfiteatre, palestra) în partea opusă, un centru cultural, spiritual şi utilitar (teatru, temple, băi publice) la mijloc şi cartiere cu case particulare, prăvălii, restaurante, brutării, bordeluri.

Interesanta era structura caselor in acea perioada. Aproape fiecare casa avea o gradina/curte interioara (atrium) care permitea luminii să pătrundă în toate camerele din jurul ei. In aceasta curte se aflau niste jgheaburi care colectau apa de ploaie si o trimiteau intr-un bazin care se afla sub casa. Se pare ca apa era o resursa foarte importanta si era folosita cu intelepciune. Camera principală a casei era (triclinium), decorată de obicei cu fresce bogate, în culori vii, cu pardoseală mozaicată. Aceasta era camera unde se tineau documentele. Celelalte camere erau dormitoarele (cubicula) şi camera de zi (tablinum). În acestă parte a casei se aflau si bucataria (culina), sufrageria de vară şi băile. La stradă, casele nu aveau ferestre, însă la parterul caselor comercianţilor existau prăvălii cu ieşire în stradă, numite tabernae. Casele mai mari erau construite pe două niveluri.

Am descoperit ca existau şi o mulţime de restaurante mici, un fel de fast-fooduri antice, numite thermopolia. Se pare ca „luatul mesei” era de fapt un ritual de socializare.

De departe cea mai faimoasa „casa”, la care vizitatorii faceu coada a fost Lupanarul-o casă cu multe camere mici, cât să încapă un pat. Pe pereţii camerelor era afişată oferta de servicii sub forma unor fresce cu poziţii sexuale explicite. Se pare ca inca mai are „priza” la public. A trebuit sa stam la coada sa o putem vizita. 

Situl arheologic se întinde pe câteva zeci de hectare, străzile şi obiectivele sunt bine semnalizate, dar pentru orientare e necesară, totuşi, o hartă, pe care o poţi obţine gratuit de la Biroul de informaţii de lângă Casa de bilete de la intrarea principală.

Dupa vreo 4 ore ne-am urcat in tren si am mers pana la capat, la Sorrento. Aveam sa ne incepem incursiune pe Coasta Amalfitana. Coasta ce se intinde de la Sorrento pana in golful Salerno.

Sorrento e celebru pentru coasta sa şi pentru numărul mare de vedete internaţionale ce-şi fac concediul aici. Iniţial aşezare grecească ocupată de către romani apoi cucerita de turci in 1558. La începutul secolului 18, Sorrento a renăscut din punct de vedere cultural, economic şi social şi a atins apogeul în secolul 19. Atunci nobilii din toată Europa au început să călătoreasca aici şi să transforme oraşelul acesta într-o destinaţie celebră care devine şi sursă de inspiraţie pentru poeţi, artişti şi alţi intelectuali (Goethe, Dickens, Wagner, Nietzsche).

În prezent, Sorrento trăieşte exclusiv din turism. Sunt în jur de 100 de hoteluri aici iar pe tot parcursul anului sunt diverse evenimente.

Noi nu am stat prea mult în Sorrento, dar am avut timp sa ne plimbam pe stradutele pline de verdeata, cu portocali din care atarnau portocalele, parca provocator. Am ajuns in Piazza Tasso iar de acolo am coborat catre Marina Picola. Uluitor! Nu trebuie sa va mai spun ca atmosfera era de vacanta si relaxare.

Turul Coastei Amalfi e un traseu pe care trebuie să-l faci măcar o dată în viată. Noi am inceput in Sorrento si continuat cu Positano, Amalfi si Ravello.

Din Sorrento mergi cu autocarul Sita (Unico Costiera- 7.6 Eur/ 24 ore), pe care-l poti gasi chiar in fata garii cu care traversezi peninsula Sorrentină, apoi mergi pe coastă prin Positano, Praiano, Furore, si ajungi in Amalfi – capăt de linie. Inclus in Unico Costiera este si 1 calatorie pana in Ravello cu autobuzul turistic.

