Spre Canada tur-retur (utile)

TIPĂREȘTE

La invitatia unor buni prieteni sa-i vizitam, ne-am hotarat sa tropaim o bucatica de Canada. Era prima oara cand aveam ocazia sa pasim pe continentul american. Am cumparat bilete de avion inca din ianuarie (2 persoane – 1980eur), apoi, prin martie am completat on-line formularele de pe site-ul Ambasadei Canadei, cu tot felul de acte care dovedeau ca cei de-acolo ne pot intretine, pe de-o parte, si cu altele care sa dovedeasca faptul ca si noi avem motiv sa ne intoarcem. Cand am citit ca “ Acordarea vizei pentru Canada este un privilegiu si nu un drept”, m-am cam nervozat: ce aroganta! Au urmat poze, taxe, etc... Totusi, dupa ce am intrat in hora, s-a dovedit a fi destul de usor... Am ales un zbor cu o escala la Amsterdam de 3 ore si 30 minute si asta pentru ca nu stiam (n-am mai facut-o) cum vor decurge lucrurile pana la imbarcarea in avionul spre Calgary. Pana ne-am orientat pe unde-i poarta de imbarcare, pana-am inspectat cateva magazinele si o bere bine-meritata, a trebuit sa ne imbarcam. Eeee, alta treaba! Boierie curata in Boeing-ul 777-200 al KLM-ului... Spatiu, AC misto, televizoare, paturi, perne, mancare OK si bautura... dupa gust (!).

Zborul a fost placut si in ciuda celor aproape 9 ore de stat pe scaune, nu ne-am resimtit prea tare. Lipsa norilor in multe zone si faptul c-am zburat numai pe lumina ne-a permis sa vedem fiordurile inghetate din Groenlanda, ceva banchize plutind si imensitatea Golfului Hudson. Senzatia a fost de nedescris.

La intoarcere insa, alegerea unui zbor cu escala de numai 1ora si 10 minute s-a dovedit o eroare. Avionul a decolat cu o intarziere de o ora si, in ciuda promisiunilor comandantului, n-a recuperat decat jumatate din timp. Ca tacamul sa fie complet, cu toate ca avionul era acelasi tip, aranjamentul scaunelor a fost un pic altfel si ca urmare am avut, parca, mai putin spatiu..., iar mancarea n-a mai fost asa buna (poate sa fi contribuit si stress-ul ca timpul prognozat pentru aterizarea in Amsterdam nu se micsora deloc). Cert este ca stewart-ul pe care l-am intrebat ce sansa avem sa mai prindem avionul spre Budap..., aaa, Bucuresti, ne-a raspuns ca nu crede ca este posibil si ca urmare si-a cerut scuze (pe care i-am dorit sa si le bage-n..., da', ma rog, nu el era de vina!) si ne-a povestit ce trebuie sa facem in Amsterdam, sa ne ducem la “Transferuri” si aia ne vor bla-bla-bla... Deja eram cu creierii pe moate. Ne-au comunicat ca au luat legatura cu staff-urile de la sol si au anuntat intarzierea. Au afisat toate zborurile de legatura spre Norvegia, Italia, Spania..., de Romania – nimic!

Avionul a aterizat la 8:47 iar avionul nostru decola la 9:25! Ce ziceti!? Ne-am ridicat in picioare, alerti, poate-poate... Primul soc: avionul n-a rulat pana la un burduf ci trebuia sa fim dusi cu autobuzul. Ceee!?? astia-si bat joc de noi – i-am comunicat sotiei, care nu stia cum sa ma potoleasca. Buf! Ce dracu' s-a mai intamplat? – Nu s-a potrivit bine burduful de pe masina! Mai incearca odata! 8:53, timpul, implacabil, trecea si noi nu iesisem inca din avion! La iesirea pe scara – stewart-ul, zambind ne-a urat “bafta”. Mi-e rusine, dar cred ca l-am injurat in gand... a doua oara, cu toate ca, repet, nu el era de vina! Cat e? – 9:07.

Autobuzul, parca in ciuda mea, se misca melcaneste – lucru perfect normal pe un aeroport, si a mers pe un traseu (infinit de) sinuos pana la intrarea in terminal. 9:13 – cu bagajele de mana in brate, cu fetele in urma mea (la intoarcere a venit cu noi si sotia gazdei noastre din Calgary) - una pe toace, am urcat pe scari si nu pe scarile rulante, incercand sa scurtam timpul... A urmat socul care ne-a terminat definitiv (sau asa credeam atunci) – uitasem de Vama; dezbraca-te, scoate cureaua, scoate tableta din bagaj, ridica bratele... 9:20! Am pornit mai departe cu cureaua-n mana, cu toate vraiste spre Poarta D 14. Sagetile ne indicau pe unde sa o luam: strabatem un culoar destul de lung, facem dreapta si... ajungem intr-o intersectie uriasa unde privirea s-a fixat direct pe “Transferuri” – e 9:45! Gata, n-are rost! Prietena noastra – luptatoare – gafaind imi spune: “Bujie ia-o tu inainte ca esti mai rapid... Macar sa vedem de unde trebuia sa plecam! ” Fara convingere, am intetit pasul; culoarul la capatul caruia se afla Poarta D 14 era foarte lung; am ocolit benzile de mers rapid (pe care era aglomeratie) si cu gatul uscat, cu picioarele de plumb, am vazut, in sfarsit Poarta. NIMENI acolo! Nu stiu, chiar nu stiu, ce m-a facut sa continui sa alerg. Cand m-am apropiat suficient am vazut ca peretele din dreapta era de sticla si, prin el am vazut doua operatoare de zbor! Am navalit pe usa, si, gafaind, am intrebat daca am ajuns prea tarziu... Nu! Ne-au asteptat! Nimeni nu ne-a spus ca ne asteapta!

Ne-am prabusit pe scaune, transpirati, insetati dar multumiti ca am prins avionul... Deja eram ca si acasa...

Un mic amanunt: bagajele de cala? Pe unde-or fi?

La coborare, in Bucuresti, am intrebat daca au venit cu noi si bagajele. Nu! Ele n-au alergat la fel de repede!

Odiseea se termina asa: dupa ce am reclamat la aeroport faptul ca bagajele au ramas in Amsterdam (cu toate ca functionara ne indemna sa stam la banda ca poate-poate... - asta si din cauza ca in sistem nu apareau ca “intarziate/pierdute”). Au sosit a doua zi.

Concluzii:

a. Lasa timp mai mare intre doua zboruri.

b. Merita sa-ti faci asigurare pentru situatii de genul “pierdut avion” sau “pierdut bagaje”, daca totusi pauza nu-i suficienta.

c. Daca pierzi bagajele mergi la ghiseul cu pricina si declara asta. Apoi stai linistit acasa, ca vin ele...

d. Nu renunta niciodata!

---

VIZUALIZĂRI: 3363 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI