ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 7 zile
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Creta, runda 3: Agios Nikolaos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

„All you want is Greece”

Așa grăit-a ministrul elen al turismului prin primăvara anului curent, invitându-ne să-i vizităm patria natală, grav afectată de pandemia de Coronavirus, și spusele sale au devenit titlul sub care se desfășoară în 2021 campania de promovare a atracțiilor acestei țări dăruită de Dumnezeu cu frumuseți nenumărate.

Iar eu, ascultătoare precum mă știți ????, am dat curs apelului disperat al demnitarului, justificat de altfel, având în vedere că aproape un sfert din PIB-ul Greciei provine din turism. Doar nu era să-i las pe bunii și vechii mei amici să intre în faliment...

Și cum sunt genul cu idei puține și fixe, după ce în 2019 am descins pentru întâia oară în Creta în zona de vest, în apropiere de Chania vezi impresii, iar un an mai târziu m-am orientat spre Rethymno, situat mai pe la mijlocul coastei nordice vezi impresii, în 2021 am revenit pentru a treia oară consecutiv pe aceeași insulă, de data aceasta alegând drept destinație regiunea sa estică, recte Agios Nikolaos.

Creta fiind o insulă mare, fără această incursiune aș fi ratat o bucată semnificativă din ea!!! Lucru pe care nu mi l-aș fi iertat în vecii vecilor... ???? Din păcate, în ciuda strădaniilor noastre de a contribui la bunăstarea micilor afaceriști cretani, nu am avut impresia că turismul local ar da semne de revigorare, cel puțin în a doua jumătate a lunii iunie, când am fost noi: multe hoteluri erau încă închise sau cu un grad de ocupare insuficient, iar prin taverne bătea vântul.

Mi se rupe sufletul de mila grecilor! Serios! ????

Detalii organizatorice

Am ajuns în Creta zburând cu compania chipurile low-cost a vecinilor noștri de la vest pe aeroportul din Heraklion la un preț de aproape 300 de euro (cu bagaj de mână și fără locuri! ????) dătător de dureri de cap din care mi-am revenit numai datorită faptului că în cea mai mare parte fusese achitat înainte de izbucnirea pandemiei pentru o excursie la care am fost nevoită să renunț, primind în schimb un voucher.

După călătoria aeriană de circa 1 oră și 40 de minute în avionul destul de plin și verificarea sumară a documentelor, am ieșit repejor din aeroportul Nikos Kazantzakis, destul de mic, cu un singur terminal; am aflat însă că în 2025 va fi dat în funcțiune unul mai mare și mai frumos... de 1 miliard de euro.

Cum Agios Nikolaos se află la vreo 65 km est de Heraklion, trebuia să găsim un mijloc de locomoție. Mă informasem în prealabil și știam că în zona aeroportului, dar pe ring road, se află stația KTEL a autobuzului care circulă până la autogara din centrul Heraklionului, de unde se schimbă cu un altul spre Agios Nikolaos. Demersul mi s-a părut a fi prea complicat și de durată, așa că am decis încă dinaintea plecării să închiriem o mașină din aeroport.

În interiorul clădirii și imediat în față la ieșire se află birourile marilor companii rent a car, dar noi am traversat strada (în căldura năucitoare a orei 2 p. m.) și am ajuns în zona operatorilor locali - destui la număr, așa că ai de unde alege. Și după o scurtă cercetare de piață, am optat pentru Auto Class, de unde am luat un Volkswagen Up nouț la prețul de 140 euro/7 zile, fără niciun depozit, fără limită de kilometri și cu full insurance. Mașinuța ne-a servit de minune pe parcursul celor aproape 600 km parcurși și n-am alimentat-o decât o dată (42 euro) cu benzină de 95. Care, apropo, costa 1,66-1,72 euro/litru.

Veseli că am rezolvat problema, am purces apoi pe mai vechea noastră cunoștință - New National Road, care - mă repet - nu e o autostradă propriu-zisă, ci un drum expres ce înaintează în cazul nostru spre est urmărind țărmul, așa încât din loc în loc ai parte de panorame superbe ale Mării Cretei, care ne aștepta, draga de ea, cu brațele deschise... Și după o oră de rulat pe asfaltul încins și un check-in rapid și eficient, am salutat-o, cum altfel decât cu o baie prelungită! ????

Agios Nikolaos - o privire de ansamblu

Orașul cu puțin peste 10.000 de locuitori, capitala prefecturii Lasithi, cea mai estică dintre cele patru prefecturi cretane, are o așezare pitorească în Golful Mirabello, nume care cred că spune totul... Și care i-a fost dat în timpul ocupației venețiene (1204-1669) de către pirații genovezi care au ridicat o mică fortăreață pe dealul Kefali. După ce fusese în antichitate portul cetății doriene Lato pros Kamara iar în perioada bizantină sediu episcopal, venețienii nu i-au acordat prea mare importanță și cetatea a fost complet distrusă în timpul ocupației otomane, când Mandraki (portul) a servit doar drept bază pentru exportul produselor agricole.

În anii 1860, în jurul portului a început să se dezvolte o localitate care și-a luat numele de la Biserica bizantină Agios Nikolaos (sec. VII-IX), situată pe un delușor deasupra a ceea ce apare pe hărți ca „Ormos Beach” , în fapt golful Agios Nikolaos/St. Nicholas Bay. Deși am vrut să vizităm locașul închinat Sfântului Nicolae, protectorului marinarilor, n-am reușit: accesul cu mașina se face prin incinta de la St. Nicolas Bay Resort Hotel and Villas, strașnic păzită, de unde am fost invitați politicos să facem cale întoarsă sau să urcăm o scară cu un număr mare de trepte (din câte am înțeles) pentru a cere cheia de la hotelul Minos Palace, tot de cinci steluțe, din imediata apropiere.

Am rămas așadar cu buzele umflate și cu regretul de a nu fi văzut cu ochii noștri acest așezământ religios despre care nu am idee de ce n-a fost inclus printre obiectivele demne de interes ale orașului, cu atât mai mult cu cât Agios Nikolaos nu păstrează practic nimic altceva din istoria sa: este o localitate nouă, care a prins aripi după ce, în 1905, s-a transformat dintr-un umil sat pescăresc în capitală de prefectură iar în anii 1960 a fost descoperită de câțiva celebri producători de filme, care au pus-o pe harta destinațiilor turistice cretane.

Amatorii de „vechituri și pietre” ???? n-au, prin urmare, ce găsi aici și vor trebui să caute prin împrejurimi. Sau să se mulțumească, de nevoie, cu ceea ce are de oferit în schimb orașul.

Ceea ce, vă asigur, nu e puțin lucru!

Cum arată de fapt Agios Nikolaos?

E construit pe dealuri, așa încât clădirile sale, în mare majoritate bloculețe tipic grecești, albe, cu maxim 3-4 etaje, par cocoțate unele peste altele. Străzile, multe din ele înguste și cu scări decorate cu graffiti, au pante uneori înfiorător de abrupte și deloc prietenoase cu tălpile picioarelor sau cauciucurile mașinilor. Dacă adăugăm faptul că o mare parte din ele sunt cu sens unic, ai toate șansele să te rătăcești și să te învârți în cerc, cu tot cu GPS-ul de pe telefon, neștiutor, bietul de el, în multe cazuri, de metodele moderne de fluidizare a circulației aplicate. ????

Am pățit-o de nenumărate ori, și singura scăpare din astfel de situații a fost „abandonarea” mașinii în parcările publice, suficient, ba chiar surprinzător de numeroase, cu tarif unic de 3 euro/zi, și purcesul per pedes, oftând din greu, spre destinație.

Întortocheate mai sunt căile... Sfântului Nicolae! ????

Ca pentru a compensa acest neajuns major pentru persoanele bătrâioare și artritice, așa ca noi, principalul atu al orașului rămâne, în opinia mea, priveliștea superbă cu care îți poți clăti ochii în multe, foarte multe locuri de pe țărmul dantelat, presărat cu o grămadă de golfuri și golfulețe cu plaje și plăjuțe de toată frumusețea, asiduu frecventate, în lipsa oaspeților, de către localnici de toate vârstele. Despre dânsele - adică despre golfuri și plaje -, mă grăbesc să vă informez că voi scrie un review separat. Pentru că merită!

Sfatul meu e, așadar, să vă plimbați pe țărm, chiar dacă Agios Nikolaos nu are o faleză precum cea din Rethymno. Veți avea astfel ocazia să admirați sclipirile mării în lumina lunii și, cu puțin noroc, chiar răsăritul satelitului Pământului, și să vedeți contururile celor două insulițe - Faros și Agioi Pantes -, aflate la mică distanță în larg, una din ele găzduind farul iar cealaltă o capelă și o rezervație destinată faimoaselor capre sălbatice kri-kri.

Sau, dacă nu sunteți prea romantici din fire, puteți savura pe malul mării un cocteil la un bar ori lua cina la una din tavernele cu vedere spre frumosul Mirabello - scuzați pleonasmul, e deliberat! ????

Câteva informații turistico-practice

Site oficial: agiosnikolaoscrete.com

Info Center: Str. Roussou Koundourou nr. 6 (în apropiere de podul ce leagă lacul de lagună)

Piața agroalimentară: Str. Eth. Antistaseos nr. 40-44. Dacă, la fel ca noi, sunteți adepții self-cateringului, piața poate fi o bună sursă de aprovizionare cu fructe și legume proaspete, pește și brânză. În plus, este și locul unde găsiți cele mai ieftine haine, pantofi, suvenire etc., acest sector ocupând în fapt cam două treimi din spațiu. Piața se ține în fiecare săptămână, miercuri dimineața. Și nu vă faceți griji în privința mașinii, în apropiere se află destule parcări publice. Dacă piețele în aer liber nu sunt pe gustul vostru, în oraș se găsesc multe mini-, super- și hypermarketuri cu prețuri convenabile (pentru o insulă...).

Trenulețul turistic (Little blue train) : littletraintours.gr. Locul de îmbarcare în aceste simpatice mijloace de transport este strada Themistokleous nr. 12, în zona portului. De pe site-ul sus-menționat am aflat că există 3 variante de trasee în Agios Nikolaos și 2 înspre Elounda, toate aparent interesante, cu durata cuprinsă între 35 de minute și jumătate de zi, cele mai lungi dintre ele acoperind și împrejurimile orașului. Din păcate, deși am trecut de multe ori pe acolo, am găsit de fiecare dată un trenuleț staționat dar pe nimeni la ghișeul de bilete; nu pot decât să presupun că fiind abia început de sezon turistic, obiectul cu pricina încă nu fusese pus în circulație. Sau poate că de vină o fi fost lipsa de doritori...

Oricum, noi am „bifat” toate rutele cu mașina închiriată, așa că mă declar mulțumită.

Atracții

Spuneam că Agios Nikolaos nu are o ofertă bogată în materie de istorie, ceea ce nu înseamnă că nu dispune de alte atracții.

Spectaculosul lac Voulismeni, atât de prețuit, pe bună dreptate, de amatorii de selfie-uri, este situat în buricul orașului. Micul luciu de apă (137 m în diametru) era, zice-se, locul preferat de îmbăiere al zeițelor Atena și Artemis Vritomartis. Mult timp s-a crezut că n-ar avea fund, fiind un mijloc de comunicare cu spiritele rele din lumea de apoi, însă în 1867, cu ocazia lucrărilor de amenajare a unui canal care l-a legat de mare, s-a descoperit că adâncimea sa este de 64 m. În fine, un alt zvon a circulat cu insistență pe seama sa: la finele celui de-al Doilea Război Mondial, nemții ar fi scufundat în el o parte din arhive, cu documente compromițătoare...

Dincolo de aceste legende urbane, peisajul e cel care atrage zilnic sute de localnici și vizitatori: un zid/o râpă din piatră maronie acoperită de pini îl străjuiește pe o latură, pe alta este un mic amfiteatru unde se organizează diverse evenimente artistice, iar pe celelalte se înșiră terase de cafenele și taverne ochioase, cu prețuri pe măsura așteptărilor... Ce poate fi mai plăcut decât să te regalezi cu o înghețată privind visător bărcuțele, rățuștele, gâștele și porumbeii? Totul sub oblăduirea lui Eleftherios Venizelos (1864-1936), remarcabil om politic născut în Chania, prim-ministru al Greciei între 1910-1920 și 1928-1932, a cărui statuie nu avea cum să lipsească din peisaj.

Evident, ca orice oraș maritim care se respectă, Agios Nikolaos, are un port măricel, din care pornesc vase de crozieră spre stațiunea Elounda și insula Spinalonga și unde acostează feriboturile care vin din Pireu, din Sitia (un orășel aflat la 65 km est) sau din insulele Rhodos și Karpathos.

Pe strada care urmărește linia țărmului în dreptul portului, sculptori locali au înălțat în anii 2000 două statui devenite în scurt timp puncte de atracție majore pentru turiști. Pentru ambele s-au inspirat din mitologia greacă.

Cornul Amaltheiei sau Cornul Abundenței face trimitere la legenda potrivit căreia, după ce l-a născut pe Zeus, Rhea l-a ascuns într-o peșteră din muntele cretan Ida, unde a fost hrănit de o capră divină pe nume Amaltheia. Jucându-se cu ea, Zeus i-a rupt într-o zi, fără să vrea, un corn, și pentru a-și răscumpăra greșeala, l-a transformat în Cornucopia, o sursă inepuizabilă de tot ce-și putea dori posesorul său.

Răpirea Europei are legătură tot cu Zeus. Îndrăgostit de prințesa feniciană Europa, Zeus se transformă în taur, amestecându-se în turma regelui. Fermecată de frumusețea animalului, prințesa îl încalecă iar Zeus o răpește și o duce pe insula Creta (în dreptul Matalei), unde o seduce. După ce îi dăruiește lui Zeus doi fii - Minos, viitor rege al Cretei, și Eac, judecător al lumii umbrelor -, deznădăjduită, Europa se aruncă de pe o stâncă în mare, însă este salvată de Afrodita, iar pământul pe care a fost dusă de Zeus îi va lua numele, devenind continentul Europa.

Și iată cum, prin intermediul artei, se poate compensa absența mărturiilor istorice! ????

Statuile nu m-au convins prea tare, dar recunosc că fac un fundal drăguț pentru niscai poze cu marea.

Și la fel de frumoasă este și priveliștea ce se deschide din portul de agrement - Marina, unul dintre cele mai mari și mai bune din Mediterana, inaugurat în 1994, aflat în apropierea plajei Ammos.

Dar despre această plajă nisipoasă și altele din Agios Nikolaos și împrejurimi, într-un review viitor, așa după cum v-am promis. Și mă voi ține de cuvânt! ????

Pentru moment să ne luăm așadar la revedere de la un oraș cosmopolit și plin de viață, pitoresc și spectaculos ca așezare, un loc tocmai bun pentru petrecerea unui sejur relaxant într-o ambianță tipic cretană care îți merge drept la suflet!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Așezare pitorească și spectaculoasă, pe dealuri ce coboară în trepte către țărmul dantelat, presărat cu golfuri


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Fără a se putea lăuda cu obiective istorice, Agios Nikolaos atrage prin oportunitățile de plimbare și prin numeroasele magazine, cafenele și taverne

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 03.07.21 19:31:31
Validat / Publicat: 03.07.21 20:24:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Cele două insule văzute de pe plaja Ammoudi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61800 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[03.07.21 21:10:25]
»

Kalispera Creta! Again!

În materie de... Creta, cred că niciodată nu e prea mult! De fapt sunt convinsă de asta. Și noi am fost de două ori, am umblat mult, dar încă mai sunt atâtea locuri unde n-am ajuns. Și m-aș mai duce de n-ar mai fi atâtea alte insule pe care le doresc „bifate” .

La Agios Nikolaos, am ajuns și noi în 2016, am admirat portul și ambarcațiunile elegante, dar nu am poposit prea mult. Așa că voi citi cu nerăbdare toate articolele ce vor urma. Le aștept cu drag!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[03.07.21 21:23:09]
»

@maryka: Kalispera și ție... din București... Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.

Într-adevăr, o vizită în Creta nu e niciodată suficientă, mereu îți rămân locuri de văzut și lucruri de făcut. Ca peste tot în Grecia, cel mai plăcut e să șezi cât mai mult într-un loc pentru a simți atmosfera și a te lăsa pătruns de spiritul specific elen. De aceea am făcut a treia incursiune pe această insulă, pe care am îndrăgit-o de la prima luare de contact din urmă cu doi ani. Și nu am regretat nicio secundă!

DOINITA
[03.07.21 22:27:01]
»

Kalinychta, kyria!

Imi face mare placere sa citesc deaspre Creta si mai ales ca cele cititite sunt scrise de cineva cu har si dar.

Creta, a fost tinta noastra de trei ori, dar fara sa o batem la pas sau "la cauciuc", caci de fiecare data baza noastra a fost intr-un sat aproape de Heraklion. Am ajuns in vest, la Chania, in est Ag. Nikolaos (tare cochet) Spinalonga, iar in sud inclusiv Matala. Poate or mai fi ocazii pentru aprofundare...

Astept sa citesc mai departe, dar pana atunci un vot dat cu mare drag!

webmasterPHONE
[03.07.21 22:33:21]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[03.07.21 22:39:00]
»

@DOINITA: Mulțumesc pentru ecou și vot.

Mă bucur că ți-am deșteptat amintiri plăcute. Creta se numără, așa cum fără îndoială ți-ai dat deja seama, și printre preferatele noastre, motiv pentru care am aprofundat problema in trei vizite de câte o săptămână, cu toate că ar fi fost mai avantajos să le concentrăm într-o singură excursie cu 2 sau 3 cazări diferite, așa cum îi indemn eu să procedeze pe cei care nu au ajuns încă acolo...

Dar asta a fost... Poate că voi fi mai deșteaptă data viitoare.

Toate cele bune!

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[03.07.21 22:41:04]
»

@webmaster: Mulțumesc. Sunt onorată pentru desemnarea reviewului drept Minighid AFA.

crismisPHONE
[04.07.21 10:54:18]
»

@Carmen Ion: Kalimera, Carmen!

Înregistrând fugar în memorie cele câteva foto postate de tine pe fb în timp real, așteptam cu sufletul la gură acest articol (care, cu siguranță, va fi urmat de alte câteva).

Noi "suntem mici copii", n-am ajuns în Creta decât o dată, și atunci în extrasezon; una din puținele noastre excursii organizate (destul de bine dealtfel) de o agenție turistică. Într-un tur de forță, am bifat principalele obiective și ne-am propus să revenim cândva, neapărat cu 2 locuri de cazare (sau în 2 etape diferite); mi-au plăcut în mod deosebit Chania și Elounda.

Bravos, Carmen, felicitări pentru excursie, felicitări pentru consecvență! Ah, timp, treci mai repede, spre întâlnirea-mi cu Ellada noastră dragă!...

Carmen IonAUTOR REVIEW
[04.07.21 12:25:57]
»

@crismis: Kalimera, Cristina! Mersi frumos pentru aprecieri.

” Consecvență” ? Știu și eu... ? Poate fixație!

În fine, nu asta contează.

Da, a fost a treia vizită a noastră în Creta și n-am” bifat” tot ce era de văzut, și chiar dacă Adrian insistă, nu cred că voi reveni a patra oară. Nu de alta, dar sunt atât de multe alte locuri unde jinduiesc să ajung în Grecia.

Și drept dovadă, la fel ca tine, mă rog și eu ca timpul să treacă mai repede pentru că urmează o nouă vizită în bătrâna Eladă, într-o destinație pe care așteptam de mult s-o” cuceresc” , dar pe care o voi ține pentru moment secretă...

Ca să sporesc misterul!

Aurici
[05.07.21 12:46:19]
»

Lămuritor articol, ca toate ale tale! La răboj și cu ăsta.

Eu o să-ți urmez sfatul și o să încerc o perioadă mai lungă, dar nu știu când va veni perioada aia. Pentru că am Creta pe lista scurtă, scurtă, de câțiva ani și nu se leagă neam.

Îți doresc contribuție constantă la greci, nu-i lăsa să piară . Că pe lângă tine am și eu de ajuns într-o grămadă de locuri.

Vacanță frumoasă și tura cealaltă, numai bine!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[05.07.21 13:27:54]
»

@Aurici: Mă bucur că ai pus reviewul la răboj, deși înțeleg că-i un răboj cam lung, de nu-i vine rândul Cretei” neam” .

Nu o să-i las pe greci să piară - doar se bazează pe mine de 30 de ani... Și până acum nu le-am înșelat așteptările. Așa că de pe la finele lui august, back to Hellas!

Mulțumesc de vizită, pentru aprecieri și ecou.

Numai bine și ție!

Rodel
[05.07.21 15:01:13]
»

In urmă cu 8 ani am fost în Creta și atunci am vizitat și Agios Nicolaos, o stațiune unde mi-aș dori să revin pentru un sejur, nu doar pentru câteva ore. Au fost însă și acelea suficiente ca să-mi dau seama de frumusețea locului. Mi-a plăcut și plaja lată, cu nisip fin și intrare lină în apă.

Foarte frumos ai descris Agios Nikolaos, felicitări!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[05.07.21 18:16:47]
»

@Rodel: Mulțumesc mult pentru vizită, ecou și vot.

Agios Nikolaos merită cu siguranță un sejur: deși mai puțin bogat în vestigii istorice comparativ cu Chania, are alte atuuri, printre care împrejurimile foarte ofertante din punct de vedere turistic, așezarea pitorească și plajele superbe.

Pentru că da - în oraș sunt mai multe plaje, majoritatea cuibărite în golfulețe. Unele sunt cu nisip, altele cu pietriș, dar marea este la toate extrem de curată și limpede - o adevărată plăcere!

Așa încât m-am hotărât să le consacru un review separat.

Mika
[07.07.21 14:17:25]
»

@Carmen Ion: Citind povestea ta despre a treia descindere in Creta mi-am adus aminte despre singura noastră ședere pe această frumoasă insulă, cu foarte mulți ani in urmă. Am căutat fotografiile făcute atunci in Agios Nikolaos și le-am comparat cu cele postate de tine. Sunt câteva făcute aproape din același unghi . Creta ne-a rămas și nouă la suflet, din păcate nu am mai ajuns să o revedem. Cred că ii va veni la un moment dat rândul.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[07.07.21 18:02:35]
»

@Mika: Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.

Nu mă miră că unele fotografii ale mele au fost făcute din aproape același unghiuri ca cele făcute de tine cu ani în urmă. Spiritele superioare se întâlnesc și ce-i frumos îi place și lui Dumnezeu, nu-i așa?

Îți doresc să revezi Creta, atunci când îi va veni rândul...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanu
[10.07.21 18:15:40]
»

@Carmen Ion: Așteptam acest articol cu nerăbdare! Citit cu plăcere, deja am luat notițe, am spicuit destule, mă voi inspira din tot ce vei scrie... încă nu mi-am făcut traseul, după 1 septembrie îi va veni și lui rândul... Acum sunt bunică permanentă în mai multe ture pe timpul vacanței de vară... ????

Carmen IonAUTOR REVIEW
[10.07.21 19:27:37]
»

@mprofeanu: Bravo, bunicuțo! Fă-ți temele, că ai mult de conspectat!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Carmen Ion, crismis, DOINITA, maryka, Mika, mprofeanu, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Agios Nikolaos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092979907989502 sec
    ecranul dvs: 1 x 1