Dupa o ora de mers pe serpentine unde autobuzul claxona inainte de fiecare curba pentru a atentiona participantii la trafic ce se aflau dupa curba pentru a se opri, dupa o ora de mers leganat cand la stanga cand la dreapta…am ajuns la Positano iar autobuzul s-a umplut instant de turisti care efectiv s-au inghesuit in autobus ca “sardinele”. Daca va aminiti cum mergeau autobuzele noastre cu usile deschise din cauza calatorilor care se inghesuiau pe scara…imaginea se apropie destul de tare, cu mentiunea ca usile erau inchise. Astfel riscam ca pierdem pe cineva in marele hau care era pana la mare. Noi fiind blocati pe scaune undeva pe la mijlocul autobuzului, nu am mai simtit nevoia sa dam la o parte marea de oameni pentru a cobora la Positano. De altfel Positano este un orasel ce merita vizitat. Este asezat pe un versant muntos ce se termina in mare. In trecut oraselul a fost un micut sat de pescari care treptat au emigrat in Australia. Incepand cu anii 1950 acesta a devenit cunoscut si indragit printre vedetele intrenationale, iar din acest moment, satul de pescari a devenit un "monument" al turismului international.

Mergand mai departe cu autobuzul nostru buclucas am ajuns in Amalfi. Capat de liniei. Insa prea tarziu pentru a mai putea merge si in Ravello.

Din Sorrento pana in Amalfi se face cam o ora jumatate…noi am facut cu 15 minute in plus insa suficient pentru a pierde ultimul autobuzul turistic pentru Ravello. Ravello nu trebuie ratat. Oraselul se afla la vreo 6 km de Amalfi. Din Amalfi iti recomand să iei autobuzul turistic. Călătoria este inclusă în biletul de 7.6 Eur despre care iti povesteam, valabil 24 de ore. In primul rand, trebuie să stii că Ravello a fost fondat în secolul 5-lea ca si refugiu pentru cateva familii de romani. Ei s-au adapostit aici, în muntii Lattari, de invaziile barbarilor care au marcat sfaritul Imperiul Roman de Apus.

Dacă in secolul 12 avea în jur de 25 000 de locuitori, în 1137 Ravello a fost distrus de atacurile Republicii Pisa, iar de atunci orasul a intrat în declin, mare parte din populație mutandu-se în Napoli si imprejurimi. Comertul facut în port cu asiaticii a încurajat din nou creşterea economica iar pana în secolul 14, orasul a inflorit iarasi. În secolul 16 orasul este lovit de ghinion: cutremure, ciuma şi foamete. Abia în secolul 19 orasul isi revine datorita turismului si a turistilor europeni atrasi de locul asta exotic. Ravello este supranumit si orasul muzicii din pricina Festivalul Wagner care are loc în fiecare vara in Ravello inca din 1953.

Nu trebuiesc ratate nici cele doua vile faimoase: Villa Rufolo care a apartinut celebrei familii Rufolo și datează din secolul 12. Pe langa gradinile superbe si incaperile restaurate în secolul 19, Villa Rufolo este cunoscută pentru scena de deasupra marii, locul în care are loc Festivalul Wagner.

Villa Cimbrone a fost construita undeva în secolul 11 si e cunoscuta pentru "terasa infinitului". Vila este acum hotel dar grădinile sunt deschise publicului pentru vizitare.

Insa noi a trebuit sa ne resemnam. Ne ramanea doar Amalfi care ne-a imbiat cu o plimbare boema printre stradutele sale.

In sec. 5-lea, un calator arab vorbea despre orasel ca fiind “Cel mai prosper oras longobard, cel mai nobil, ilustru prin conditiile sale, cel mai imbelsugat si opulent”. Ducatul de Amalfi a fost cea mai veche dintre republicile maritime italiene ale Evului Mediu. In cultura medievala, Amalfi era cunoscut pentru scolile infloritoare de drept si de matematica.

Pentru ca pietele principale sunt legate prin strazi pietonale, pline de restaurante si magazine de suveniruri am ajuns imediat in Piazza Duomo unde se afla si Catedrala Sant Andrea, un monumentul din secolul 11cu un stil baroc.

Un alt obiectiv este Manastirea Cappuccini care are ca trasatura amestecul stilului bizantin cu formele si liniile ascutite intalnite in nordul peninsulei.

Apoi a urmat drumul de intoarcere catre Sorrento care de data aceasta a fost mult mai relaxant ba chiar am admirat cum soarele apune peste aceste case colorate, peste acest taram parca de poveste.

Dragii mei, nu faceti Pompeiul si Coasta amalfitana in aceiasi zi. Sunt doua locatii care merita savurate. Va sfatuiesc sa le dedicati cate o zi.

---

VIZUALIZĂRI: 5610 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI