ASWAN – orasul marelui baraj si al campionatului de 100 metri-garduri

TIPĂREȘTE

Dimineata devreme pe la 4 am auzit tropaieli si soapte pe holuri, erau colegii nostri care mergeau cu noaptea in cap la Abu Simbel sub escorta militara armata. Noi nu am cumparat aceasta excursie gandindu-ne ca este o perioada periculoasa pentru astfel de intreprinderi, tocmai erau in curs revolte populare prin Cairo iar ghidul ne povestise de un autocar cu turisti atacati de curand pe traseul respectiv. Ulterior am regretat dar lasa ca mai avem timp sa ajungem si pe acolo in viata asta.

Am ales sa petrecem dimineata plimbandu-ne pe strazile din Aswan admirand viata de zi cu zi a localnicilor. Nu aveam mult timp la dispozitie deoarece temerarii de la Abu Simbel se intorceau pe la 12 pe nava si dupa masa de pranz urma sa pornim in alte aventuri. Asa ca am luat-o la trap catre oras, sarind bineinteles prin alta nava andocata langa a noastra. Am observat ca erau chiar si cate 3 nave andocate una langa alta, pasagerii din ultima nava trebuind sa treaca prin alte 2 nave pentru a ajunge la mal. Era interesant din punctul nostru de vedere pentru ca aveam ocazia sa vedem si altele cum sunt.

Am pornit catre un bazar prafuit aflat langa docuri si imediat ce am intrat in semi-obscuritate, s-au napustit toti vanzatorii pe noi, noi fiind singurele personaje cu bani ratacite la acea ora matinala prin zona lor crepusculara. Precum termitele ataca in grup bietele bucati de lemn, asa am patit si noi. Inlemnite in fata unei gherete paduchioase din bazar si inconjurate de “termitele” care ne bagau sub nas ba o sanda din piele de closca, ba o opinca dubioasa, ba un halat alb spre gri ranjind mustatile lucioase si unsuroase sau prezentand alaturi de opinca cate un sirag galbui de dinti gaunosi, nu prea stiam ce atitudine sa luam. Eu mai curajoasa si mai musculoasa din fire incepusem sa calculez traiectoria unui pumn in moaca puhava a unui grasan, pumn menit sa il dea peste cap si sa deschida prin pravalirea respectivei personalitati rotofeie, calea catre iesirea la lumina. Mama mea ma privea dezaprobator iar decizia finala votata prin consens unanim a fost sa fugim prin impingere. Am apucat-o de mana pe mama mea gandind sa o trag vartos dupa mine si am inceput sa imping temeinic cu mana prin halatele inconjuratoare. Exact la timp pentru ca hoardele deveneau din ce in ce mai stufoase. Am luat-o la picior tragand-o dupa mine cu muschii incordati la maxim si am apucat sa iesim la lumina strazii inconjurate de tipete si scalambaieli si cu orgoliul cam sifonat. Ne-am repezit urmarite de haita de vanzatori catre o biserica ce se intrevedea intr-o zona mai curata si asfaltata. Am intuit bine, hoarda a ramas descumpanita pe drum si am putut rasufla usurate vreo 2 minute bune. In zona bisericii se afla un parculet frumos cu plante exotice si palmieri situat deasupra Nilului. O mica terasa panoramica n-a binedispus total. Peisajul de pe aceasta terasa era pur si simplu superb. Se vedea fluviul faraonilor brazdat de niste feluci usoare care isi unduiau velele in vant si undeva in apropiere minunata insula Elefantina, plina de ruine, temple si inscriptii hieroglifice facute direct pe malurile pietroase. Nici nu am apucat sa ne saturam de admirat privelistea cand vanzatorii de plimbari cu feluca, alte “termite” hraparete, ne-au reperat si au inceput sa ne urmareasca insistent oferind tot felul de reduceri. Am pastrat pasul calm pentru a nu da dovada de teama pentru ca astia simteau teama ca lupii din padure si insistau plini de obraznicie. Intr-un final am hotarat sa ne intoarcem pe nava pentru ca treaba devenea urata. Am luat-o la galop si precum Forrest Gump in celebrul sau film, alergam de nebune pe niste scari urmarite de o gloata de ciudati fara un tel anume. In frenezia generala astfel creata am ajuns la docuri si am fost sustinute sonor si fluierator, ca pe stadion, de o mana de hamali care aplaudau cat ii tineau palmele viteza noastra de croaziera si faptul ca eram in fruntea tuturor halatelor, pe locurile campionilor! Cucerind medalia de aur si respectiv pe cea de argint pentru Romania, nici nu stiu cum, am sarit prin toate navele luxoase pana la a noastra (pe model 100 de metri garduri) dar am ajuns cu bine in cabina ce ne oferea siguranta deplina. Desi filmul Forrest Gump mi-a placut, asta a fost o experienta urata.

Nu a trecut mult si i-am auzit pe temerari intorcandu-se din excursie si fetele noastre s-au luminat pentru ca stiam ca urmeaza sa iesim la plimbare cu ghidul si grupul.

Nu va recomand sa iesiti singuri prin zona. Oamenii locului sunt obraznici si insistenti iar daca o luati la galop au tupeul sa vina dupa voi tot la galop. Veti avea “privilegiul” de a reproduce in acest fel scena din Forrest Gump pe care v-o povesteam eu atat de colorat.

Dupa masa de pranz am urcat in autocar pentru a merge la marele baraj. Aici nimic deosebit, un baraj mare, pazit de armata pe un fond gri de nori si vant. Ghidul ne-a povestit cate ceva despre el dar mie pe-o ureche mi-a intrat iar pe cealalta mi-a iesit, chestii neinteresante. Se pare ca si Romania a contribuit la construirea lui si cred ca am ramas neplatiti pana in ziua de azi.

Ceea ce a devenit interesant a fost plimbarea catre fabricile de parfumuri de papirus si de alabastru din zona. Fabrica de parfumuri nu o puteai rata nici de la o posta. Miresme imbatatoare ieseau din cladirea in care eram invitati sa intram. Aici intr-o sala mare cu covoare pe jos existau multe vitrine cu sticlute care mai de care mai frumoase pe care le puteai cumpara si umple ulterior cu parfumul dorit. Si gaseai orice parfum iti trecea prin cap, de la firme celebre si mai putin celebre pana la parfumuri create chiar de tine (pret destul de piperat pentru operatiunea asta). Ne-au spus ca aproape toate parfumurile marilor case de moda sunt produse de ei dupa retete antice luate de pe peretii templelor faraonilor. Am cerut parfumul preferat al Cleopatrei dar mi-au adus ceva ce semana a Chanel 5 asa ca am zis pas. Lumea cumpara frenetic. Odata iesiti de acolo am fost dusi la o fabrica de alabastru. Undeva in desert printre casute saracacioase o casuta pictata frumos cu scene copiate de prin temple, adapostea un mester care lucra obiecte decorative din alabastru direct pe pamant, adica pe nisip. Personal nu mi-a placut alabastrul dar am gasit si obiecte din malachit si am cumparat o statueta superba, verde, reprezentand-o pe zeita protectoare a casei, Bastet-pisica. A urmat fabrica de papirus. Aici ni s-a prezentat modul de prelucrare a papirusului si bineinteles lumea a sarit sa cumpere tot felul de picturi pe fragilul material.

Seara am ajuns pe nava la timp pentru cina si pentru petrecerea de carnaval organizata la bar.

rog webmasterul sa intorduca urmatorul clip

https://www.youtube.com/watch?v=X9BIVxj1YtI

---

VIZUALIZĂRI: 3262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI