La plimbare cu... hotelul (plutitor)

TIPĂREȘTE

Ani de zile mi-am dorit sa ajung in Delta Dunării, dar nu am reușit din diferite motive, cu toate ca începând cu anul 1968 și până în 2007, am fost aproape în fiecare vară la mare, pe litoralul românesc, deci foarte aproape.

După ce am studiat cam toate variantele posibile, am ales hotelul plutitor Sf. Andrei. Asta deoarece aveam numai trei-patru zile la dispoziție pentru excursia in Delta Dunării, timp în care doream să văd cât mai multe locuri.

Excursia în Deltă a durat trei zile, de joi până duminică. Miercuri am plecat pe traseul Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu - Brașov – Buzău – Brăila. Aici ne-am cazat la hotel Sport (modest, două stele, dar curat și bun pentru tranzit), apoi ne-am plimbat pe faleza Dunării, unde am luat și masa la o terasă.

Joi am pornit de dimineață la drum, am trecut Dunărea cu bacul, apoi am luat-o către Tulcea. După un drum cu mult mai sinuos decât m-am așteptat, am ajuns în Tulcea. Am găsit ușor parcarea (păzită) în care trebuia să ajung, ne-am luat bagajele și am urcat la bordul hotelului plutitor.

Am fost întâmpinați de dl. Dan, patronul hotelului, care ne-a repartizat cabinele, apoi ne-a prezentat spațiile comune ale hotelului.

Hotelul este structurat pe trei nivele: la „ demisol” se afla camerele (cabinele, deoarece vorbim totuși despre un vapor), care sunt in număr de zece. Cinci dintre ele sunt cu pat matrimonial, celelalte cinci sunt cu câte două paturi. Fiecare cameră are baie proprie, cu cabină de duș și apă caldă non-stop. În fiecare cameră este câte un televizor cu antenă satelit. Holul dintre cabine este dotat cu două instalații de aer condiționat de mare capacitate, iar răcirea cabinelor se face prin câte o fantă suficient de mare, care asigură o bună ventilație. Desigur, mult mai simplu este sa lași ușa cabinei deschisă...

La nivelul următor se află restaurantul, care are pereții din sticlă termopan. Restaurantul este climatizat și are în dotare un DVD player și un televizor LCD mare. Din restaurant se iese pe o terasă acoperită, unde sunt cinci mese cu scaune. Seara este foarte plăcut să stai pe această terasă, deoarece are un sistem foarte ingenios de protecție împotriva țânțarilor, format din plase pe fiecare latură, care se prind între ele cu „arici”. Pe această terasă este și o instalație de sonorizare performantă, care asigură un fond muzical discret și plăcut. De pe această terasă se face accesul la nivelul superior, unde este o terasă cu șezlonguri, pe care se poate face plajă și care oferă priveliști extraordinare. La dispoziția turiștilor sunt jocuri de table, șah și rummy, iar iubitorii pescuitului vor găsi undițe și momeli.

Masa pe hotelul plutitor este în regim full-board. Cu excepția unor omlete servite la micul dejun, toate celelalte bucate au fost pe bază de pește. S-a servit crap cu varză călită (a fost chiar primul fel servit și când am văzut farfuria am cam strâmbat din nas, eu nefiind prieten cu varza, dar asta a durat doar până la prima inghițitură, după care am înfulecat totul și cu siguranță farfuria nu a mai trebuit să fie spălată...), scrumbii la grătar, știucă umplută, plachie, ciorbă de pește, șalău și somn prăjit sau la grătar cu mămăliguță și mujdei sau cu diverse garnituri , zacuscă de pește, etc... Trebuie să subliniez că toate bucatele au fost delicioase, porțiile generoase, niciodată până atunci și nici după aceea nu am mâncat mâncăruri de pește atât de gustoase.

Pe la ora 15 am ridicat ancora și am părăsit portul din Tulcea. Hotelul era tras de un remorcher, "șoferul" acestuia fiind un nene pe nume... Ceaușescu, care purta cu mândrie proletară un tricou cu moaca dictatorului. Am pornit pe celebrul Sulaina Cenăl (vorba unui clasic în viață), fără să stiu care va fi traseul. În timp ce savuram pe terasă un pahar de vin bun, în fața ochilor ni se înfățișau frumusețile Deltei, ca într-un film. Cu vreo opt mile înainte de Sulina, vaporul a luat-o la stânga, pe un canal. După vreo 400 de metri de la această „intersecție”, am ancorat lânga niște sălcii, la marginea stufului. Împreună cu alți câțiva turiști, ne-am urcat în bărcile cu motor și am pornit la o partidă de pescuit, cu undițele puse la dispoziție de gazdă. Nu am prins nimic, dar a fost frumos și relaxant. Singura mea grijă a fost să nu ne scoatem ochii unii altora cu blinkerele, așa cum am auzit că pățiseră alții, mai demult. Ne-am întors cu puțin înainte de apus și după niște aperitive gustate pe terasă, a urmat cina - deosebită, atât prin calitate, cât și prin cantitate, stropită cu vin bun din belșug și terminată la un „pahar de vorbă” cu nenea Toni de la Bistrița, care ne-a povestit cum s-a luptat cu un urs (adevărat) în tinerețe, precum Harap-Alb.

În ziua umătoare m-am trezit la ora 5, deoarece urma să plecăm din nou la pescuit. Fiind singurul care m-am trezit la ora stabilită, mi-am luat o cafea și până pe la ora 6:30, când s-au adunat toți cei care au participat la „expediție”, am pescuit de pe puntea vaporului, locul fiind momit de cu seară. Am prins cărășei, roșioare, babușcă... vreo 30 de bucăți. La pescuit am plecat cu trei bărci cu motor, fiind câte trei-patru în fiecare barcă. Am mers pe mai multe canale mai mici sau mai mari, am trecut și prin locuri în care a trebuit să cărăm barca ca s-o trecem peste diverse obstacole, iar pe la ora 11 ne-am întors la hotel. În total s-au prins vreo 4-5 mârlițe (știuci mici), cam la 1 kg/buc. Până la prânz am făcut un duș, am mai pescuit un pic cu copii (fiica mea și un băiețel cam de aceeași vârstă din București), după care a urmat prânzul. Moștenitoarea familiei a primit un premiu simbolic pentru cel mai frumos pește pescuit, un lin auriu de vreo 350 de grame.

După-amiază am plecat spre pădurea Letea, îmbarcați în bărcile cu motor. După un drum pe canalele Deltei care a durat aprox. 45 de minute, am ajuns la Letea. Am fost așteptați de un ghid local, fost angajat al ocolului silvic, care ne-a urcat într-o „bodoancă”, cu care ne-am deplasat până la marginea pădurii Letea. De aici am continuat drumul pe jos prin pădure, ghidul oferindu-ne informații despre diversele specii de arbori, am trecut pe lânga un stejar care se spune că are câteva sute de ani, fiind atât de gros încât poate fi înconjurat de vreo zece persoane care se țin de mâini. Am văzut și cai sălbatici undeva, în depărtare. După o plimbare de vreo oră, am făcut drumul îndărăt, până la barci, iar mai apoi până la hotelul plutitor. Am gustat câte ceva pe terasă, cât să ne facem poftă de mâncare, privind un superb asfințit de soare, după care a urmat cina - deosebită, cu multe preparate delicioase din pește. Gazda ne-a oferit la DVD un concert Andre Rieu, iar nenea Toni ne-a delectat cu câteva povești vânătorești.

În dimineața următoare nu m-am mai dus la pescuit cu barca, am lenevit un pic, iar apoi am pescuit de pe puntea vasului împreună cu copiii. După ce au venit pescarii, ne-am urcat din nou în bărcile cu motor și am pornit către Sulina. Vântul puternic a făcut ca pe canal valurile să fie destul de mari, drumul în sine fiind o aventură. Mai ales pentru soția mea, căreia îi este frică de apă. Am ajuns la plajă, care era aproape goală. Marea era superbă, cu valuri mari, am făcut baie, am stat la plajă, iar pe la ora prânzului, deoarece vremea începuse să se strice, am pornit către hotel. Drumul de întoarcere a fost terifiant, deoarece ne-a prins o furtună care ne-a zgâlțâit bine de tot și ne-a udat până la piele. Un duș fierbinte și haine uscate, împreună cu niște coniac de calitate, ne-a readus buna dispoziție.

Hotelul nostru plutitor s-a pus în mișcare și am pornit pe canale, în lumea de vis a Deltei Dunării. Nu mai rețin numele canalelor pe care am mers, cred ca am mers pe Dunărea veche, am trecut prin Crișan și Mila 23, iar înainte de apus am oprit într-un alt loc superb, în inima naturii. Am plecat cu bărcile la pescuit, într-o nouă încercare de a prinde vreun pește mai adevărat, dar nici de această dată nu am avut succes. Ne-am ales în schimb cu o plimbare minunată, într-un peisaj de basm.

În dimineața următoare am pornit dis-de-dimineață, destinația finală fiind Tulcea, unde am ajuns pe la ora 14.

Am petrecut trei zile frumoase în lumea minunată a Deltei Dunării, am văzut lebede și pelicani, am fost răsfățați cu bucate delicioase și am cunoscut oameni deosebiți.

Cu siguranță, cândva, vom reveni pe acest hotel plutitor, pe care îl recomand cu căldură.

---

VIZUALIZĂRI: 4163 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI