Creta, runda 3: Agios Nikolaos

TIPĂREȘTE

„All you want is Greece”

Așa grăit-a ministrul elen al turismului prin primăvara anului curent, invitându-ne să-i vizităm patria natală, grav afectată de pandemia de Coronavirus, și spusele sale au devenit titlul sub care se desfășoară în 2021 campania de promovare a atracțiilor acestei țări dăruită de Dumnezeu cu frumuseți nenumărate.

Iar eu, ascultătoare precum mă știți ????, am dat curs apelului disperat al demnitarului, justificat de altfel, având în vedere că aproape un sfert din PIB-ul Greciei provine din turism. Doar nu era să-i las pe bunii și vechii mei amici să intre în faliment...

Și cum sunt genul cu idei puține și fixe, după ce în 2019 am descins pentru întâia oară în Creta în zona de vest, în apropiere de Chania vezi impresii, iar un an mai târziu m-am orientat spre Rethymno, situat mai pe la mijlocul coastei nordice vezi impresii, în 2021 am revenit pentru a treia oară consecutiv pe aceeași insulă, de data aceasta alegând drept destinație regiunea sa estică, recte Agios Nikolaos.

Creta fiind o insulă mare, fără această incursiune aș fi ratat o bucată semnificativă din ea!!! Lucru pe care nu mi l-aș fi iertat în vecii vecilor... ???? Din păcate, în ciuda strădaniilor noastre de a contribui la bunăstarea micilor afaceriști cretani, nu am avut impresia că turismul local ar da semne de revigorare, cel puțin în a doua jumătate a lunii iunie, când am fost noi: multe hoteluri erau încă închise sau cu un grad de ocupare insuficient, iar prin taverne bătea vântul.

Mi se rupe sufletul de mila grecilor! Serios! ????

Detalii organizatorice

Am ajuns în Creta zburând cu compania chipurile low-cost a vecinilor noștri de la vest pe aeroportul din Heraklion la un preț de aproape 300 de euro (cu bagaj de mână și fără locuri! ????) dătător de dureri de cap din care mi-am revenit numai datorită faptului că în cea mai mare parte fusese achitat înainte de izbucnirea pandemiei pentru o excursie la care am fost nevoită să renunț, primind în schimb un voucher.

După călătoria aeriană de circa 1 oră și 40 de minute în avionul destul de plin și verificarea sumară a documentelor, am ieșit repejor din aeroportul Nikos Kazantzakis, destul de mic, cu un singur terminal; am aflat însă că în 2025 va fi dat în funcțiune unul mai mare și mai frumos... de 1 miliard de euro.

Cum Agios Nikolaos se află la vreo 65 km est de Heraklion, trebuia să găsim un mijloc de locomoție. Mă informasem în prealabil și știam că în zona aeroportului, dar pe ring road, se află stația KTEL a autobuzului care circulă până la autogara din centrul Heraklionului, de unde se schimbă cu un altul spre Agios Nikolaos. Demersul mi s-a părut a fi prea complicat și de durată, așa că am decis încă dinaintea plecării să închiriem o mașină din aeroport.

În interiorul clădirii și imediat în față la ieșire se află birourile marilor companii rent a car, dar noi am traversat strada (în căldura năucitoare a orei 2 p. m.) și am ajuns în zona operatorilor locali - destui la număr, așa că ai de unde alege. Și după o scurtă cercetare de piață, am optat pentru Auto Class, de unde am luat un Volkswagen Up nouț la prețul de 140 euro/7 zile, fără niciun depozit, fără limită de kilometri și cu full insurance. Mașinuța ne-a servit de minune pe parcursul celor aproape 600 km parcurși și n-am alimentat-o decât o dată (42 euro) cu benzină de 95. Care, apropo, costa 1,66-1,72 euro/litru.

Veseli că am rezolvat problema, am purces apoi pe mai vechea noastră cunoștință - New National Road, care - mă repet - nu e o autostradă propriu-zisă, ci un drum expres ce înaintează în cazul nostru spre est urmărind țărmul, așa încât din loc în loc ai parte de panorame superbe ale Mării Cretei, care ne aștepta, draga de ea, cu brațele deschise... Și după o oră de rulat pe asfaltul încins și un check-in rapid și eficient, am salutat-o, cum altfel decât cu o baie prelungită! ????

Agios Nikolaos - o privire de ansamblu

Orașul cu puțin peste 10.000 de locuitori, capitala prefecturii Lasithi, cea mai estică dintre cele patru prefecturi cretane, are o așezare pitorească în Golful Mirabello, nume care cred că spune totul... Și care i-a fost dat în timpul ocupației venețiene (1204-1669) de către pirații genovezi care au ridicat o mică fortăreață pe dealul Kefali. După ce fusese în antichitate portul cetății doriene Lato pros Kamara iar în perioada bizantină sediu episcopal, venețienii nu i-au acordat prea mare importanță și cetatea a fost complet distrusă în timpul ocupației otomane, când Mandraki (portul) a servit doar drept bază pentru exportul produselor agricole.

În anii 1860, în jurul portului a început să se dezvolte o localitate care și-a luat numele de la Biserica bizantină Agios Nikolaos (sec. VII-IX), situată pe un delușor deasupra a ceea ce apare pe hărți ca „Ormos Beach” , în fapt golful Agios Nikolaos/St. Nicholas Bay. Deși am vrut să vizităm locașul închinat Sfântului Nicolae, protectorului marinarilor, n-am reușit: accesul cu mașina se face prin incinta de la St. Nicolas Bay Resort Hotel and Villas, strașnic păzită, de unde am fost invitați politicos să facem cale întoarsă sau să urcăm o scară cu un număr mare de trepte (din câte am înțeles) pentru a cere cheia de la hotelul Minos Palace, tot de cinci steluțe, din imediata apropiere.

Am rămas așadar cu buzele umflate și cu regretul de a nu fi văzut cu ochii noștri acest așezământ religios despre care nu am idee de ce n-a fost inclus printre obiectivele demne de interes ale orașului, cu atât mai mult cu cât Agios Nikolaos nu păstrează practic nimic altceva din istoria sa: este o localitate nouă, care a prins aripi după ce, în 1905, s-a transformat dintr-un umil sat pescăresc în capitală de prefectură iar în anii 1960 a fost descoperită de câțiva celebri producători de filme, care au pus-o pe harta destinațiilor turistice cretane.

Amatorii de „vechituri și pietre” ???? n-au, prin urmare, ce găsi aici și vor trebui să caute prin împrejurimi. Sau să se mulțumească, de nevoie, cu ceea ce are de oferit în schimb orașul.

Ceea ce, vă asigur, nu e puțin lucru!

Cum arată de fapt Agios Nikolaos?

E construit pe dealuri, așa încât clădirile sale, în mare majoritate bloculețe tipic grecești, albe, cu maxim 3-4 etaje, par cocoțate unele peste altele. Străzile, multe din ele înguste și cu scări decorate cu graffiti, au pante uneori înfiorător de abrupte și deloc prietenoase cu tălpile picioarelor sau cauciucurile mașinilor. Dacă adăugăm faptul că o mare parte din ele sunt cu sens unic, ai toate șansele să te rătăcești și să te învârți în cerc, cu tot cu GPS-ul de pe telefon, neștiutor, bietul de el, în multe cazuri, de metodele moderne de fluidizare a circulației aplicate. ????

Am pățit-o de nenumărate ori, și singura scăpare din astfel de situații a fost „abandonarea” mașinii în parcările publice, suficient, ba chiar surprinzător de numeroase, cu tarif unic de 3 euro/zi, și purcesul per pedes, oftând din greu, spre destinație.

Întortocheate mai sunt căile... Sfântului Nicolae! ????

Ca pentru a compensa acest neajuns major pentru persoanele bătrâioare și artritice, așa ca noi, principalul atu al orașului rămâne, în opinia mea, priveliștea superbă cu care îți poți clăti ochii în multe, foarte multe locuri de pe țărmul dantelat, presărat cu o grămadă de golfuri și golfulețe cu plaje și plăjuțe de toată frumusețea, asiduu frecventate, în lipsa oaspeților, de către localnici de toate vârstele. Despre dânsele - adică despre golfuri și plaje -, mă grăbesc să vă informez că voi scrie un review separat. Pentru că merită!

Sfatul meu e, așadar, să vă plimbați pe țărm, chiar dacă Agios Nikolaos nu are o faleză precum cea din Rethymno. Veți avea astfel ocazia să admirați sclipirile mării în lumina lunii și, cu puțin noroc, chiar răsăritul satelitului Pământului, și să vedeți contururile celor două insulițe - Faros și Agioi Pantes -, aflate la mică distanță în larg, una din ele găzduind farul iar cealaltă o capelă și o rezervație destinată faimoaselor capre sălbatice kri-kri.

Sau, dacă nu sunteți prea romantici din fire, puteți savura pe malul mării un cocteil la un bar ori lua cina la una din tavernele cu vedere spre frumosul Mirabello - scuzați pleonasmul, e deliberat! ????

Câteva informații turistico-practice

Site oficial: agiosnikolaoscrete.com

Info Center: Str. Roussou Koundourou nr. 6 (în apropiere de podul ce leagă lacul de lagună)

Piața agroalimentară: Str. Eth. Antistaseos nr. 40-44. Dacă, la fel ca noi, sunteți adepții self-cateringului, piața poate fi o bună sursă de aprovizionare cu fructe și legume proaspete, pește și brânză. În plus, este și locul unde găsiți cele mai ieftine haine, pantofi, suvenire etc., acest sector ocupând în fapt cam două treimi din spațiu. Piața se ține în fiecare săptămână, miercuri dimineața. Și nu vă faceți griji în privința mașinii, în apropiere se află destule parcări publice. Dacă piețele în aer liber nu sunt pe gustul vostru, în oraș se găsesc multe mini-, super- și hypermarketuri cu prețuri convenabile (pentru o insulă...).

Trenulețul turistic (Little blue train) : littletraintours.gr. Locul de îmbarcare în aceste simpatice mijloace de transport este strada Themistokleous nr. 12, în zona portului. De pe site-ul sus-menționat am aflat că există 3 variante de trasee în Agios Nikolaos și 2 înspre Elounda, toate aparent interesante, cu durata cuprinsă între 35 de minute și jumătate de zi, cele mai lungi dintre ele acoperind și împrejurimile orașului. Din păcate, deși am trecut de multe ori pe acolo, am găsit de fiecare dată un trenuleț staționat dar pe nimeni la ghișeul de bilete; nu pot decât să presupun că fiind abia început de sezon turistic, obiectul cu pricina încă nu fusese pus în circulație. Sau poate că de vină o fi fost lipsa de doritori...

Oricum, noi am „bifat” toate rutele cu mașina închiriată, așa că mă declar mulțumită.

Atracții

Spuneam că Agios Nikolaos nu are o ofertă bogată în materie de istorie, ceea ce nu înseamnă că nu dispune de alte atracții.

Spectaculosul lac Voulismeni, atât de prețuit, pe bună dreptate, de amatorii de selfie-uri, este situat în buricul orașului. Micul luciu de apă (137 m în diametru) era, zice-se, locul preferat de îmbăiere al zeițelor Atena și Artemis Vritomartis. Mult timp s-a crezut că n-ar avea fund, fiind un mijloc de comunicare cu spiritele rele din lumea de apoi, însă în 1867, cu ocazia lucrărilor de amenajare a unui canal care l-a legat de mare, s-a descoperit că adâncimea sa este de 64 m. În fine, un alt zvon a circulat cu insistență pe seama sa: la finele celui de-al Doilea Război Mondial, nemții ar fi scufundat în el o parte din arhive, cu documente compromițătoare...

Dincolo de aceste legende urbane, peisajul e cel care atrage zilnic sute de localnici și vizitatori: un zid/o râpă din piatră maronie acoperită de pini îl străjuiește pe o latură, pe alta este un mic amfiteatru unde se organizează diverse evenimente artistice, iar pe celelalte se înșiră terase de cafenele și taverne ochioase, cu prețuri pe măsura așteptărilor... Ce poate fi mai plăcut decât să te regalezi cu o înghețată privind visător bărcuțele, rățuștele, gâștele și porumbeii? Totul sub oblăduirea lui Eleftherios Venizelos (1864-1936), remarcabil om politic născut în Chania, prim-ministru al Greciei între 1910-1920 și 1928-1932, a cărui statuie nu avea cum să lipsească din peisaj.

Evident, ca orice oraș maritim care se respectă, Agios Nikolaos, are un port măricel, din care pornesc vase de crozieră spre stațiunea Elounda și insula Spinalonga și unde acostează feriboturile care vin din Pireu, din Sitia (un orășel aflat la 65 km est) sau din insulele Rhodos și Karpathos.

Pe strada care urmărește linia țărmului în dreptul portului, sculptori locali au înălțat în anii 2000 două statui devenite în scurt timp puncte de atracție majore pentru turiști. Pentru ambele s-au inspirat din mitologia greacă.

Cornul Amaltheiei sau Cornul Abundenței face trimitere la legenda potrivit căreia, după ce l-a născut pe Zeus, Rhea l-a ascuns într-o peșteră din muntele cretan Ida, unde a fost hrănit de o capră divină pe nume Amaltheia. Jucându-se cu ea, Zeus i-a rupt într-o zi, fără să vrea, un corn, și pentru a-și răscumpăra greșeala, l-a transformat în Cornucopia, o sursă inepuizabilă de tot ce-și putea dori posesorul său.

Răpirea Europei are legătură tot cu Zeus. Îndrăgostit de prințesa feniciană Europa, Zeus se transformă în taur, amestecându-se în turma regelui. Fermecată de frumusețea animalului, prințesa îl încalecă iar Zeus o răpește și o duce pe insula Creta (în dreptul Matalei), unde o seduce. După ce îi dăruiește lui Zeus doi fii - Minos, viitor rege al Cretei, și Eac, judecător al lumii umbrelor -, deznădăjduită, Europa se aruncă de pe o stâncă în mare, însă este salvată de Afrodita, iar pământul pe care a fost dusă de Zeus îi va lua numele, devenind continentul Europa.

Și iată cum, prin intermediul artei, se poate compensa absența mărturiilor istorice! ????

Statuile nu m-au convins prea tare, dar recunosc că fac un fundal drăguț pentru niscai poze cu marea.

Și la fel de frumoasă este și priveliștea ce se deschide din portul de agrement - Marina, unul dintre cele mai mari și mai bune din Mediterana, inaugurat în 1994, aflat în apropierea plajei Ammos.

Dar despre această plajă nisipoasă și altele din Agios Nikolaos și împrejurimi, într-un review viitor, așa după cum v-am promis. Și mă voi ține de cuvânt! ????

Pentru moment să ne luăm așadar la revedere de la un oraș cosmopolit și plin de viață, pitoresc și spectaculos ca așezare, un loc tocmai bun pentru petrecerea unui sejur relaxant într-o ambianță tipic cretană care îți merge drept la suflet!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Așezare pitorească și spectaculoasă, pe dealuri ce coboară în trepte către țărmul dantelat, presărat cu golfuri

Fără a se putea lăuda cu obiective istorice, Agios Nikolaos atrage prin oportunitățile de plimbare și prin numeroasele magazine, cafenele și taverne

---

VIZUALIZĂRI: 5106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI