Castellana Grotte

TIPĂREȘTE

Prietenii mei au programat o vizită mai lungă la Bari şi în împrejurimi. Ei au luat biletele de avion (27 de euro unul dus-întors) şi au rezervat cazarea în Alberobello. Programul era la voia noastră. De acasă ne-am pregătit un pic, dar la faţa locului a fost cu mult mai bine.

Gazda noastră ne-a propus să ne facă şi transferul de la aeroport, ceea ce am acceptat cu drag, că erau 70 de Km. Iar gazda şi cu tatăl ei au fost cei mai cumsecade şi mai bineintenţionaţi italieni pe care i-am văzut până acum. (Şi am văzut destui.) Pe drum ne-au îndemnat să ne oprim la Castellana grotte, care nu erau în pregătirea noastră.

Am văzut o peşteră carstică de 1,5 Km, care cobora până la 72 m partea vizitabilă (căci continua până la 100 m pentru speologi), o frumuseţe! Intrarea era prin coborârea unei scări generoase cu zeci de trepte. Traseul era larg, tavanele foarte înalte (cel de la intrare lăsa chiar să se vadă cerul), pantele domoale. Ghida vorbea extrem de repede şi cei 50 din grup (se intră la ore fixe) erau, fără noi, toţi italieni. Este şi ghid în engleză, dar probabil că numai vara.

Peştera a fost descoperită în 1938 de un speolog Italian şi era plină de gunoaiele aruncate de localnici. Încetul cu încetul peştera a fost golită şi prezentată publicului.

Solul locului este calcaros. Ape de suprafaţă nu sunt. Ploaia se infiltrează în fisurile din sol şi se scurge în Adriatica. În drumul ei creează, în mii de ani, şi minunăţiile pe care le-am văzut: stalactite, stalagmite, coloane (despre care eu ştiam că se cheamă stalagnate), văluri, colorate divers, în funcţie de sărurile şi oxizii pe care îi conţine apa, sau numai albe. Pe stalagtite ghida nu a dat voie copiilor (erau mulţi, era sâmbăta) să pună mâna: grăsimea de pe mână ar fi împiedicat depunerile ulterioare.

În peşteră, ca animale sunt liliecii, dar nu în partea comercială, iar ca insecte cele cavernicole, depigmentate şi fără ochi sau cu ochi nefuncţionali. Am auzit una la ghidă: insectele nu au culoare pentru că nu merită să-şi risipească energia pe ea. O fi!

Toată întoarcerea (se vine pe aproape acelaşi traseu) m-am gândit la zecile, poate sutele de trepte de urcat. Când colo, am făcut treaba asta cu liftul.

Prietenilor mei le-a plăcut foarte mult şi tot aşa mi-ar fi plăcut şi mie dacă nu aş fi văzut carsturile moraviene. Dar aceasta a fost mult mai accesibilă. Iar temperatura este în permanenţă de 16-17 grade, că am ajuns să umblăm cu paltoanele în braţe.

Pe mine m-a derutat “grotta”. Dacă ştiam că ăsta era cuvântul italian pentru peşteră (se mai zice cava), nu aş fi intrat. Şi ar fi fost păcat. Nu a fost permisă fotografierea şi eu respect interdicţiile.

---

VIZUALIZĂRI: 2680 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI