De la Ulcinj la Durres

TIPĂREȘTE

Dintotdeauna Albania a reprezentat pentru mine o necunoscuta, o enigma chiar.

Putine informatii despre aceasta tara in geografia si istoria pe care le-am invatat in timpul comunistilor, putine stiri in media de dupa revolutie-doar cand se vorbea despre cele mai sarace tari din Europa, despre mafia albaneza si despre fotbal dar numai atunci cand intalneam nationala sau vreo echipa de club (la alte sporturi nu-mi aduc aminte sa se fi remarcat!).

Asa ca m-am gandit ca ar fi pacat sa nu o vizitez pentru cateva ore daca tot ma aflam atat de aproape de granita cu aceasta tara-in statiunea Ulcinj.

Pana sa plec din tara ma gandisem sa merg in capitala Tirana dupa care sa ma intorc prin Shkoder spre Podgorica, ocolind lacul cu acelasi nume(Shkodres) si apoi la Ulcinj, dar am renuntat dupa ce am facut traseul din capitala muntenegreana pana la statiunea din sudul tarii- obositor si aglomerat.

Asa ca am hotarat sa dam o fuga pana in orasul Durres-cea mai mare statiune a lor la litoralul marii Adriatice si principalul port al tarii.

In ziua a 2-a a sederii noastre in Ulcinj, fara sa ne facem un program anume am plecat spre Albania pe un drum printre munti, ingust dar bun pana la granita-ultima localitate din Muntenegru-Sukobin. Am trecut fara probleme la cele 2 vami foarte apropiate in circa 20-25 de min, iar prima imagine care ne-a intampinat in Albania a fost cea a unor femei mai “bronzate” cu copii in brate, care cerseau printre masini, imagine care mi se parea foarte cunoscuta (traiam o senzatie de déjà-vu!)

Drumul prin Albania

Incepand de la vama albaneza drumul a devenit mai prost decat in Muntenegru si tot la fel de ingust-comparativ cu un drum judetean la noi. Prima localitate-Muricani- ne-a intampinat cu locuinte saracacioase si o liniste nefireasca de parca n-ar fi fost locuita si nimeni n-ar fi muncit acolo.

Dealtfel pana la primul oras din Albania-Shkoder- am avut parte cam de aceleasi imagini cu exceptia a 2 cetati ce pareau destul de interesante dar la care nu parea nimeni sa se inghesuie. Incepand de la intrarea in orasul Shkoder lucrurile incep sa se schimbe-soseaua devine mai lata, asfaltul mai bun calitativ, circulatie mai intensa, destul de multe cladiri in constructie, benzinarii, cateva firme internationale cunoscute, magazine de tot felul, cazare pe marginea drumului intr-un fel de moteluri si multe spalatorii (lavazhi).

Nu am vazut in viata mea o asemenea densitate de spalatorii pe kmp care contrastau evident cu nivelul de trai, dar care, paradoxal aveau clienti iar asta am observant la intoarcere din Durres deci dupa-amiaza cand lumea venea de la munca, probabil de pe drumurile laterale foarte proaste si prafuite.

Drumul principal in schimb se inbunatatea pe masura ce ne apropiam de Tirana devenind pe anumite portiuni chiar autostrada pe care insa am exploatat-o cu retinere de frica politistilor albanezi, care erau destul de prezenti pe drum comparativ cu Serbia si Muntenegru.

Am preferat sa ocolim Tirana, pe o scurtatura la dreapta pana in aeroport si am iesit undeva la jumatatea drumului expres dintre capitala si statiunea Durres, al 2-lea oras ca marime din Albania- aceasta scurtatura, chiar daca avea drumul bun, nu parasea senzatia de saracie ce persista de la intrarea in tara.

Statiunea Durres

In schimb, odata ce am intrat pe drumul ce leaga cele mai importante orase ale tarii, situatia se schimba radical- benzinarii moderne, reprezentante de firme cunoscute, cladiri noi, spalatorii mai rare dar cu aspect ingrijit, localitati care emanau o anume prosperitate, mizerie din ce in ce mai putina etc…

Aceeasi senzatie se pastreaza doar in parte in momentul in care intram in oras, pe bulevardul principal care merge paralel cu tarmul si dispare in totalitate in momentul in care ajungem pe plaja traversand restaurantul in fata caruia am parcat.

Ulterior am observat ca era un hotel-restaurant, Venera pe numele lui, care avea, ca majoritatea dealtfel, intrarea din bulevardul principal in restaurant, unde se afla si o pizzeria si se continua cu o terasa destul de mare spre plaja.

Plaja era cu nisip fin, intrare lina in mare pana la circa 100m (cam la fel ca pe Velika Plaja-Ulcinj) destul de lunga din cate se vedea, dar ingusta, inghesuita si mizerabila asa cum n-am mai vazut in alta parte.

Pranzul la Venera-Durres

Dealtfel vazand sezlongurile si saltelele am renuntat la ideea de a face plaja si baie asa cum ne propusesem asa ca, dupa ce ne-am plimbat putin pe plaja ne-am intors la terasa restaurantului Venera pentru a servi pranzul.

Ciudat a fost faptul ca in restaurant nu servea nimeni masa iar pe terasa erau cateva persoane chiar daca era ora pranzului iar plaja destul de populata.

Ne-au explicat ospatarii, (originari din Macedonia care se vaitau ca si la ei e saracie mare!) ca majoritatea celor de acolo vin cu mancare de-acasa sau prefera “minuturile” de pe plaja, mult mai ieftine decat mancarea de la restaurant.

Noi am mancat foarte bine (copiii pizza iar noi niste platouri extraordinar de mari cu pui, porc, vita, berbecut, carnaciori etc adica un mega mix-grill) si la un prêt excellent iar in momentul in care le-am lasat si tips nu mai stiau cum sa ne multumeasca (ne-au condus pana la iesire!).

Pana sa vina mancarea am cautat o casa de schimb dar n-am gasit asa ca am schimbat euro in leke (moneda lor nationala) la un supermarket la o paritate rezonabila.

Cumparaturi in Durres

Dupa masa a urmat, bineinteles o sedinta de shopping prin magazinele din preajma, cel la care am schimbat euro fiind un fel de magazin universal cu de toate, iar dupa ce am mai mers circa un km pe bulevard am oprit la un minibazar cu oferta si mai bogata pe imbracaminte si suveniruri.

Eu am asteptat la masina pentru ca nu parcasem prea bine, timp in care au venit 2 tipi care se dadeau italieni si care mi-au propus niste costume de firma la niste preturi incredibil de mici-bineinteles ca i-am refuzat!

Drumul la intoarcere

Am renuntat sa mai vizitam Tirana, dezamagiti in mare masura de ceea ce vazusem pana atunci asa ca ne-am intors pe acelasi drum fara probleme pana aproape de granita atunci cand am realizat ca ramasesem fara leke pentru colectia numismatica a sotiei mele-tot ea ii cheltuise pe toti la cumparaturi!

Asa ca am oprit in ultima localitate si am trimis unul dintre copii cu o bancnota de 10 euro sa cumpere o apa plata si sa ceara restul in moneda lor nationala.

Batranelul care vindea la micutul magazin n-a priceput scopul, probabil nu avea sa dea rest sau nu vroia sa primeasca euro (nu stiu care a fost adevarul!) in schimb ne-a oferit 2 sticle de apa rece fara sa ne ia niciun ban! M-a impresionat extraordinar omenia lui in ciuda insistentelor nepotului meu care incerca sa-I explice ca, de fapt el vroia sa schimbe banii. Incredibil! In alta parte facea tot posibilul sa ti-i ia pe toti!

Am schimbat la un magazin mai mare dupa care am ajuns la vama unde am avut parte de acelasi spectacol jenant cu femei cu copii in brate care cerseau in ciuda vamesilor albanezi care le puneau pe fuga.

Asta a fost vizita noastra in Albania-o tara aidoma Romaniei de dupa Revolutie, in plina reconstructie, o tara saraca dar cu oameni amabili si cinstiti, din cate am vazut noi.

---

VIZUALIZĂRI: 8814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI