Fântâni din Valencia și Xativa

TIPĂREȘTE

Noiembrie nu este luna mea preferată, așa că am mai îndulcit-o cu o călătorie de patru zile în Comunidad Valenciana, regiune autonomă spaniolă de pe țărmul Mediteranei, care a fost ca un mic supliment al verii. Am stat la hotelul NH Ciudad de Valencia (vezi impresii).

Sunt iubitoare de apă, favorită între cele patru elemente. Înainte să trec la subiectul anunțat în titlu, fântânile, trebuie să spun că am apreciat zona Albufera, o rezervație naturală asemănătoare unei Delte a Dunării în miniatură, cu o lagună și cărări amenjate prin pădure și pe lângă mlaștini, unde se pot observa diferite înaripate iubitoare și ele de apă.

Din Valencia am ajuns cu autobuzul 24 (care ca și 25) face legătura între centru și rezervație. Zona este întinsa, cu numeroase puncte de interes, dar noi nu am avut timp s-o explorăm pe îndelete, așa că ne-am mulțumit cu vizitarea expoziției parcului, o urcare în mirador pentru o vedere de ansamblu și o plimbare pâna la un punct de observare a faunei acvatice. Totul a fost gratuit. Apoi, urmând explicațiile unui angajat al parcului și harta de la el, am pornit spre plajă, prin pădurice, apoi pe câmpie și peste dunele de nisip.

Marea s-a anunțat mai întâi cu mugetul valurilor, apoi și-a făcut apariția când am ajuns în vârful dunelor, la capătul unei plaje late și pustii. Vremea era caldă însă cerul cam înnorat, cu un pic de pâclă. Marea era deci lăptoasă și se confunda cu cerul. Copiii au început imediat fiecare câte un castel de nisip. Eu le-am mai adus ceea ce mi-au cerut (pietre și scoici pentru ornamentarea castelelor), dar nu pot fi la mare fără să încerc apa. Baia s-a limitat la o baie de picioare. Mi-e greu să explorez o apă în care îmi lipsește orice punct de reper și în care nu e nimeni cât vezi cu ochii.

Am mers în continuare pe plajă înspre Valencia, mai bine de o oră, până am ajuns la o construcție paralelă cu marea, care semăna a hotel, dar pustie și ea. Pe hartă apărea doar un H. Am tras concluzia că este un spital abandonat. Avea ceva în același timp atrăgător, cu perdelele încă la ferestre, și fantomatic, ales drept domiciliu de un stol de păsări.

Ulterior am dezlegat misterul datorită Internetului. Este un fost hotel de lux, Sidi Saler, părăsit de mai mulți ani. În vremea sa de glorie a atras vedete ca de exemplu Țina Turner. Îmi imaginez lesne stafia acesteia rătăcind pe coridoare și cerând să fie servită.

Cu toții ne-am spălat de nisip la un robinet, prima fântâna iviță în cale. Când cel mic a fost în sfârsit curat, ne-am dat seama că își pierduse un pantof. Am refăcut calea întoarsă în căutarea acului în carul cu fân. Și totuși l-am găsit, tocmai când începea să se lase seara (în noiembrie zilele sunt scurte). Am ajuns la stația de autobuz pe întuneric, însă victorioși.

Valencia este un oraș frumos, așa cum spune cântecul lui Luis Mariano: « Valencia es la tierra de las flores de la luz y del amor… ». Palmierii și portocalii îi dau un farmec exotic. Are și foarte multe bazine și fântâni, chiar peste așteptări. În zona modernă și de-a lungul fostei albii a fluviului Turia (deviat), transformat în promenadă și parc, am trecut pe lângă bazine întinse, în care se oglindesc clădirile moderne monumentale: acvariul Oceanografic, Podul Grao, Palatul Artelor și cel al Muzicii, Hemisferic, Muzeul Științelor… Fiind atât de mari, când bate vântul mai tare, se formează valuri. Am văzut că vara poți chiar să te plimbi pe ele cu ambarcațiuni, dar acum nu erau. Un om în uniformă cu cizme înalte împingea prin bazine un cărucior din care arunca probabil clor.

Ne-am oprit la parcul Guliver, un uriaș culcat, pe care copiii și părințîi îl pot escalada, după care alunecă pe tobogane.

Mi-au plăcut niște bazine minuscule tipic spaniole, de stil mauresc, moștenire a ocupației arabe. De asemenea un bazin enorm cu colonade la ambele capete este de toată frumusețea, cu arteziene în mijloc.

Deși citisem în ghid despre ele, te surprind podurile de pe fluviul Turia, rămase la locul lor, fără apă dedesubt. Uneori apa curgătoare a fost înlocuită cu bazine, cu apă de calitate îndoielnică.

De la un pod, Puente del Real, am deviat înspre centrul vechi al Valenciei. Ca și în Italia, ai impresia că pășești pe istorie și artă. Urmele trecutului și frumusețea sunt peste tot. Pașii ne-au dus mai întâi printr-un părculeț cu statui și un copac impresionant de gros și de falnic, un ficus macrophylla, apoi în piațeta San Vincente Ferrer, cu o adorabilă fântâna în mijloc, Fuente de los Patos.

«Ce păcat că nu funcționează! » am exclamat.

La care istețul meu băiat a apăsat pe un buton și rățuștele au început să scuipe jeturi de apă subțiri.

La biserica Santa Catalina ne-am oprit la o faimoasă Horchateria, unde am comandat băutura locală, horchata, și gogoși de dovleac pudrate cu zahăr.

O fântână veche, simplă, ornamentează o piață rotundă ascunsă între pasaje, Plaza Redonda.

Pe piața cea mare din fața catedralei, copiii se jucau cu un fel de fântână, la care învârți manivela și creezi un vârtej în lichidul conținut între pereți transparenți.

La catedrală am aprins lumânări pentru cei adormiți, de 1 noiembrie.

Seara am ajuns și la Plaza de la Virgen (Piața Fecioarei), unde fântâna Turia strălucea și stropea de jur împrejur. În mijloc tronează Neptun, înconjurat de nimfe care varsă apă cu dărnicie din ulcioare și care simbolizează afluenții fluviului Turia.

Bazine și mici arteziene se mai găsesc și în alte locuri din oraș și le veți vedea în pozele alăturate, dar sunt convinsă că mai sunt multe pe care n-am avut timpul să le descoperim. Tâsnitoare și fântâni cu apă potabilă, cam puternic clorizată, stau la dispoziția călătorului însetat.

Totuși povestea nu se termină aici, pentru că în ziua următoare am luat trenul de la gara de Nord pâna la Xativa, un orășel cu o istorie zbuciumată, leagănul familiei Borgia, la o oră de mers cu trenul printre livezi de citrice și zone industriale. Ideea era să vizităm castelul din Xativa. Dar vai! Aleile cu platani ce fac fala micii urbe erau devastate de furtună. Crengi rupte la tot pasul, până și în bazinele fântanilor, pericol să ne cadă în cap o creangă, o țiglă sau un ghiveci și, așa cum urma să ne spună doamna de la oficiul de turism, castelul mult visat închis din cauza vijeliei. Dezamăgire maximă a copiilor, dar nu ne-am lăsat și am pornit cu pletele în vânt sau în ochi, în funcție de direcția vântului, să descoperim Xativa.

Chiar lânga oficiul de turism un leu scuipă apă cu nepăsare, ca să nu spunem cu nerușinare: obraznica fiară ne-a udat.

Într-o altă piață a orașului vechi, am admirat fântâna Trinidad (Sfânta Treime), de stil gotic.

Am urcat spre castelul închis, pentru a-l vedea mai bine măcar pe dinafară și a avea o panoramă asupra Xativei. Vântul bătea cu furie, totuși ne-a plăcut drumul printre măslini și chiar am gustat o măslină crudă. Nu vă sfătuiesc să încercati dacă măslina este necoaptă; va fi amară și vă va face gura pungă. Dacă este coaptă, neagră și încrețită, se poate încerca.

Am trecut pe lângă biserica Șanț Feliu, o ghețărie străveche, construcție rotundă cu o groapă adânca, în care se forma gheață, vestigii vizigote si arabe și două grote, și am ajuns la poarta grea a castelului, ferecată.

Ne-am întors seara și în drum am mai văzut o arteziană elegantă într-un scuar. Împroșca apă așa cum îi era menirea, nepăsătoare la crengile aruncate de furtună în bazinul ei.

În ultima zi la Valencia am vizitat Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Biletele sunt scumpe însă justificate date fiind numărul mare de vietăți pe care îl adăpostește, îngrijirea și hrana lor, precum și personalul. Ne-au plăcut rechinii de un gri metalic, meduzele, căluții de mare, pinguinii cărora le cădea gheață în cap spre marea lor plăcere, focile, imensele beluga (mamifere marine care sunt în stare să întoarca„„„, capul), tunelele de pești, păsările flamingo și câte și mai câte. Milioane de litrii de apă sunt necesari pentru toată această faună. Ne pusesem mari nădejdii în spectacolul de delfini. Bietele cetacee făceau tot ce le stătea în putință, dar am fost nițel dezamăgită de vorbăria inutilă și moralizatoare care a depășit în lungime spectacolul propriuzis. Eram în vacanță și doram să vedem delfinii, nu să ni spună să preferăm bicicleta în locul mașinii. Delfinariul din Constanța (unde am fost acum vreo 5 ani) mi s-a părut mai de calitate decât acesta.

Cele patru zile au trecut prea repede și gândul mi-a rămas la Valencia, unde amatorii de apă au ce vedea și ce face. Fiind vorba de apă, trebuie să menționez și Agua de Valencia, un cocktail de șampanie, vodcă, gin și portocale, servit într-un bar de tapas. Soțul meu (de abia acum la sfârșit vorbesc și de el) a preferat o cupă de sangria. ¡Salud!

---

VIZUALIZĂRI: 1656 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI