Un weekend la Hotel Crișana, Eforie Sud...

TIPĂREȘTE

Povestisem, la un moment dat, despre ultima mea experiență serioasă pe litoralul românesc. Inspirat de acea amintire, voi face un review de cazare recentă (sfârșitul verii anului 2012) într-una dintre stațiunile mele de suflet (deși, doar acest lucru mă mai poate face să revin pe un litoral de care patronii - niște buticari ai anilor ’90, în majoritatea lor – își bat joc cu obstinație). Dar, fiind un review de cazare, mă voi limita la acest subiect.

Am rezervat pe booking.com un weekend la hotelul Crișana, din Eforie Sud. Locația era excelentă (cunoșteam bine stațiunea și chiar vizualizam hotelul), spre nord, aproape de plaja mai liniștită, nu cea centrală, la câteva minute de mers pe jos de kilometrul zero, la Cazino. Prezentarea hotelului și comentariile păreau în regulă și, până la urmă, ce se putea întâmpla în trei nopți?

Bun... Am ajuns în stațiune, am găsit hotelul, nu și parcarea, în prima clipă (așa că am lăsat mașina la marginea unor trepte care coborau spre hotel) și m-am prezentat la recepție. De afară, totul arăta ca în reclamă, iar holul de la recepție chiar lasă o impresie bună. Lipsea, e adevărat, foșnetul acela tipic hotelurilor de la mare, du-te-vino permanent pe scări, pe holuri, copiii care să alerge cu colace, mirosul parfumat al loțiunilor de plajă, dar, hei, mi-am zis, e sfârșit de august, e doar ora 11 și e caniculă, deci, poate, toate aceste ingrediente care te fac să te simți în vacanță o să ne bucure mai târziu.

La recepție, o tânără domnișoară și, alături, o doamnă ce îi putea fi mamă (dar nu îi era). Domnișoara ne-a privit reprobator și, după ce i-am repetat ce doream, doamna i-a suflat la ureche: ”Domnii e prin buching, ai grijă”, ceea ce m-a făcut dintr-o dată circumspect, deoarece, evident, la recepție nu eram decât eu, unicul personaj masculin... Chestia asta, cu ”domnii”, indiferent de genul membrilor grupului, specifică precupeților, mă oripilează...

Bun... Domnișoara, împinsă pe la spate de doamnă, a luat o cheie și ne-a spus, zâmbind ca la carte, să o urmăm. Ei... După ce am trecut din holul recepției în holul hotelului, izul de mucegai și draperiile unsuroase ne-au aruncat în plin deceniu 9 al secolului trecut. Domnișoara ne-a dus la etajul al doilea, pe un hol lung și întunecos și, după ce s-a împins ușor în ușa din lemn aproape putred, ne-a arătat camera. ”Vedeți, e spre mare”. Dar televizorul, unde e? ”A, nu e pentru toți, că nu avem destule”. Cum? Până să se dumirească, pe lângă noi au trecut doi muncitori care cărau ceva, ca un sicriu. În spatele lor, doamna: ”Măi, fată, ți-am spus că domnii e de pe buching? Pentru cei de pe buching avem televizoare”. Brusc, m-am simțit ca turiștii redegiști din deceniul mai sus amintit, pe care îi invidiam pentru luxul lor, în anii copilăriei mele. Și, cred, nu eram departe de adevăr, sicriul purtat cu năduf de cei doi fiind un Grundig dintre primele produse de firmă. Probabil că, lăsat în amanet la un muzeu de antichități ar fi făcut mai mulți bani. ”Știți, diseară vă aducem altul, că se eliberează camera de la etajul 3. Nu prea avem aparate, dar, pentru buching, ni s-a spus să ne ocupăm”, a explicat doamna, cu zâmbetul pe buze. Chiar că eram redegiștii cărora, fără îndoială, hotelul le ducea lipsa. Bine, e în regulă, nu ne supărăm.

Acum, camera ar fi putut fi frumoasă, dacă... Dacă paturile nu erau rupte. Dacă draperiile și perdeaua, ambele unse, nu ar fi fost legate la unison de călăreții ruginiți, la modă prin anii ’90, care scârțâiau pe șina metalică, roșie și ea, nu de la bronzul sănătos, ci de la oxizii de fier... Dacă apa s-ar fi scurs în scurgerea de la duș (că de aia se numește scurgere, ca să lase apa să se scurgă) și nu pe lângă, de a trebuit să punem un prosop la ușă, ca să ne putem usca tălpile și să nu alunecăm pe gresia plină cu nisipul atâtor generații de turiști care podea camera. Noroc cu balconul și măsuța din el, care ne oferea o priveliște liniștitoare, spre parcare și, undeva, într-un unghi, spre mare și speranța unei răcori după amiaza, camera fiind orientată spre răsărit.

Inițial, am vrut să luăm masa la restaurantul hotelului, care nu arată rău, dar, după experiența din cameră, am avut răbdarea să citim meniul afișat pe ușă. Și bine am făcut, acesta variind între o masă de cantină și una de spital. Oricum, în Eforie Sud se poate mânca foarte bine la terasele din centru, așa că nu a fost nici o pagubă. Sau, mai precis, am evitat o pagubă...

Acum, nu suntem cârcotași, am venit pentru odihnă și, prin așezarea lui, hotelul era perfect pentru un asemenea scop. Era perfect, până când, sâmbătă după amiaza, am înțeles că restaurantul se pregătea pentru o nuntă. Că turiștii care aveau masa acolo au fost dați la o parte fără nici o scuză nu ar fi fost mare lucru, până la urmă, cine i-a pus să mănânce acolo, nu? Dar că s-a ales praful de odihna mult visată în noaptea aceea, printre muzică lăutărească, manele și copii care se alergau prin parcare în chiote de indieni în călduri a fost deja prea mult. Cireașa de pe tort?

Uitându-mă acum pe booking am constatat că hotelul a fost scos de pe listă. Probabil că așteaptă să schimbe Grundig-urile antice cu Goldstar-urile sfârșitului de mileniu...

---

VIZUALIZĂRI: 2801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI