Un vis împlinit (1): Cum am ajuns în Paradis?

TIPĂREȘTE

Aveam deja aproape trei ani de când visam la o vacanţă exotică în îndepărtata, dar destul de accesibila, Republică Dominicană. Citeam tot ce îmi pica sub ochi referitor la destinaţia dorită de mine şi visam şi speram, dar nu reuşeam să concretizez nimic, problema principală constituind-o nesincronizarea ofertelor cu concediul deja planificat.

Dezamăgită de ofertele găsite la agenţiile din România, destul de scumpe, unele dintre acestea nefiind decât simple revânzătoare de pachete ale unor agenţii de afară, fără a-mi putea garanta nimic în plus care să justifice propriul comision aplicat la vânzare, am decis să cumpăr de la o agenţie spaniolă un pachet cu zbor din Madrid. Am tot urmărit ofertele acelei agenţii, dar nu am nimerit timming-ul perfect şi aşa mai trecea un an, apoi încă unul şi tot aşa:(. Preţurile mi se păreau foarte ok şi chiar erau foarte bune la vremea aceea.

Problema principală şi înainte de a rezerva, dar şi până la data plecării a constituit-o bariera lingvistică, spre ruşinea mea necunoscând limba spaniolă şi negăsind nici vreun vorbitor de engleză în cadrul agenţiei respective. Inclusiv site-ul agenţiei este exclusiv în limba spaniolă. Toată corespondenţa purtată cu cei de la agenţie a fost un fel de „dialog al surzilor”: eu le scriam în engleză sau traduceam în spaniolă cu Google Translate, ei foloseau acelaşi Google Translate pentru a înţelege ceea ce le-am scris şi îmi răspundeau în spaniolă, eu traduceam răspunsul lor şi tot aşa. Oamenii mie mi s-au părut foarte profesionişti, doar nu erau ei vinovaţi pentru că eu nu le vorbeam limba.

După ce timp de aproape doi ani am tot studiat preţurile şi evoluţia acestora, am constatat cu uşurinţă faptul că în perioada mai și început de iunie, preţurile sunt minime. Ştiam deja că în Dominicană sezonul „bun” ţine din noiembrie şi până în aprilie, în timp ce „extrasezonul” lor sau sezonul uraganelor este în perioada mai-octombrie, când şi ploile este posibil să aibă o frecvenţă crescută, dar mai ştiam şi că insula nu se află chiar pe traseul „clasic” al uraganelor, fiind cumva ocolită, fără a putea exclude riscul acestora. Strict din motive de preţ, am decis să-mi asum acest risc şi am avut noroc, nu doar o dată, ci chiar de două ori, astfel că o eventuală revenire pe această insulă minunată va fi tot în extrasezon.

Aşa cum spuneam, îmi alesesem deja perioada şi pusesem ochii pe câteva resorturi care, din poze, mi se păreau excelente, pe gustul meu, se încadrau în bugetul pe care eram dispusă să-l aloc acestei vacanţe şi aveau şi review-uri încurajatoare. Bine, eu mai văzusem şi altele mai tentante, dar totuşi mult prea scumpe pentru mine. Cum mereu m-am ghidat după principiul „cel mai bun hotel este acela pe care ţi-l permiţi” :D, am lăsat deoparte hotelurile superluxoase, convinsă fiind că, pentru o primă vizită, orice hotel de cinci stele cu all inclusive mă va încânta, neavând termen de comparaţie în ţara respectivă. Mi-a mai plăcut faptul că toate hotelurile de pe lista mea scurtă beneficiau de suprafeţe foarte generoase, fiind grupuri de hoteluri aparţinând aceluiaşi lanţ, care împărţeau un teritoriu comun şi numeroase facilităţi cum ar fi restaurante, baruri, piscine, teatre etc. erau utilizate la comun, concept care îmi amintea de complexul de la Duni din Bulgaria, însă la o scară mai mare.

Mai aveam o singură problemă de rezolvat: aflarea preţului pentru un sejur dublu. Chiar dacă pe site aveam posibilitatea de a alege numărul de nopţi dorit, între 7 şi 21, orice combinaţie aş fi ales, rezultatul returnat era pentru un sejur de doar 7 nopţi, fiind vorba, cel mai probabil, de o disfuncţionalitate de natură tehnică, între timp rezolvată. Mai aveam puţin şi începeam să cred că toate lucrează împotriva mea, dar tot nu am renunţat. Am solicitat ajutorul unei prietene, bună vorbitoare de spaniolă, care a repetat paşii făcuţi de mine de nu ştiu câte ori înainte, dar cu acelaşi rezultat nesatisfăcător. Tot ea a venit imediat cu soluţia: aceea de a le scrie un mail solicitând o ofertă personalizată cu datele dorite de mine. La asta mă gândisem şi eu, dar... cu scrisul era mai greu.

Zis şi făcut, le scrie ea ce şi cum şi în câteva ore, deşi eram în week end, primesc şi răspunsul agenţiei: 2202 euro pentru un sejur de 14 nopţi cu all inclusive în cameră dublă deluxe la Grand Palladium Palace 5*, cu zbor din Madrid, transferuri şi asistenţă turistică incluse, un preţ mai bun decât estimasem eu, având ataşat şi un contract cu termenii şi condiţiile pachetului turistic.

După vreo lună de gândit şi răzgândit, în prag de revelion, am acceptat oferta şi am plătit cu cardul online 30% din contravaloarea pachetului turistic, urmând ca diferenţa să o plătesc cu cel mult 21 de zile înainte de plecare. Am primit imediat pe mail toate informaţiile necesare, orarul de zbor şi numele companiei aeriene cu care zburam în Dominicană şi câteva zile mai târziu voucherele de cazare şi de transfer.

Mai aveam de achiziţionat biletele de avion Bucureşti – Madrid şi retur şi de rezervat eventualele cazări intermediare în Madrid. Alte dureri de cap. Mulţi recomandau să ajungi cu o zi mai devreme şi să pleci cu o zi mai târziu pentru a evita să pierzi zborul din cauza unei eventuale întârzieri pe segmentul de zbor anterior.

Am studiat pe rând variantele oferite de companiile aeriene care zburau la Madrid, prin prisma preţului, dar şi a orarului de zbor, inclusiv pe cele ale companiilor low cost, având surpriza să constat că nici acestea nu mai sunt atât de „low” cum credeam eu, deoarece dacă adăugam bagaje de cală şi loc rezervat, pentru că voiam musai să stau la geam, costul devenea comparabil cu al companiilor de linie sau chiar mai mare, doar orarul de zbor era mai puţin avantajos pentru mine.

În final, am găsit o promoţie la Tarom de Valentine's Day şi am cumpărat biletele de avion Bucureşti – Madrid şi retur la un preţ de 373,88 euro pentru două persoane, cu locuri rezervate, bagaje de mână şi de cală şi catering la bord inclus. Deşi puţin cam riscant, la dus având o escală de exact patru ore între cele două zboruri, cu patru ore înainte îmi recomandau spaniolii să mă prezint la check in, cu schimbarea terminalului din T4 - unde ateriza Taromul - în T1- de unde decola Air Europa, demers destul de complicat la prima vedere pe un aeroport atât de mare cum este Barajas, am preferat să zbor din România în aceeaşi zi în care aveam şi zborul transatlantic. După alte două zboruri ulterioare cu escală la Madrid şi cu schimbări de terminal, acum nu aş mai avea nicio emoţie, lucrurile fiind bine organizate pe acest aeroport, pe care acum îl cunosc chiar foarte bine.

Pentru zborul de întoarcere nu am avut nicio emoţie, deoarece acesta avea loc a doua zi la prânz, însă a trebuit să rezerv o noapte de cazare la hotel în Madrid. Am ales un hotel de patru stele aflat în apropierea aeroportului, Axor Feria, pentru că îmi oferea şi transfer gratuit de la şi la aeroport cu shuttle-ul propriu, la preţul de 65 euro camera dublă cu mic dejun inclus.

Primele luni de aşteptare înainte de plecare nu au fost lipsite de emoţii, deoarece orarul de zbor şi compania aeriană s-au schimbat de vreo trei ori, pentru ca varianta finală să coincidă cu cea din oferta iniţială. Zâmbesc acum când povestesc, dar numai eu ştiu ce palpitaţii aveam ori de câte ori primeam un nou mesaj de la spanioli. Cea mai mare teamă a mea era să nu se modifice data sejurului, cum am citit că s-a mai întâmplat, dar şi o eventuală modificare a orei zborului de plecare putea să însemne costuri suplimentare, biletele luate de mine fiind cu dată fixă şi nerambursabile. Prietena mea era departe şi nu mă mai putea ajuta în timp util cu traducerea mailurilor primite de la agenţie, eu înţelegeam cât mă pricepeam, le răspundeam aproape monosilabic, gen „OK”, ei insistau că „nu mă deranjează noua modificare survenită? ”, eu că „nu, încă este ok pentru mine”, în final transmiţându-le numărul cursei cu care urma să ajung în Madrid.

Cu cinci săptămâni înainte de data plecării am avut toţi banii de care aveam nevoie şi am făcut şi plata finală, tot online cu card în lei, plata a fost confirmată imediat, iar banii mi-au fost traşi efectiv din cont trei zile mai târziu. Puteam aştepta să plătesc cu 21 zile înainte, dar nu am mai avut răbdare şi voiam să mă liniştesc. Amuzant este faptul că eu am primit voucherul de cazare, voucherele de transfer şi biletele de avion imediat după plata avansului, doar biletele de avion fiindu-mi reemise după fiecare nouă modificare a zborului.

Agenţia spaniolă şi-a dovedit profesionalismul, nu am nimic de reproşat, comunicarea cu aceasta ar fi fost chiar excelentă dacă aş fi ştiut şi eu măcar o brumă de spaniolă, care m-ar fi scutit şi de multe emoţii.

Şi a venit şi ziua mult aşteptată, o zi de marţi 27 mai, noroc că nu sunt foarte superstiţioasă :).

Am ajuns la aeroport la Otopeni cu două ore şi jumătate mai devreme, aveam făcut check in-ul online, deşi nu era obligatoriu acest lucru, dar am vrut să fiu sigură că îmi pot alege locurile dorite în avion, nu să primesc ce s-o nimeri. Am aşteptat deschiderea ghişeelor de check in pentru a preda bagajele de cală, ulterior mai plimbându-ne pe acolo, la o cafea şi o ţigară (de fapt, mai multe). Am făcut controlul de securitate şi am mai căscat gura prin magazine până a început îmbarcarea. Avionul a decolat la ora stabilită, 08.15 şi am ajuns la Madrid după un zbor plăcut de patru ore, timp în care am luat şi micul dejun la bord, ok, nimic deosebit, am mai băut un ceai, am mai încercat şi să dorm puţin, dar fără succes.

La ora 11.15 (ora Spaniei) aterizam pe terminalul 4 al aeroportului Barajas din Madrid. Mai fusesem înainte de patru ori în Spania cu avionul pe diferite alte aeroporturi (Valencia, Barcelona, Malaga şi Palma de Mallorca) şi m-am descurcat fără probleme, chiar dacă atunci nu era vorba de o escală, ci de destinaţia finală a călătoriei. De data aceasta, experienţa a fost una mai deosebită. Am mers destul de mult urmând indicatoarele din aeroport până la un tren subteran, ca un metrou, cu care am mers până la zona de unde ne-am recuperat bagajele de cală. Ulterior am ieşit din terminal să fumăm şi să căutăm autobuzul gratuit despre care ştiam că făcea turul celor patru terminale, noi trebuind să ajungem în T1. L-am găsit cu uşurinţă, ne-am urcat în el şi am mers chiar mai mult decât credeam, T4 fiind destul de departe de celelalte trei terminale (T1, T2 şi T3), aflate unul lângă celălalt.

Ajunşi în terminalul T1 am identificat ghişeele de check in, foarte multe, ale Air Europa, ne-am scos sandvişurile, apa şi sucurile din bagajul de cală şi am luat „masa de prânz” afară la soare pe o băncuţă, relaxaţi, pentru că timp aveam destul până la ora 15.15 când era programată decolarea. Ulterior am predat bagajele de cală, urmând să mai petrecem ceva timp la o ţigară sau mai multe, pregătindu-ne pentru primul nostru zbor transatlantic, dar şi pentru o „abstinenţă” de mai mult de nouă ore :D, un mare „sacrificiu” :D, mai ales pentru mine.

Trecem de controlul de securitate, se afişează şi poarta de îmbarcare, apare şi avionul, dar: ghinion! , cursa noastră de Punta Cana avea întârziere din cauza unor probleme tehnice. Nu mi-a picat deloc bine anunţul cu „delayed”, dar nu aveam ce face. După primele două ore de întârziere am primit nişte formulare de reclamaţii. În spaniolă, bineînţeles. În jurul meu, doar spanioli nervoşi care vociferau ceva pe limba lor, probabil înjurând compania aeriană :)). Completez eu ce şi cât m-am priceput, mai trag cu ochiul la ce au scris cei din jurul meu, acolo unde nu ştiam ce să scriu, descriu în limba engleză nemulţumirea proprie în legătură cu întârzierea zborului şi predau la rândul meu formularele. Deşi am trecut numărul de telefon şi adresa de mail, nici până azi nu am primit vreun feedback de la ei în legătură cu incidentul, nu tu o scuză, vreo compensaţie de ordin financiar, nimic:(, doar oferte pentru alte călătorii, cărora nu le-am dat curs.

Într-un final, la 17.45 a început îmbarcarea, iar avionul a decolat cu o întârziere de aproape trei ore şi jumătate:(, din care a reuşit să recupereze mai puţin de 25 de minute. Am zburat cu o aeronavă Airbus, cu opt locuri pe un rând, grupate 2-4-2, mi-am ales, ca de obicei :), locul de la geam. Zborul a fost ok, fără turbulenţe, nu pot să spun că a fost şi plăcut, deoarece timpul trecea parcă prea încet, iar eu eram tare nerăbdătoare să ajung la destinaţie. În avion ne-au oferit gratuit pernuţe şi păturici, dar şi două mese cu băuturile incluse în timpul acestora, nimic deosebit, dar absolut suficient, în restul timpului primeam gratuit doar apă. Am urmărit vreo două filme descărcate de acasă pe tabletă, am încercat şi să dorm puţin, m-am mai plimbat prin avion pentru a-mi mai dezmorţi oasele.

Când am aterizat pe aeroportul din Punta Cana deja era noapte. Un aeroport „original” din toate punctele de vedere, cu acoperiş cu stuf şi fără pereţi. După recuperarea bagajelor de cală, ne-am aşezat la coada pentru plata taxei de intrare în Republica Dominicană, în valoare de 10 USD sau 10 euro, pentru dominicani nefiind nicio diferenţă, evident am plătit în dolari, mai avantajos pentru noi, am trecut de control paşapoarte unde am predat unul din cele două cartonaşe completate în avion, pentru intrarea în ţară, cel de al doilea fiind pentru ieşirea din ţară. Nu a fost aglomerat, avionul nostru fiind singurul care aterizase la acea oră.

Toţi pasagerii din avion ne-am îndreptat apoi spre ghişeul agenţiei locale care ne-a indicat numărul autocarului de transfer, în funcţie de hotelul ales de fiecare. Am fost singurii români dintr-un avion plin de spanioli. Am găsit imediat autocarul nostru în parcarea mare a aeroportului, la acea oră plină de autocare şi microbuze ale agenţiilor de turism, majoritatea ale agenţiei care ne asigura serviciile turistice.

Lângă autocar se afla un reprezentant al agenţiei care bifa pe o listă pasagerii care se urcau în autocar. L-am salutat în spaniolă continuând apoi discuţia în limba engleză, ajutându-l să ne identifice pe listă. Tipul a fost atât de surprins, încât l-a sunat pe şeful lui comunicându-i că are acolo o doamnă care nu vorbeşte spaniola. Ne-a urat apoi bun venit în Republica Dominicană şi ne-a permis să urcăm, după ce şoferul autocarului l-a ajutat pe soţul meu să aşeze bagajele mari în cala maşinii. A mai durat ceva până s-au prezentat toţi ceilalţi turişti, toţi din autocarul respectiv având cazare la unul din hotelurile din resortul Grand Palladium.

A urmat un drum relativ scurt de maxim treizeci de minute şi am intrat pe poarta bine păzită a resortului. Ca suprafaţă, resortul mi s-a părut chiar mai mare decât estimasem. Prima oprire a fost la GP Bavaro, unde au coborât cei mai mulţi turişti, a doua la GP Punta Cana, noi am coborât la GP Palace, tot destul de mulţi, în autocar rămânând doar trei cupluri care avea cazare la Turquesa.

Deoarece nu intenţionez să scriu un articol separat pentru hotel, voi încerca să descriu, cât mai pe scurt, experienţa noastră aici.

Deşi am coborât prima din autocar, am fost atât de încântată de cele văzute, m-am apucat să fac poze, astfel că m-am trezit ultima la coada formată la recepţie pentru check in, dar formalităţile au decurs destul de rapid, cei trei recepţioneri reuşind să ne rezolve pe toţi.

Am dat paşapoartele şi voucherul, mi s-a înmânat conceptul all inclusive al hotelului, care conţinea şi o hartă a întregului resort, extrem de utilă, cardurile de acces în cameră şi cardurile pentru prosoape de plajă. I-am cerut recepţionerului să-mi indice pe hartă poziţia vilei în care urma să fim cazaţi. Acesta mi-a arătat inclusiv poziţia camerei noastre, la parter şi cu vedere la piscina de la Palace. Nu m-a încântat să stau la parter, deoarece tot citisem despre riscul de a intra diverse animăluţe în camera pe care doream să o împart doar cu soţul meu :D, şi nici vederea la piscină, care presupunea multă gălăgie toată ziua. Am solicitat pe loc schimbarea camerei cu una la etaj, eventual mai liniştită. Mi s-a oferit o cameră la etaj în vila 87, P+1, ca toate celelalte, la aceeaşi distanţă faţă de plajă ca şi prima, dar având avantajul de a fi foarte aproape de lobby barurile de la GP Punta Cana şi GP Palace, atât de aproape încât am fost conduşi pe jos de bell boy împreună cu bagajele noastre.

Camera noastră a fost spaţioasă, curată, în stil colonial, dar nu prea arăta a cameră de cinci stele. Dacă stau bine să mă gândesc, aducea cumva ca finisaje cu camera de la hotelul de patru stele la care am stat cu ocazia primei mele vizite în Turcia din urmă cu mulţi ani. Camera era spaţioasă, dar mobilierul era învechit. În mijlocul camerei am avut cada cu jacuzzi, la fel ca la Adam & Eve din Belek, dar diferenţele erau foarte mari. Tot în cameră aveam chiuveta, cu prosoape şi consumabile de calitate medie, apoi era uşa de la baie cu toaleta şi cabina de duş, o baie foarte mică şi foarte modestă.

Curăţenie s-a făcut zilnic, prosoapele au fost schimbate în fiecare zi, lenjeria cam la două zile, după dispoziţia cameristei, minibarul a fost realimentat zilnic, chiar peste limita prevăzută, dar şi eu am „cotizat” zi de zi timp de două săptămâni cu câte 1 USD pentru curăţenie şi 1 USD pentru minibar. Toate bune şi frumoase la prima vedere, dar eu am fost extrem de nemulţumită deoarece am avut ghinionul de a nimeri cea mai curioasă şi tupeistă cameristă din câte am găsit în vacanţele mele de până acum. Beneficiam de seif gratuit în cameră şi, firesc, l-am folosit pentru depozitarea în siguranţă a actelor, banilor şi altor bunuri de valoare, dar nu m-am gândit că aş putea avea probleme cu restul lucrurilor. Ne întoarcem noi în prima zi de la plajă şi avem surpriza să constatăm că mirosul parfumului meu plutea prin toată camera, în condiţiile în care eu nu-mi dau cu parfum când merg la plajă, de teama unei eventuale alergii. Măi să fie! Constat imediat „rearanjarea” obiectelor personale lăsate în cameră. Mă enervez, firesc, deoarece nu suport să mi se umble prin lucruri, oripilată doar la gândul că o altă persoană şi-a băgat degetele prin cremele mele. Am rezolvat problema prin depozitarea trusei cu cosmetice în troler şi închiderea acestuia cu lăcăţel, dar se pare că mişcarea mea nu a reuşit decât să o enerveze mai mult pe cameristă, care, după două zile, a forţat lăcăţelul distrugându-l. Deja era prea mult. Am greşit că nu am reclamat-o pe impertinentă, mulţumindu-mă să cumpăr de la un magazin din resort un set de două lăcăţele pe care am dat 21 USD, enorm, dar nu aveam încotro. Din acel moment, curiozităţile cameristei s-au limitat la cotrobăitul prin hainele din şifonier. Precizez faptul că nu cred să-mi fi dispărut ceva, dar m-a deranjat enorm toată această curiozitate care depăşea cu mult atribuţiile de serviciu ale acesteia.

Mai multe detalii despre restaurante, baruri, piscine şi alte activităţi am scris AICI

Check out şi transfer la aeroport

După un sejur superb de două săptămâni în acest Paradis, a venit şi ziua plecării. Trist de tot... Am predat camera la ora 12.00, am depozitat bagajele în camera specială pentru bagaje, am luat masa de prânz şi am revenit pe plajă, pentru a ne bucura de ultimele ore de bălăceală în ocean.

Înainte de ora plecării spre aeroport, am făcut un duş, ne-am schimbat hainele şi am aşteptat transferul.

Transferul a decurs normal, în mai puţin de treizeci de minute eram la aeroport. Am avut timp suficient să admirăm aeroportul la lumina zilei şi să mai căscăm gura prin magazinele Duty Free.

Ne-am aşezat la coada pentru plata taxei de ieşire din Republica Dominicană, în valoare de 20 USD sau 20 euro, şi pentru predarea bagajelor de cală, moment în care am văzut cum bagajele erau controlate cu ajutorul câinilor. M-am albit la faţă, am făcut brusc stânga împrejur spunându-i soţului că vreau să fumez o ţigară în exact acel moment, nu mai târziu. Mi-am amintit insistenţa cu care îmi fuseseră „controlate” bagajele timp de două săptămâni şi un nou scenariu mi-a venit în minte, abia atunci m-am gândit că dacă nu-mi lipseau din lucruri, nu care cumva să am, de fapt, ceva în plus. Poate că am citit prea multe şi am văzut prea multe filme cu traficanţi de droguri, dar eram conştientă şi de faptul că Dominicana era ca o placă turnantă în traseul drogurilor spre continentul nord american şi spre Europa, iar prezenţa câinilor special antrenaţi nu era deloc întâmplătoare. Am ieşit din rând, cu tot cu bagaje, m-am oprit afară pe o băncuţă şi am început să controlez, cu simţ de răspundere, buzunarele exterioare ale bagajelor, pe care le ignorasem până atunci ştiind că nu am decât nişte hărţi şi alte foi cu informaţii listate pe când mă documentam pentru această vacanţă, nimic important. Am desfăcut inclusiv mânerele trolerelor, le-am scuturat pe toate părţile, mai bine să par paranoică decât să am alte surprize deloc de dorit. M-am calmat cât de cât şi am revenit pentru check in. Am plătit taxa de ieşire, am predat bagajele de cală, am primit cărţile de îmbarcare cu locurile alese de mine cu o seară înainte când am făcut check in online, timpul a trecut repede.

Avionul spre Madrid a decolat la timp, zborul a fost ok fără turbulenţe, dar fiind zbor de noapte mie mi s-a părut mai lung şi mai greu de suportat decât la venire, chiar dacă, zburând de la vest la est, durata efectivă a zborului a fost chiar mai scurtă. Am avut incluse o cină şi un mic dejun, mâncarea a fost ok. I-am invidiat pe cei care s-au orientat mai bine decât noi, ocupând scaunele neocupate din avion, ceea ce le-a permis o poziţie mai comodă, au dormit liniştiţi, trezindu-se abia înainte de aterizare.

Odată ajunşi la Madrid, ne-am recuperat bagajele de cală şi am reuşit să identificăm zona în care opreau microbuzele hotelurilor care ofereau transfer, de obicei gratuit, la şi de la aeroport. Ne-am cazat imediat, am făcut un duş şi apoi am plecat să ne plimbăm hai hui prin Madrid.

A doua zi dimineaţa, după micul dejun, am plecat cu microbuzul hotelului spre aeroport. Ne-am îmbarcat în avionul Tarom care ne-a adus acasă, zbor ok, cu catering la bord inclus, fără întârziere.

Imediat după prima vacanţă în Dominicană, când eram întrebată dacă mi-a plăcut, răspunsul era categoric: DA! , însă când eram întrebată dacă aş reveni, răspunsul era că „mă mai gândesc” :). Dar nu am stat prea mult pe gânduri, astfel că un an şi trei luni mai târziu reluam lungul drum spre Paradis, pentru o nouă vacanţă de vis de două săptămâni.

Preţul pachetului cu zbor din Madrid, cu transferuri incluse şi cazare 14 nopţi cu all inclusive la Grand Palladium Punta Cana a fost de 2275 euro, plătiţi cu card online, la care s-au adăugat 384 euro preţul biletelor Bucureşti – Madrid şi retur cu Tarom. Am profitat de faptul că în perioada respectivă Taromul introdusese şi un al doilea zbor spre Madrid în afara celui de dimineaţă cu întoarcere la prânz şi nu am mai pierdut o noapte prin Madrid, sau cel puţin aşa am sperat eu :)).

La dus am avut zbor dimineaţa, Bucureşti – Madrid 08.15-11.15, cu o escală de patru ore suficientă pentru transferul din T4 în T1, check in şi îmbarcare în avionul Air Europa, Madrid – Punta Cana (15.15-18.10), iar la întoarcere am avut zbor de noapte din Republica Dominicană spre Europa, cu decolare de pe Santo Domingo de această dată, Santo Domingo – Madrid (21.25-11.50), şi apoi timp berechet până seara când plecam spre România, Madrid – Bucureşti (20.30-01.05).

Dar nici de această dată socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de pe aeroport. Ar fi fost prea frumos să fi fost toate cum am fi vrut, ambele zboruri au avut întârzieri mari, dar aceste peripeţii mai condimentează un pic vacanţa.

La dus am ajuns la timp cu Tarom la Madrid, ne-am recuperat bagajele, am schimbat terminalul şi apoi am aşteptat îmbarcarea. După experienţa anului anterior, nu am fost deloc surprinsă să constat că avionul va pleca, din nou, cu întârziere, primind aceeaşi explicaţie referitoare la nu ştiu ce probleme tehnice. Decolarea a tot fost succesiv amânată până am cumulat o întârziere de aproape cinci ore. După primele două ore au început să distribuie deja cunoscutele formulare de reclamaţie, le-am luat, dar nu m-am mai ostenit să le completez, cât timp la cele de cu un an înainte tot nu primisem vreun răspuns, apoi ne-au dat nişte bonuri în baza cărora am primit câte două sandvişuri şi o sticlă de apă de la un restaurant din aeroport. Avionul a decolat cu mare întârziere, dar zborul a fost ok, fără probleme. Când am aterizat pe aeroportul din Punta Cana era noapte demult, eu regretând că nu am putut admira „modernizarea” acestuia, astfel că eu încă păstrez amintirea unui aeroport mai altfel :).

La întoarcere am avut zborul de pe aeroportul din Santo Domingo, un aeroport internaţional „clasic”, mult diferit de „exoticul” aeroport din Punta Cana. Foarte puţini turişti, nu cred să fi fost mai mult de zece persoane, dar mulţi localnici, în marea lor majoritate oameni cu bani. Avionul a decolat la timp şi am ajuns la timp în Madrid, după un alt zbor lung de noapte. Ne-am recuperat bagajele, pe care intenţionam să le depozităm contra cost în aeroport şi să plecăm la plimbare prin Madrid doar cu un rucsac în spate, dar ploaia rece ne-a dat planurile peste cap, astfel că am rămas în aeroport. Peripeţiile acestei vacanţe nu luaseră însă sfârşit. Aşteptam cu nerăbdare să ne îmbarcăm în cursa Tarom care urma să ne aducă acasă, dar, ghinion! , se afişează o întârziere iniţială de două ore. Sunăm în ţară şi aflăm, din surse de încredere, că întârzierea va fi, de fapt, mult mai mare, că aeronava Tarom se defectase pe la Nisa şi se căuta un alt avion disponibil, deci minim patru ore întârziere cât dura zborul Bucureşti – Madrid care încă nu decolase de pe Otopeni. Am luat cina pe banii Taromului la un restaurant din aeroport şi ne-am îmbarcat pe la ora la care ar fi trebuit să fim deja acasă:(. După asemenea surpriză cu Tarom-ul mi-am promis că voi avea mai mare încredere în companiile low-cost pe viitor. La ora 05.45 aterizam într-un final pe Otopeni, foarte obosită, dar fericită şi încă nostalgică după vacanţa de vis care tocmai se încheiase.

Pentru mine, cele două vacanţe de vis în Republica Dominicană au fost absolut perfecte, cu toate inconvenientele legate de zborurile lungi şi obositoare şi de întârzierile nepermis de mari. Atunci m-am enervat, dar, peste ani, au rămas doar amintirile plăcute din cele patru săptămâni petrecute în total pe această insulă minunată şi îmi doresc foarte mult să repet experienţa. În momentul în care păşeşti în acest Paradis toată oboseala dispare, uiţi de toate grijile, de orele lungi petrecute în avion, nu faci altceva decât să te bucuri din tot sufletul de o vacanţă minunată sub toate aspectele.

La preţuri comparabile, în Antalya am beneficiat de cazări mult mai elegante şi mai luxoase, de mâncăruri mult mai variate şi de băuturi mai rafinate, dar nu pot compara Antalya cu Punta Cana, chiar dacă ambele destinaţii sunt recomandabile pentru vacanţe de relaxare. Punta Cana este unică pentru plajele superbe cu nisip fin şi alb ca făina, pentru apele mereu foarte calde, cu valuri sau nu, ale Oceanului Atlantic, pentru experienţa unică a unei excursii la Saona, cu palmierii ei cocoşaţi şi cu piscina naturală din largul Mării Caraibilor unde am ţinut în mână steluţele de mare, pentru cura de vitamine din fructele exotice care acolo au un cu totul alt gust decât al celor din supermarketurile de la noi şi din sucurile naturale stoarse în faţa noastră, pentru Pina Colada băută direct din nuca de cocos cu pai şi umbreluţă. Republica Dominicană este o ţară foarte săracă, ieşind pe poarta resorturilor all inclusive de cinci stele descoperi o altă lume, sărăcia lucie şi condiţiile jalnice în care trăieşte marea majoritate a populaţiei impresionează pe oricine, cu atât mai de admirat fiind angajaţii din resorturi care zâmbesc în permanenţă, cântă şi dansează, fiecare întreţinând dintr-un salariu modest, dar mai ales din bacşişurile primite de la turişti, familii numeroase.

Recomand cu toată încrederea o vacanţă în Republica Dominicană măcar o dată în viaţă, deşi Dominicana provoacă dependenţă :D.

P. S. Menţionez că notele acordate sunt strict pentru Republica Dominicană ca destinaţie de vacanţă.

---

VIZUALIZĂRI: 3607 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI