Aegina Town, cea mai bună bază pentru explorarea insulei

TIPĂREȘTE

(Introducere pentru „poeți” - ca mine, de obicei...)

Vasul Poseidon se desprinde de dana portului Pireu cu un șuier prelung de rămas-bun. Nu e un vas obișnuit, e un ferry-boat ce ne va duce spre vacanța atât de mult visată; prima „stație” va fi Aegina, cap de linie pentru noi, însă după ce ne va vărsa din gura lui, Poseidon va pluti nepăsător mai departe pe apele de cerneală ale Golfului Saronic, până în Poros, de unde mai pe seară se va întoarce acasă. Alături de noi s-au îmbarcat alte câteva zeci (poate sute) de persoane, turiști (îi recunoști ușor după bagaje și după frenezia cu care imortalizează plecarea vasului din port), dar și locuitori ai continentului care se duc acolo probabil doar pentru o „schimbare de atmosferă”, că nu-mi imaginez că n-ar găsi o plajă decentă și o farotaverna pe-aici, mai pe-aproape... Alături de oameni, „monstrul” a înghițit în doar câteva minute zeci de automobile, biciclete, scutere și chiar tiruri, care stau acum frumos aliniate în „burta” cea mai de jos. Noi, în schimb, ne-am cocoțat pe ultima punte, în plin soare, de unde, cu vântul în plete, avem senzația că suntem - puțin - „stăpâni ai mărilor”!

Am fi putut să luăm Flying Dolphin, vasul rapid care zboară pe deasupra apelor, timpul de croazieră s-ar fi împărțit la 2 și tot cu 2 s-ar fi înmulțit costul, dar am considerat că demersul nu și-ar fi avut rostul, pensiunea din Aegina e la 200 de metri de port și nu ne poate garanta pătrunderea în camera antamată înainte de ora 12; și, mai important, știm că delfinul zburător e o incintă închisă, pas de vânt în plete! În plus, deși problemele noastre financiare s-au mai rezolvat, mergem pe principiul low-cost (poate tot rostul a fost să învățăm o nouă dimensiune a conceptului de „ce pot cumpăra banii”?!). :)

(Introducere pentru ne-poeți - ca mine, câteodată...)

Cumpărăm bilete pentru Aegina de la una din multele case de bilete ce străjuiesc dana E8 a portului Pireu: 8,7 euro de persoană pentru următorul vas, Poseidon, cu plecare la ora 10:00. Sunt mai multe companii care deservesc legăturile între Pireu și insulele Gofului Saronic, în principal Aegina, Agistri și Poros, iar prețul se învârte pe undeva pe acolo. Un autoturism obișnuit costă în jur de 18 euro, nu mai știu exact, că noi suntem de data asta per pedes. Spre Aegina sunt cele mai multe variante, fiind și insula cea mai apropiată, se fac cam 60-70 de minute cu ferry „normal”. Practic, din aprilie până în septembrie, pleacă un vas spre Aegina la 1-2 ore, din zori și până seara, nu știu dacă e nevoie de rezervare chiar și în plin sezon. Oricum, noi n-am făcut (și peste tot am găsit locuri pe alese, avantajul sfârșitului de sezon). Pentru celelalte insule mai îndepărtate, Hydra și Spetses, lucrurile se schimbă, precum vom vedea în cele ce urmează.

(Continuare pentru toată lumea)

Aegina are două porturi unde acostează ferry: Aegina Town (capitala insulei), pe partea vestică și Agia Marina, pe cea estică. În Aegina se află unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru ortodocși, Mânăstirea Sf. Nectarie și, din acest motiv, sunt organizate nenumărate excursii very low budget pentru pelerini. În general, cazările din Agia Marina sunt cu 20-30% mai ieftine decât cele din Aegina Town, astfel că dacă veți căuta Aegina pe „harta” agențiilor turistice românești, aproape în exclusivitate vi se va oferi o cameră în Agia Marina, sub pretextul celei mai bune plaje cu nisip care s-ar găsi aici. Ei, bine, citind și studiind, am avut sentimentul că nu e chiar așa și, la fața locului, s-a dovedit că am dreptate. Bine, gusturile nu se discută și s-ar putea ca cineva care a fost cazat în Agia Marina să mă contrazică; nu mă supăr. Fără să încerc să argumentez pătimaș ceea ce am enunțat anterior, o să vă prezint faptele și o să judecați singuri! :)

Cert e că sunt mult mai multe vase care acostează în capitală (aproape că nu poți vedea neocupată dana specială) față de Agia Marina și noi ne-am hotărât să ne cazăm în buza portului, în ideea că ne-ar fi simplu să „călărim” și celelalte insule dacă am dori asta (nu eram siguri, aveam să dormim în Aegina doar 5 nopți) și - știe toată lumea - în capitală întâlnești maximum de acțiune!

Vasul merge multă vreme direct spre sud, insula se vede de departe, întâi ca o linie încețoșată la orizont, apoi capătă volum pe înălțime, contururile devenind din ce în ce mai clare. Pe măsură ce ne apropiem, distingem tot mai bine promontoriile, casele, un far și... dintr-o dată, vasul cotește stânga și portul Aeginei ni se arată în nebuneasca lui splendoare pe care o bănuim încă de departe! Turiștii se agită, localnicii îi privesc impasibili. Nu-mi vine să cred, oricâte poze am văzut, „viața bate filmul” și de data asta! Clădiri cu puține niveluri, văruite în culori deschise, cu acoperișuri cărămizii, mașini, scutere, ambarcațiuni de toate neamurile și, deasupra tuturor, turlele și cupolele câtorva biserici, zeci de catarge de bărci, totul pe fundalul culmilor muntoase, mai mult sau mai puțin împădurite!

Până ne urnim noi de pe puntea de sus, vasul s-a fixat cuminte la țărm și își întinde podul mobil pe care coboară întâi oamenii, apoi mașinile. Îmi atrage atenția o bisericuță albă, înaltă de-o șchioapă, dar mai mult de-o ocheadă-două nu-i arunc, vom avea timp mai târziu (e vorba de biserica Agios Nicolaos, cu două cupole și o campanilă, strălucind toată în alb imaculat; ea veghează intrarea în port și aveam să-i dăm târcoale de mai multe ori, găsind-o de fiecare dată închisă; doar în ziua plecării era deschisă, dar ne îmbarcaserăm deja pe vasul ce avea să ne ducă din nou în Pireu).

Portul se continuă mult în dreapta, mărginit de cheiul său amenajat ca loc de promenadă, cu bănci și stâlpi de iluminat din loc în loc. Paralel cu cheiul „curge” șoseaua cu 2 benzi, dincolo de care se înșiră o nesfârșită salbă de terase. Privim și spre stânga și zărim o parcare imensă, iar în fața ei, la umbră, sub niște platani, așteaptă câteva șarete înhămate cu căluți cuminți; șirul se continuă apoi cu zeci de taxiuri. Vis-a-vis, dincolo de șosea, reperăm stația de unde pleacă autobuzele spre toate colțurile insulei; dacă am fi ales altă localitate pentru cazare, de aici ar fi trebuit să ne continuăm drumul. Din fericire însă, pensiunea noastră ne așteaptă pe undeva pe aproape, mi-am făcut bine temele de data asta și îl conduc pe Tati la ea în doi timpi și trei mișcări!

E un pic trecut de ora 11, dar camera noastră ne așteaptă - tradițională, curată și umbroasă. Gazda ne face un scurt instructaj, nu atât în ceea ce privește facilitățile de cazare (care sunt evidente), cât cele mai bune locuri de mâncat sau de înotat de pe insulă. Se oferă, deasemenea, să ne intermedieze o excursie în Poros și Hydra (49 de euro de persoană, cu prânz inclus; zicem „da” fără să clipim; yuppi, Hydra!), precum și închirierea unei mașini pentru ultimile 2 zile (30 de euro pe zi). Ne despachetăm apoi bruma de bagaj, inspectăm proprietatea întru pozare și mai bună aducere aminte și plecăm să ne familiarizăm cu împrejurimile.

În mare, Aegina Town seamănă pe hartă cu un triunghi, latura cea mai mare suprapunându-se peste țărmul mării. Evident, zona turistică este cea adiacentă portului și cuprinde vreo 3 străzi paralele între ele și cu marea (dintre care prima este doar pietonală) pe care sunt dispuse clădiri cu diferite utilități: magazine, restaurante, cabinete medicale, mici hoteluri și pensiuni. Pensiunea noastră se află cam pe a treia linie și noi pornim întâi în dreapta, pe strada pe care locuim. Fiecare pas pe care îl facem ne descoperă alte și alte ilustrate tipic grecești, cu case colorate în alb-albastru, cu lămâi parfumate, flori roșii și pisici planturoase! Nu ne vine să credem că suntem, în sfârșit, parte a acestui vis pe care l-am visat de nenumărate ori! Și visul abia a început!

Ajungem în curând la Catedrala Metropolitană, o biserică maiestuoasă, de dată recentă, după cum pare, construită în stilul tipic bizantin al bisericilor grecești. Aceasta e chiar mare, are 3 cupole, 2 turnuri până la cer, iar intrarea ei se ascunde în spatele celor 3 arce. N-o vizităm, căci atenția ne este captată de alt obiectiv pe care îl recunosc din poze: Turnul lui Markellos, un turn pătratic roșiatic, ce rezistă timpurilor încă din sec. al 17-lea, când a fost folosit de venețieni ca turn de observare. Ferestrele celor două caturi superioare sunt acoperite cu obloane de lemn maronii, iar treptele laterale urcă azi spre o ușă încuiată... În vecinătate este și Casa Guvernatorului, fostă locuință a lui Capodistrias, primul guvernator al insulei după revoluția de eliberare a Greciei din 1821; nu e marcată în niciun fel, dacă n-aș fi văzut-o înainte în fotografii, n-aș fi știut.

... Marea ne atrage însă cu cântecul ei de sirenă și cu lucirile jucăușe ce se întrezăresc la capătul străduțelor ce coboară spre port. Așa că ne dăm mai aproape de ea, mutându-ne pe a doua linie, pe care sunt tot felul de magazine pentru turiști și pentru localnici și unde încă trebuie să avem grijă să ne ferim din calea scuterelor care se strecoară în sus și în jos. Nici nu ne dăm seama când am cotit-o iar și am ajuns pe prima linie, cea pietonală, decorată cu zeci de terase, dinspre care deja vin efluvii ce ne fac să înghițim în sec! Ne uităm la ceas, e prea devreme pentru masă, totuși... Și curiozitatea noastră de turiști hârșiți învinge și mergem mai departe...

Mai departe dăm de piața de pește, adăpostită într-o hală cu două intrări, una de aici și cealaltă din capătul dinspre port. Zeci de neamuri de înotătoare mai mult sau mai puțin cunoscute de noi își etalează prospețimea și mirosul de mare pe patul de gheață. Prețurile nu mi se par mari, dar n-am venit aici chitiți să gătim și oricum pensiunea noastră nu ne oferă o asemenea facilitate... Rămânem pe aceeași linie, plutind zâmbitori pe sub bolțile de buganvillia și ajungem în curând în spatele altei biserici impresionante, în care pătrundem pe o parte și ieșim pe altă parte, adică prin față. E mai mică totuși decât cealaltă, are doar o cupolă cărămizie, dar e construită în același stil, cu arce la intrare și dantelării albe la ferestre. O cheamă Panaitsa și este închinată, desigur, Maicii Domnului.

Constatăm că am ajuns astfel în capătul celălalt al portului, în așa-numita marina, zona dedicată yachturilor mai mici sau mai mari, mai simple sau mai luxoase. Hotărâm să mai înaintăm un pic de-a lungul mării care ne așteaptă liniștită, îmbrăcată în cele mai frumoase haine albastru-turcoaz ale sale! Descoperim o mică plajă, cele câteva șezlonguri stau stinghere în bătaia soarelui încă arzător. În dreptul ei, o terasă - și ne trece prin cap să ne oprim câteva minute la umbră, dar renunțăm și înaintăm. Țărmul se îngustează destul de mult, fiind acoperit cu un soi de alge uscate, cum n-am mai văzut până acum (și pe care aveam să le întâlnim peste tot pe insulă, fără să ne deranjeze prea tare, nu miros urât, pur și simplu formează un „guler” pe plajă și uneori și în apă, la mal). Pe un mic promontoriu descoperim un restaurant drăguț pitit printre palmieri, dar din păcate nu e deschis.

Orașul pare să nu mai continue mult în față și decidem să ne întoarcem - de data asta, pe frumoasa faleză a portului (pe care aveam să mai facem multe ture în serile ce vor urma...). Un miros familiar ne anunță că suntem iar în dreptul pieței de pește și ne încăpățânăm să identificăm terasa recomandată de gazda noastră. Iat-o! Petras, pe numele ei, avea să ne prilejuiască primele delicii culinare aici, pe Aegina (pe larg, în alt episod, sper) !

Ghiftuiți, dar nu prea tare, decidem să trecem la treburi mai serioase. Pe micuța hartă a orașului, gazda noastră ne-a încercuit plaja Kolona, cea din stânga portului. Plaja împrumută numele sitului arheologic din apropiere. „Întâi munca și pe urmă distracția”, deci ne îndreptăm spre sit. Străbatem piața cu autogara, unde descoperim o clădire frumoasă, dar destul de degradată și un monument dedicat eliberării insulei, un mic obelisc cu o acvilă în vârf, străjuit de două tunuri mici metalice. În continuare se înșiră câteva hotelașe, iar pe partea dinspre mare terasele lor aferente, până în vecinătatea plajei.

Găsim intrarea în sit în imediata apropiere. Programul de vizitare se întinde între 10 și 17:30, iar în plin sezon se mai prelungește o oră. Pregătim cei 4 euro de persoană cât citim la poartă, dar doamna de la ghișeu ne spune că azi e gratis. Cool! Nu știu dacă pentru că e duminică (atenție, lunea e închis!), dar oricum ne bucurăm. Imediat în dreapta se întinde la umbra pinilor ceea ce a mai rămas din mozaicul ce a acoperit vechea sinagogă din Aegina. E drăguț, dar după ce le-am văzut pe cele din Paphos, puține mozaicuri ne mai pot atinge!

Înaintăm spre clădirea simplă, din piatră, construită pe un singur nivel, ce adăpostește Muzeul de Arheologie. În mai multe încăperi înlănțuite între ele, se prezintă tot felul de artefacte descoperite pe teritoriul insulei, cu vârste datând încă din perioada neolitică. Scrie pe undeva că în muzeu nu este permis fotografiatul, dar nu stă nimeni după mine și pot să surprind câteva imagini. Evident, admirăm multe vase reconstituite, unele gravate cu modele geometrice sau marine, idoli mici de lut (foarte vechi), frânturi de statui și de coloane, macheta unei case și a unui cuptor de pâine. Descopăr și „sfinxul din Aegina”, despre care citisem, păcat că i s-a cam julit nasul, iar labele din față sunt de mult amintiri, chiar și pentru el; îmi plac și zecile de pietre funerare în care El, șezând, ține mâna Ei, aflată în picioare alături... O, și curtea interioară a muzeului îmi place, cu micul lapidarium protejat la umbra streșinilor, cu copăceii înconjurând incinta...

Ieșim din muzeu și ne continuăm vizita urmând aleea ce șerpuiește printre pini pentru a se termina apoi în plin soare în fața întinderii de „pietroaie”! Citim pe un panou că cercetările le-au început arheologii germani și austrieci pe la finele sec. al 19-lea și continuă și azi. S-au identificat mai multe etape: cea preistorică (4000-1200 î. H.), cea antică propriu-zisă (sec. 6-4 î. H), perioada elenistică (sec. 3-2 î. H.), apoi perioada romană târzie și bizantină. E prea cald pentru o lecție de istorie, așa că o să vă mai spun doar că delușorul pe care se întinde situl și-a luat numele de la singura coloană (kolona) ce a mai rămas în picioare din Templul lui Apollo. Acesta a fost cândva un edificiu mândru ce număra 11 coloane pe lungime și 6 pe lățime și a fost ridicat pe la sfârșitul sec. al 6-lea î. H., concurându-l în frumusețe pe cel închinat zeiței Afaia. Doar că se pare că Apollo l-o fi supărat el cu ceva pe mărețul Zeus, din moment ce templul său se făcu (aproape) una cu pământul, în timp ce acela al Afaiei strălucește încă alb și (aproape) neștirbit în soare pe partea opusă a insulei, în vecinătatea Agiei Marina!

Pietrele sunt încă vii, parcă șoptesc povești din vremuri demult apuse, dar cel mai mult ne încântă priveliștile către mare! Urmărim minute în șir alunecarea velelor triunghiulare, intrarea și ieșirea vaselor din portul învecinat, dar rămânem muți de uimire când descoperim golful de dincolo de deal, înspre nord, pictat în zeci de nuanțe de albastru și turcoaz! Superb! Ne întoarcem pe jos, pe lângă mare, pe o cărare ascunsă de umbra pinilor, însoțiți de bâzâitul sonor al cicadelor.

Restul după-amiezii o dedicăm relaxării. Ne întoarcem la pensiune, ne echipăm corespunzător și revenim la plaja Kolona, dotată cu șezlonguri și umbrele și tot ce trebuie. Ne așezăm însă prosoapele pe nisip, soarele nu mai arde cine știe ce. Apa e caldă și limpede, se adâncește lin și ne prilejuiește astfel câteva reprize de bălăceală.

... N-avem stare însă și, după vreo două ore ne strângem calabalâcul (vorba vine, pe măsură ce trece timpul, constat că avem nevoie - cu adevărat - de tot mai puține lucruri) și o pornim pe șosea, spre nord, pe lângă zidul ce împrejmuiește situl arheologic. Când acesta se termină, coborâm printre pini până deasupra golfului minunat care ne luase răsuflarea mai devreme! Nu e prea multă lume prin zonă, din loc în loc zărim câte o persoană sau două făcând plajă pe micile promontorii. La umbră, printre copaci, sunt și vreo 2-3 locuri amenajate pentru picnic sau pentru admirat peisajul, cu băncuțe și mese de lemn, dar aici chiar nu e nimeni. Soarele aruncă lumina aceea de aur asupra lumii, ne plimbăm prin acest ireal decor și ne simțim departe, departe de toate! Ne copleșește spectacolul apusului, minute în șir, abia ne îndurăm să plecăm și să ne întoarcem în lumea reală...

În lumea reală s-a făcut ora cinei, pe care decidem s-o servim la doi pași de mare, pe una din terasele de lângă plajă. Apa e rece, vinul bun, dar mâncarea ne cam dezamăgește; vina e a noastră, trebuia să ne imaginăm ce înseamnă „fish plate” la 10 euro! Nu ne stricăm noi inima doar pentru atâta lucru... Noaptea e de acum stăpână absolută, dar Aegina strălucește la fel de frumos ca ziua, cu toate felinarele ei aprinse și cu luminile portului, și ale teraselor, și...

***

Pentru noi, capitala insulei a fost, în mod clar, cea mai bună bază de pornire spre a descoperi Aegina. Am avut o cazare excelentă (voi povesti), o sumedenie de taverne, o plajă bună și un loc minunat de promenadă de-a lungul portului. În zilele ce au urmat (de fapt, în după-amiezile și serile), am descoperit și alte zone ale orașului. Numitorul comun a fost însă aceeași atmosferă pașnică și tradițională care ne-a întâmpinat în prima zi, atmosfera pe care o căutăm cu toții de fapt în Grecia...

---

VIZUALIZĂRI: 8295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI