ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 26.07.21
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 64 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un sejur cu impresii excelente!

TIPĂREȘTE

Sunt un admirator al sejururilor in zona Antalya. Cunosc hotelurile din zona Side, Belek, Kemer si le stiu punctele forte dar si cele slabe. Cunosc si litoralul romanesc dinainte si de dupa revolutie, cu nenumaratele puncte slabe si cu inexistentele puncte forte. Am fost de cateva ori si la bulgari, zona Sunny Beach si cunosc si calitatile acestora.

Am mers in Turcia mereu pe mana unei domnisoare blonde de la agentia [... ] care a dovedit competente necesare si in ce priveste si cunoasterea limbii turce care au ajutat-o sa discute si la agentiile si hotelurile din Turcia pentru a se informa, a negocia si a pune conditii care sa satisfaca clientii care calca pragul agentiei.

Nu fac altceva decat sa-i ajut pe romanii care vor sa petreaca sejururi placute la preturile potrivite asa ca rog moderatorul sa lase libere aceste recomandari pentru ca nu doresc sa fac concurenta nimanui care detin alte agentii.

Am luat biletele spre Antalya cu doua zile inaintea plecarii, nemultumit de un sejur anterior tipic romanesc la un hotel din Mangalia care aplica sistemul "Afara-i vopsit gardul... " unde am vrut sa consumam voucherele statului roman...


despre SERVICII

Hotelul ne-a primit in conditiile cunoscute in Turcia, adica amabilitate, informatii corecte si rezolvarea cu promptitudine a solicitarilor noastre, incepand de la receptie, la restaurant si la plaja.

Asa cum am stiut si din Turcia dar si din tarile "civilizate" din Europa unde se obisnuieste obiceiul de a pune in pasaport un 20 de euro "traditionali" totul a fost perfect si ni s-a dat dreptul sa vizitam cateva camere pentru a ne alege pe cea care ne place. Probabil ca unii romani se asteapta doar sa li se ofere fara sa aiba experienta "practica" a calatoriilor prin locatiile din strainatate.


despre CAMERE & COND. CAZARE

De la intrare hotelul este impresionant, atat intrarea propriu-zisa cat si in interior unde am admirat holul grandios cu facilitati pe toate gusturile si locuri placute necesare petrecerii celor 8 zile si 7 nopti.

De pe scarile din mijlocul holului am fost incantat de privelistea de tip tropical, cu piscinele, aleile cu palmieri si gardurile vii pline de flori care se strecurau printre piscinele albastre ce inviorau totul. Sa stiti ca ochiul trebuie sa fie "cultivat" pentru a vedea frumosul acolo unde acesta exista. Din pacate multi conationali ai nostri nu reusesc sa vada frumusetea padurii din cauza unor copaci "uscati sau mai strambi".

Camera a fost la nivelul 3, cu vedere laterala spre mare, spre nord vest, mult mai mare decat camerele hotelurilor din Romania, curata si mobilata in stil modern-oriental. De la saltele, la cersafuri si la dulapurile de haine totul era curat si cu bun gust.

Aerul conditionat functioneaza ca in hotelurile din Florida, adica doar atat cat timp tii o cartela in locas.

Cartela suplimentara se solicita tot la receptie si mai stiam ca acel pliant lunguiet care se gaseste pe masa, in camera, se agata pe exteriorul usii ca mod de a informa doamnele de la curatenia camerei ca ai nevoie de curatenie si aprovizionarea frigiderului sau... de a nu fi deranjati, ca avem nevoie de intimitate! De aici multe din plangerile romanilor nostri care se plang ca nu li se face curatenie zilnic in camera ori ca nu li se aprovizioneaza mini-barul.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

In fiecare seara, in special la cina, la intrarea in restaurant o mica orchestra intampina clientii cu acodurile orientale atat de cunoscute celor care frecventeaza localurile din Turcia.

Mancarea este proaspata, cu salate, fructe, sosuri, griluri traditionale turcesti si plus dulciurile cunoscute.

Celor care se asteapta la meniuri romanesti traditionale le recomand sa astepte sa se intoarca acasa ca sa se desfete cu tocanite, fripturi la tigaie, ciolan cu fasole si sarmale facute cu tocatura congelata de la magazinele de cartier. Nu-mi aduc aminte sa fi gasit vreodata mancaruri care au ramas de la mesele anterioare, adica asa cum le gasim fiecare acasa in frigider, de la o zi la alta.

Daca suntem intr-o tara straina este o dovada de civilizatie sa cunoastem mancaruri de tip oriental, cu gusturi traditionale turcesti despre care sa ne amintim apoi timp de un an de zile.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Nisipul fin, curat pe plaja, sezlonguri mereu libere. Parca duceam dorul certurilor de pe litoralul romanesc cu vecinii care-ti fura sezlongul ori macar prosopul, ori cu taxatorii care-ti solicita bilet si pentru dupa-amiaza, ori cu prezenta vanzatorilor traditionali de porumb fiert-copt care sparg timpanele si linistea civilizata cu mistocariile sub-urbane pe care le urla din sfert in sfert de ceas.

Parca am dus dorul sa ma impiedic pe plaja de ciocalaii de porumb ori de pungile de snackuri pe jumatate goale. :))

Intrarea in apa este lina, cum era la plaja de la Mamaia sau cum este in Florida.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Am primit pe plaja oferte de la agenti civilizati care lasau pliante de excursii ori aventuri de o zi prin apropiere. Cunosc si limba romana si pot raspunde intrebarilor celor doritori de iesiri in imprejurimi. Daca ii refuzai o data nu veneau pe la tine sa te bata la cap zilnic.

In apropiere se afla un mare bazar traditional unde gaseai orice doreai, parfumuri, imbracaminte, jucarii, dulciuri, ceaiuri si condimente, unele foarte rare. Culoare, parfum si mirosuri orientale, asa cum trebuie sa fie intr-un bazar oriental. Mentionez prezenta unui atelier de optica unde am fost convins sa-mi schimb lentilele "heliomate negre" si scumpe din Bucuresti cu lentile perfect heliomate 25%, anti-reflex, anti-zgariere, anti-aburire, si cu o rama de calitate cu garantie scrisa, pe care le folosesc de un an de zile si sunt total multumit.

Daca stii sa te tocmesti civilizat ajungi la preturi convenabil, mult mai ieftine decat in Romania noastra. Sfatuiesc sa aveti la voi dolari pentru ca la euro si lire turcesti veti iesi sigur in pierdere.

Spectacolele din fiecare seara au fost de calitate si bun gust. Recunosc ca au lipsit manelele, lucru subliniat de cateva familii de romani care au fost nemultumiti de melodiile orientale sau de origine spaniola ori italiana celebre pe alte meleaguri din afara Romaniei.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de valibob in 14.08.22 12:50:20
Validat / Publicat: 14.08.22 17:05:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Antalya (Belek, Kemer, Side, etc)

VIZUALIZĂRI: 2385 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valibob); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15400 PMA (din 14 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 64.08 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [14.08.22 17:04:41]
    »

    @valibob: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    -

    ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
    Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

    -

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 108783&hid=9027.

    Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

    resita2009
    [14.08.22 19:11:51]
    »

    @valibob:

    Asa cum am stiut si din Turcia dar si din tarile "civilizate" din Europa unde se obisnuieste obiceiul de a pune in pasaport un 20 de euro "traditionali" totul a fost perfect si ni s-a dat dreptul sa vizitam cateva camere pentru a ne alege pe cea care ne place. Probabil ca unii romani se asteapta doar sa li se ofere fara sa aiba experienta "practica" a calatoriilor prin locatiile din strainatate.

    Niciodata n-am inteles tactica asta, pui banii in pasaport... dar pt. ce daca nu spuneati ce doriti?

    Daca nu va conveneau camerele ce faceati, cereati banii inapoi?

    ps. sunt curios cat va costa o camera superioara fata de cea standard platita/platita.

    webmaster
    [14.08.22 22:29:08]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [15.08.22 18:14:49]
    »

    @valibob:

    Asa cum am stiut si din Turcia dar si din tarile "civilizate" din Europa unde se obisnuieste obiceiul de a pune in pasaport un 20 de euro "traditionali" totul a fost perfect si ni s-a dat dreptul sa vizitam cateva camere pentru a ne alege pe cea care ne place.

    Care ar fi acele ţări "civilizate" din Europa unde se obişnuieşte obiceiul cu bacşişul de fix 20 euro? Dar de ce nu doar 10 euro? Sau de ce nu 50?

    Probabil ca unii romani se asteapta doar sa li se ofere fara sa aiba experienta "practica" a calatoriilor prin locatiile din strainatate.

    Cu sau fără experienţă, desigur practică, că doar nu teoretică , în ale străinătăţurilor, eu cred că unii se aşteaptă să li se ofere exact ce au plătit!

    Aerul conditionat functioneaza ca in hotelurile din Florida, adica doar atat cat timp tii o cartela in locas.

    Cei care nu au avut şansa de a vizita hotelurile din Florida cel mai probabil au suferit în beznă şi fără aer condiţionat prin Turcia

    mai stiam ca acel pliant lunguiet care se gaseste pe masa, in camera, se agata pe exteriorul usii ca mod de a informa doamnele de la curatenia camerei ca ai nevoie de curatenie

    De fapt, dacă politica hotelului este de a se face zilnic curăţenie în camere, cameristele sunt obligate să intre în fiecare zi, indiferent dacă ai pus sau nu agăţăul ăla cu verde pe clanţă, cu excepţia cazului în care doreşti să nu fii deranjat.

    Hotelurile mai noi şi cele mai pricopsite ca acesta au trecut de ceva ani la un sistem mai modern cu butoane şi leduri colorate verzi/roşii cu exact acelaşi scop. În Florida nu aveau aşa ceva?

    Daca stii sa te tocmesti civilizat ajungi la preturi convenabil, mult mai ieftine decat in Romania noastra.

    De fapt, preţurile pot fi mici sau mari şi doar produsele sau serviciile pot fi ieftine sau scumpe, nu crezi?

    Sfatuiesc sa aveti la voi dolari pentru ca la euro si lire turcesti veti iesi sigur in pierdere.

    Hai că asta a fost prea de tot!

    În orice ţară, inclusiv în Turcia, cele mai avantajoase plăţi sunt cele în moneda naţională, lira turcească în cazul de faţă.

    Mă opresc aici. Deja am aflat prea multe ponturi pentru o singură zi

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [15.08.22 18:42:47]
    »

    @resita2009:

    sunt curios cat va costa o camera superioara fata de cea standard platita/platita.

    Stai că nu ai înţeles.

    Autorul NU a primit o cameră superioară, ci tot o cameră standard doar că având o vedere laterală la mare de la etajul 3, în loc de land view, iar dacă era orientată pe NV, cel mai probabil era pe exterior şi vedea marea pe deasupra unui teren viran cu boscheţei şi pe lângă hotelul vecin Diamond nu ştiu mai cum.

    Camerele superioare sunt mai mari şi mai scumpe şi este puţin probabil să fi primit una pentru doar 20 euro, pentru că nici turcii nu sunt naivi.

    Un aspect pozitiv ar fi acela că era menţinută curăţenia într-un hotel vechi de 11 ani şi nerenovat niciodată

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    valibobAUTOR REVIEW
    [17.08.22 11:58:47]
    »

    @resita2009: Chiar nu inteleg de ce (vizibil) cautati nod in papura la afirmatiile mele. Am intalnit acolo ardeleni care mi-au confirmat cele spuse de mine referitor la atentia de 10-20-50 de euro. Si DA, au fost foarte multumiti pentru ca sistemul a functionat perfect si la alte calatorii in Turcia si prin lume!

    Chiar si in Romania a functionat sistemul ciubucului inca din timpul lui Ceasca! In Italia se foloseste sistemul de a da un tips oricui, de la soferul de taxi, la receptioner, chelner si la camerista, etc! Si DA, acest obicei exista si in Florida si in alte zone, chiar si la hotelurile de 5-6 stele.

    Iar daca nu ai stiut despre aceste obiceiuri atunci, imi pare rau, dar nu este deloc vina mea ca nu ai stiut nimic despre aceste vechi traditii cunoscute de sute de ani. Ramaneti sa asteptati sa fiti servit permanent in conditii de maxima amabilitate doar pentru ca dumneata ai achitat costul biletului in orasul din Ro, de unde ai venit!

    Sejururi reusite in viitor, va doresc!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    deeasweet26
    [23.04.23 20:05:20]
    »

    Buna,

    La ce hoteluri ati mai fost pana acum as aprecia ca si comparatie

    Multumesc

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    deeasweet26, valibob, Yoda
    Alte impresii din această RUBRICĂCrystal Palace Luxury Hotel [Colakli]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046916961669922 sec
    ecranul dvs: 1 x 1