Alghero, cel mai catalan oraş italian

TIPĂREȘTE

Dacă vă miră sau vă intrigă cumva titlul acesta, vă spun că Alghero este orăşelul italian blilngv unde italiana şi catalana sunt limbi oficiale, nemaipunând la socoteală că intervine şi dialectul sard, căci nu trebuie să uităm că ne aflăm în Sardinia, insula din inima Mediteranei.

De unde vine catalana? Desigur, din trecutul său legat de Catalonia pe când a stat câteva secole bune sub dominaţie aragoneză. Dar, să începem cu începutul!

Oraşul a fost fondat în anul 1102 ca cetate fortificată de către familia genoveză influentă şi bogată, Doria, care a ridicat ziduri groase şi bastioane, vizibile şi astăzi. Aceasta dorise să-şi asigure proprietăţile pe care le deţinea în nordul-vestul Sardiniei, însă cetatea a devenit repede o ţintă de cucerit, astfel că Republica Pisa va fi prima care o va prelua în 1283, însă doar pentru scurtă vreme fiindcă în anul următor avea să revină la statutul genovez.

După şaptezeci de ani, în 1353, Alghero este cucerit de catalanii conduşi de regele Pedro al IV-lea al Aragonului care au debarcat în port cu peste 90 de galere, alungându-i pe localnicii sarzi şi ligurici, dar şi pe genovezi. Odată instalaţi în cetate, a început o eră de dominaţie nouă ce a durat aproape patru sute de ani, timp în care prezenţa catalanilor a fost atât de cuprinzătoare încât Alghero căpătase supranumele “Barcelonetta” , adică mica Barcelonă. Unde mai pui că este orientat cu faţa către Barcelona, de parcă ar fi privit spre mai marea sa protectoare! Însuşi, împăratul Carol al V-lea (Quintul), aflat într-o vizită în Alghero în 1541, ar fi găsit oraşul bonita y ben asentada (fermecător şi bine poziţionat).

Ideea este că Alghero (l’Alguer în catalană), parte în trecut a Coroanei de Aragon, îşi datoreză aspectul şi moştenirea culturală catalanilor care şi-au imprimat influenţele în cele mai mici detalii. Alghero încă păstrează profunde caracteristici catalane, precum limba sau stilul arhitectonic al clădirilor religioase sau rezidenţiale. De pildă, fiecare plăcuţă de stradă poartă denumirea atât în italiană (via), cât şi în catalană (carrer), la fel, fiecare panou explicativ, iar în cazul bisericilor, cuvântul iglesia se regăseşte mai repede decât cel de chiesa, ca şi cel de plaça, pentru piaţă în loc de piazza.

Zestrea catalană se admiră foarte bine numai în centrul vechi sau centro storico închis între ziduri groase cu bastioane, pătrunse de porţi grandioase, mărginit pe trei laturi de mare.

Experienţa proprie

După introducerea în istoria locului, trebuie să spun că Alghero este orăşelul-port de circa 45.000 de locuitori situat în nord-vestul Sardiniei care beneficiază de un aeroport în apropiere, Fertilia, la zece kilometri, de unde şi norocul să fie vizitat mult mai facil, iar dacă există şi zbor direct până acolo, şansa de a ajunge pe plaiul sard creşte accentuat. Aşa s-a întâmplat şi cu noi, veniţi în vacanţa de ziua Unirii Mici cu un avion al companiei Wizzair, cu peste 200 de oameni la bord curioşi să descopere oraşul cu o faimă mai degrabă estivală. Oraşul nefiind foarte mare, mai mereu ne întâlneam unii cu alţii, încât tot timpul petrecut acolo aveam impresia că suntem în tabără. Deja ne cunoşteam, ne zâmbeam, comunicam.

Cum vremea s-a îmbunătăţit simţitor pe parcurs, dacă la început totul stătea sub semnul ploii, deşi n-a mai plouat în afara celor doi-trei picuri din prima seară, în cea de-a treia sau a patra zi, soarele strălucea cu putere mângâindu-ne la propriu şi la figurat.

Am petrecut în Alghero două zile: una întreaga şi alte două jumătăţi, iar într-altă zi am plecat în afara oraşului să cunoaştem şi împrejurimile.

Unul dintre lucrurile aproape obligatorii, pe care le facem în vacanţe şi pe care îl recomand cu tărie oricui, este vizita la Centrul de Informaţii Turistice de unde sfaturile specialiştilor şi materialele puse la dispoziţie, de cele mai multe ori gratuit, sunt ideale pentru a da orientare bună acelei şederi.

Aşa am procedat şi acum, mergând la centrul info situat la limita dintre parcul Giardini Manno şi Via Catalogna, în apropiere de un fel de autogară, dar mai micuţă de unde se pleacă spre aeroport, dar şi către câteva localităţi din insulă.

Acolo am primit hărţi şi recomandări despre ce să vizităm şi pe ce să ne concentrăm atenţia. În plus, noi am vrut un sfat legat de locul unde să urcăm pentru a vedea bine oraşul de sus şi l-am primit fiindu-ne recomandat să urcăm în turnul bisericii din Complesso Monumentale San Francesco deoarece campanila Catedralei este momentan inaccesibilă din cauza lucrărilor de renovare.

Cu harta în mână, dornici de a face cunoştinţă cu centrul vechi, unul dintre cele mai bine păstrate orăşele medievale ale insulei, ne facem planul să dăm mai întâi roată pe contur, în sensul invers al acelor de ceasornic, pe lângă ziduri, să descoperim turnurile, pe urmă pătrundem în interiorul cetăţii prin Porta Sulis, aflată lângă Piazza Sulis, ca mai apoi să ne pierdem în hăţişul de străduţe labirintice intersectate în pieţe pline de farmec.

Pe lângă meterezele cetăţii de odinioară

Plimbarea de-a lungul zidurilor antice, a început din vecinătatea punctului info, din Piazza Porta Terra, larga deschidere de lângă impunătorul Torre di Porta Terra, loc de expoziţii temporare, apoi am luat-o spre Torre di San Giovanni, la fel spaţiu expoziţional, dar pentru lucrări moderne. Mergând tot înainte pe Via Simon, în curând dăm în cealaltă piaţă importantă din oraşul vechi, Piazza Sulis, foarte spaţioasă, lângă care este amplasat Torre di Sulis sau Torre Sperone (Esperò Reyal) , cel mai înalt turn cu cei 22 metri ai săi. Aici este punctul de întâlnire pentru viața de noapte din Alghero, piața fiind locul cel mai animat chiar şi ziua. Alături se află istorica „piazzetta” (piața mică), care, modificată pe alocuri, odată cu adăugarea de noi cluburi și restaurante la modă, centrate pe tineret, este astăzi un reper atât pentru rezidenți, cât și pentru turiști.

De aici începem turul pe promenadă, începând cu Bastioni Cristoforo Colombo, până ajungem la Torre San Giacomo, apoi ne lansăm pe Bastioni Marco Polo având marea pe stânga. Frecventate de localnici și de turiști deopotrivă, bastioanele sunt locurile preferate pentru relaxare, distracție și plimbare: o lungă promenadă pe malul mării cu vederi incredibile ale portului. Cafenelele și restaurantele animă drumul cu verandele în aer liber numai bune pentru a savura o băutură sau a gusta delicatese locale în timp ce adie briza dulce a mării.

Bastioni Marco Polo are în capăt Torre della Polveriera, cu aceeaşi formă cilindrică precum celelalte, și pe partea opusă vedem Garita Reial sau Torre della Lanterna, cândva un felinar de semnalizare pentru navele din port. După câțiva metri, ajungem la Torre di Sant'Elmo, care este cunoscut sub numele de „la Madonnina” datorită statuii Fecioarei Maria care tronează deasupra sa. Urmează Bastioni Magellano, cel ce închide paseggiatta, în acest segmentfiind amplasată o catapultă din lemn, obiect cu care se pozează toată lumea.

În continuare, promenada se prelungeşte cu Banchina Dogana şi două turnuri masive aflate la scurtă distanţă unul faţă de celălat: primul Torre de Garibaldi o della Maddalena, cel de-al doilea Torre della Maddalenetta, de care dădeam prima oară când veneam de pe faleza Lungomare sau de la hotel.

După ce s-a terminat ultima porțiune a bastioanelor, cea dinspre oraș cu vedere la portul turistic și care vara este plină de standuri şi artiști stradali, se ajunge la o scară care duce, prin Porta a Mare (Porto Salve) , în inima orașului Alghero: Piazza Civica. Pe această piață sunt amplasate ceea ce au fost cândva cele mai reprezentative instituții guvernamentale din l’Alguer. Admirăm aspectul gotic al Palazzo de Ferrera, adesea conac al guvernatorului orașului sau loc unde se întâlnea nobilimea în timpul ocaziilor oficiale, dar şi Casa de la Ciutat, sediul consiliului orașului, sau Palazzo della Dogana (Duana Reial sau Palatul Vămilor și Taxelor) , punct de oprire obligatoriu pentru căpitanii ancorați în portul Alghero.

Între zidurile cetăţii Alghero

Pătrunzând astfel în interiorul oraşului vechi, urmărim harta să nu ratăm monumentele sau locurile încercuite de doamna de la punctul info ca fiind de neratat. Centro Storico este exclusiv pietonal, reţeaua de străzi, înguste, încântătoare, străjuite de clădiri robuste, de piatră invită pe cei ce păşesc aici să descopere arhitectura catalană în al cărui stil au fost construite. Acesta se remarcă prin portaluri sculptate şi ferestre cu arcade gotic, de altfel influenţa gotică se resimte mai cu seamă în aspectul bisericilor care abundă în acest areal.

Cea mai de seamă dar şi cea mai impunătoare ar fi Catedrala (Cattedrale di Santa Maria) sau Duomo cu un turn octogonal alături, de unde se pot obţine privelişti spectaculoase asupra oraşului. În apropiere se află Museo Diocesano (de Artă Sacră Eparhială) , unde sunt expuse picturi valoroase, obiecte de argint, marmură și imagini din întreaga eparhie.

Complesso Monumentale San Francesco constituie un exemplu clar de arhitectură gotică, datând din din secolul al XIV-lea. Reconstruită parțial după prăbușire, biserica pare să combine foarte reuşit elemente ale goticului catalan și ale stilului renascentist italian fiind imposibil să nu fii surprins de frumoasa mănăstire și a sa clopotniță, dar şi de claustrul minunat. Aici am avut o experienţă foarte plăcută, înscriindu-ne pentru ultima zi la orele 09,30 pentru vizită completă şi urcuş în turn (6 €/pers).

Am aflat, la casa de bilete, că tot aici se găseşte şi un hotel care aparţine de complex cu preţuri modice pentru cazare, ceea ce nu e rău deloc în inima centrului vechi, căci ne aflam pe Via Carlo Alberto, cea mai importantă, elegantă şi aglomerată arteră din Centro Storico, cu numeroase magazine mici care vând obiecte artizanale, haine şi bijuterii din coral. Alghero este renumit pentru coralii fini care sunt montaţi în aur de bijutierii locali recunoscuţi pentru podoabele deosebite create.

Tot pe Via Carlo Alberto, la o aruncătură de băţ, dăm de Chiesa San Michele, biserica cu hramul patronului orașului (Arhanghelul Mihail), a cărei cupolă îmbrăcată în plăci ceramice intens colorate, dispuse în modele geometrice, se profilează impunătoare în depărtare, vizibilă şi de pe promenadă.

Atrage atenţia, la mică distanţă, Chiesa della Misericordia care a fost construită în secolul al XVII-lea pentru a adăposti o preţioasă statuetă dedicată lui Hristos, adusă din Spania. De-a lungul timpului a devenit simbolul Săptămânii Mari în care cultul popular culminează cu participarea întregii comunități la procesiunile tradiționale.

De remarcat ar fi şi Chiesa di Carmelo (Biserica Carmelo) din secolul al XVIII-lea, cu clopotnița și vestibulul său distinctiv, situată cândva lângă o mănăstire de carmeliți, care acum a fost transformată într-o reședință privată, în apropierea Torre San Giacomo, dar şi Chiesa Santa Barbara situată la capătul celălalt al Bastioni Marco Polo.

Nu pot să trec peste capitolul palate, pentru că centrul vechi din Alghero deţine cel puţin douăsprezece clădiri istorice de acest tip, dintre cele mai însemnate aş aminti: Palazzo Machin (Palatul Machine) situat pe Via Principe Umberto, cu ale sale splendide decorațiuni surprinzătoare prin armonia pe care o creează între motivele gotice catalane și renascentiste, apoi Palazzo Peretti, Palazzo Guillot în stil catalan, desigur, ce se află pe Via Carlo Alberto, Palazzo Carcassona.

Când, în 1720, orașul a trecut în mâna Regatului de Savoia, stilul aragonez catalan a fost însoțit de linii și stiluri noi, uneori suprapunându-se. Motive de baroc și rococo, împreună cu cele neoclasice tipice arhitecturii savoiene, se reunesc armonios în Palazzo Serra (Palatul Serra) care este orientat spre drumul care duce de la Piazza Civica la Catedrală. Formele neoclasice sunt prezente în multe clădiri, publice și private deopotrivă, precum Palazzo Lavagna (Locul Lavagna) și Palazzo Civico (Palatul Civic), Teatro Civico (Teatrul Civic) din piața cu același nume, Palazzo Balata (Palatul Balato) și Palazzo Simon (Palatul Simon) , în care sunt încă vizibile urme de stil gotic târziu.

Muzeele din Alghero

Alghero deţine în centrul său vechi patru muzee care merită atenţie şi care pot fi luate în calcul în vacanţă sau chiar într-una în variantă mini. Este vorba de Museo Civico care-l înglobează şi pe cel arheologic, Museo del Corallo care descrie istoria coralilor şi modul cum sunt folosiţi pentru podoabe specifice, Museo Diocesano de pe lângă Catedrala Santa Maria di Assunta şi Museo Manno ce reuneşte exponate de artă gen picturi importante, mobilier, cărți și manuscrise.

Deşi n-am vizitat niciunul dintre muzeele oraşului, numai am trecut pe lângă acestea, recomand celor interesaţi să aibă mai multă iniţiativă şi să le treacă pragul.

Portul, faleza Lungomare Barcellona şi plaja Lido di San Giovanni

La ieşirea din Centro Storico, orice vizitator va dori să vadă portul şi să admire de la ţărm vase de tot felul: de la cele mici ale pescarilor, sau de talie medie ale agenţiilor de excursii, la yachturi de soi măricele sau chiar de dimensiuni însemnate. Plimbare pe lângă port o poţi face desigur pe faleza Lungomare Barcellona, nume împrumutat de la metropola catalană ce a avut-o Alghero drept model mereu.

Dincolo de faleză, vine rândul plajei Lido di San Giovanni să-şi facă apariţia şi să se întindă pe mai mult de doi kilometri. Nisipul său fin, auriu descris în ghiduri şi văzut în fotografii şi filmuleţe, era acum doar amintire, arătând ca un mâl cu mult material adus de la fundul mării de furtună.

Ce nu am reuşit să vedem, dar ar fi meritat cu prisosinţă

La vest de Alghero, se desfăşoară Riviera del Corallo, denumită astfel după reciful de corali de la poalele stâncilor de calcar. Linia țărmului are aproximativ 90 de km lungime și este cunoscută sub numele de Riviera del Corallo, care găzduiește o colonie majoră a celor mai buni corali. Cea mai faimoasă plajă de aici este Le Bombarde, binecuvântată cu apă cristalină și fundul curat de nisip, fiind o destinație preferată de familii, tineri și pasionați de surfing. La doar un kilometru distanță se află Lazzaretto, o înlănţuire de zece golfuri cu plaje cu nisip moale. Ceva mai departe, în golful Porto Conte, se află plaja Mugoni, îmbrăcată cu nisip auriu și apele liniştite ale unei mări mai mereu calme şi cristaline, o oază complet protejată. Parcul Porto Conte uimeşte cu întinderile sale de tufiș mediteraneean, pădurile dese. Pleiada de plaje frumoase o cuprinde şi pe cea numită Maria Pia ale cărei dune de nisip din spate sunt presărate cu ienupări seculari şi se află în continuarea plajei Lido di San Giovanni.

Promontoriul de calcar Capo Caccia, situat la vest de Alghero şi vizibil de pe faleză, era folosit în trecut pentru vânătoare, iar astăzi este loc de popas al multor păsări de pradă, dar şi punct din apropierea căruia se ajunge în faimoasa Grotta di Nettuno, o minune a naturii. Accesul către aceasta se face şi de pe mare, însă pe vreme bună. Pentru noi n-a fost cu noroc nici de pe uscat, căci plănuiserăm s-o vizităm, dar un accident nefericit soldat cu moartea unui bărbat chiar în acele zile, ne-a zădărnicit intenţia. Omul căzuse pe scările ce coboară spre peşteră (apropos, 654 la număr- Escala del Cabriol-) şi autorităţile închiseseră peştera pentru a investiga dacă e vorba de sinucidere sau pură întâmplare.

Concluzie

Alghero a fost destinaţia care ne-a îndeplinit aşteptările, nedezamăgindu-ne deloc, mai degrabă vremea a făcut-o în prima zi a vacanţei. Orăşelul este o încântare pentru ochi şi suflet şi mă gândesc că în timpul sezonului cald este mult mai atrăgător, plajele contribuind semnificativ. Recunosc că am avut un pic de ghinion cu vremea, însă am depăşit cu succes disconfortul ştiind dinainte ce ne aşepta şi am făcut tot posibilul să nu intervină dezamăgirea. Recomand Alghero ca destinaţie de vacanţă, doar că ar trebui evitată perioada în care preţurile devin aproape exorbitante.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=O02ghWIuIO8

---

VIZUALIZĂRI: 2116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI